A locuit 16 ani în Irlanda, a avut probleme de obezitate și s-a luptat cu toate greutățile unei mame singure cu doi copii poligloți. Cine este Elena Maximiuc, românca mutată pe Coasta de Azur ce organizează picnicuri pentru staruri

Elena Maximiuc este românca mutată pe Coasta de Azur care organizează picnicuri pentru staruri: „Cunosc oameni noi și sunt fericită să-i văd fericiți. Le văd zâmbetul când văd mașina mea, Grace, un Citroen 2CV de colecție. Le citesc fericirea când sunt în mașina mea, le văd emoția când își izbesc ochii de peisajele de aici și le simt satisfacția savurând mâncarea pe care le-o ofer”, spune femeia care a stat astăzi la o cafea cu noi.

De la Monaco până la Saint Tropez, găsește cele mai faine locuri și creează amintiri. A locuit 14 ani în Irlanda, a avut probleme de obezitate și un freak control asupra mâncării după ce s-a operat. A ajuns în Franța, a vizitat un restaurant fancy, dar nu a putut mânca datorită regimului. Așa a luat naștere ideea de a organiza picnicuri. A cumpărat o mașina cochetă de picnic, un Citroen 2CV de colecție și s-a documentat ore întregi pentru primul picnic pe care îl organiza. Acum are în palmares peste 1000 de experiențe pentru oameni care vin de departe, fascinați de creativitatea fără limite și bariere ale româncei.

Nu i-a fost ușor să fie mamă, ulterior mamă singură, însă acum culege roadele muncii sale: doi copii poligloți și foarte muncitori. Marcus, fiul cel mare este vorbitor de 7 limbi, music producer și jurnalist la o publicație japoneză.

Bună ziua și mulțumesc pentru că ai dat curs invitației mele! Îmi permiteți tutuirea încă de la început: Deja ne regăsim pentru a doua oară, iar a treia oară va fi față în față, promit!

Cu mult drag te rog să-mi spui Elena și sper să te am curând în Franța. 

Elena Maximiuc: „Îmi plăcea să creez lucruri cu mintea și cu mâinile mele și stăteam departe de colegii care nu mă inspirau”

Unde a copilărit Elena?

M-am născut în Bucovina, în ultimii ani ai regimului comunist din România. Am crescut alături de cei doi părinți ai mei și de alte rude. Am o familie foarte mică, o singură soră și am trăit cu toții într-un mic sat înconjurat de câmpii din toate părțile, cu câteva orașe împrăștiate în jur. Viața era simplă și ordonată. În școala generală făceam ore de circulație rutieră, purtam caschetă de polițist și dirijam circulația într-o intersecție de lângă școală. Eram singura mini polițistă care lua în serios acea activitate școlară. Apoi am fost comandanta de unitate a școlii pentru că aveam o popularitate deja formată din clasele I-IV.

Care sunt jocurile copilăriei de care îți amintești cu drag?

În copilăria mea, nu am găsit divertisment în multe jocuri, ci mai degrabă îmi plăcea să mă remarc de colegii mei prin activități creative. Organizam de mică activități în aer liber adunând grupuri de copii care aveau o îndemânare aparte și cream îmbrăcăminte (împleteam, coseam goblene, desenam și chiar zilnic mergeam o oră înaintea programului școlar să-i ajut pe cei ce veneau nepregătiți cu temele. Eram eleva care dădea meditații. Îmi plăcea să creez lucruri cu mintea și cu mâinile mele și stăteam departe de colegii care nu mă inspirau.

Colectam cutii de bere, postere cu artiști rock și chiar dacă eram fată de la țară ascultam genuri muzicale de nișă. Neînțelese de amicii mei, formații precum Slayer, Sepultura, Metallica erau cele cu care îmi petreceam cele mai bune momente. 

Am fost întotdeauna împinsă de un spirit de individualism care nu era normal pe atunci și nici acum.

