A renunțat la tot pentru a cunoaște visul american. A muncit pe brânci, a demonstrat că poate și s-a întors acasă, cu sufletul mistuit și împlinit de o pasiune arzătoare. Doina Enache și povestea bucuriei de a dansa tango argentinian

Doina Enache: „Gata, a fost suficient”

Cât ați dus-o așa?

Șapte ani, dar veneam în concediu de două ori pe an. Altfel nu aș fi rezistat.

În concluzie, am plecat la 27 de ani, nu aveam 18 ani să fiu plină de adrenalină, rădăcinile le aveam acasă, aveam job, prieteni, colegi, plus bunicii de care eram foarte, foarte atașată.

Nu știu alții cum sunt, sau ce spun, dar dacă efectiv pornești de la 0 într-o țară străină e greu, întâmpini tot felul de probleme și situații.

De ce v-ați întors? Că înțeleg că lucrurile s-au îmbunătățit în cei 7 ani….

Da, s-au îmbunătățit. Pentru că nu am plecat să rămân. Am vrut să merg o perioadă să văd ce e acolo. De câte ori veneam acasă, bunicul meu, om înțelept, cu școală de felceri, îmi spunea: „Sper că nu o să rămâi acolo, tată. Vezi tu acolo ce ai de văzut, dar vino acasă apoi”.

Nu ați plecat să rămâneți, dar puteați să vă întoarceți după 3 ani, după 5…

Nu știu, atunci, după șapte ani a fost timpul potrivit, cred. Repet, venind acasă în concediu, tot timpul spuneam: „Mai stau o jumătate de an”, sau „mai stau un an”, până când a fost declicul acela: „Gata, a fost suficient”.

V-ați întors la 34 de ani, dacă socotesc eu bine. V-ați întors la ce? Să faceți ce?

Păi, în primul rând mi-am reluat activitatea de jurist la un cabinet de avocatură pentru că diploma nu ți-o ia nimeni. Într-adevăr eram puțin ruptă de actualizarea legislației și tot ce înseamnă talmeș-balmeșul pe care l-am găsit în țară. Eu am terminat facultatea în 1996, am făcut stagiul și la vremea aceea altfel stăteau lucrurile în Instanță. Când m-am întors am zis să reiau pentru că asta îmi era profesia și am lucrat o perioadă pe dreptul penal, nu mi-a plăcut, nu m-am regăsit și am optat pentru consiliere în companii cu capital străin. În State făcusem niște studii și am lucrat pe consiliere financiară și pe imigrări. Revenind în țară, având și această experiență mi-a fost mai ușor să preiau vreo două firme cu capital străin și să le ofer consultanță pe administrativ-comercial. După care mi-am zis că mi-a ajuns și asta.

Și tangoul?

După ce m-am întors, anul următor am organizat primul festival cu maeștri mei de tango argentinian pe care îi avusesem la New York. De fapt totul a pornit de la o invitație pe care le-am făcut-o eu să vadă ce frumos e în România. Iar ei m-am întrebat dacă e vreun festival de tango în România și mi-au spus că dacă tot i-am invitat, să facem unul.

În 2008 am făcut primul festival internațional, cu o participare mai micuță, pentru că nu era încă cunoscut, iar comunitatea era destul de mică.

Apoi, în 2009 am deschis școala la Brașov.

Pentru mine tangoul a fost pentru relaxare, pentru o escapadă din cotidian, nu m-am gândit niciodată la el ca la…

Un business?

Exact. În primii ani nici nu a fost business, noroc că mai aveam și job-ul de jurist. Erau pierderi destul de mari pentru că profesorii pe care îi invitam presupuneau niște costuri destul de mari. Orice astfel de festival presupune să ai cel puțin două cupluri de profesori invitați din afară, iar asta presupune onorariu și multe alte costuri.