A renunțat la tot pentru a cunoaște visul american. A muncit pe brânci, a demonstrat că poate și s-a întors acasă, cu sufletul mistuit și împlinit de o pasiune arzătoare. Doina Enache și povestea bucuriei de a dansa tango argentinian

Doina Enache: „Tangoul argentinian este un dans popular, și la propriu și la figurat ”

Cum a fost primit în Brașov, sau de către români tangoul? Noi dansăm hora și sârba…

Tangoul argentinian este un dans popular, și la propriu și la figurat 😀. Având în vedere că în București era deja un nucleu, nu am pornit de la 0. Am pornit de la zero deschizând școala în Brașov, dar prin advertising a început să vină lumea. Este în continuare poate nu foarte cunoscut în comparație cu alte dansuri, însă media de vârstă a celor care aleg tangoul este de peste 40 de ani pentru că necesită mai multă răbdare și muzică de orchestră de aproape 100 de ani. Ori, un tânăr de 18 ani va fi mai puțin pasionat de această muzică 😀.

Nu a fost simplu, dar am contat ulterior pe participare internațională.

Nu sunteți șocată când vă gândiți la viața dumneavoastră de până acum? Când vă gândiți la visurile cu care ați pornit la drum, la calea aleasă din adolescență și la cum s-a ramificat ea în timp?

De micuță mi-am dorit să fiu profesoară sau actriță. La țară, bunicii mă încurajau, îmi favorizau tot soiul de doleanțe. Îmi făceau scenă să dansez, să cânt și ei erau publicul meu. Fiind și prima nepoată, mi-au susținut veleitățile artistice, însă mama a vrut cu tot dinadinsul să devin medic sau jurist, chiar dacă eu nu mi-am dorit. Dar nu puteai să zici la vremea aceea nu. Am mai cochetat cu psihologia, dar iar: „Ce faci, mamă, te duci la spitalul de nebuni?”. Bunicul îi spunea: „Uite, îi place să danseze, să cânte, dă-o la Conservator”. ”ce să facă tataie cu conservatorul, moare de foame!”. Era ideea să nu murim de foame 😀. În plus, mai era acea hibă care pur și simplu distruge aripile copiilor: ”Ce spun ceilalți?”.

Desigur, ei au vrut ce era mai bine, însă dincolo de acest „ce-i mai bine” sunt multe aspecte.

Legat de ce m-ați întrebat, chiar m-am gândit în ultima jumătate de an cum de a pocnit dintr-o dată totul și am renunțat la partea juridică. Mi-am făcut cu strășnicie lecțiile, am fost corectă, am muncit, dar până am înțeles că nu mi-am dorit această meserie și iată că tot în zona aceasta artistică am ajuns.

Citește și: Cum a ajuns un român să se îmbogățească din dans plecând de la job-ul de grădinar și spălător de vase în America? Povestea școlii de dans Arthur Murray din București

S-a bucurat familia când v-ați întors acasă?

Bunicii primii 😀. Prima reacție a mamei a fost: „Și ce ai să faci?”. M-a și supărat, recunosc. I-a fost teamă că dacă nu mă descurc aici. Una peste alta a fost o bucurie.

Și tangoul mie mi-a schimbat viața.

Cum mi-ați descrie tangoul?

Bucuria de a împărtăși. Am două motto-uri pentru școala mea: 1.Tango With Feeling și 2: Tango Bucuria de a dansa în doi. Este un exercițiu cu tine însuți, de armonie, de improvizație, de a-ți da voi să fii, să simți.

Mai puteți trăi fără tango?

Nu m-am gândit până acum…

Ați trecut prin atâtea până acum și ați demonstrat că ați putut trăi și fără România, și fără familie și fără America, și fără carieră…. Fără tango?

Cred că aș putea trăi și fără tango dacă ar fi o altă schimbare majoră… De când m-am întors în țară am exploatat partea aceasta spirituală și am realizat că atașamentele acestea nu sunt foarte bune. Sunt încrezătoare și iau lucrurile așa cum sunt, pentru că ceea ce mi-e hărăzit, sau scris e pentru mine.