Citește și: Silvana Negruțiu: „Am copilărit în anii ’90, și la mine în oraș era o cofetărie lângă cinematograf, am și eu doi părinți care nu au avut o viață prea ușoară și un frate în umbra căruia am trăit câțiva ani”. Cum ajunge o fată timidă să joace pe scenele de la Bulandra, Metropolis, Replika sau Apollo111

Ce era dincolo de locul natal?

Prima dată când am părăsit cercul meu familial a fost la 14 ani când am plecat la liceu apoi la 18 ani a fost când am plecat la Cluj-Napoca la muncă. Am lucrat la un institut de Cardiologie. Am locuit acolo timp de 7 ani și îi consider cei mai buni ani din viața mea. Totuși, așa cum am menționat în răspunsul meu anterior, în mod natural am avut întotdeauna o latură curioasă a mea, care mi-a permis să „ies din locul natal” mental, datorită muzicii, cărților și altor aspirații. 

Ce te visai?

Copil mic fiind, ziceam că vreau să devin musafir, apoi am înțeles că ăsta nu-i un job și am schimbat dorința, vroiam să devin Elena Ceaușescu.

Există ceva adevăr în asta. Îmi place mult să călătoresc și să fiu tratată ca un musafir. Nu aveam prea multe exemple de urmat deci Elena Ceaușescu a fost maximul pe care îl vizualizam. Probabil dorința mea de a fi un lider mereu a început de la o vârstă fragedă.

Cum ai ajuns dincolo de granițe?

Am plecat din Cluj-Napoca și România cu partenerul meu de atunci, în speranța de a ajunge în Germania. După ce m-am mutat în Germania, am lucrat ceva timp într-o cantină, iar mai târziu m-am mutat la Londra unde am lucrat într-o sinagogă evreiască, tot într-o bucătărie. Mi-a fost întotdeauna la îndemână să mă adaptez la situații și medii noi, ceea ce m-a determinat în cele din urmă să mă mut în Irlanda, unde am stat cea mai mare parte a vieții celor 3 copii ai mei, care s-au născut toți acolo (16 ani).

Ce înseamnă să fii mamă?

Pentru mine să fiu mamă înseamnă să fiu tată și totodată cea mai bună prietenă pentru cei 3 băieți ai mei. Eu nu mi-am dorit neapărat copii. Eu am făcut 3 greșeli minunate. Mi-am promis că dacă voi avea copii îmi voi dedica tot timpul lor și le voi fi alături. Așa am și făcut, mi-am ținut promisiunea când am făcut primul copil. Am decis să stau acasă să-l văd crescând, mergând, învățând. Când avea 6 luni am decis să fac o activitate lucrând de acasă. Așa am pus vecinilor niște anunțuri că sunt disponibilă să le calc haine. Culmea a fost că niște vecini aveau nevoie de acest service și m-au sunat. Atunci am gândit că aș putea să pun mai multe anunțuri deoarece copilul meu era foarte liniștit. Așa s-a întâmplat că în următoarele 3 luni am creat un “ironing service “. Într-o extensie a casei am creat propriul meu business și am funcționat 14 ani. Am mai făcut 2 copii, eram propriul meu șef ceea ce-mi permitea multă flexibilitate de a călători și de a face ce vreau la orice oră. Faptul că eram lângă copiii mei era esențial pentru mine. Așa ne‐am apropiat mult, am dezvoltat o relație minunată. Noi suntem o echipă și suntem cei mai buni prieteni. Noi funcționăm ca și cei trei mușchetari: toți pentru unul și unul pentru toți. Nu sunt o mamă posesivă, dimpotrivă le dau multă libertate copiilor mei și ca dovadă le-am dat mereu dreptul la replică, libertatea de mișcare și de decizie. Ne consultăm, ne ajutăm și ne susținem reciproc întotdeauna. Ca dovadă sunt niște copii deschiși, nu au prejudecăți, acceptă culturi, oameni, vorbesc 5,6 respectiv 7 limbi. Cel mare studiază în Taiwan și tocmai a terminat cel de-al doilea an universitar. Cei mici sunt cu mine la Nice și abia aștept să-i văd mari.

