Yoko Ono, artist vizionar sau vrăjitoare?

Yoko Ono, artista de origine japoneză cunoscută mai ales ca cea de-a doua soţie a lui John Lennon, a devenit un star internaţional la începutul anilor 1980, o dată cu ”Double Fantasy”, un album interesant lansat împreună cu liderul Beatles, cu doar trei săptămâni înainte ca acesta să fie ucis. Albumul a devenit un succes comercial la nivel mondial şi a câştigat premiul „Album of the Year”, în 1981, la cea de-a 24-a ediţie a premiilor Grammy. Titlul, care vorbeşte despre iubirea magică ce i-a legat pe aceşti doi artişti, a fost ales acum de Ono pentru o expoziţie la Muzeul din Liverpool, oraşul natal al lui Lennon. O expoziţie ce sărbătoreşte întâlnirea a doi dintre cei mai creativi artişti din lume, care şi-au exprimat iubirea profundă unul pentru celălat prin artă, muzică şi film, dar şi prin activismul lor pentru pace.

La cei 85 de ani, Yoko Ono, femeia mărunţică, expresivă, continuă să spună povestea lor de iubire în cele mai inedite moduri cu putinţă. Expoziţia ”Double Fantasy” (cu obiectele lor personale) este un exemplu relevant, ce demonstrează unicitatea acestei artiste şi dragostea pe care ea i-a purtat-o lui Lennon.

Cu un pas înaintea tuturor. A fos o vreme când Yoko Ono a fost blamată public, văzută ca o vrăjitoare, un om manipulator care a dezbinat cea mai de succes trupă rock a anilor 1960, o străină care i-a luat minţile unuia dintre cei mai talentaţi muzicieni din toate timpurile. S-a spus că este un artist lispit de talent, aflat în lumina reflectoarelor doar graţie lui Lennon. Există chiar şi o carte scrisă de Albert Goldman pe la sfârşitul anilor 1980, ”The Lives of John Lennon”, în care Yoko Ono este descrisă drept un dragon, o creatură vicleană, ce a dominat fiinţa slabă a lui John Lennon. Dar Yoko Ono nu a fost doar soţia/văduva lui Lennon, a fost şi este unul dintre artiştii de avangardă care, la începutul anilor ’60, tatonau arta performance-ului şi arta conceptuală pe care astaăi o practică cu succes artişti ca Damien Hirst şi Tracey Emin. A făcut parte din Fluxus, „cea mai radicală şi experimentală mişcare de artă din anii şaizeci„, după cum o descria criticul de artă Harry Ruhé. A fost o feministă convinsă, temele sale muzicale, spre exemplu, influenţând artişti precum B-52 şi Meredith Monk. A fost mereu cu un pas înaintea vremurilor ei, anticipând stiluri şi mişcări artistice care astăzi sunt în mare vogă. Performance-ul ”Cut Piece” din 1964, în care publicul era invitat să-i taie hainele (un proces invocând ritualuri în jurul genului şi identităţii, vulnerabilităţii şi disidenţei), filmul „Rape”, folosirea nudităţii în performance-uri (a făcut şi un film cu penisul lui Lennon pe care l-a numit ”Autoportret”), interesul faţă de terapia prin strigăt, insistenţa ei asupra faptului că fiecare ar putea fi un artist, ideea că arta trebuie întotdeauna în interacţiune cu publicul – toate o defineau drept un artist vizionar.

Pe picior de egalitate. Fiica unui bancher şi a unei pianiste, Yoko Ono a părăsit Tokyo în 1953 pentru a se muta la New York alături de familia ei refugiată aici încă din 1940 (în timpul bombardamentului din 9 martie 1945, Yoko a fost adăpostită cu alţi membri ai familiei într-un buncăr special din districtul Azabu din Tokyo). A cunosut foametea şi spaima în timpul Celui de-Al Doilea Război Mondial. La New York, a urmat cursuri de artă şi s-a căsătorit cu compozitorul japonez Toshi Ichiyanagi, cu care are un copil dar de care a divorţat la scurt timp după aceea. L-a întâlnit pe Lennon în 1966, la o expoziţie personală din Londra, iar în 1968 cei doi au devenit un cuplu căsătorindu-se în următorul an. ”Nu poţi iubi pe cineva dacă nu eşti într-o poziţie de egalitate cu el„, declara ea în 1971 punctând astfel o caracteristică esenţială a relaţiei cu Lennon (despre care spunea că a intrat în relaţie ca un bărbat violent care şi-a lovit prima soţie şi a fost adesea crud dar care a reuşit să se schimbe). Împreună au un fiu, Sean Lennon, cunoscut muzician şi actor.

Idealul la care tindeau Ono şi Lennon, acea egalitate între oameni de orice sex, naţionalitate, religie, le părea multora o fantezie enervantă. Ei luptau pentru libertate, pace şi egalitatea drepturilor stând în pat: performance-urile ”Bed-Ins for Peace”, din Amsterdam şi Montreal în 1969, când cei doi şi-au transformat luna de miere în proteste inedite împotriva războiului din Vietnam, sunt revelatoare. Este de înţeles de ce mulţi o urau. 

Până la capăt. Expoziţia ”Double Fantasy” ajută la ”reconfigurarea relaţiei lor în moduri care ar putea fi în cele din urmă echilibrate”, scrie The Guardian. Ca şi Lennon, Ono era căsătorită la acea vreme şi avea un copil. Ca şi el, războiul făcea parte din fundalul vieţii: Liverpool fusese bombardat, Ono a trebuit să fugă din Tokyo. ”Am fost un cuplu obişnuit, doi oaneni care se iubeau în fiecare zi şi am vrut doar să arăt adevărul simplu despre noi”, spune Yoko Ono despre expoziţia din Liverpool, ce va fi deschisă până în aprilie 2019. ”În viaţa noastră personală eram oameni foarte simpli şi am făcut tot felul de lucruri din dragoste unul pentru celălalt. Totul a fost făcut din iubire….Cred că John şi cu mine încă lucrăm împreună. Întotdeauna îi simt căldura lângă mine”, spune artista hotărâtă să vorbească despre această iubire specială până în ultima clipă a vieţii ei.