Wojtek Mazolewski: “Muzica înseamnă libertate, aşa că, în timp ce cânt, îmi amintesc mereu că nimeni nu are dreptul să ne limiteze!” - LIFE.ro
Sari la conținut

Acum 22 de ani muzica jazz a cucerit Gărâna. De atunci, an de an cei mai buni artişti din România şi de peste tot vin în satul dintre munţi. Gulaş, muzică jazz şi libertate … asta înseamnă Gărâna Jazz Festival. Iar astăzi începe ediţia din acest an. Am vorbit cu Wojtek Mazolewski despre festival, despre muzică, dar şi despre libertate. În seara asta Wojtek împreună cu trupa sa Pink Freud urcă pe scena festivalului. Până atunci, însă, stă de vorbă cu noi (şi tot aici găsiţi câteva recomandări muzicale cu care să vă pregătiţi pentru super concertul de la Gărâna):

Intrând puţin în lumea muzicii lui Wojtek Mazolewki … ce te inspiră? Despre ce scrii cel mai mult? 

Cel mai des compun atunci când sunt singur acasă, noaptea, când toate impresiile de peste zi scad în intensitate sau dimineaţa, când totul se trezeşte din nou la viaţă – atunci iau chitara şi încep să cânt. Dacă se creionează ceva interesant, înregistrez pe un telefon sau un calculator, apoi compun şi versuri. Astfel de idei le şlefuiesc fie acasă, fie le aduc la repetiţii unde rog formaţia să cânte. Înregistrez totul, apoi fac corecturi. Sunt atent la ceea ce redă cel mai mult emoţiile, la instrumente, la registru etc.

Mă inspiră viaţa, iubirea, imprevizibilul şi schimbarea continuă. Caut în sunete adevărul despre viaţă, care nu poate fi exprimat altfel. Vreau să cuprind în sunete ceea ce simt, calea spre iubire, speranţă, înţelegere şi fericire. 

Ai vreun loc în care te simţi cel mai creativ?

Cel mai creativ sunt în sânul naturii. Sau, de fapt, imediat după ce o experimentez în doze mari.

Ce influenţe putem găsi în muzica ta? Muzica electronic dance poate fi uşor ascultată în muzica ta, pe de altă parte în “London” putem auzi multe elemente tehno. 

Cânt aşa cum trăiesc şi trăiesc aşa cum cânt. Mă folosesc de tot ce mă poate dezvolta şi oferi energie muzicii mele.Am crescut cu muzica anilor ’60 şi ’70. Am început cu punk rock-ul, cu reggae. Am cântat blues şi metal. Am studiat contrabasul la o şcoală clasică. Toate acestea m-au influenţat. Pink Freud, care va cânta astăzi la festivalul de la Gărâna, a înregistrat acum doi ani albumul „Pink Freud Plays Autechre”, în care am reinterpretat cu instrumentele noastre muzica duetului Autechre din Manchester.

Care au fost muzicienii care te-au inspirat cel mai mult în copilăria ta şi te-au determinat, poate, să începi această călătorie în lumea minunată a artei? 

Iubesc muzica, nu am împărţit-o niciodată în categorii: am ascultat de la Hendrix, Led Zeppelin, Miles Davies, John Coltrane, Eric Dolphy la The Clash sau Sex Pistols, până la Autechre.În prezent ascult mult Shabaka Hutchings, Collocutor, Jack White, Nick Cave sau Hermeto Pascoal.

Ai lucrat cu foarte mulţi muzicieni talentaţi, cine te-a inspirat cel mai mult? Şi spune-ne, te rog, dacă Dennis Gonzales este într-adevărat shaman? 

Da, Denis este un şaman şi susţine că şi eu sunt!M-am bucurat foarte mult atunci când trupa mea Pink Freud a fost invitată de Tomasz Stańko – este un muzician mare. Îmi amintesc cu plăcere şi de invitaţia lui John Zorn de a participa la proiectul său Cobra.

Având în vedere toate colaborările tale … mai există cineva cu care ţi-ai dori să colaborezi în viitor?

În formaţiile mele am muzicieni remarcabili, aşa că, atunci când mă gândesc cu cine mi-ar plăcea să lucrez, îmi vin în minte oameni care ar aduce ceva nou: ar fi extraordinar să cântăm cu Patti Smith sau Jack White.Muzica înseamnă libertate, aşa că, în timp ce cânt, îmi amintesc mereu că nimeni nu are dreptul să ne limiteze! Motivaţia mea este aceea de a inspira oamenii să acţioneze creativ. Astfel ei se eliberează, iar oamenii liberi nu pot fi limitaţi.

Pare să ai foarte multe tatuaje … ştii exact câte? Care sunt cele mai importante pentru tine … are vreunul vreo poveste specială?

Fiecare dintre ele are o semnificaţie şi a luat naştere din motive diferite. Este o istorie lungă! Îmi fac tatuajele în diferite colţuri ale lumii. Îmi aleg artişti specifici, de exemplu în Thailanda, în templele budiste tatuajele sunt făcute printr-o metodă veche – cu ajutorul bambusului. Este un fel de tatuaj protector, funcţionează ca un adăpost.

Pentru că ai atât de multe tatuaje (şi nu numai), ţi se pare că eşti revoluţionar al percepţiilor clasice despre ce înseamnă să fii un muzician de jazz? Îţi doreşti această schimbare de percepţie?

Vreau să arăt că merită să faci ceea ce-ţi place şi că trebuie să faci aşa cum vrei să faci. Această bucurie ne aduce energie, fericire şi implicit apropiaţilor noştri, prietenilor, oraşului, ţării, lumii. Cu cât mai mulţi oameni buni şi fericiţi, cu atât mai bine.

Astăzi începe Gărâna Jazz Festival … la ce să ne aşteptăm de la concertul tău din acest an? Cine va urca alături de tine pe scenă?

Mă bucur foarte tare că mă întorc la Gărâna Jazz Festival. Acum doi ani am cântat acolo cu cvintetul meu. Este un loc cu adevărat special, am fost fermecaţi de atmosfera locului, de masa de oameni, de natura sălbatică. Anul acesta mă întorc împreună cu cealaltă formaţie a mea, Pink Freud. Prefer să-i atrag pe oameni cântând, mai degrabă decât să le povestesc despre muzica mea. Cred că este de ajuns dacă spun că va fi jazz, va fi punk şi o energie pe care o transmitem oamenilor din toată lumea, din Japonia, China până în America de Sud.

Cu ce aşteptări vii la ediţia din acest an a Gărâna Jazz Festival?

Întotdeauna îmi spun că nu trebuie să am aşteptări, ci doar să mă las în voia muzicii. Gărâna este un festival care ţine mereu pulsul, invitând artişti contemporani interesanţi, aşa că sunt sigur că va fi extraordinar. Ne bucurăm că vom cânta în aceeaşi seară cu Sebastian Studnicky cu care ne cunoaştem personal şi ne placem reciproc.

La final, ai un mesaj pentru oamenii care vor veni să te asculte la festival?

Cu siguranţă, ca în fiecare an, vor fi foarte mulţi oameni minunaţi. Publicul de la Gărâna este extraordinar de deschis şi avid după muzica nouă. Mă bucur că voi cânta în faţa lor pentru a doua oară. 

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora