Weekend fierbinte în Bucureşti – ce să faci în următoarele trei zile
Festival de rock în Piaţa Constituţiei cu formaţiile Muse şi Iron Maiden, micro-festival de teatru – UNTEATRU cu spectacole, premiere, concerte, vernisaj de fotografie şi târg de design, dar şi vizitarea Galeriei Naţionale şi a expoziţiei ”Oglinzile Orientului” de la Muzeul Naţional de Artă al României sunt evenimentele culturale ale acestui weekend în Capitală.
Evenimentul cu cel mai mare impact la public va fi Rock the City din Piaţa Constituţiei. Formaţiile româneşti Eyedrops, Firma şi grupul olandez Birth of Joy vor deschide, vineri, concertul trupei britanice Muse, iar înaintea concertului pe care şi englezii de la Iron Maiden îl vor susţine sâmbătă pe scenă va urca formaţia britanică The Raven Age.
Accesul publicului se face, pe 29 iulie, de la ora 15.30, şi pe 30 iulie, de la ora 17.00. Accesul în spaţiul concertului va fi permis pe baza biletului valid, unei singure persoane, o singură dată. Biletul în baza căruia se va face accesul va trebui păstrat pe toată durata concertului, spectatorii fiind rugaţi să aibă asupra lor şi un act de identitate valid.
Împătimiţii de teatru vor putea participa la micro-festivalul „Zilele Unteatru”, care va cuprinde spectacole, premiere, concerte, vernisaj de fotografie, târg de design şi o terasă plină de actori, din 28 iulie până în 4 august, la sediul din strada Sfinţii Apostoli 44 din Bucureşti.
Micro-festivalul va aduna nume şi spectacole ale scenei teatrului celor doi regizori şi fondatori ai proiectului Unteatru – Andrei şi Andreea Grosu – dar şi o serie de concerte pentru iubitorii de muzică.
Astfel, vineri, de la ora 18.00, intrarea va fi liberă la vernisajul expoziţiei de fotografie semnată Adi Bulboacă. De la ora 19.30, spectacolul „Vandalul”, de Hamish Linklater, va avea premiera în prezenţa autorului. Regia este semnată de Andreea Vulpe.
Sâmbătă, de la ora 12.00, este programat spectacolul „Livada de vişini”, de A.P. Cehov, regizat de Andrei şi Andreea Grosu. Protagonişti vor fi Mihaela Trofimov, Sabrina Iaschevici, Florina Gleznea, Liviu Pintileasa, Richard Bovnoczki, Andrei Seuşan, Ionuţ Grama, Corina Moise, Bogdan Cotlet, Cristina Casian, Constantin Cojocaru şi Ionuţ Vişan. Seara se va încheia cu un concert al grupului byron, care va începe de la ora 22.00.
Cei care pornesc prin oraş, vineri şi sâmbătă seara pot vedea Galeria Naţională şi expoziţia temporară „Oglinzile Orientului” până la ora 22.00, la Muzeul Naţional de Artă al României (MNAR), în cadrul programului ”Nocturna muzeală”. Evenimentul va fi programat în ultimul weekend al fiecărei luni.
Vineri, va putea fi vizitată Galeria Naţională şi expoziţia temporară „Oglinzile Orientului”, iar sâmbătă, 30 iulie, Galeria de Artă Europeană şi Muzeul Colecţiilor de Artă din Calea Victoriei, Muzeul K.H. Zambaccian, aflat pe strada cu acelaşi nume, şi Muzeul Theodor Pallady din strada Spătarului. Accesul vizitatorilor se va face până la ora 21.30.
Accesul publicului se va face pe bază de bilet. La Muzeul Naţional de Artă al României, accesul în Galeria Naţională costă 10 lei (adult), 2,5 lei (elevi) şi 5 lei (pensionari). Pentru Galeria de Artă Europeană, preţul unui bilet este de 8 lei (adult), 2 lei (elevi) şi 4 lei (pensionari).
În plus, sâmbătă, începând cu ora 20.00, în curtea de onoare a muzeului, va fi organizată o dezbatere cu tema „Ce vrem să fie MNAR?”, întâlnire la care vor fi invitate să participe personalităţi din lumea cultural – artistică, organizaţii non – guvernamentale, precum şi cei interesaţi din rândul publicului vizitator. Dezbaterea va fi moderată de noul manager al MNAR, Călin Stegerean.
Cei care vor să iasă la iarbă verde, departe de zgomotul oraşului, pot face o miniexcursie la Palatele Brâncoveneşti, Mogoşoaia. Aici, spectacolele „Cartierul poveştilor” şi „Pinguinii melomani” se vor juca weekendul acesta în cadrul stagiunii estivale ”VăraTic” a Teatrului ”Ion Creangă”. Spectacolele încep sâmbătă şi duminică, de la ora 11.00, respectiv 18.00. Accesul la spectacole este gratuit.
„Săptămâna filmului românesc despre Marele Război” continuă la Cinemateca Română din strada Eforie. Vineri seară, de la ora 18.00, va fi proiectată drama „Între oglinzi paralele” (1979), adaptare după Camil Petrescu, în regia lui Mircea Veroiu.
Lungmetrajul va fi urmat de „Ultima noapte de dragoste” de Sergiu Nicolaescu. Filmul din 1980 îi are în rolurile principale pe Vladimir Găitan, Ioana Pakula, Sergiu Nicolaescu, Sebastian Papaiani, Ion Besoiu, Gheorghe Dinică, Colea Răutu, Ernest Maftei şi George Mihăiţă.
„Triunghiul morţii” (1999) şi „Capcana mercenarilor” (1981), ambele în regia lui Sergiu Nicolaescu, vor rula sâmbătă, de la ora 17.00, respectiv ora 20.00, la Sala Eforie a Cinematecii Române.
Duminică, de la ora 15.00, publicul va vedea filmele documentare „Vizita familiei imperiale ruse la Constanţa” şi „Funeraliile M.S. Regelui Carol I”, realizate în 1914. Acestea vor fi urmate de drama „Lumina palidă a durerii”, din 1981, în regia lui Iulian Mihu.
Seara se va încheia cu filmul „Întunecare” (1986), de Alexandru Tatos, cu actorii Ion Caramitru, George Constantin, Remus Mărgineanu, Tania Filip, Emilia Dobrin Besoiu, Vladimir Găitan, Dan Condurache, Florin Zamfirescu în distribuţie. Expoziţia „Pe urmele eroilor din Primul Război Mondial”, care cuprinde 90 de fotografii, va putea fi vizitată până duminică.