A pierdut totul și a găsit bogăția adevărată: s-a scuturat, s-a ridicat şi a mers mai departe în viaţă. Povestea extraordinară a lui Cosmin Văru și a paradisului de pe litoralul românesc

A făcut arhitectura, a şi profesat, apoi a intrat în industria moto. După ce a pierdut tot, de la afacere la casă şi maşină, Cosmin Văru a înţeles că de fapt nu a pierdut nimic esenţial. Iubita era tot acolo, familia şi prietenii, la fel. S-a scuturat, s-a ridicat şi a mers mai departe în viaţă, cu poate mai multă determinare, dar şi cu altfel de valori. A construit pe litoral Cuibul de la mare, un loc de poveste, unic în peisajul autohton, apoi a început un proiect şi mai provocator, la care munceşte deja de 5 ani de zile. La Colibe este o experienţă în ecoturism care vrea să le ofere turiştilor nu doar oportunitatea de a se conecta în mod real cu natura, ci şi o întoarcere în timp, la tradiţii, la mâncare simplă şi gustoasă, la socializare naturală, fără loc de epatare.

Cosmin, ce înseamnă Corbu pentru tine?

Corbu a apărut în viața mea la momentul în care am pierdut tot. Știu, sună apocaliptic, dar ăsta este adevărul. Am cumpărat groapa de gunoi a satului care era, de altfel, zona limitrofă între Corbu de Jos și Corbu de Sus, iar asta s-a întâmplat în urma unui faliment. Acolo a fost singurul loc în care mi-am permis să mai cumpăr ceva și să o iau de la capăt.

Atunci când pierzi tot rămâi jobless, homeless, carless, toate cu „less” în coadă. Și atunci cauți niște soluții. Din păcate, atunci când am pierdut tot am pierdut vreo 4 milioane de euro. Am pierdut și casa alor mei, la pachet cu casa mea, cu tot ce aveam, proprietăți girate, tot.

Acum trebuie să-ți mărturisesc întreg adevărul. E logic că după ce începi o viață, ai un statut și un flow, fără voia ta ai toate valorile raportate în momentul respectiv. După ce trece timpul şi primești niște lecții din care, dacă ești atent și vrei să înveți, ajungi să înțelegi un pic altfel şi poţi evolua.

Aşa că atunci când am pierdut tot am luat bani cu împrumut şi acela a fost terenul pe care mi-am permis să îl cumpăr cu ei. Apoi m-am apucat să fac casa alor mei. Eu am învăţat în viaţă să fiu foarte ordonat şi să îmi proiectez lucruri pe termen lung. Aşa am ştiut că trebuie să fac casa aia care să devină, în situaţia în care apărea un alt context în care rămânem fără bani, o pensiune, un mijloc fix pe care să îl exploatăm.

Iar mijlocul acela fix am decis să îl construiesc în timp, cu mâinile mele, pentru că sunt capabil, ca arhitect și având și multe experiențe de dirigenție de şantier. Atunci când ești pe șantier, de multe ori iei mistria în mână și îi arăți omului cum să-și facă treaba. Şi atunci înveți și acumulezi şi mai mult.

Renunțând la afaceri și averi, a găsit bogăția adevărată: Povestea lui Cosmin Văru și paradisul construit pe litoral

Ce s-a întâmplat de ai pierdut atunci tot?

Eram în industria moto, aveam vreo 16 magazine în țară. Lucram cu credit bancar, aveam o linie de credit de 700.000 de euro, dar cu bunuri girate de 3 milioane de euro. Şi am trecut prin experiența 2007-2008, când foarte multe s-au schimbat în piață. Eu importam produse din China, Taiwan, depindeam de shipping şi dacă îți stă 60 de zile în port o marfă care este cu sezonalitate, că scutere, motociclete nu vinzi toamna-iarna, lucrurile se complică.

Atunci am trăit ridicolul pe piața bancară. De la o rată cu dobândă de schimb de 3,65, negociată, că aveam totuși un istoric în spate, am ajuns într-un an de zile la o dobândă de 11%, de 3 ori mai mare. Lucrurile s-au complicat din ce în ce mai mult, au fost multe ilegale, dar atunci când pierzi tot și casa de avocatură pleacă de lângă tine, pentru că nu îți mai permiți să îi plătești onorariul pe care tu îl plăteai lunar, de ani de zile.

