Women's March: americancele rezistă
Valul imens de mărturii privind bărbaţii puternici care abuzează de femei (concretizat probabil cel mai bine în mişcarea #MeToo), continuă să crească şi să capete glasuri din ce în ce mai puternice. Dacă la începutul lui ianuarie, 30 de femei din forţele armate americane manifestau în faţa Departamentului Apărării din Washington pentru a atrage atenţia asupra agresiunilor hărţuirilor sexuale în mediul militar, acum sute de activişti americani ies în stradă cerând schimbări sociale şi politice mai profunde. Este motivul pentru care mai mult de 200.000 de protestatari au participat sâmbătă la Marşul femeilor din New York (organizat la exact un an de la cunoscutul marş organizat după investirea preşedintelui american Donald Trump), ce are ecou şi în alte oraşe americane precum Washington, Los Angeles, Chicago, Philadelphia, dar şi în oraşe europene, asiatice sau africane.
„Acest marş este un simbol al unităţii şi forţei femeilor, al tuturor raselor. Trebuie să ne coalizăm, să ne implicăm în politica la nivel local, ca să putem construi ţara pe care o dorim, cu egalitate pentru toţi„, spune una din vocile participante la protestul din New York.
„Oamenii au fost destul de nebuni anul trecut şi sunt destul de nebuni în acest an„, spune, conform The Guardian, Tamika Mallory, copreşedintele consiliului Women’s March, care are drept slogan „Puterea este în urne”, ceea ce îndeamnă la o mobilizare electorală pentru alegerile din noiembrie. “Votul tău este cel mai puternic instrument pe care îl ai la dispoziţie. Oricine are privilegiul de a vota trebuie să facă acest lucru”, s-a auzit vocea actriţei Eva Longoria la marşul de la Los Angeles. „O femeie puternică creşte o femeie puternică”, scria pe unele pancarte din Chicago.
În mod specific, organizatorii doresc să înregistreze un milion de alegători noi şi să obţină mai mulţi avocaţi pentru drepturile femeilor în funcţie, însă Women’s March înseamnă mai mult decât atât: „Acest marş vrea să transmită multiple mesaje. Unul dintre ele este că femeile trebuie respectate, ceea ce implică eliminarea hărţuirii sexuale. Este de asemenea o demonstraţie împotriva lui Trump, pentru că a comis el însuşi agresiuni sexuale, dar nu doar din acest motiv„, explică o altă voce. Conştientizarea hărţuirii şi abuzului sexual (Donald Trump este numit de protestatari, spre exemplu, un preşedinte ”rasist” şi ”sexist”), unitate, toleranţă, respect pentru minorităţile sexuale şi rasiale, non discrimibare pentru refugiaţi – sunt câteva dintre cele mai importante cerinţe ale marşului.
Multe din femeile ieşite în stradă au purtat căciuli şi pălării roz, în semn de ironizare la adresa preşedintelui care le-a transmis pe Twitter următorul mesaj: “Minunată vreme în ţara noastră măreaţă, o zi perfectă pentru Marşul Femeilor. Ieşiţi şi celebraţi istorica şi fără precedent creştere economică din ultimele 12 luni. Cea mai scăzută rată a şomajului în rândul femeilor în 18 ani”.
Marşul femeilor nu se opreşte însă aici, protestatarii fiind hotărâţi să continue lupta pentru dobândirea drepturilor lor de cetăţeni. Sunt hotărâţi să reziste.