YouTube vrea să câştige un Oscar împreună cu Susan Sarandon
Reprezentanţii YouTube vor şi ei cel puţin un Oscar, asta ca să fie în rând cu alte servicii de streaming precum Amazon, care au câştigat anul trecut trei premii Oscar cu ”The Salesman” şi ”Manchester By the Sea”, şi Netflix, premiat tot anul trecut pentru documentarul „The White Helmets„. Aşa încât, YouTube a cumpărat un film cu Susan Sarandon în rol principal, cu care intenţionează să convingă juriul premiilor Oscar de anul viitor, după cum menţionează Variety. Filmul, intitulat „Vulture Club”, este o dramă regizată de Maryam Keshavarz (iraniana cunoscută pentru filmul ”Circumstance”) ce prezintă cazul unei asistente medicale care, ajutată de o comunitate de jurnalişti şi militanţi, face tot posibilul pentru a-şi salva fiul capturat de un grup de terorişti.
Lungmetrajul, în care mai joacă şi Edie Falco, Matt Bomer şi Lola Kirke, va avea premiera în cinematografe în acest an, urmând să fie făcut disponibil apoi în serviciul YouTube Red.
„Vulture Club” nu este prima producţie originală pe care YouTube o achiziţionează, o alta fiind „Bodied”, o satiră produsă de rapperul Eminem şi regizată de Joseph Kahn, care a avut premiera la Sundance Film Festival. Şi aceasta va fi lansată întâi în cinematografe iar apoi pe YouTube Red.