onuț David Pirneci, profesor premiat Merito: „În clasa a VIII-a, părinții mi-au plătit meditații la matematică”

Ionuț David Pirneci: „În clasa a VIII-a, părinții mi-au plătit meditații la matematică”

Ieșeați cu ceva în evidență sau ați dorit mereu să stați în umbră?

În gimnaziu am fost introvert, vorbeam doar cu un singur prieten la școală și încercam pe cât posibil să nu fiu întrebat de profesori nimic legat de conținut, deoarece nu îmi învățam lecțiile.
În același timp, aveam frică să vorbesc în public și așteptam să treacă timpul.

Ați fost crescut prin comparație atât acasă, cât și la școală, oare?

Cel mai important aport a fost al familiei. În școala primară mama mă ajuta la teme, iar tatăl meu mă ajuta la istorie deoarece era foarte pasionat de acest domeniu. În clasa a VIII-a părinții mi-au plătit meditații la matematică pentru a lua examenul de capacitate. Dacă nu făceam meditații, nu aveam nicio șansă la examen, este și normal deoarece un profesor nu poate preda la 30 de elevi. Din punctul meu de vedere, un profesor ar trebui să predea la 15 elevi pentru a avea un impact.

Apropo de familie, unde ați crescut și care sunt cele mai dragi amintiri din copilărie?

M-am născut și am crescut în București, doar în vacanțe mergeam la bunici.  Îmi amintesc faptul că părinții mei mi-au oferit tot ce aveam nevoie. Ei au încercat să mă maturizeze de mic, în momentul în care m-am angajat erau fericiți și mă învățau cum să economisesc. Niciodată ei nu mi-au reproșat că nu învăț sau că nu voi reuși să devin un om important. Cea mai amuzantă amintire a fost la finalul clasei a IV-a când tatăl meu m-a întrebat de ce nu am luat premi,u iar eu am răspuns că „nu mi-a dat doamna premiu”, atunci tatăl meu a râs și mi-a spus că nu sunt importante premiile, ci depășirea barierelor. Pe moment nu am înțeles ce mi-a spus, însă după 10 ani am observat ce bariere mi se pregătesc. O altă amintire dragă din copilărie este cu o bunică. Găteam împreună cu ea și încă nu am mâncat cozonaci mai buni ca ai ei. Datorită ei am învățat să gătesc pentru că îmi spunea „învață să gătești că nu toate fetele știu”.

Cu ce convingeri ați plecat în lume primite de la părinți?

Tot timpul părinții mei mi-au spus să fac totul din plăcere și să învăț să spun „nu”. Părinții mi-au dezvoltat autenticitatea și vulnerabilitatea.  Mama a fost extrem de sinceră cu mine și mi-a povestit toată viața ei, axându-se pe greșeli și cum a reușit să treacă peste obstacole.

Ionuț David Pirneci: „Apropiații m-au descurajat când au aflat că vreau să devin profesor”

Ce vi se repeta și vi se spunea să nu vă abateți în călătoria dvs. prin viață?

Am fost descurajat de către apropiați în momentul în care au aflat că nu am luat Bacalaureatul, spunându-mi că sunt șanse mici să iau acest examen, sau dacă îl voi lua, nu am ce să fac în țară. Cel mai mult m-au descurajat în momentul în care au aflat că vreau să devin profesor, ei spunându-mi că nu am nicio șansă să devin profesor, examenul este extrem de greu, că nu mă pot înțelege cu elevii. Însă, cea mai interesantă descurajare a fost că în momentul în care voi deveni profesor, voi muri de foame.

Ce planuri avea băiețelul sau adolescentul David?

Inițial, am vrut să mă fac preot, deoarece am văzut că de Bototează mama i-a dat preotului 50 de lei și mi-am spus că aș putea deveni preot fiindcă voi ajunge să câștig foarte mulți bani. Apoi, după întâlnirea cu doamna de istorie din generală mi-am dorit să devin profesor, însă descurajările apropiaților m-au convins să mă angajez în vânzări. Deși câștigam foarte mulți bani, nu mi-a plăcut deloc această meserie, așteptam cu nerăbdare să termin programul de lucru și să mă uit la documentare istorice. De fapt, în momentul în care am urmărit documentarul despre Nicolae Ceaușescu, am decis să urmez cursurile Facultății de Istorie și îmi doream cu ardoare să devin profesor. În primul semestru am avut note mici, deoarece aveam lacune gramaticale, pas cu pas am învățat să învăț, iar notele au fost mari și am ajuns șef de promoție. În anul doi, am început să studiez personalitatea lui Nicolae Ceușescu în cadrul licenței.  Am analizat miturile din perioada comunistă și cea democratică despre personalitatea sa, stabilind adevărurile istorice. În momentul în care am prezentat această licență un profesor din comisie mi-a spus: „vei ajunge un om mare, puștiule”.

Dar părinții ce planuri aveau pentru dvs?

Ei își doreau să îmi găsesc pasiunea și nu au pus presiune pe mine să îmi aleg un anumit domeniu. Tatăl meu a lucrat în Poliție și i-am spus la un moment dat că dacă nu îmi voi găsi o meserie care să-mi placă, voi deveni polițist.

Ați auzit vreodată din gura lor că sunt dezamăgiți și că nu veți reuși prea multe în viață dacă nu vă veți ține de carte?

Nu, ei întodeauna mă încurajau. Mama mea le spunea vecinilor despre reușitele mele. În momentul în care am ajuns să iau note mari la Facultatea de Istorie, țin minte că știau toți vecinii mei notele de la facultate.

Ionuț David Pirneci: „Profesorii mei au crezut că un elev cu note mici nu poate deveni profesor”

Ați ajuns profesor, mijlocitorul dintre copii și educație. Ați îndrăznit să visați când erați în vremea copilăriei?

Am visat, îmi doream enorm să ajung profesor, însă am ales să ascult de gura lumii care îmi spuneau că nu am ce să caut în acest domeniu. Când eram în clasa a VIII-a, mă prefăceam că sunt profesor de istorie și le predam unor elevi, erau zile în care le predam 4-5 ore, probabil acesta este și motivul pentru care știu istorie.

Și dacă tot am pomenit despre meseria dvs, ce părere aveau profesorii la vremea respectivă despre dvs.? Au fost printre ei voci care nu v-au încurajat?

În afară de profesoara de istorie, nimeni nu m-a încurajat, dacă ar afla profesorii mei că și eu am devenit profesor, probabil, ar leșina. Nu am simțit niciodată că ar avea încredere în mine și nu aveau, deoarece eu aveam note mici și nu credeau că un elev care are note mici, poate deveni profesor. Eu și atunci și acum consider că nu contează notele, ei atestă pregătirea ta din acel moment și nimic mai mult. Eu am mai mare încredere într-un elev care avea nota 2 și acum are 5, pentru că el a muncit enorm pentru a obține nota minimă, el depășește o barieră greu de trecut.

Ați îmbrățișat această meserie cu drag.

Da și această dorință a început în sala de clasă atunci când mi-am pus prima dată întrebarea: „oare eu aș putea deveni profesor”? Visam că predau în locul profesoarei de istorie și se pare că în viață este bine să visezi cu ochii deschiși.

Sunteți singurul cadru didactic din familia dvs.?

Da, sistemul educațional nu poate suporta încă un membru al familiei Pirneci:).

Dar, oare, sunteți singurul cadru didactic care a dat Bacalaureatul de șase ori până l-a luat, ca mai apoi să termine șef de promoție la Facultatea de Istorie?

La statistică nu stau foarte bine, mi-aș dori să mai existe și alți profesori. Totuși, cred că nu pot recunoaște acest aspect, deoarece îți trebuie tărie de caracter și autenticitate să recunoști că ai greșit. În plus, sunt sigur că vor exista oameni care vor afirma faptul că nu poți fi profesor bun dacă dai Bacu de 6 ori, alții care consideră că ai anumite „probleme”. Eu unul sunt împăcat cu mine și aș repeta această experiență, deoarece am învățat foarte multe lucruri. În primul rând, am învățat că perseverența este cheia succesului în viață. În al doilea rând, am învățat faptul că deși sunt „tufă de Veneția” la matematică, pot excela în alt domeniu. În al treilea rând, am mare încredere în mine și știu că pot trece peste orice obstacol și cred că nimic nu este imposibil. În ultimul rând, am învățat să nu țin cont de ce spun ceilalți. Este ușor să accepți părerea celorlalți și să intri în depresie, dar este extrem de dificil să comunici cu tine și să-ți spui că ești pe drumul cel bun.

