X, Y, Z. Cum rezolvăm ecuaţia generaţiilor în viitor?

Acum două zile a fost ziua mea. Şi am primit multe urări şi gânduri bune, ceea ce, desigur, m-a bucurat nespus. Dar, de departe, cel mai frumos mesaj, cele mai frumoase cuvinte au fost spuse de mama mea, căreia i-am zis, atunci când m-a sunat: „mulţumesc că m-ai născut”. „Cu plăcere, a zis ea, dacă aş putea, te-aş mai naşte o dată”. Aşa de mult mi-au plăcut aceste cuvinte, încât zâmbetul care mi s-a lărgit pe faţă a fost instantaneu şi adânc. Mi-a zâmbit şi inima atunci, credeţi-mă.

Dar ce nu ştia mama declarându-mi acest lucru minunat, era că ea spunea ceva normal pentru generaţia ei, generaţia baby boomers cum se numeşte, pentru care a face copii era o valoare în sine.

Să mă explic. Conform studiilor sociologilor, generaţiile care încep cu cele din perioada războaielor mondiale au fost catalogate şi descrise în detaliu, numite şi aşezate în istorie exact după tipul de valori care le era comun.

De pildă: generaţia care a trăit Războiul Mondial (Al Doilea) şi care a reuşit să supravieţuiască, este numită silent generation. Este generaţia care a tăcut şi a suportat. Este generaţia celor care azi au peste 80 de ani (bunicii mei) şi care strâng tot ce au că nu se ştie niciodată, poate avem nevoie – recunoaşteţi expresia? Este generaţia care nu consumă mult, care a strâns banii la ciorap, care a făcut foamea, care suportat criza economică, dar care s-a resemnat chiar şi atunci când părea că nimic bun nu avea să se întâmple.

După instalarea păcii, au dat naştere copiilor lor care şi-au luat revanşa şi care s-au distrat mult, dar care, mai ales, au făcut copii. Mulţi. S-a numit gerenaţia baby boomers (mama mea), o generaţie care în anii ’60 – ’70 a făcut copii şi care avea valori comune cu ale părinţilor lor silent : nimic nu cade din cer, trebuie să munceşti ca să ai, învaţă că asta te va ajuta în viaţă. Nu s-au depărtat prea mult de aceste ghidaje de viaţă, chiar dacă fustele în anii aceia s-au scurtat mult, iar dansul a devenit mai zvăpăiat. Aşa am apărut eu (generaţia X) – probabil prima necunoscută a ecuaţiei sociale, aşa cum îmi place să spun. Generaţia care a răsturnat regimurile şi care a deranjat ordinea socială. Noi suntem în plan local ceauşeii sau generaţia cu cheia de gât (cheia casei, adică, fiindcă pe noi nu ne aştepta nimeni acasă după şcoală), iar în plan mondial generaţia X.

După noi, a venit generaţia Y– cei care au trăit de mici revoluţiile, căderea turnurilor gemene, apocalipsa zilnică, războiul terorist. Ei sunt aceia care preţuiesc timpul liber, viaţa personală, sunt cei care nu vin la birou, ci lucrează „pe mail” şi nu vor să muncească o mie de ore pe zi, ci au timpul lor liber pe care şi-l respectă. Este generaţia cea mai bogată în freelanceri sau cea care a dat startul acestui tip de abordare a muncii zilnice. Peste ei au venit millennials, care în România (fiindcă e un pic decalat trendul faţă de restul lumii) au în jur de 30 de ani. Sunt cei care dispreţuiesc proprietatea (ei au inventat uber şi airbnb), iubesc să împartă şi nu se uită la tv. Aleg experienţa în favoarea luxului material.

Şi apoi cei mai tineri – generaţia Z sau zeţii cum se alintă ei înşişi, care au simţ ieşit din comun pentru tot ce este autentic, care nu se lasă păcăliţi, dar care nici nu se simt reprezentaţi de actualul sistem politic, oricare ar fi el. Nici politicienii, nici vedetele tv nu le sunt dragi, nu vor acest gen de modele. Internetul le furnizează tot ce ştiu sau au nevoie să afle….

Ce vine după? Nu ştiu… I-am spus mamei, mai în glumă mai în serios, că dacă m-ar naşte azi, asta m-ar face un digital nativ, adică m-ar naşte cu tehnologia în sânge şi în gene, în timp ce eu, cea de azi, sunt doar un digital immigrant… Discuţia e lungă… Pornisem de la ziua mea de X ce mă aflu. Şi mă simt. Şi jur că mi-a plăcut ca în viaţă să fiu această „necunoscută” X care a schimbat sau deranjat sisteme.

A! Şi să nu uit: suntem şi generaţia cea mai numeroasă (deh, suntem din părinţi baby boomers). De aceea vom pune România pe butuci cam în 15 ani, fiindcă vom fi cei mai numeroşi pensionari pe care i-a avut ţara noastră vreodată! Şi ghiciţi, ce? Nimănui nu-i pasă.