A luat un taxi să o ducă la hotel şi s-a trezit la reanimare. A stat peste 3 săptămâni în 3 spitale din Taşkent. Cine este Anca Şerban şi cum este să fii femeie singură în periplu prin lume
Se spune că nu poţi cere ceea ce vrei dacă nu ştii ce vrei. Anca Şerban ştie exact ce vrea şi a trecut de la dorinţă la faptă. Anca este om de marketing şi pasionată de călătorii. Scrie de mulţi ani pe blogul 1001calatorii.ro şi descrie cu mult condei locurile prin care ajunge şi experienţele pe care le trăieşte. De mai bine de 3 ani însă, mai exact din timpul pandemiei, Anca a descoperit cum poate face din călătorii un stil de viaţă, continuând să muncească la acelaşi nivel cum o făcea şi din Bucureşti. A profitat de faptul că munca remote a devenit ceva firesc în domeniul ei de activitate, şi-a făcut bagajele şi la 1 august 2020 a plecat în lume. Nu aleargă, ci trăieşte locurile pe care le descoperă. Îşi ia timp nu doar să vadă, ci să şi simtă.
America Latină a fascinat-o, astfel că a transformat călătoria de câteva luni într-un an şi o carte. Asia, Australia, Noua Zeelandă au fost şi ele pe lista Ancăi. Când am stat noi de vorbă era în Zermatt, Elveţia, iar în curând va pleca în Africa, pentru câteva luni. Am vrut să aflu de la ea cum reuşeşte să împace munca de la distanţă cu dorinţa de a vedea cât mai multe locuri, dar şi ce înseamnă să călătoreşti singură prin lumea largă.
Cum e să munceşti şi să călătoreşti în acelaşi timp? Cum le împaci pe amândouă?
Pentru mine a călători şi a munci în acelaşi timp a devenit un stil de viaţă. Fac asta din 2020. Am plecat în plină pandemie pentru că nu-mi plăceau restricţiile din ţară şi din Europa, în general. Am găsit astfel ocazia de a-mi schimba modul de viaţă, în sensul că înainte de pandemie, ca foarte multă lume, nu lucram exclusiv remote. Aveam 1-2 zile pe lună în care puteam să lucrez de acasă, în rest trebuia să fiu prezentă fizic la birou.
Când a venit pandemia şi a trebuit să stau câteva luni închisă în casă am avut dintr-o dată revelaţia asta, că aşa cum lucrez din Bucureşti aş putea să lucrez din orice altă ţară. Nu mai contează unde sunt fizic prezentă, că tot în faţa laptopului voi fi.
Aşa că atunci am plecat de acasă şi am început să lucrez, mai întâi din Europa. M-am dus la Berlin, o lună, pentru că n-am fost chiar atât de curajoasă din prima, n-am putut să plec foarte departe, pe alt continent. M-am gândit să fiu mai aproape pentru că dacă nu mergea aşa cum visam eu puteam să mă întorc acasă foarte uşor. N-a fost nevoie să mă întorc acasă pentru că mi-a plăcut aşa de mult încât m-am mai întors abia de Crăciun.
Apoi am continuat. În 2021 am plecat un an în America Latină. Anul trecut am fost mai mult prin Asia şi un pic în Australia şi Noua Zeelandă. Anul acesta m-am întors în America Latină pentru 5 luni, iar acum cred că e cea mai lungă perioadă, vara asta, când am stat acasă vreme de câteva luni. În rest, sunt mereu plecată şi vreau să fac asta şi în continuare, nu mă opresc.
Anca Şerban ştie exact ce vrea şi a trecut de la dorinţă la faptă. Anca este om de marketing şi pasionată de călătorii.
Cum reuşeşti, practic, să împarţi programul între muncă şi călătorii? Pentru că tentaţiile sunt foarte mari.
