La sfârşitul acestei luni, micro-festivalul Unteatru va sărbători şase ani de când funcţionează ca vitrină în care produsul cultural devine exponat pentru spectatorul vizitator şi se va celebra cu încă o serie de spectacole, premiere, concerte şi vernisaje, târg de design şi o terasă plină de actori, informează instituţia, citată de News.ro. Evenimentul are loc în perioada 28 iulie – 4 august, la sediul din strada Sfinţii Apostoli 44 din Bucureşti.
Micro-festivalul va aduna nume şi spectacole ale scenei teatrului celor doi regizori şi fondatori ai proiectului Unteatru – Andrei şi Andreea Grosu – dar şi o serie de concerte pentru iubitorii de muzică.
Astfel, joi, de la ora 19.00, spectatorii vor vedea „Trădare”, de Harold Pinter, în regia Sânzianei Stoican şi cu scenografia semnată de Valentin Vârlan. Vor juca Sabrina Iaschevici, Ionuţ Vişan, Silviu Debu. De la ora 22.00, trupa Robin and the Backstabbers va susţine un concert.
Vineri, de la ora 18.00, intrarea va fi liberă la vernisajul expoziţiei de fotografie semnată Adi Bulboacă. De la ora 19.30, spectacolul „Vandalul”, de Hamish Linklater, va avea premiera în prezenţa autorului. Regia este semnată de Andreea Vulpe.
Sâmbătă, de la ora 12.00, este programat spectacolul „Livada de vişini”, de A.P. Cehov, regizat de Andrei şi Andreea Grosu. Protagonişti vor fi Mihaela Trofimov, Sabrina Iaschevici, Florina Gleznea, Liviu Pintileasa, Richard Bovnoczki, Andrei Seuşan, Ionuţ Grama, Corina Moise, Bogdan Cotlet, Cristina Casian, Constantin Cojocaru şi Ionuţ Vişan. Seara se va încheia cu un concert al grupului byron, care va începe de la ora 22.00.
Zilele Unteatru continuă duminică cu spectacolul „The Sunset Limited”, de Cormac McCarthy, de la ora 19.30. Interpreţi vor fi Şerban Pavlu şi Richard Bovnoczki. Alexandru Andrieş şi Sorin Romanescu vor susţine un concert de la ora 21.30.