10 idei pentru un business solid, în plină de schimbare - LIFE.ro
Sari la conținut

10 idei pentru un business solid, într-o perioadă plină de schimbare

Cum construim un business solid? Iată 10 idei de care să ținem cont, mai ales acum într-o perioadă plină de schimbare.
Share this article

Cum construim un business solid? Sfârșitul de an 2025 găsește mediul de afaceri din România într-un amestec de oportunități și neliniști. Economia trăiește sub semnul anunțatelor măsuri de austeritate până în 2027, cu impact direct asupra investițiilor publice și asupra încrederii generale din piață. Antreprenorii resimt volatilitatea mediului economic și incertitudinea politicilor fiscale, iar managerii din companii multinaționale primesc directive contradictorii: pe de o parte reducere de costuri, pe de altă parte obiective mai ambițioase de creștere.

La toate acestea se adaugă o piață a muncii tot mai fluidă. Mobilitatea forței de muncă – fie că vorbim de specialiști IT care acceptă joburi remote în afara țării, fie de generații tinere care schimbă compania după un an – pune presiune pe stabilitatea echipelor. AI, tehnologiile emergente și digitalizarea nu mai sunt doar tendințe ci realități care cer integrare rapidă, altfel riscul de a rămâne în urmă devine major. Și eu personal simt că nu mai pot ține ritmul pe multe arii deci e nevoie de alegeri și de o prioritizare conștientă și asumată.

În acest context, antreprenorii și managerii din România au nevoie mai mult ca oricând de repere clare. Un business solid nu se poate baza doar pe speranța că „va fi bine” sau că statul va oferi predictibilitate. Soluția se află în modul în care liderii aleg să reacționeze, să se adapteze și să-și mențină echipele concentrate și motivate.

Se spune că în perioade de criză este bine să accelerezi. Întrebarea este: în ce direcție? Accelerația fără busolă nu duce decât la oboseală și risipă. Prea multe proiecte, prea multe initiative, lipsa timpului de învățate și adaptare, lipsa spațiului de reflecție și aliniere pentru că nu avem timp. Ceea ce contează este să accelerezi în direcția consolidării – a rezilienței, a culturii organizaționale, a relației cu clienții și a capacității de adaptare.

Cum construim un business solid: Investește în reziliența organizației

Reziliența nu este doar o calitate individuală, ci și una colectivă. O companie rezilientă este aceea care își păstrează claritatea scopului și capacitatea de adaptare indiferent de context. Asta înseamnă să îți pregătești oamenii pentru schimbare, să normalizezi învățarea continuă și să creezi un climat de încredere în care greșelile devin lecții, nu capete de acuzare.

Gândește pe termen lung, dar acționează rapid

Schimbările bruște creează tentația de a reacționa haotic. Liderii buni au o viziune clară pe termen lung, dar știu să fragmenteze această viziune în pași mici și rapizi. Strategia pe 3–5 ani trebuie completată de un plan operațional pe 90 de zile, flexibil și măsurabil. Pentru asta este nevoie de întâlniri în care fiecare dintre cei care gândesc și urmează să implementeze strategiile să simtă că e un spațiu sigur de discuție, exprimare a temerilor și îndoielilor și de găsire a soluțiilor.

Cum construim un business solid: Întărește cultura organizațională

Cultura este „coloana vertebrală” a businessului tău. În perioadele de turbulență, oamenii caută repere clare: valori, moduri de lucru, exemple de leadership. Dacă ai o cultură solidă, ea va fi busola echipei tale. Dacă nu, oamenii se vor agăța de orice altceva găsesc, inclusiv zvonuri sau frici. Crează o cultură colabprativă bazată pe valori profund umane și ale colaborării.

Concentrează-te pe cashflow și eficiență

În perioade de austeritate, sănătatea financiară este esențială. Monitorizează atent cashflow-ul, optimizează costurile și elimină risipa. Nu este vorba doar de a tăia bugete, ci de a investi inteligent acolo unde există șanse reale de creștere sau de diferențiere.

Cum construim un business solid: Păstrează aproape clienții și ascultă-i mai mult

În criză, loialitatea clienților se clădește pe încredere și pe sentimentul că sunt ascultați. Fă-ți timp să înțelegi problemele lor reale și ajustează-ți oferta. Un client păstrat în momente dificile valorează mai mult decât doi câștigați întâmplător. Țin minte că în criza din 2028-2010 am reușit să triplez proiectele și volumul de afaceri, fiecare buget oricât de mic era bun și căutam o soluție în setul de constrângeri dat. Oare ce avem de învăâat din crizele trecute?

Folosește tehnologia ca accelerator

Digitalizarea, inteligența artificială, automatizarea proceselor – toate acestea nu mai sunt „nice to have”, ci „must have”. Chiar și o companie mică poate câștiga eficiență prin tehnologie. Adoptă instrumente care reduc munca repetitivă și lasă oamenii să se concentreze pe ce aduce valoare. Întrebă-te la ce poți renunța, ce poți delega noului tău partener AI? Crește afacerea ta reducând lucurile care îți mănâncă timp!