În primul rând nu poţi călători ca atunci când eşti în vacanţă. E clar că ai nevoie de mai mult timp. Eu îmi programez în aşa fel încât să stau măcar o săptămână într-un loc pentru că şi dacă ai locuri apropiate de vizitat, tot durează să iei un autobuz şi asta îţi poate da un pic programul peste cap. Este motivul pentru care prefer să stau mai mult timp într-un loc şi să recreez practic rutina de acasă, doar că sub o altă formă. Eu nu mai lucrez în momentul de faţă program clasic, de la 9 la 6 sau de la 8 la 5. Neducându-mă fizic într-un birou pot să-mi împart programul de lucru altfel. De exemplu pot să lucrez dimineaţa, apoi să iau o pauză de câteva ore la prânz şi mai lucrez seara. Ţine de fiecare, cum se organizează.
Ideea este că să alergi de colo-colo şi în acelaşi timp să lucrezi e aproape imposibil. Devine foarte, foarte obositor. Am făcut asta în ţări în care nu am stat foarte mult, voiam să văd cât mai multe locuri care mi se păreau apropiate şi la 2-3 zile mergeam în altă parte. La un moment dat nu mai poţi, simţi nevoia să stai măcar o săptămână într-un loc, să apuci să-ţi speli toate lucrurile, să mai găteşti, să te odihneşti, să nu trebuiască să vizitezi mereu ceva. E important să ţii cont de limitele tale şi să încerci să te organizezi cât mai bine astfel încât să nu devină foarte obositor. Altfel, devine o corvoadă şi nu mai ai nicio bucurie în asta, să alergi cu bagajul după tine peste tot în lume.
Ce zone sau locuri ţi-au plăcut cel mai mult în aceşti 3 ani?
Regiunea care îmi place cel mai mult şi e locul meu de suflet este America Latină. Acolo am stat un an, în 2021, despre asta am povestit şi în cartea lansată recent. Anul ăsta m-am dus din nou acolo, am stat 5 luni de zile, timp în care am vizitat alte ţări. Am vizitat aproape toate ţările din această zonă. Au mai rămas doar câteva: Venezuela, Belize şi încă vreo 2 ţărişoare. În rest am fost în toate, dar bineînţeles că nu am vizitat absolut tot în fiecare ţară. Îmi doresc să mai merg pentru că sunt ţări absoolut fabuloase. Îmi place cultura, am învăţat un pic de spaniolă şi pot astfel să vorbesc cu oamenii de acolo, ceea ce e cu totul diferit de experienţa pe care o ai în Asia, de exemplu.
Asia e foarte faină şi culturile sunt foarte diferite, dat tocmai că sunt atât de diferite uneori încât e ca în filmul ăla, Lost in Translation. În Thailanda încercam să vorbesc cu cineva prin Google Translate şi ieşea o comedie de nu înţelegea niciunul ce vrea să spună celălalt. Nu prea poţi vorbi cu oamenii de acolo. Chiar dacă vorbesc engleză şi te ajută vreo aplicaţie, comunicarea e destul de greoaie. E şi cultura foarte diferită, e o altă religie.
În America Latină e influenţa spaniolă, sunt creştini, sunt nişte puncte comune şi mi s-a părut că ne putem înţelege mai uşor. M-am simţit foarte bine acolo, în anul pe care l-am petrecut acolo, în care am vizitat vreo 12 ţări. Iniţial eu voiam să stau vreo 7 luni, aveam bilet să mă întorc undeva prin iulie, dar mi-a plăcut atât de mult încât am tot prelungit şi am tot schimbat data întoarcerii. Pe vremea aceea, în pandemie, compania aeriană îţi permitea asta. Până la urmă am zis că nu are rost să mă mai păcălesc (n.r.: râde) şi am hotărât să mă întorc de Crăciun. Fiind deja într-un continent aflat departe de Europa e mult mai uşor să călătoreşti dintr-o ţară în alta, să zic că mergi din Columbia în Chile, decât să pleci Bucureşti-Bogota şi apoi, peste o lună, să pleci iar în Santiago de Chile sau mai ştiu eu unde.