Dar astea sunt experiențe din care învățăm. Nu pierdem nimic în viață, niciodată. Dacă un om pleacă de lângă tine să fii ferm convins că cineva acolo sus, o energie a ascultat discuții la care tu nu ai fost de față și atunci a rearanjat un pic lucrurile. În viață nu pierdem, doar capitalizăm dacă avem într-adevăr măiestria să învăţăm din experiență.

Trebuie să recunosc că eu mă întrebam acum cum ai reuşit să rămâi pe poziţii într-o asemenea situaţie.

Din greșeli înveți. Dar tot meritul este al actualei soţii. Eu sunt căsătorit pentru a treia oară. Nu mai credeam în magia căsătoriei, dar știi cum e, dacă ești perseverent în viață și ai niște valori și îți dorești ceva foarte mult, cu siguranță poți să cauți până găseşti ceea ce-ţi trebuie. Trebuie doar să ai răbdare şi să joci cărțile corect, căci primești ce sădești.

Erați împreună la acel moment?

Eram împreună când am pierdut tot, da. Am trăit atunci o mare decepție, o mare deziluzie în primul rând asupra sistemului în care am funcționat. Am fost debusolat. Trăiam o pierdere, iar la momentul respectiv ai senzația că asta îți schimbă statutul.

De fapt, în definitiv, eşti același individ cu același bagaj. Iar soția mea a reușit să mă ridice de pe canapea. Mi-a zis aşa: „Prietene, eu sunt alături de tine. Nu plec nicăieri.” Și atunci am putut să privesc altfel lucrurile și să am un motiv pentru care fac lucrurile astea. E foarte important, pentru că dacă nu ai motivul, nu faci nimic.

Şi ce ați făcut, practic, în momentul ăla?

Timp de vreo 7 ani de zile ne-am ocupat de Cuib. Din tot ceea ce munceam în alte părți puneam câte 50, 100 de euro deoparte și banii ăia îi foloseam la Cuib. Zideam cu nopțile, am făcut cu mâinile mele tot pentru că nu aveam bani să plătesc pe altcineva.

Când au venit mai mulţi bani am fost preventiv și am luat oameni lângă mine, care să mă ajute să evoluez. Dar tot mi-a luat 7 ani de zile ca să o iau de la capăt, să fac Cuibul locuibil, să aibă umbră. Când crești o proprietate nu este doar despre construcţie. Construcții poate să facă oricine. Dacă ai milionul de euro, mâine ai câte construcții vrei tu, peste noapte. Diferența este că cu natura nu te prea joci. Ea trebuie să-şi facă un ciclu, să ai un pic de răbdare după ea.

Cuibul este însă mai mult decât o casă sau un mijloc fix.

E adevărat, noi am avut şi anumite experiențe care ne-au dus în punctul în care a trebuit să gândim lucrurile altfel. Știi, în viață nici nu te mai uiți la interlocutor, nu te interesează dacă e înalt, dacă e slab, dacă e urât sau frumos, dacă e deștept sau nu, astea nu sunt valori la care să te raportezi.

În urma acestor experienţe am considerat că avem nevoie de un loc în care întreaga familie să poată trăi în propriul ritm, fără presiunea societăţii sau alte lucruri care ne apasă în mod normal, zi de zi.

Pot să spun că prin prisma acestor experiențe v-ați întors voi mai mult către natură?

Evident! A fi fericit nu ține de bani, ţine de un copac pe care l-ai crescut, sub care te aşezi și citești o carte. Aia înseamnă să fii fericit, şi să ai grijă de copacul ăla care e și el viu, să lupți să ai grijă de el, să îmbătrânești sub el şi să mori fericit.

Practic, voi aţi evoluat împreună, ca familie şi indivizi.

Da, clar. În viață trebuie să stai cu ochii deschiși şi dacă ai puterea de înțelegere, să înveți. Asta e cel mai important.

Bine spus: dacă ai puterea.

Asta ține de fiecare, de cât de mult se documentează. Uite, eu îți spun un lucru și trebuie să îți mărturisesc aspectul ăsta: eu funcționez foarte mult energetic, de foarte mult timp. Iar eu proiectul ăsta l-am visat. După ce am terminat Cuibul, în primul an de exploatare, i-am spus Georgianei că mă apuc de Colibe. Ea m-a rugat atunci să mă mai gândesc. Ştie că sunt workaholic și foarte serios în angajamentele pe care mi le iau, atât față de mine, cât și față de terți şi ştia foarte bine că dacă plec pe drumul ăsta este doar o problemă de timp până să ajung acolo unde îmi doresc. Ca atare, muncim de 4 ani de zile la acest proiect, iar eu, din luna mai până în septembrie sunt acolo, dedicat 100%.