Cum construim un business solid: Construiește alianțe și parteneriate

Nimeni nu mai poate reuși izolat. Colaborările între companii, parteneriatele cu start-up-uri sau cu companii mai mari, administrație sau universități pot aduce inovație și resurse suplimentare. În perioade de incertitudine, alianțele strategice devin o sursă de stabilitate și de oportunități. Crează clienților tăi o experiență ”end to end”.

Dezvoltă lideri, nu doar executanți

Un business solid are nevoie de lideri la toate nivelurile, nu doar în echipa de conducere. Încurajează autonomia, responsabilitatea și inițiativa oamenilor. Un middle manager care știe să gestioneze schimbarea este o investiție mai valoroasă decât orice plan de reorganizare scris la birou.

Citește și: Trei filme și seriale despre leadership, afaceri și lumea în care trăim

Cum construim un business solid: Cultivă agilitatea decizională

Agilitatea nu înseamnă lipsă de strategie, ci capacitatea de a decide rapid și bine în funcție de informațiile disponibile. Caută să reduci birocrația, să creezi procese de decizie clare și să încurajezi testarea rapidă a soluțiilor. „Fail fast, learn fast” devine deviza echipelor care merg înainte. Crează un mediu în care oamenii să accepte că schimbarea din mers este noua realitate. Experiența e bună dar doar integrată și utilizată pentru a gândi abordări noi deci competențele transversale devin mai importante decât cele de adâncime.

Ai grijă de tine și de echipa ta

Un business solid începe cu un lider echilibrat. Burnout-ul, anxietatea și oboseala decizională sunt riscuri reale. Creează spațiu pentru recuperare, pentru conversații oneste și pentru sănătatea emoțională a echipei. Dacă energia colectivă scade, nici cea mai bună strategie nu va prinde viață. Pentru mine 2025 a fost un an cu multe lecții în plan personal, am învățat de la fiecare client, de la familie, mă uit cu dorința de schimbare personală în 2026.

În concluzie…

În lumea aceasta volatilă și imprevizibilă, pe care încă nu o înțelegem, un business solid se construiește prin alegerea direcțiilor corecte de accelerare: consolidarea rezilienței, cultura colaborativă, relațiile de deschidere și încredere cu clienții și agilitatea decizională. Liderii din România nu pot controla contextul, dar pot controla felul în care răspund acestuia. Și tocmai acest răspuns face diferența între companiile care rezistă și cele care cresc. Chiar și cu obiective revizuite mai des.

Citește și: Cum să pregătim o schimbare: reziliența în leadership


Madi Rădulescu, MCC, MBA, Managing Partner MMM Consulting. Este un facilitator, trainer și coach de echipă experimentat care adună peste 25 ani de experiență de lucru cu leaderi în companii mari, multinaționale. De peste 13 ani este coach executiv și în 2019 i-a fost acordat premiul Gold Coach Award conform Romanian L&D Industry, survey la care au participat peste 570 manageri și specialiști de resurse umane.  

Este pasionată de dezvoltarea leaderilor, de impactul pe care îl poate crea dând acestora acces la perspective multiple, la propriile resurse, sprijinindu-i să iși asume rolul cu încredere întelegându-și propriile valori și credințe. A obținut multiple certificări de coaching, management și leadership, este membru ICF – MCC – Master Certified Coach, cea mai înaltă acreditare globală, consultant certificat pentru metodologiile Persona Global și PerformanSe și a derulat proiecte în multe țări Europene.

Este soție și are o fiică. Pasionată de călătorii, îi place să descopere obiceiurile altor culturi. Deviza după care se ghidează este: „Fii mereu cu mintea și cu inima deschise, învață continuu și viitorul se va arăta plin de șanse și oportunități.”

Puteți află mai multe informații despre Madi Rădulescu de pe site-ul ei.

Share this article

Citește mai multe


Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans în 2024. Câți bani au ajuns la proprietarul platformei
Sumă record cheltuită de utilizatorii OnlyFans. Câți bani au ajuns la fondator
97% dintre muncile casnice sunt făcute de femei, iar salariile lor sunt cu 500 lei mai mici
În România, 97% dintre muncile casnice sunt făcute de femei, iar femeile câștigă cu 500 lei mai puțin decât bărbații,...
OMS raport despre un virus extrem de contagios. Este vorba despre 59 de milioane de vieți
Între 2000 și 2024 vaccinarea împotriva rujeolei a evitat aproximativ 59 de milioane de decese. Noua actualizare a Or...
Leguma care ajută la curățarea și vindecarea colonului iritabil și pe care mulți o ignoră
Colonul este un organ-cheie al sistemului digestiv, responsabil de eliminarea reziduurilor și de absorbția unor vitam...
Câinele vă poate simți boala înainte să o faceți voi. Secretul celui mai bun prieten
Câinele vă poate simți boala înainte să o faceți voi. Cu mult înainte ca oamenii să simtă primele semne ale unei stăr...
ULTIMA ORĂ! Elena Udrea a izbucnit în lacrimi în fața judecătorilor. Ce verdict a aflat azi!
Doar ei doi în prima zi de școală, doar ei doi în ultima. Adrian Alexandrov și-a însoțit fiica la serbarea de final d...
Spune-le și altora