Te-a impresionat atât de mult partea asta a lumii încât ai scris şi cartea de care pomeneai. Ce aduce ea în plus faţă de postările de pe blog? Ce ne aduce?
Aduce experienţa pe care am acumulat-o între timp. Am povestit pe blog experienţele, dar parcă nu se legau foarte bine între ele. În momentul de faţă pot să pun totul într-o perspectivă pentru că am fost încă o dată în America Latină, pot să fac o comparaţie între ţările de acolo, pot să-mi dau seama ce a fost bine şi ce a fost mai puţin bine. Cartea se poate citi mult mai uşor în momentul de faţă decât dacă te apuci să citeşti articolele care erau scrise la cald. Am rescris destul de mult textul tocmai ca să aibă o cursivitate şi să fie un fir roşu acolo, între poveştile din acel an.
Tu călătoreşti singură. Nu ţi-e teamă?
Nu. (n.r.: râde) Eu aşa am călătorit de la bun început. Am început să călătoresc acum vreo 15 ani şi nu mi-am pus problema că mă duc undeva singură. Mă simţeam liberă, eram în concediu. Prima călătorie pe cont propriu a fost la Viena. M-am dus cu trenul pentru că nu aveam buget prea mare atunci şi am fost aşa de fericită când am ajuns acolo, în gara din Viena şi eram foarte aproape de Stephansplatz. Era atât de frumos şi cred că instinctiv am simţit că genul ăsta de activitate este pentru mine şi că mă face foarte fericită.
Mulţi ani după aceea nu am realizat că a călători singură, ca femeie, chiar este o nişă. Mi se pare absolut normal. Nu mi-a zis nimeni: „Eşti fată. Nu te duce singură.” Aşa am fost şi în copilărie: mai aventuroasă, mai independentă. Nu mi se părea că asta ar fi o problemă. După aceea am început să aflu de la alţii, din jur, că îşi puneau ei probleme pentru mine.
Dar nu, pentru mine a fost super OK şi odată ce am început să am mai multă experienţă în a călători am prins curaj să merg şi mai departe. Nu m-am dus din prima undeva în India, am luat-o treptat. Astfel a fost o experienţă mai uşoară pentru că contează destul de mult unde te duci, în afara Europei, prima dată. Poate fi o ţară pentru care poate chiar nu eşti pregătit. Pentru mine, India, acum 5 ani sau mai mult, când am fost în concediu pentru 3 săptămâni, nu a fost o experienţă şocantă pentru că mai călătorisem, eram pregătită. Altfel, dacă te duci direct acolo şi nu ai fost niciodată în Asia sau în afara Europei, s-ar putea să ai un şoc cultural şi să ţi se pară ciudate multe lucruri. Nu sunt neapărat ciudate, dar nu eşti tu obişnuit cu obiceiurile lor.
Anca Şerban, despre workation şi cum este să fii femeie singură în periplu prin lume
Tu eşti plecată deja de 3 ani. E ceva ce îţi lipseşte de acasă?
Îmi lipseşte să fiu acasă, uneori. Să fiu acasă la mine, cu lucrurile mele, să nu mai am mereu după mine un rucsac cu câteva lucruşoare pe care le tot schimb. Îmi lipseşte confortul de acasă, bucuria de a ieşi în oraş îmbrăcată într-o rochie frumoasă, de a ieşi fără un obiectiv anume, doar ca să te simţi bine, să te vezi cu cineva. E greu să faci lucrurile astea când călătoreşti non stop. Eu, în ultima vreme, am închiriat mai multe B&B-uri, ca să mă simt un pic mai homie decât la hotel, care mi se pare o experienţă destul de impersonală. Dar tot nu e acelaşi lucru: tot am câteva lucruri pe care le car după mine, am mereu grijă să nu las ceva în urmă că dacă pierzi încărcătorul sau altceva, poate fi o problemă. Cred că asta îmi lipseşte destul de mult.