De ce spun că funcționez foarte mult energetic? Fiind foarte mare, proiectul ăsta a părut de la început o misiune imposibilă. Ca să înțelegi, înainte să cumpărăm terenul, noi ne-am apucat și am făcut forajele ca să avem apă, pentru că am spus că dacă nu o să avem apă nu avem cum să facem nimic acolo. Este un proiect organic și ecologic, iar apa e esenţială.

Apoi, mai era un criteriu important. Am gândit de la început totul fără să ajung să depind de terţi: să nu depind de furnizor de apă, de curent pentru că asta ne transformă în simpli consumatori.

Mă întorc la începutul proiectului. Prima oară am făcut forajul şi am dat de apă. Abia atunci am făcut achiziția. Am cumpărat etapizat, pentru că nu am fi avut banii să cumpărăm totul o dată. Dar şi aici a fost ceva de menţionat. Am participat la o licitație pentru acest teren pe care am pierdut-o şi tot în baza energiei de care îţi spuneam, nu mă întreba cum, am ajuns ca cel care a câștigat licitația să ne-o vândă nouă, în rate, pe 4 ani.

Deci trebuia să fie al vostru!

Da, ştiu.

Drumul dramatic al lui Cosmin Văru: Cum a înțeles că pierderea poate fi o oportunitate pentru regăsire și construirea unui nou vis

Povestește-mi puțin despre proiect, despre concept.

E clar că fiecare poartă frustrările acumulate de-a lungul vieţii. Eu, de exemplu, terminând Institutul de Arhitectură Ion Mincu sunt educat în ideea de frumos. Mie n-ai cum să-mi arăți o urâțenie și să te mint, să-ţi spun că e frumoasă. Am fost mereu sincer şi corect.

Şi văzând anomaliile care se întâmplă pe toată zona costieră, începând din Constanța până în Mamaia Nord, Năvodari și migrează, din păcate, am căutat un loc în care să facem lucrurile aşa cum simţeam că trebuie făcute. Prima condiţie a fost ca terenul să fie intravilan.

Apoi, nu am vrut să fie în buza mării, pentru că am știut că orice am face, o să vină cineva care o să aibă mai mulţi bani şi o să ridice lângă noi un bloc. Noi nu vrem să trăim această experiență. Am căutat totuşi să vedem marea, era foarte important pentru noi lucrul ăsta, dar și să fie la limita cu Biosfera, tocmai în ideea în care noi, mergând pe o direcție ecologică, să nu ne trezim cu cineva care ne viciază. De asemenea, ne-am dorit să nu avem vecini pentru că în felul ăsta nu deranjezi pe nimeni şi nici nu te deranjează nimeni.

Tot în ideea asta am făcut aproape 2 kilometri de gard viu. Am plantat fir cu fir, din 20 în 20 de cm, apoi în 10 cm, dublu adică, pentru că ne-am dorit pe termen lung să avem nişte perdele forestiere. Fiind într-o zonă deşertificată este foarte important să aclimatizez locul. Suntem, practic, singurul cuib de vegetaţie de aici care creşte anual.

Atunci când copacii ajung într-un stadiu de maturitate ajută și celelalte de prin jur, de sub ei și așa mai departe. Ţin umezeala, vântul, creează umbră, vin păsări. Nouă ne-au migrat foarte multe păsări în ultimii ani. Avem acum şi 4 pupeze în curte. N-avem niciun tei încă, dar în toamnă plantăm unul.

Cum funcţionează lucrurile?

Şi aici viziunea este foarte simplă. Din experiența mea de viață și experiența economică am zis că nu vrem să avem angajați la colibe. Şi eu şi asociatul meu, Iulian, fără al cărui ajutor poate nu aş fi fost niciodată aici – este omul cu foarte multă încredere în mine şi foarte muncitor – amândoi am zis că avem nevoie să facem lucrurile diferit. Şi el şi soţia lui, văzând Cuibul, au înţeles imediat conceptul de La Colibe.

Cum am ajuns la el? Am spus că în situaţia în care copilul meu are nevoie, Cuibul rămâne casa lui, iar dacă nu va avea nevoie, îl transformăm în pensiune. Apoi, dacă va merge, logica este să-l replicăm la o altă scară.