Cum sunt crescuți copiii tăi?

Copiii mei sunt alimentați de o bază similară cu a mea alcătuită din: curiozitate, flexibilitate, individualitate și perseverență. A fost important pentru mine să-mi învăț copiii aceste valori, dar pe măsură ce creșteau, au ajuns să se comporte singuri cu aceste valori și să le dezvolte singuri. Acest lucru a permis o direcție unică pentru fiecare dintre noi. 

Le-am spus mereu copiilor mei că „ceea ce educația face pentru creier, experiența face pentru suflet”.

Nu contează niciodată ce ajungi ci cum vei fi în ceea ce vrei să faci: bun sau rău.

Și încă un sfat pe care l-am dat întotdeauna copiilor mei e o învățătură a faimosului Ghandi: Întotdeauna fiți voi! Nu copiați pe nimeni! Fiți unici și diferiți. Nu contează că râde lumea de voi ca sunteți altfel, voi puteți să râdeți de ei că sunt toți la fel.

Citește și: Sînziana Mircea, singura româncă din istorie inclusă de Universitatea Bocconi din Milano în topul celor mai de succes absolvente: „Studiatul este o chestie sută la sută personală. Nu poate nimeni să studieze în locul tău!”

Ce punem la baza educației?

Pentru a urma din citatul anterior, am crezut întotdeauna că expunerea la noi medii într-o manieră foarte directă ar avea mult mai multe efecte decât un manual. Sunt pentru educație, să nu mă înțelegi greșit, dar sunt mai mult pentru experimentarea vieții. Făcându-i pe copiii mei să experimenteze direct tot felul de activități ca de exemplu vacanțe în majoritatea orașelor din Europa, lipsind de multe ori de la școală, cu acordul meu bineînțeles, ei s-au întors la școală cu o apreciere și mai mare decât dacă ar fi stat în clasă în timpul ăla. Ei învățau mult mai mult într-o vacanță la Roma, spre exemplu, decât dacă s-ar fi dus 2 zile consecutive la orele de școală să facă orele de matematică, istorie sau geografie. Această idee este o extensie a principiilor individualității și curiozității pe care le-am menționat anterior. A fi curios înseamnă că vei învăța pentru totdeauna, iar copiii mei au fost învățați să primească noi informații prin expunere directă.

Elena Maximiuc: „Am știut mereu că eram grasă dar nu făceam o problemă din asta”

Elena, doar dacă vrei, discutăm despre asta. Spuneai că ai avut probleme legate de greutate. Ce a însemnat asta pentru tine?

Acum îmi dau seama că de fapt aveam o problemă cu greutatea deși la momentul respectiv nu o vedeam ca fiind o problemă. Am știut mereu că eram grasă dar nu făceam o problemă din asta. Eram conștientă că într-o zi voi slăbi și mă mulțumeam cu gândul acesta.

Sunt un om impulsiv, în sensul bun și rău al cuvântului, sunt berbec deci acționez foarte repede și prin orice mijloace. Pur și simplu într-o zi am decis că trebuie să slăbesc și nu am avut răbdare să slăbesc pe cale naturală/corectă și am considerat că o operație de reducere de stomac e soluția cea mai rapidă și eficientă pentru mine. Am slăbit 66 de kilograme în aproximativ 6 luni și pot să spun că a fost una dintre cele mai bune acțiuni pe care le-am făcut PENTRU MINE!

Ce țări ți-au fost acasă?

Există bucăți de umanitate în toate țările lumii. Fiecare țară în care am călătorit, fie singură, fie cu copiii mei, m-a modelat într-un fel sau altul. Întotdeauna mi-a plăcut ideea unui Orient îndepărtat datorită copilăriei mele sub influență sovietică. Pentru asta am apelat la Rusia, iar orașe precum St Petersburg, Chelyabinsk și Moscova m-au inspirat la nesfârșit și mi-au format caracterul ambițios și fără scuze. De asemenea, am citat adesea literatură rusă copiilor mei ca o resursă pentru o înțelegere mai profundă a vieții. M-am bucurat și de Turcia, pentru sentimentul ei exotic și asiatic, în ciuda faptului că sunt atât de aproape de cultura mea românească. În 2022, copilul meu cel mai mare s-a mutat în Taiwan pentru studii, așa că ne-am întâlnit în Japonia în iarna lui 2023 și a fost cel mai depărtat loc pe care l-am vizitat departe de acasă și această țară m-a impresionat cu cultura ei plină de respect și decență, precum și aprecierea eficienței, fie din punct de vedere tehnologic, fie din punct de vedere social.

Cum ai ajuns în Franța?

Mutarea mea în Franța a avut legătură cumva cu procesul meu de slăbire. Am pierdut kilograme, păr, energie, vitamine dar am câștigat mai multă încredere în mine și parcă totul s-a schimbat. Aveam nevoie de multă odihnă și dacă aș fi stat în Irlanda aș fi continuat ce făceam înainte adică să calc rufe, să mă izolez, să nu socializez. Copii erau deja mai mari și eu aveam nevoie de o schimbare. Am considerat că trebuie să plec în altă parte să iau viața de coarne și să încep altceva. Majoritatea prietenilor mei m-au sfătuit să rămân în Irlanda pentru că îmi va fi foarte greu într-un loc nou. Eu am avut o discuție cu un om înțelept care parcă mi-a dat soluția. Am fost invitată la o cină, împreună cu cei 3 băieți ai mei și i-am mărturisit că simt nevoia de schimbare și că aș vrea să mă mut în Franța pentru ca să mă odihnesc și totodată copiii să învețe o limbă nouă care să le fie folositoare în viitor. Acea persoană mi-a zis: că să te muți în altă parte trebuie să vrei cu adevărat. Atâta timp cât vrei ceva cu adevărat, jumătate de problemă este rezolvată. Deci rămăsese cealaltă jumătate de rezolvat. Tot acel domn mi-a zis: pentru a rezolva a doua parte a problemei ai nevoie de alte 2 chestii: bani și de curaj. A continuat..degeaba ai curaj, dacă nu ai bani și degeaba ai bani dacă n-ai curaj. Îmi amintesc cu drag cum m-am eliberat și am zâmbit zicând: Problema nu mai e problemă, că am aceste 2 elemente.

Aveam de ales între Franța, Italia sau Spania. Sufletul meu latin mă mâna într-una din aceste țări. Mintea m-a îndreptat spre Franța. Copiii nu au ripostat deoarece au luat-o tot ca pe o aventură. Așa am decis să ne mutăm la Nice. Nu pentru căldură, deoarece urăsc pasional căldura, ci pentru faptul că sistemul public de învățământ este gratuit, mâncarea este bună, există un aeroport foarte convenabil și să fim sinceri, nu e un loc rău de trăit.

Îți setezi task-ul să stai puțin și ajungi să rămâi. Ce te-a convins?

După cum îți spuneam, când eram mică vroiam să mă fac musafir, deci nu am avut niciodată intenția să rămân mult în Franța. Planul era să stau un an academic, atât cât să poată copii să învețe limba franceză și eu să mă odihnesc. 

A trebuit să intru în sistemul birocratic francez pentru a înregistra copiii la școală și pentru a intra în sistemul de sănătate. Aici m-am lovit rău de birocrația franceză. Dar pentru mine nu există “C’est pas possible ” pentru că eu nu înțelegeam limba franceză și nu în cele din urmă aveam un task de îndeplinit: cel de a duce la bun sfârșit un an academic pentru copii. 

