Chiar binevenit și necesar după anul feroce al Tigrului,, zodiacul chinezesc ne anunță un an liniștit. Trebuie să mergem să ne căutăm un loc cald pentru a ne linge rănile și să ne odihnim după bătăliile de anul trecut. Bunul gust și rafinamentul vor răsări peste tot și oamenii vor înțelege puterea credinței. Credința este mai bună decât forța, iar diplomația va fi la loc de cinste. Un an în care vom acționa cu discreție și vom face concesii rezonabile fără prea mare efort. Atâta doar că trebuie să fim precauți că sa nu devenim prea indulgenți.
Influența Iepurelui tinde să-i răsfețe pe cei care iubesc confortul, periclitându-le totodată simțul datoriei și eficacitatea.
Legea și ordinea se vor aplica „elastic”. Obiceiurile și regulile nu se vor impune în mod rigid, brutal. Nimeni nu pare prea înclinat să-și bată capul cu realitățile neplăcute. Vom fi ocupați cu viața, bucurându-ne de prezența celor dragi și făcând glume. Scena este calmă și liniștită, chiar ușor deteriorată de somnolență.
Citește și: Previziuni astrale pentru 2023: Doar un nativ va fi cu adevărat fericit din toate punctele de vedere
Tot mai multă lume își îndreaptă atenția spre zodiacul chinezesc și iată cum poate să-ți fie mai ușor să știi în ce zodie te-ai născut sau ce zodie urmează să fie într-un anume an.
Anul Nou Chinezesc 2023 este anul Iepurelui, o zodie considerată norocoasă în astrologia chineză, dar și foarte prudentă.
Acest nou an chinezesc ne poate împlini multe dorințe pe care le-am amânat în anul precedent, dar trebuie să fim atenți la ceea ce ne dorim.
Anul Nou Chinezesc a început pe 22 ianuarie
Anul Nou Chinezesc 2023 a început pe data de 22 ianuarie, când Luna nouă a ajuns în zodia Vărsătorului.
În tradiția chineză, anul nou începe întotdeauna la a doua sau a treia lună nouă după solstițiul de iarnă, așadar data la care se sărbătorește anul nou chinezesc poate varia între 20 ianuarie și 20 februarie.
Anul Nou Chinezesc reprezintă cea mai mare sărbătoare populară din China, încărcată de numeroase semnificații mistice, superstiții și tradiții frumoase. În acest an, conform astrologiei chineze, guvernează zodia Iepurelui de Apă care se va încheia pe data de 10 februarie 2024, când va începe anul Dragonului de Lemn.
Ce previziuni anunță Zodiacul Chinezesc
Spre deosebire de astrologia europeană, însă, fiecare zodie guvernează un an întreg, iar anul 2023 este anul Iepurelui. Simbol al prudenței, dar și al prosperității și al hărniciei, Iepurele este considerat un animal norocos în calendarul chinezesc. Este un animal care protejează casa și familia, care are un rol important în comunitate și are o viață socială bogată. Anul Iepurelui vine după anul Tigrului care ne-a adus mult prea multe evenimente dramatice, războaie și confruntări armate, pierderi și cataclisme naturale.
Iepurele pare o zodie anostă, liniștită, ba chiar fricoasă și excesiv de prudentă, însă, cu toate acestea, astrologii chinezi așteaptă un an mai bun, care poate echilibra pierderile din 2022, pentru că Iepurele este un bun gospodar și un bun econom, care are grijă de bunurile sale, de bani și de situația lui materială.
Așadar, în 2023, Iepurele ne îndeamnă să fim mult mai atenți cu tot ce avem, să ne organizăm mai bine munca, să ne protejăm interesele și finanțele și să ne folosim de orice ocazie pentru a ne păstra câștigurile.
Anul 2023 ne va oferi mai puține șanse spectaculoase și ocazii nesperate, dar ne va dărui mai mult echilibru, ceea ce ne va ajuta pe toate planurile.
Cum este caracterizată zodia Iepurelui
Iepurele este cea de a patra zodie din calendarul chinezesc. Este o zodie de primăvară, asociată cu luna martie, iar corespondentul ei din astrologia europeană este zodia Pești. Personalitatea Iepurelui este apreciată de foarte mulți chinezi. Este un animal plin de calități, familist, bun organizator, iubitor cu copiii, muncitor, gospodar, echilibrat și iubitor de lucruri fine și de calitate. Iepurele este plin de viață, are mulți prieteni și știe să se distreze, dar în limitele bunului simț. Nu face nimic exagerat și are mare grijă de banii lui și de casa lui, care constituie refugiul cel mai drag.
Iepurele este un bun diplomat, știe să fie alături de oamenii care au nevoie de el, dar știe să se distanțeze de cei care vor profite de pe urma lui. Este o persoană calmă, plină de idei și resurse nebănuite, care se descurcă în multe situații dificile.
Iepurele preferă liniștea și pacea, va aplana conflictele înainte să se amplifice și va menține o atmosferă plăcută în jurul lui. Iepurele are instincte bune foarte ascuțite, simte pericolul de la o poștă și evită persoanele care nu merită încrederea lui. Se descurcă foarte bine în viață din punct de vedere financiar, pentru că muncește mult și își apără interesele.
În dragoste, este foarte sensibil și generos și poate fi un partener de încredere pentru toată viața, dacă este iubit și apreciat.