La Cuib vorbeam de servicii dedicate, unde eu şi soţia mea pregăteam, serveam, era un business de familie. Nu se poate scala, nici nu ne interesează asta. El a fost gândit exact pentru traumele personale, tocmai de aceea aveam servicii dedicate şi aşa am şi ajuns să fim recomandaţi de majoritatea trainerilor sau coach-ilor de parenting. Voia copilul tău orez cu lapte la 12 noaptea? Se găsea unul dintre noi, eu sau soţia, să îl facem.

Fiecare dintre invitaţii pe care i-am avut a stat mai întâi de vorbă cu mine. Am căutat să ne dezvoltăm pe o nişă de oameni care căutau şi aveau nevoie de ceea ce ofeream noi, de aceea l-am ţinut cu circuit închis. Cuibul era free bar, fiecare invitat putea să mănânce şi să bea cât voia, fără să îi ţină cineva cont. Dar trecând prin acest filtru de care pomeneam ajungeau la noi oameni corecţi, nu tipul care făcea concurs să vadă în cât timp termină butoiul cu bere.

De anul acesta am schimbat însă direcţia şi am rămas la o variantă Bed&Breakfast, tot însă dedicat invitaţilor pe care i-am avut de-a lungul timpului.

Asta şi pentru că munciţi din greu la Colibe?

Bianca, dacă nu muncești, nu poți să capitalizezi, nu evoluezi. E simplu. Noi nu suntem oamenii care să avem milioane de euro și care mâine mai fac un milion din pix. Banii sunt doar o monedă de schimb şi o valorificare a serviciilor tale. Vor veni cu timpul, odată cu implementarea proiectului.

Este unul dintre motivele pentru care îţi şi spuneam că nu vrem să avem angajaţi la Colibe. Sistemul a fost gândit să oferim o plajă de servicii, dar prin prisma experienţei fiecărui participant. Mai exact: eşti bucătar-şef, vrei să ai restaurantul tău – îţi asumi asta şi te apuci de treabă, cu profesionalism. Vii aici, îl deschizi şi oferi calitate.

Practic, fiecare vine şi face lucrul la care se pricepe, deschide propriul business în cătun?

Exact! Ideea a fost să luăm nişte oameni serioşi lângă noi, să îi educăm financiar şi să ajungem să vorbim aceeaşi limbă. E foarte important, pentru că dacă aduc un om de restaurant care vrea să pună în meniiu 30 de produse, că aşa are el la Constanţa, lucrurile nu vor funcţiona. La noi funcţionează cu 3-5 produse fiecare centru de profit. Nu mă interesează să am rechin din nu ştiu ce ocean, mort din 2019. Te duci şi iei de dimineaţă peştele abia adus de pescari. Este important să fie produse locale, proaspete şi gustoase.

La fel am gândit şi în zona băuturilor. În categoria băuturilor non-alcoolice vindem exclusiv siropuri de casă, cu apă de izvor, carbogazeificată sau nu. La alcoolice, iarăşi, nu avem multe produse, că nu suntem club. Avem 3 furnizori, toţi locali, pentru palincă, bere şi vin.

Mai departe este doar o evoluție corectă și normală ca oamenii să vrea să se întoarcă în natură.

Pare un pachet complet. Ce e cel mai dificil?

Să ai răbdare! Eu le-am spus în 2019, când ne-am apucat, le-am spus oamenilor că durează 5 ani de zile până să ieșim pe piață. Toată lumea a zis că sunt nebun, că suntem 20, 30, că o să rupem norii. Era imposibil şi am să-ţi explic de ce.

Proiectul este unul multifuncţional. Fiecare centru de profit are niște zone aferente. Fiecare nucleu are niște zone arondate în care o să se întâmple ceva. Avem Vatra, pe care am gândit-o ca un element central, unde oamenii să se strângă seara în jurul focului. Avem locul de joacă ca centru de atracţie. Avem, în mijlocul pustietăţii, îngheţată artizanală, iar de anul viitor vom avea şi shake-uri de casă. Avem cuptorul satului.

Fiecare business este construit astfel încât să ţină cont de ce le place oamenilor şi să evolueze constant. Eu asta le-am şi inoculat oamenilor, membrilor din comunitate, să nu plece targetați financiar. Este momentul să înveţe business, furnizorii să înţeleagă ce le place invitaţilor şi să fie orientaţi spre clienţi. Fiecare trebuie să-şi facă treaba cât mai bine pentru ca lucrurile să meargă aşa cum ne dorim.

