A plecat în Germania unde s-a îndrăgostit de limba coreeană. Și-a lăsat un job de traducător pentru a se întoarce în țară și a preda copiilor din Fundulea. Rahela Matieș: „Tatăl meu și-a exprimat puternic nemulțumirea legată de schimbarea carierei mele” - LIFE.ro
Sari la conținut

Rahela Matieș este o tânără profesoară de limba engleză în județul Călărași, orașul Fundulea ce face parte din comunitatea Teach for Romania. Iubește limbile străine și pe parcursul dezvoltării sale  a descoperit că este captivată de culturile occidentale. După cum a și mărturisit în rândurile de mai jos, dorința de a cunoaște s-a transformat în pasiune ceea ce a facilitat învățarea limbii coreene pe care a și predat-o multor elevi curioși. Când a fost în Germania, a urmat un program în coreeană, organizat de Coreea de Sud. Fiind în perioada pandemiei a făcut totul intensiv – online și parte practică fizic, în Belgia. În urma acestui program a primit certificatul de profesoară de limba și cultura coreeană, cu autorizație internațională.

În Germania, în perioada în care lucra ca traducător, a descoperit Teach for Romania. După discuții pe care le-a purtat cu sinele său, după vocea tatălui care o îndemna să nu renunțe la viața din Germania, s-a întors acasă, în țara natală, să fie bucată din sistemul educațional.

A simțit cu ochii și inima că în interiorul acestei organizații ești motivat să lupți chiar și pentru copiii cărora alții nu le dau nicio șansă. Ești stimulat să-i ajuți pe aceștia să se concentreze nu pe note, ci pe responsabilitate, altruism, disciplină, creativitate, spirit de echipă. Desigur, toate acestea în limba engleză. Să o cunoaștem pe Rahela Matieș!

Rahela Matieș: „Teach te învață să lupți pentru copiii cărora alții nu le dau nicio șansă”

Sunteți cadru didactic. Sunteți bucată din sistemul de învățământ. Ce sentimente vă încearcă atunci când sunteți în fața elevilor?

Responsabilitate – în primul rând trebuie să fiu un model pentru copii din punct de vedere moral, profesional și social. Ca persoană care a trecut pe unde sunt ei acum, și având o oarecare experiență, am realizat că un profesor poate influența traiectoria elevilor mai mult decât credem.

Ce vă luați frumos pentru suflet din relația cu ei?

Relația cu elevii îmi oferă bucurie, dar și putere și împlinire. Când văd impactul orelor mele reflectat în deciziile de viitor ale unora dintre elevi simt satisfacție. Bineînțeles, clasele mici sunt pline de energie, inocență, afecțiune și iubire care mă încarcă zi de zi.

Când și de ce v-ați aplecat asupra Teach for Romania?

Tânără fiind și fără experiență în învățământ, aveam nevoie de susținere, de cineva care să spună „Hai că poți, suntem împreună”. Sistemul de educație din Romania te face să te plafonezi, să te dai bătut repede. În Germania am descoperit Teach for Romania. Teach te motivează să lupți, chiar și pentru copiii cărora alții nu le dau nicio șansă și să-i ajuți să se concentreze nu pe note, ci pe responsabilitate, altruism, disciplină, creativitate, spirit de echipă. Desigur, toate acestea în limba engleză.

Dar ce înseamnă profesor susținut de Teach? Adică fiind în acest program, ce beneficii, ce responsabilități aveți și care sunt efectele asupra copiilor?

Teach for Romania este un program care pregătește profesorii pentru comunitățile vulnerabile și îi instruiește pentru a face față oricărei posibile provocări. Teach te susține prin cursuri de formare continuă, formatorii fiind specialiști în educație. Viziunea unui profesor Teach trece dincolo de oră, interferează cu viața personală a elevilor pentru a-i ajuta să-și depășească condiția și să conștientizeze că au potențial. Această viziune ajunge în mediul familial al copiilor, inclusiv în comunitatea în care profesorul Teach lucrează. Dacă printre cei care citesc acest interviu, există persoane care vor să devină profesori pentru copiii din medii vulnerabile se pot înscrie până pe 18 martie în programul Teach for Romania.

Rahela Matieș: „Tatăl meu și-a exprimat puternic nemulțumirea legată de schimbarea carierei mele”

Vă adresați unei comunități vulnerabile și dezavantajată. Au fost voci care au vrut să vă împiedice să urmați această cale a profesoratului în mediul vulnerabil, având în vedere că aveați o carieră în afara țării noastre?