Eu stau mereu deoparte de oamenii care nu mă inspiră și atitudinea superioară a francezilor m-a făcut să stau departe de limba lor. Mărturisesc după 5 ani că nu vorbesc limba franceză doar din aceste motive: atitudinea pe nedrept superioară a francezului, starea continuă de nemulțumire și lipsa de acțiune. Iubesc Franța, natura de aici, istoria dar nu mi-s dragi francezii și nu fac niciun efort să-i înțeleg. De aceea am decis să fac ceva și să găsesc o activitate care să-mi permită să câștig un ban cu limba engleză.

Elena Maximiuc: „Sunt conștientă că oamenii, prinși în vârtejul vieții au uitat că trebuie să trăiască de fapt”

Cum ai ajuns să faci picnicuri?

Sunt o persoană energică și creativă și nu pot să stau mult timp fără să am activitate. De asemenea nu iubesc rutina. Rutina mă face să mă simt ca și un capac de toaletă. Nu suport să lucrez după un program stabilit sau după reguli. Respect doar 2 seturi de reguli în viață: cele de circulație și cele de bun simț. Deci a trebuit să-mi pun la bătaie creativitatea și să-mi creez propria mea cale, propriul meu bussines . După 6 luni de locuit în Franța mi-am publicat pe Airbnb experiența pe care o creasem eu inspirată de călătoriile mele în alte țări. Oamenii iubesc mâncarea. Vorba lui Caragiale: dă-le oamenilor pâine și circ.

Ce înseamnă să creezi experiențe pentru oameni despre care știi puține lucruri?

Eu dau oamenilor pâine și spectacol cu multe emoții. Eu creez amintiri pentru clienții mei. Sunt conștientă că oamenii, prinși în vârtejul vieții au uitat că trebuie să trăiască de fapt. Mă vedeam pe mine, cea de dinainte de a veni în Franța. Eram aproximativ la fel. Făceam totul pentru copii și nu făceam nimic pentru mine. Am realizat că erau mulți în aceeași situație. Am o mare putere de atracție și toți cei care au fost la picnicurile mele au fost cei care trebuiau să facă asta pentru ei: să audă ce aveam de spus și să se regăsească în cazul meu. Fără lipsă de modestie spun că cei care vin la picnic îmi lasă recenzii de genul: life changing experience! Once in a life time!

Ce înseamnă să surprinzi pe cei apropiați cu un picnic?

Să fac un picnic e un challenge de fiecare dată. Cunosc oameni noi și sunt fericită să-i văd fericiți. Le văd zâmbetul când văd mașina mea, Grace, un Citroen 2CV de colecție. Le citesc fericirea când sunt în mașina mea, le văd emoția când își izbesc ochii de peisajele de aici și le simt satisfacția savurând mâncarea pe care le-o ofer. De fiecare dată trăiesc noi emoții cu fiecare client nou! E un lux în simplicitate și simt că oamenii care participă la picnicul meu vibrează la aceleași valori la care vibrez eu. 

Unde este acasă pentru tine?

Aici e simplu de răspuns: Acasă fizic e la părinți, dar totodată acasă e când plec undeva, oriunde.

Citește și: Cine este Cristina Jacob, regizoarea româncă care a spart toate recordurile de audiență cu filmul „Oh, Ramona!”?

Ce planuri de viitor ai?

Nu am planuri fizice ci mai mult spirituale: Să mă căsătoresc în glumă la Las Vegas cu campionul meu, să-mi văd copiii bine, oameni de nădejde pentru universul acesta, apoi să călătoresc în jurul lumii și să-i sun să le zic ce-am mai văzut, ce-am mai învățat, să glumim ca de obicei, să ne dăm întâlniri în locuri ciudate și să creăm amintiri cât mai frumoase și cât mai multe.