WaterNest 100 – casa plutitoare ecologică în care poţi trăi în perfectă armonie cu natura
De câte ori ajung la munte sau în oricare alt colţ unde natura pare să domnească peste tot şi toate, de fiecare dată mă gândesc că ar fi minunat să pot trăi în mijlocul naturii şi să mă bucur de tot ce-mi oferă ea.
Aşa s-a gândit probabil şi arhitectul italian Giancarlo Zema care a proiectat pentru compania londoneză EcoFloLife, o casă plutitoare eco friendly inspirat fiind de imaginea cuiburilor plutitoare pe care şi le construiesc unele păsări.
Case plutitoare s-au mai văzut, însă ca aceasta nu. Materialele din care este construită sunt în proporţie de 98% reciclabile, iar casa poate funcţiona independent deoarece este dotată cu panouri solare ce îi furnizează energia de care are nevoie. Mobilierul este făcut din carton, iar în momentul în care te gândeşti să comanzi, o poţi configura în funcţie de necesităţile şi preferinţele tale.
Durează un an de zile de la comandă şi până la amplasarea ei pe apă şi poate fi aşezată pe suprafaţa unui lac, sau a oricărei alte surse de apă liniştită.
Forma casei este ovală, asemănătoare unui cuib şi dispune de 100 de mp pătraţi locuibili, 4 m înălţime şi 12 m diametru, ce se pot configura într-un living, un dormitor, bucătărie şi baie, sau în funcţie de necesităţi se poate transforma într-un bar, restaurant, magazin sau sala de expoziţii.
Datorită unui sistem intern foarte sofisticat de ventilaţie naturală, WaterNest 100 poate fi clasificată drept una dintre locuinţele rezidenţiale ce înregistrează un consum lunar foarte mic de energie.
Însă, acum urmează partea interesantă. Până acum totul a fost surprinzător de frumos, însă, dacă vrei o astfel de casă, preţul porneşte de la 500 de mii de euro. Cine are de investit aceşti bani, probabil că va avea toate satisfacţiile deoarece traiul în mijlocul şi în totală armonie cu natura trebuie să fie unul incredibil de frumos.