Altfel, am mai fost întrebată dacă nu mă simt singură. Adevărul e că şi atunci când călătoresc tot printre oameni sunt. N-am simţit niciodată că sunt aşa de singură şi aş vrea să vorbesc cu cineva. Vorbesc tot timpul cu oameni, ori pe whatsapp cu cei care sunt acasă sau în call-uri, ori cu oamenii din jurul meu. Vorbesc cu ei, ies în oraş. Nu stau închisă, izolată undeva. E o viaţă foarte plină, se întâmplă tot timpul ceva şi nu am niciodată timp să mă plictisesc.
Ai găsit vreun loc despre care să spui că acolo ai vrea să trăieşti?
Mi-e foarte greu să aleg un singur loc. Sunt multe locuri care mi-au plăcut foarte mult, dar nu ştiu dacă mi-aş dori neapărat să stau acolo pentru totdeauna. În general îmi place să fiu într-o zonă frumoasă, aproape de natură, dar în acelaşi timp îmi doresc să fiu aproape de mijloace de transport, să pot călători cu uşurinţă. Nu pot să aleg un singur loc. Mi-ar plăcea poate să stau câteva luni într-un loc, dar sunt sigură că dacă aş sta 3 luni acolo, în a patra mi-aş dori să plec în altă parte.
E dorinţa de cunoaştere sau faptul că poate nu ai găsit ceva care să te facă să stai mai mult pe un loc?
Pentru că mie îmi place viaţa exact cum este acum. Nu caut să găsesc ţara ideală în care să emigrez sau să mă mut definitiv. Mie îmi place să călătoresc, să văd mai multe locuri, îmi place să am un acasă în Bucureşti, să mă pot întoarce la acest acasă de câte ori am nevoie şi nu simt nevoia, în momentul de faţă, să schimb lucrurile astea.
Dar cum e când te întorci acasă, în Bucureşti, după atâtea locuri şi peisaje de vis?
Mie îmi place Bucureştiul. E adevărat că stau destul de mult în cartierul meu în ultima vreme, nu ies foarte mult în centrul oraşului ca să mă obosească asta. Plus că şi atunci când stau în România călătoresc prin ţară. În weekend nu prea stau acasă, tot timpul sunt plecată pe undeva. Mie îmi place foarte mult să călătoresc şi prin România. Chiar dacă nu stau foarte mult în ţară, e una dintre destinaţiile mele preferate. Sunt multe locuri în care am fost, dar încă sunt şi multe locuri în care vreau să ajung, pe care nu le-am vizitat. E o plăcere pentru mine să le iau la rând când mă întorc în ţară.
Apar însă şi momente mai complicate câteodată. Acum un an şi ceva ai avut un accident. Ce s-a întâmplat?
În luna iunie, anul trecut, am zis să fac lucrurile un pic diferit şi în loc să stau câteva luni plecată prin Asia sau în altă parte am încercat o călătorie dus-întors în Uzbekistan. M-am dus pentru 2 săptămâni acolo şi la sfârşitul călătoriei eram în Khiva, care este un oraş de pe Drumul mătăsii. Am avut avion de întoarcere spre Taşkent. Acolo urma să fie ultima mea zi în Uzbekistan, după care aveam avion spre casă.
Când am ajuns în Taşkent era trecut de miezul nopţii. Am luat un taxi, i-am zis să mă ducă la hotel, după care mi s-a rupt filmul şi m-am trezit la reanimare. Maşina în care am fost a avut un accident. Înţeleg că s-a răsturnat, a lovit ceva şi apoi un copac. Eu am fost inconştientă. Şoferul a fost şi el accidentat, dar nu aşa de grav. Eu am avut traumatism cranio-cerebral, am stat câteva zile la Reanimare, după care am stat 3 săptămâni şi jumătate în 3 spitale din Taşkent pentru că eram destul de rău. Pe scurt, am avut hemoragie cerebrală şi, după ce mi-am revenit, durerile erau groaznice. Te doare absolut totul: nu puteam nici să dorm, nici să îmi ţin capul pe ceva nu puteam pentru că mă durea inclusiv pielea urechilor. În momentul în care m-am simţit un pic mai bine am luat avionul spre casă, dar nu eram recuperată. Am mai stat o lună şi jumătate în Bucureşti până am fost cât de cât OK.
Dar la vreo 2 luni şi jumătate după accident am plecat din nou de acasă. Am plecat în Asia. În perioada aceea în care am stat în Bucureşti, încercând să îmi revin după accident, simţeam că intru în depresie. Trebuia să port un guler cervical pentru că am avut o fractură şi la coloana cervicală şi nu aveam voie să întorc capul, stăteam închisă în casă, parcă eram la închisoare. În momentul în care am primit de la doctor confirmarea că sunt bine am plecat. Nu am mai suportat să stau acasă şi într-un fel asta m-a salvat pentru că am simţit că revin la viaţă când am început din nou să călătoresc. M-am putut întoarce la viaţa pe care o ştiam eu.
Acum eşti în Elveţia. Pentru următoarele luni ce planuri mai ai?
O să mai am o călătorie în Europa, în Insulele Feroe, apoi vreau să plec iar pentru câteva luni. Vreau să merg în Africa pentru că e continentul pe care nu l-am vizitat foarte mult. Am fost mai demult în Egipt şi Maroc, dar în restul Africii nu am fost şi îmi doresc foarte mult să vizitez şi ţările de acolo. A venit timpul pentru asta!
Citește și
Ce-ţi aduc ţie călătoriile astea? Ce anume te face să fii mereu pe drumuri pentru că, aşa cum spuneai şi tu, este extraordinar de obositor?
Poate fi foarte obositor, dar îmi aduc foarte multă fericire. Sunt pur şi simplu fericită atunci când călătoresc aşa şi când pot să văd locuri absolut superbe din lumea asta, locuri pe care înainte ar fi fost destul de greu să le văd. Sau mi-ar fi luat mult mai mult timp pentru că îmi luam concediu, dar nu e suficient. Acum a devenit posibil să călătoresc oriunde, aproape oricând şi vreau să profit de asta.
Îmi aduc fericire, mă simt împlinită. Mă simt foarte bine când sunt într-o călătorie de genul ăsta şi de când am început să călătoresc în felul acesta mi s-au schimbat un pic şi preferinţele. Înainte de pandemie preferam să merg mai mult în oraşe, eram mai mult cu city break-uri. Eu nu conduc, nu am maşină şi trăiam cu impresia că este dificil să vizitez parcuri naţionale sau alte locuri în natură pentru că era mai greu cu transportul. Călătorind aşa cum o fac acum lucrul acesta nu mai este foarte complicat şi în momentul de faţă sunt mult mai mult atrasă de natură, de munţi, de plaje, tot felul de sătucuri izolate, în care poţi sta şi de unde poţi pleca să vizitezi vulcani, plaje sau orice altceva decât să petrec foarte mult timp într-un oraş. Prin oraşe trec oricum pentru că nu am încotro şi sunt, într-adevăr, câteva fascinante, precum Singapore sau Sidney. Dar în general caut destinaţii mai mici şi cât mai aproape de natură.
Tu ai crescut la oraş sau e o căutare, o întoarcere la ceva ce ai cunoscut în copilărie?
În oraş am crescut. Acum e ca şi cum descopăr cât de frumoasă poate fi natura şi planeta asta. Sunt nişte peisaje absolut incredibile şi există atâta varietate, uneori în aceeaşi ţară sau în aceeaşi regiune, atâtea diferenţe şi microclimate. Mi se pare incredibil cât de frumos este peste tot, lucru pe care poate nu îl realizăm atât de mult stând în Europa. Şi aici sunt locuri foarte frumoase, dar e totul atât de compact, aproape de un oraş, de o zonă urbană. Pe alte continente suprafeţele sunt foarte mari şi mi se par experienţe complet diferite.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