Voci, da, au fost. Tatăl meu și-a exprimat puternic nemulțumirea. El îmi vedea viitorul în Germania.

Ce au spus părinții? Știți vorba aia: dacă ai prins un job ca traducător într-o țară bine văzută economic, de acolo trebuie să te pensionezi. Au purtat cu ei această mentalitate?

Dacă tatăl a fost inițial nemulțumit de alegerea mea, mama m-a susținut total. Ea a absolvit o școală de asistenți medicali, dar a iubit dintotdeauna învățământul tocmai pentru că a avut profesori care i-au influențat viitorul în bine. Sentimentul acesta mi l-a insuflat și mie, încurajându-mă să fiu un profesor apropriat de elevi.

Citește și: Tânăra plecată din Râmnicu Vâlcea să descopere lumea, azi profesoara de engleză a fotbaliștilor de la Barcelona. A plecat la facultate în Germania, dar Spania a cucerit-o. Cum a ajuns Adriana Ceaușu să predea corporatiștilor din întreaga lume

Care este, totuși,  povestea studierii peste hotarele noastre?

Pandemia a afectat viața tuturor, dar mai ales a celor care au absolvit în anul 2020. Am amânat, inițial, planul de a urma un program de master în Coreea de Sud. Nu după mult timp, am fost nevoită să anulez totul, din cauza restricțiilor. Nu am renunțat la idee și în Germania m-am înscris la un program în coreeană, organizat de Coreea. Fiind în perioada pandemiei am făcut totul intensiv: cursuri online și parte practică fizic, în Belgia. În urma acestui program am primit certificatul de profesoară de limba și cultura coreeană, cu autorizație internațională.

Flexibilă, se pare. Să fie vârsta „de vină” sau ce alt ingredient este la mijloc de vă ajuta să faceți față schimbărilor?

Flexibilitatea este o moștenire de familie. Fratele meu a absolvit școala în Germania și lucrează în domeniul IT. Flexibilă este și sora mea care a ajuns în Germania la vârsta de 13 ani și în prezent studiază să devină educatoare. Deci, fac parte dintr-o familie simplă, dar cu viziune. Ah, da. Și vârsta este un atu, bineînțeles.

O decizie ușoară, grea, înțeleaptă a fost întoarcerea în țară? Vorbiți-mi despre momentul hotărârii.

Ca orice alegere importantă în viață, a trebuit cântărită. Depinde pe ce te focusezi. Dacă urmărești doar banii, sau vrei mai mult de atât. Eu am vrut mai mult. Și am fost idealistă. Cunoșteam sistemul de învățământ din prisma elevului. Nu-l cunoșteam din interior. Credeam că pot aplica cu ușurință viziunea mea la clasă.

Ce nu v-a dat Germania și vă dă România? Unii ar considera o decizie neinspirată să lași un job bine plătit pentru un job în învățământul românesc.

Depinde din ce perspectivă privești situația. Consider că este ca în sport. Dacă spunem că în Germania se joacă la nivel de profesioniști, atunci clar în Romania suntem la nivel de amatori. În schimb, avem încă lucruri și valori pe care Occidentul le-a pierdut. Am venit în România să pun o temelie bună, serioasă și cu valori sănătoase.

Rahela Matieș: „Programa de învățământ pe care trebuie să o respect la clasă nu-mi permite să lucrez cu elevii așa cum mi-aș dori”

Doriți să fiți o cărămidă din ceea ce se dorește a se construi în școala românească?

Sunt dezamăgită de mai multe aspecte din școala românească. Încerc să fiu o cărămidă, dar nu este simplu, nici ușor. Programa de învățământ pe care trebuie să o respect la clasă nu-mi permite să lucrez cu elevii așa cum mi-aș dori. Iar valorile morale și sociale ale copiilor s-au schimbat mult.

Cum ați găsit școala în care predați? Cum zugrăviți în cuvinte „peisajul”?

În prima zi, o școală frumoasă. Un colectiv de profesori la fel de frumos, și la propriu, și la figurat. Elevii minunați. După doi ani, școala este la fel de frumoasă. Profesorii… avem și noi limite și lipsuri. Iar elevii „minunați”, când ajungi să interacționezi cu ei, te surprind. E mult de lucru. Îți trebuie „răbdare cu carul”, dar e frumos.