Citește și

▶️ Din Groningen, într-un sat în munții Buzăului: povestea de dragoste a româncei Rodica Pătrașcu și a olandezului Jos Volkers. Cum au ajuns să promoveze tradițiile locale, să lucreze cu lâna și lemnul și să fie îndrăgostiți de sălbăticia din România

▶️ Anda Icleanu: Elevii mei „îmi doresc să învețe cum să se susțină reciproc, să accepte înfrângerile cu aceeași demnitate cu care îmbrățișează câștigurile, îmi doresc să învețe că visele se pot îndeplini”. De ce a ales un cuplu de profesori din Timișoara să se mute la țară și cum au ajuns să-și construiască singuri casa în care stau acum

Ai spus că aţi făcut 30% până acum din tot proiectul. Ce urmează?

Înainte de toate am să îţi spun ce înseamnă aceşti 30%. Există, o dată, parcarea. Apoi e poiana cu corturi unde avem 10 corturi ale noastre, construite cu stuf, arhaice, cum se lucra odinioară în zona Deltei, dar cu o viziunea mea ca arhitect, pentru că ele nu se făceau la fel în zona Dobrogei.

Ele sunt forma noastră de cazare, entry level, dar și corturile astea sunt duse pe direcția de glamping, în ideea în care au paturi matrimoniale, curent, terasă proprie, șezlonguri proprii, curticica lui etc. Urmează o a 2-a categorie de cazare pe care o avem și care o să fie gata anul viitor: bordeiele.

Avem lamela evoluția, formată din 7 sisteme de construcţie arhaice, toate ecologice. Primul este executat deja şi este făcut din saci de argilă. Urmează chirpic, argilă arsă sau cărămidă țigănească, paiantă, împletitură de nuiele care va fi bulgărită. Va exista din cânepă beton, va exista din baloți de paie. Toate astea sunt sisteme constructive care sunt integrate în ceea ce înseamnă bordei. Fiecare construcţie respiră în felul ei. Fiind naturale, ecologice, vorbim de lipsă tv, wi-fi, aer condiţionat, dar vorbim de 50 cm grosimea peretelui. Asta înseamnă că ele funcționează ca un plămân: respiră aerul viciat.

Există şi o zonă de campare pentru care am avut deja solicitări înainte să o finalizăm de amenajat. Avem aici corturi de 8 locuri, echipate cu pat matrimonial, șezlonguri, măsuțe făcute din baloți de paie, curent etc.

Citeşte şi: Povestea celor doi tineri din Bucovina care încearcă să ne aducă înapoi la tradiții, la copilărie și la lucrurile simple cu 3 căsuțe vechi de 100 de ani? Hai la Saivan! – LIFE.ro

Ce mai avem: șura nevoilor, zona de toalete, un hambar open space, unde nu am făcut delimitare pe sexe. Am încercat să înțeleagă oamenii că dacă ușa e încuiată, nu te interesează cine e înăuntru. Din 2024 vom implementa şi partea de restaurant, sperăm să găsim omul potrivit până atunci.

Avem şi prichindei în vacanță, programe extrașcolare pentru copii. Coliba cu amintiri este Silvia, o fată din comunitate care face tot ce înseamnă handmade. Coliba copilăriei este a lui Aurelian și a soţiei lui, care au împreună și locul de joacă Amintiri din copilărie. O să fie aici şi un turn belvedere pe 3 etaje, cu o tiroliană imensă, o altă provocare.

Există şi cinematograful în aer liber şi suntem în construcție cu căminul cultural, care va adăposti tot ceea ce înseamnă cumetrii. Mai avem în construcţie o piscină naturală destul de mare, are vreo 400 m² şi vorbim tot de o soluție ecologică, un sistem de filtrare ecologic cu acvacultură și piscicultură. Va fi o plajă arondată acestei piscine.

Este un proiect extrem de ambiţios şi consumator de timp, de energie.

Este, da, dar cred că atâta vreme cât partenerii noştri înţeleg să nu se grăbească, înţeleg că trebuie să învăţăm împreună să oferim servicii de calitate, lucrurile vor ajunge acolo unde ne dorim. Oamenii vor veni aici în mod natural, ca să poată să meargă în picioarele goale pe iarbă, să simtă bucuria lucrurilor simple fără să renunţe totuşi la confortul cu care sunt obişnuiţi.