Ionuț David Pirneci: „Să nu devin Ministrul Educației pentru că oamenii vor avea prejudecăți”

Ați iubit doar istoria pentru că v-a făcut profesoara să o iubiți? Singura materie de care ați fost absorbit în școală?

Deoarece consider că fiecare om își poate scrie propria istorie, a învăța din greșelile trecutului este o experiență dureroasă peste care nu oricine poate trece. Cu ajutorul istoriei pot dezvolta foarte multe competențe pe care elevii le pot folosi în viața de zi cu zi. Personajele istorice sunt mecanismele prin care fiecare om poate învăța că nimic nu este greu, ci trebuie să ne folosim calitățile pentru a răzbi în viață. Mereu îi întreb pe elevi ce calități și defecte au personajele istorice și ce ar face ei dacă ar fi în locul lor. Pentru a vă face o idee cum vă poate lovi istoria în plin, vă puteți uita la ultimul discurs al lui Nicolae Ceaușescu și mai ales la expresiile faciale. Este trecerea de la un om puternic, invicibil care se credea la acea vreme, la un om simplu care nu a învățat din propriile greșeli.

Cât de mult vă onorează de premiul primit în Gala Profesorilor Merito?

Pentru a obține premiul Merito, a trebuit să mă lupt cu mine, să nu mai am convingeri limitative și să îmi aleg bine pașii. Primul pas a fost aplicarea în cadrul programului Teach for Romania. Această organizație m-a ajutat să devin profesor. O dată la două luni, venea un tutor în vizită pentru a observa aspectele pozitive și negative ale lecției. Știu sigur că dacă tutorul meu Cătălina Leuca nu mi-ar fi oferit sfaturile necesare, acum nu aș fi devenit profesor Merito. Al doilea pas a fost renunțarea la relația traumatică și ultimul pas a fost implicarea mea în cadrul diverselor proiecte care m-au făcut să devin un bun organizator. Pentru mine acest premiu este extrem de important și îl voi purta în suflet. Mi se oferă o recunoaștere a abilităților mele. După ce am devenit profesor Merito, țin minte că un elev mi-a spus „nu a fost nevoie de recunoașterea noastră a trebuit să fie totul public”. Într-adevăr, ca profesor trebuie să ții cont în primul rând de elevi și apoi de ceilalți factori. Pentru mine, contează zâmbetul elevilor și satisfacția că au înțeles lecția, dar și cum se raportează la ei. Sper, totuși, să nu devin ministrul educației deoarece sunt sigur că oamenii vor da drumul prejudecăților.

Citește și: Povestea profesorului care s-a întors în România și a adoptat două fetițe după ce a locuit cu soția britanică în mai multe țări. Vlad Gogelescu: „Sunt tată de când am adoptat două fetițe”

Vin și vă spună acum elevii că sunteți inspirație în rândul lor, mai ales când vă află povestea „cu școala”?

Da, mereu își spun „dacă domnu’ a reușit, putem și noi”. La orele de dirigenție mereu discutăm despre hopurile fiecăruia și cum putem trece peste ele. Ei apreciază că soluțiile vin de la ei și nu de la mine.

Pe ce se bazează relația cu ei?

Pe aceleași valori: autenticitate, vulnerabilitate și optimism.

Ce le promiteți?

Singurul lucru pe care îl promit în cadrul orelor de istorie este că îi voi învăța cum să-și creioneze propria istorie.

Ionuț David Pirneci, ce vă promiteți? Cu ce vreți să vă încălziți sufletul?

Eu nu îmi promit nimic, eu am obiective pe care le îndeplinesc. Atât, cu promisiunile poți muri de foame, în schimb, dacă îți îndeplinești un obiectiv, ai m