Ce speranțe avem de la Anul Nou Chinezesc 2023
Chinezii speră ca Iepurele să aducă în primul rând mai multă liniște și pace, să aducă o soluție pentru cei care au pierdut foarte mult în ultimii ani. Iepurele este asociat și cu o sănătate bună, este un animal prolific și rezistent, așadar se așteaptă ca problemele majore de sănătate să fie mult mai bine gestionate în acest an. Iepurele știe cum să se adapteze la vremurile dificile și cum să își protejeze familia și bunurile. El va pune accentul astfel pe protecția socială și financiară la nivel individual și la nivel de comunitate.
Așadar, trebuie să protejăm tot ce avem și să nu facem schimbări majore care ne-ar putea aduce pierderi, să analizăm bine riscurile și să evităm speculațiile sau fanteziile.
Pe de altă parte, anul Iepurelui este un an bun pentru familiști, pentru căsătorie, pentru o dragoste nouă, pentru copii. Cine dorește să aibă copii în acest an, va fi un om binecuvântat. Este anul în care mulți nativi își vor întemeia o familie sau își vor cumpăra o locuință permanentă, pentru a se proteja de schimbările financiare riscante din viitor.
Anul Nou Chinezesc 2023 este sub semnul Iepurelui de Apă
Apa este asociată în astrologia chineză cu negrul, astfel că astrologii chinezi numesc 2023 Anul Iepurelui Negru. Cu toate acestea, apa are o conotație pozitivă și este asociată cu longevitatea, prosperitatea, generozitatea și creativitatea. Datorită faptului că 3 este ultimul număr al anului 2023, elementul apei în acest an este asociat cu feminitatea, ceea ce pune accentul pe creație, imaginație, frumusețe, esetică, dezvoltarea artelor și a științelor umaniste.
Apa este o forță creatoare, dar și o forță distructivă, atunci când puterea ei depășește puterea elementelor din jur, dar zodia Iepurelui aduce tocmai acel echilibru de care avem nevoie după o lungă perioadă de încercări, iar apa devine o forță creativă, sănătoasă și echilibrată sub influența acestei zodii.
Zodia Iepurelui între carieră, bani și avantaje materiale Astrologii chinezi se așteaptă ca Anul Nou Chinezesc 2023 să fie un an prosper și să ajute multe zodii să își revină financiar, să facă noi achiziții și noi economii. Chiar dacă este un an în care nu putem face speculații în afaceri pentru că riscăm să pierdem foarte mult, este un an în care vom aduna bani treptat și vom cunoaște succesul datorită unor planuri bine puse la punct. 2023 este anul în care mulți nativi se vor convinge că este mai bine să adune bani, decât să îi risipească pe plăceri efemere.
Se va renunța la unele distracții, călătorii, achiziții scumpe în favoarea altor lucruri mai importante și mai trainice care asigură liniștea familiei și viitorul copiilor.
În 2023 sunt favorizate carierele din educație, învățământ, sănătate, agricultură, construcții, securitate.
Anul Iepurelui va fi un an pentru oricine știe să își protejeze investițiile și pentru oricine urmărește o carieră stabilă, de lungă durată, pe care o construiește treptat, cu forțele proprii.
Zodia Iepurelui între carieră, bani și avantaje materiale
Așa cum este de așteptat, familia, copiii și sănătatea vor fi prioritare și mult mai importante decât banii. Cine înțelege acest lucru, cine își protejează familia și casa va avea un an spornic și liniștit. Este anul în care mulți nativi vor fi îndemnați să devină mai așezați, să caute stabilitatea, să caute un partener de încredere în defavoarea micilor pasiuni trecătoare. Mulți nativi vor fi favorizați de o conjunctură economică bună pentru a-și putea cumpăra o locuință, așadar este anul în care trebuie să căutăm neobosit cele mai bune oferte pe piața imobiliară. De asemenea, este anul în care sunt favorizate de Iepure femeile însărcinate.
Cine va avea bebeluși în 2023 va fi protejat de astre și va fi un om împlinit după zodiacul chinezesc
Astrologii chinezi spun că toți copiii care se nasc în 2023 vor fi mai norocoși în viață decât cei care s-au născut în 2021 sau 2022. Zodiile compatibile și incompatibile cu Iepurele Zodiile care vor avea un an bun în 2023 Bivolul, Șarpele, Capra și Câinele sunt zodiile care sunt compatibile cu zodia Iepurelui, iar acestea patru vor avea parte de un an spornic și bun în 2023. Pentru ele, Anul Nou Chinezesc 2923, care a început pe 22 ianuarie, va fi un an mai generos, vor avea parte de mai multă stabilitate și de mult mai puține surprize neplăcute, decât în 2022.
Elemente norocoase în Anul Nou Chinezesc 2023
Numere norocoase: 3, 4, 6 și numerele care le conțin (cum ar fi 34 și 46)
Zile norocoase: 26, 27 și 29 ale fiecărei luni
Culori norocoase: roșu, roz, violet, albastru
Flori norocoase: crin, iasomie
Lunile norocoase: ianuarie, aprilie, august, noiembrie
Ce zodie ești în zodiacul chinezesc, în funcție de anul în care te-ai născut.
Șobolan: 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008, 2020
Bivol: anii 1937, 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009, 2021
Tigru: anii 1938, 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010, 2022
Iepure: anii 1939, 1951, 1963, 1975, 1987, 1999, 2011, 2023
Dragon: anii 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000, 2012, 2024
Șarpe: anii 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001, 2013, 2025
Cal: 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002, 2014
Oaie/Capră: 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003, 2015 Maimuță: 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004, 2016
Cocoș: 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005, 2017
Câine: 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006, 2018
Porc: 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007, 2019
Sursa foto: Deposit Photos