Despre comunitate ce adăugiri puteți să faceți?

Comunitatea este primitoare și călduroasă, dar unele evenimente arată fața ascunsă a realității. Sunt părinți care urmăresc cu interes evoluția copiilor lor și chiar se implică. Există și părinți care nu au timp de copii sau care au impresia că profesorul este responsabil de cât știu elevii. 

Recomand: Miriam Mircea, românca profesoară care a ajuns să le predea nemților limba lor deși nu vorbea un cuvânt în germană când a emigrat în urmă cu zece ani. Cât de anevoios este drumul adaptării și integrării într-o țară străină

Dumneavoastră locuiți acum acolo? Ce puteți împărtăși cu noi?

Inițial mi-am dorit și am încercat. Mă simțeam vulnerabilă. După câteva săptămâni m-am mutat în oraș.

Care este portretul elevilor pe care îi aveți la clase? Cum i-ați găsit?

Ca în fiecare școală, există elevi cărora le place limba engleză și învață. Dar, cu cât sunt mai mari și ținând cont de mediul din care provin, sunt tot mai puțini aceștia. Crește vârsta, cresc și problemele la clasă. Toți elevii sunt capabili, însă puțini știu că a fi disciplinat este esențial în viață, nu numai în școală. Pe unii reușesc să-i ajut să-și depășească condiția și mă bucur să-i văd că prind aripi.   

Rahela Matieș: „Mulți elevi mi-au mărturisit că au început să iubească ora de engleză datorită metodelor mele de predare”

Deschiși să învețe o limbă străină, de bază?

La primar și gimnaziu există elevi care sunt pasionați de această limbă și chiar mulți care mi-au mărturisit că au început să iubească ora de engleză datorită metodelor mele de predare. Însă nu e ușor să predai limba engleză unor adolescenți care nu pun preț pe școală și educație. Te împing să iei în considerare a-i abandona în aroganța lor. Timpul nu stă pe loc pentru nimeni. Știu că vor veni zile nu foarte bune pentru mulți dintre actualii mei elevi. Vor regreta că nu au fost serioși și nu au învățat limba engleză la timpul potrivit. Pentru asta mai sunt încă aici. Trebuie să le deschidem ochii măcar unora dintre ei. Cât mai mulți.

Înțeleg elevii dumneavoastră că educația este arma cu care dobândesc în viață?

Dezinteresul, viitorul nesigur, internetul, rețelele de socializare, prieteniile greșite, și chiar mediul dezavantajat – toate au efecte negative în viața elevilor. Unii dintre adolescenți se lasă afectați. Cu toate acestea, mă bucură faptul că încă există părinți și profesori interesați și implicați în a-i îndruma pe tineri.

După ce se termină acest program Teach for Romania, ce aveți de gând?

Cei doi ani de experimentat această meserie și țară aproape s-au terminat. Există multe oportunități, fie aici, în Germania sau în Coreea. Încă nu am luat o decizie. Sunt curioasă și nerăbdătoare să aflu ce mă sfătuiesc cititorii.

Rahela Matieș: „Coreenii mi-au încărcat bateriile pentru a preda limba engleză”

Ce proiecte ticluiți în perioada aceasta?

Nu pot să nu menționez proiectul de final, cu copiii de la gimnaziu, care încheie cei doi ani petrecuți alături de Teach. Prin acest proiect, axat pe dezvoltarea literației în 3 comunități din părți diferite ale țării, ne dorim să obținem următoarele: dezvoltarea gândirii critice, înțelegerea și respectarea tradițiilor anumitor grupuri, depășirea atât a limitelor proprii cât și a barierelor sociale. Elevii se vor bucura și vor celebra fizic rezultatele. Între timp mă bucură lucrările create de o clasă de primar într-un „pen pal exchange project” cu Italia.

Vă e dor să predați coreeană?

Mereu m-am simțit atrasă de culturile diferite și-mi doream să aflu cât mai multe despre ele. Dorința de a cunoaște s-a transformat în pasiune ceea ce a facilitat învățarea limbii coreene. Această pasiune aprigă se găsește și în inimile copiilor cărora le-am predat coreeană. Cu toate că în acest an școlar nu am reușit să mă dedic predării acestei limbi, vacanța recentă petrecută în Coreea m-a făcut să realizez că „Seoul is my soul”. Mai mult decât atât – coreenii mi-au încărcat bateriile pentru a preda limba engleză.  

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora