„Abuzul emoțional cu care am crescut era adânc înrădăcinat în sistemul de învățământ și greu de eliminat”. Cum dorește Ruxandra Mercea să facă mediul academic în dulce armonie cu starea de bine

Peste Ruxandra Mercea vine zilnic o avalanșă de informații, emoții, task-uri. Deadline-urile o așteaptă la ușă, dar nu fuge de ele. Le respectă pentru că astfel se respectă pe ea. Puterea cuvântului, a promisiunii, puterea pe care o deține, descoperită în timp, pentru a transforma lucrurile nu au egal. 

După escapada academică, a decis să urmeze calea multinaționalelor și a lucrat o perioadă scurtă în București, realizând însă că nu acesta este drumul pe care îl vrea. Clujul abia a așteptat-o acasă. Face lucruri minunate din fruntea egidei Transylvania College. Generația sa a crescut și s-a „educat” prin frică, manipulare, critică, chiar și pedeapsă. Acest model de educație care nu era deloc în sincron cu valorile cu care mergea Ruxandra Mercea la braț, a „împins-o” să facă altfel lucrurile în învățământ, adică să funcționeze după o paradigmă sănătoasă. A prioritizat sănătatea emoțională și mentală a adulților din școală, știind că aceasta are un impact direct asupra copiilor.

Mamă de patru copii, dar și mama celor de la școala pe care o conduce, crede cu tărie faptul că educația nu se încheie la porțile școlii noastre. Ghidată de această deviză, se apleacă asupra sistemului educațional cu un concept ce are focus pe legătura dintre progresul academic și starea de bine. De la idee până la implementarea acesteia nu a stat la mijloc decât o dorință și astfel s-a născut Școala Încrederii. 

Ruxandra Mercea: „Deși am devenit mama lor în momentul în care s-au născut, mama de care aveau și au cu adevărat nevoie sunt abia de 6-7 ani”

Câți ani au ochii tăi, Ruxandra Mercea?

40.

Ce culoare poartă prezentul pe care îl trăiești?

Multicolor și cu foarte multe forme, cam ca în „Charlie și fabrică de ciocolată”. Am momente în care simt o bucurie profundă, acele momente în care mă întreb: „Chiar se poate să fie atât de bine?”. Și am momente în care anxietatea, tristețea sau furia își fac apariția, iar atunci le ofer spațiu să existe.

Am avut această curiozitate, căci ești peste tot, implicată în proiecte ce vizează copiii, educația și bunăstarea lor. Timpul nu este tocmai un aliat formidabil, dar tu reușești să negociezi cu el. Cât de mare este satisfacția?

Într-adevăr, timpul poate fi atât cel mai bun aliat, cât și cel mai crunt dușman. Nu negociez cu timpul, însă, dacă vorbim despre negociere, îți spun ce nu mai este niciodată negociabil în viața mea: grija față de mine. Îmi organizez programul cu acest gând în minte: trebuie să mă asigur că sunt bine, pentru că organizațiile pe care le conduc, copiii și familia mea să fie și ei bine. Cei dragi nu vor fi niciodată bine dacă eu nu sunt suficient de odihnită, relaxată și cu nevoile fiziologice și emoționale îndeplinite. Faptul că timpul îmi este aliat, și nu dușman, îmi aduce o mare împlinire și conștientizare a dezvoltării mele. Astfel, pot petrece timp autentic făcând ceea ce este cu adevărat important: să fiu alături de copiii mei, de prietenele mele, iar colegii mei se bucură de un manager odihnit, conștient și calm.

Cum e să vii acasă după o zi petrecută în mijlocul copiilor, la cele patru minuni ale tale?

Am zile în care revin acasă împreună cu ei, direct de la școală și altele în care îi găsesc deja acasă. Am învățat și practic faptul că modul în care îi salut atunci când ajung acasă sau când vin ei în birou la mine poate transmite diferite emoții și mesaje. Dacă, în trecut, aveam momente în care eram foarte obosită și abia îi salutam sau o făceam în treacăt, acum îmi propun în mod conștient să transform revederea într-o „exagerare de emoții”. Îi îmbrățișez și reacționez în funcție de nevoile lor din acel moment, fiind foarte vocală și încurajându-i să facă la fel. Timpul petrecut cu ei după-amiază este o sursă de energie pentru mine, știind că acesta este momentul în care contribui la dezvoltarea lor emoțională prin relația noastră. Cu fiecare dintre ei, aceste momente arată diferit, iar fiecare după-amiază este unică. Fiind cu toții plini de energie, vă las pe voi să vă imaginați cum arată după masa noastră.

De câți ani ești mama copiilor tăi de acasă?

Ilinca are 15 ani, Petra are 14 ani, Vlad are 11 ani, iar Ana are 4 ani. Este o întrebare foarte bună: de câți ani sunt mamă? Deși am devenit mama lor în momentul în care s-au născut, mama de care aveau și au cu adevărat nevoie sunt abia de 6-7 ani, de când am început un proces profund de vindecare.

Ruxandra Mercea: „Diferența dintre gândirea mea și a părinților mei a dus, în cele din urmă, la decizia de a nu mai lucra împreună” 

De cât timp ești „mama” celor de la școala pe care în prezent o conduci? Ai fost mereu bucată din Transylvania College, de când s-au pus bazele construirii conceptului?

Da, am crescut împreună cu Transylvania College, pentru că bazele școlii au fost puse în copilăria mea, când eu aveam 9 ani, de către mama mea. În 2015 am preluat eu conducerea școlii, iar conceptul a luat și el o nouă direcție.

Cum sună povestea escapadei tale profesionale? Unde ai activat prima oară atunci când ai intrat în câmpul muncii?

După ce am terminat facultatea de business, am decis să urmez calea multinaționalelor și am lucrat o perioadă scurtă în București, realizând însă că nu acesta este drumul pe care mi-l doresc. M-am întors la Cluj și am început să lucrez la școala și grădinița Happy Kids, cunoscută astăzi sub numele de Transylvania College.

Am întrebat asta pentru că de când ești tu la cârma lui s-a schimbat filosofia școlii. Ai fost omul care a gustat și din principii care nu se aliniau cu principiile tale personale?

Da. Am vorbit despre asta și voi continuă să vorbesc. Părinții mei, ca mulți părinți din generația lor, trecând prin comunism și alte traume, fără acces la resursele pe care le avem noi astăzi, au creat o discrepanță profundă între principiile lor și cele care mă ghidează acum. Această diferență a dus, în cele din urmă, la decizia de a nu mai lucra împreună. 

Abuzul emoțional cu care am crescut – și cu care au crescut mulți dintre noi în această țară – era adânc înrădăcinat în sistemul de învățământ și greu de eliminat pentru generația lor. Felul în care credeam că trebuie să creștem copiii, prin frică, pedeapsă, critică și manipulare, a fost un model pe care l-am resimțit puternic pe pielea mea, săptămână de săptămână, lună de lună, an de an. Experiența personală a acestor metode mi-a oferit motivația profundă de a nu-mi crește copiii – fie cei de acasă, fie cei de la școală – în același mod și să găsesc metode care să le dea profesorilor plăcerea și curajul de a renunța la punitivitate și a preda cu empatie, iar elevilor – plăcerea de a învăța cu grijă, bunătate și blândețe față de ei. Astfel, am prioritizat sănătatea emoțională și mentală a adulților din școală, știind că aceasta are un impact direct asupra copiilor.

Transylvania College a schimbat paradigmele tradiționale, dezvoltându-se în prezent în trei direcții fundamentale: teach, connect, care. Contextul actual cere dezvoltarea și creșterea calității educației. Cât de bine a prins în rândul elevilor, dar și al părinților?

Recent, o mamă mi-a spus că „Teach. Connect. Care” se simte diferit din perspectiva unui părinte, mai degrabă ca „Care. Connect. Teach”. Aceste cuvinte au exprimat perfect ceea ce simțeam prin munca mea: elevii au, în primul rând, nevoie de adulți empatici, de adulți maturi emoțional, capabili să creeze o conexiune autentică. Abia după ce această legătură este formată, se creează cadrul în care copiii pot învăța și se pot dezvolta. Unul dintre elevi mi-a spus odată că lumea ar fi un loc mai bun dacă în fiecare școală, copiii ar fi ascultați, înțeleși și auziți, așa cum fac eu cu ei. Aceste cuvinte mi-au reconfirmat importanța direcțiilor pe care le urmăm și impactul profund al abordării noastre.

Schimbarea în școala în fruntea căreia ești a plecat de la un prim program implementat. Care anume?

Leader în Me. Totul a început cu o carte pe care un tată mi-a oferit-o acum peste 9 ani. Cartea se numea „Leader în Me” și nu am mai putut să o las din mână. Aveam sentimentul că era prea frumoasă ca să fie adevărată. Mi-am dorit să văd cum ar arăta acest lucru în practică, într-o școală europeană. Am luat legătura cu Franklin Covey, care nu lucra cu școli din această parte a lumii atunci, dar era implicat în școli din Olanda. Așadar, am pornit într-o călătorie pentru a vizita o școală „Leader în Me” în martie 2015. Până atunci, vizitasem deja multe școli, așa că am presupus că adulții ne vor primi și ne vor ghida la această conferință. Nu eram pregătită mental pentru ceea ce a urmat. Acela a fost momentul în care am știut că trebuie să aducem această practică în școala noastră: am intrat la conferință și am fost primiți călduros de către… elevi. Înainte să înceapă conferința, doi băieți din clasele primare ne-au întâmpinat și au deschis evenimentul în fața a peste 100 de adulți. Acela a fost al doilea moment în care am știut că îmi doresc asta pentru copiii din școala noastră. Decizia a fost definitivă când am vizitat școala, am făcut un tur al claselor și am observat diferiți copii care ne-au primit și ne-au explicat lecțiile. Ceea ce m-a impresionat a fost faptul că nu erau neapărat cei mai sociabili copii, ci exact aceia care aveau nevoie să-și dezvolte aceste abilități. Aceasta era o schimbare față de ceea ce experimentasem eu ca elev sau lider. Atunci am decis ca „Leader în Me” (LIM) era abordarea potrivită pentru școala noastră. Un prim pas a fost trainingul „Cele 7 deprinderi ale oamenilor eficace” creat de Stephen Covey, oferit către toți angajații, profesori și personal adiminstrativ în 2015. Și în 2019 am dus programul și în școlile de stat din România, prin Școala Încrederii.

Ruxandra Mercea: „Mi-am dorit o școală sănătoasă din toate punctele. Mi-am dorit ca toți cei de la școală să se vindece de rănile trecutului”

Ce model de educație de peste hotarele țării noastre te-a inspirat?

„Leader în Me” de la FranklinCovey.

Ai dorit să fie o „altfel” de școală, cea în care ai visat mereu să înveți și dacă nu ai avut tu această oportunitate, o oferi copiilor tăi?

Cred că am suprautilizat termenul „școala altfel”, așa că i-aș spune… altfel: mi-am dorit o școală sănătoasă din toate punctele de vedere. Mi-am dorit ca toți cei din școală să se vindece de rănile trecutului, pentru a putea fi bine cu ei înșiși și pentru a privi conștient spre viitor. Am visat la o școală în care adulții să se vindece, astfel încât să le oferim copiilor noștri șansa de a trăi sănătos din punct de vedere emoțional. Dacă adulții sunt bine și elevii sunt bine, iar performanța academică vine că o consecință a eforturilor pe care le facem spre vindecare. Și ni s-a confirmat recent faptul că funcționează. La finele anului 2024, școala a trecut printr-o inspecție riguroasă a celor de la BSO (British Schools Overseas), cea mai importantă inspecție a școlilor care funcționează pe curricula britanică și am primit un rezultat extraordinar și un feedback care să ne confirme faptul că soluția către performanță și un viitor sănătos emoțional pentru elevii noștri stă în sănătatea emoțională a cadrelor didactice.

Citește și: Preot, dascăl sau director de școală, trei apelative care întruchipează același om: George Lili Berceanu:„Schimbarea trebuie să vină cu fiecare dintre noi”

Și dacă tot am ajuns la acest subiect, hai să ne oprim puțîn asupra lui să să mă iei de mână, să mă conduci în vremurile când erai tu elevă. Cum a fost fetița Ruxandra la școală?

Am trecut cu greu prin școală. În clasele primare eram o elevă silitoare, dar extrem de stresată de rezultate. Îmi amintesc că, atunci când am luat mențiune, știam că mama va fi foarte supărată. Am încercat să „ascund” mențiunea, făcând curat în toată casa, în speranța că acest lucru va diminua dezamăgirea ei. În gimnaziu, am trecut prin situații de bullying, atât din partea fetelor, cât și a băieților. Îmi amintesc și acum pumnul în burtă, primit în sala de clasă, care mi-a tăiat respirația, sau poreclele și dansurile colegilor, bazate pe modul în care îmi aranjam părul. Critica profesorilor era o constantă – creativitatea și inițiativa mea nu erau apreciate.

Liceul a fost și mai dificil, cu un nivel oribil de abuz din partea profesorilor. Uneori, alegeam să chiulesc, de frică să nu mi se întâmple ceva la ore. Alteori, ascundeam faptul că luam meditații, că făceam voluntariat într-o organizație pentru tineri, de teamă să nu fiu judecată sau criticată.

La 40 de ani, am decis să fac o testare pentru tulburări de învățare. Dacă i-ai fi întrebat pe cei care mă cunosc cine ar putea avea o astfel de tulburare, nimeni nu ar fi spus că eu – pentru că eram o elevă „cuminte”. Totuși, testarea a arătat că am o tulburare de învățare numită Developmental Language Disorder și o formă ușoară de dislexie. Am reușit să le ascund de-a lungul timpului, dezvoltând mecanisme de coping. Am trăit mulți ani crezând că nu am fost o elevă suficient de bună, îndoindu-mă de mine însămi și criticându-mă pentru că nu știam să scriu corect, pentru că nu eram sigură dacă se scrie „copii” sau „copiii”.

Ai învățat în mediul urban sau rural?

Urban. Chiar la un liceu de top din Cluj-Napoca.

Cum sunt elevii în ziua de azi față de generația ta?

Elevii de astăzi sunt mai conștienți de ei înșiși, având acces la mult mai multe resurse online, filme, cărți și multe alte resurse. Sunt mai puternici, chiar dacă nu au trecut prin aceleași traume ca noi, care ne-au oferit o anumită reziliență, dacă acestea au fost procesate corect. Sunt puternici în sensul că sunt mai vocali, își exprimă punctul de vedere și sunt mult mai clari în legătură cu ce își doresc și ce nu își doresc. Sunt mai asertivi, iar tocmai acest lucru nu ne place, de aceea îi numim „copiii din ziua de azi”. Dar faptul că noi nu am avut aceleași oportunități și resurse că ei pentru a fi asertivi, nu înseamnă că felul în care sunt ei astăzi e un lucru negativ. Pentru mine, copiii din ziua de azi sunt faini.

Ce ai fi vrut să înveți la școală și nu ți-a fost transmis?

Mi-aș fi dorit să învăț despre relații, nu doar teoretic, ci și practic, trăind relații calde, autentice și sănătoase. Aș fi vrut să învăț despre afaceri, voluntariat și diverse forme de artă, nu doar teorie, ci și practică. Mi-ar fi plăcut să învăț dezbateri și leadership și să descopăr mai multe despre mine la acea vârstă, nu mai târziu.

Cu ce valori a crescut Ruxandra Mercea dobândite atât în interiorul familiei sale, cât și la Școală?

Pentru că le-am identificat în engleză și traducerile le-ar altera din însemnătate, aleg să ți le menționez în engleză: love, freedom, youth, enough money, relationships, power, change, and purpose.

Ruxandra Mercea: „Am luat o decizie curajoasă: am introdus în fișa postului profesorilor din școală grijă față de ei”

Ce valori dorești să le transmiți atât copiilor de acasă, cât și celor de sub aripa ta, de la școală?

Mi-aș dori ca fiecare copil să își identifice propriul sistem de valori. Să decidă ei ce e bine pentru ei. Iar ca valori pe care eu le-aș vedea esențiale: să aibă credință, scop, să accepte schimbarea constantă, iubire pentru ei înșiși și pentru ceilalți și să aprecieze în mod autentic relațiile.

Mamă, antreprenor în educație, activist, președinte ale unei asociații. Ruxandra Mercea, cum jonglezi cu toate aceste roluri?

Cu prioritizare și cu grijă față de mine. Recent am avut o epifanie și am luat o decizie curajoasă: am introdus în fișa postului profesorilor din școală grijă față de ei. Am realizat că fără grijă față de noi nu putem să ducem la capăt tot ceea ce vrem să facem. Prioritizez odihnă, hrană, relaxarea, joacă, activitățile care mă încarcă, chiar și momentele de „făcut nimic”, pentru că fără ele apare dezechilibrul care mă poate duce în colțuri întunecate ale stărilor care nu îmi fac bine și mă împiedică să îmi îndeplinesc misiunea. 

Școala Încrederii este o inițiativă exterioară colegiului, nu este sub egida lui. Care a fost principala motivație de a înființa Asociația Școala Încrederii?

Școala Încrederii este o asociație susținută financiar de către Transylvania College pentru că acesta este cel mai mare proiect de responsabilitate socială al școlii.

De ce-ul este foarte simplu. Pentru că educația nu se încheie la porțile școlii noastre. Nu suntem o școală elitistă și nu ne dorim să creăm o bulă în care să ne închidem atât pe noi, cât și pe elevii noștri. Elevii școlii noastre învață într-o școală în care sănătatea emoțională este primordială, dar prietenii lor, viitorii lor colegi de muncă, partenerii lor de viață învață în școli de stat din România, unde sănătatea emoțională nu este o prioritate. Așa că soluția nu este să ne izolăm elevii, ci să dăm mai departe și școlilor de stat, pentru a crea o schimbare sistemică. Apropo, ca schimbarea să poată fi sistemică, e nevoie să ajungem cu programul Școala Încrederii în 20% din instituțiile de învățământ din România. Că să fiu mai exactă, 1200 de grădinițe și școli din România. Atât ca directoare de școală, cât și ca mamă, sunt foarte recunoscătoare și mă simt binecuvântată pentru ce facem și avem, iar din acest loc vine dorința de a nu ne opri până ajungem cu programul Școala Încrederii în toate școlile din România. Primul obiectiv este să ajungem la cele 1200 de școli. Iar școlile și grădinițele sunt din ce în ce mai deschise să ia parte la program. Avem liste lungi de așteptare cărora nu le facem față în acest moment. Și aceasta face parte din motivațiile noastre: România e mai pregătită ca niciodată pentru schimbare.

Ce se întâmplă mai exact în interiorul acesteia? Cum vine în sprijinul cadrelor, Ruxandra Mercea?

Școala Încrederii este un program de transformare a școlilor de stat din România, cu o durată de 3 ani pentru fiecare școală, având ca focus legătura dintre progresul academic și wellbeing/stare de bine. Ce schimbăm în școlile de stat este să mergem de la o predare centrată pe profesor la o predare focusată pe nevoile elevilor și de la abordări punitive în situațiile de comportament –  la o abordare restaurativă și focus pe relații, de la stimă de sine scăzută a profesorilor și a elevilor la creșterea încrederii în ei, de la elevii deconectați și detașați de învățare la elevi motivați și inspirați intern, de la o stare de izolare și singurătate atât a elevilor, cât și a profesorilor, la o conectare emoțională cu ei și între ei, care toate duc la o stare de sănătate emoțională și mentală necesară pentru progresul fiecărui elev.

Cum facem asta? Profesorii din Școlile Încrederii participă la traininguri, cu câte două tematici anuale: de la trainingul de „7 deprinderi ale oamenilor eficace” din programul celor de la FranklinCovey, ei învață să-și definească misiunea personală, să înțeleagă ce este în zona lor de control și ce nu, au parte de sesiuni de training despre bullying și reparare de relații, sesiuni de training despre predare inspirățională, grupuri de suport online pentru directori, un program de formare în care învață să gestioneze crize, să implice elevii în rezolvarea de probleme, cum să aibă conversații dificile cu părinții și colegii. Pentru elevi, lecții de leadership săptămânal, pe baza materialelor „Leader în Me”. Vă las aici un link dacă vreți să aflați mai multe despre program: https://scoalaincrederii.ro/program-de-3-ani/

Ruxandra Mercea: „Am simțit cum cadrele didactice vin către noi în căutarea binelui pentru elevii lor”

Primul parteneriat, desigur, a fost între Asociație și Colegiul Transilvania și asta sper să-mi confirmi tu.

Da, așa cum am mai zis, Transylvania College este primul sponsor, atât financiar, cât și din punct de vedere al know-how-ului, pentru că modelul de Școala Încrederii a fost construit și continuă să fie construit pe baza expertizei din Transylvania College. Ceea ce nouă ne iese, ducem și transferăm gratuit către Școala Încrederii și așa, modelele de educație ajung în școlile de stat.

Feedback-ul primit te-a împins să mergi cu programul peste tot în țară?

Listele lungi de așteptare pe care Școala Încrederii le-a avut încă de la început au fost o motivație puternică. Am simțit cum cadrele didactice vin către noi în căutarea binelui pentru elevii lor și când vezi liste cu sute de școli care așteaptă să între în program, știi că acolo sunt zeci de mii de familii și sute de mii de elevi a căror viață o poți schimbă în bine. De asemenea, în aceșți 4 ani, aproape 5, avem o cercetare care este derulată de o echipă independentă din cadrul Universitățîi Babeș-Bolyai (UBB), Facultatea de Psihologie, care ne confirmă că intervențiile noastre funcționează. Iar cea mai nouă descoperire a cercetării este faptul că Programul Școala Încrederii ajută la diminuarea gradului de rușine printre profesori. Hai să ne imaginăm: când în fața elevilor noștri sau în clasele noastre, începem să avem profesori care nu mai simt rușine când greșesc și recunosc că au greșit, profesori care nu mai vor să fie perfecți pentru că oricum nu pot, profesori care nu mai sunt influențați negativ de părerea celorlalți despre ei și au mai multă încredere în a face ceea ce este corect și bine pentru fiecare elev din clasă, indiferent că asta presupune că unii părinți să nu fie de acord și uneori chiar și colegii lor. Am primit atâtea întrebări bune în acest interviu, încât am și eu o întrebare pe care să o adresez celor care citesc: dacă ați avea o baghetă magică și v-ar dispărea rușinea din viața voastră, ce ați putea face? Acesta este impactul Școlii Încrederii.

Îți recomandăm și: Cum reușim să avem un sistem de educație în care profesorii să vină cu pasiune la catedră, elevii să iubească școala și părinții să fie interesați de sănătatea emoțională a micuților? Gabriela Manda reușește să le trezească curiozitatea elevilor din laboratorul de chimie

Măsurile nepotrivite și comportamentele cu efect negativ ale profesorilor față de elevi te-a împins (la modul frumos) de a da naștere unui astfel de proiect gratuit în școli?

Motivația din spatele Școlii Încrederii este una personală: un moment greu din viața mea de mamă și directoare de școală. În școala pe care o conduc, fiica mea a fost considerată un copil „problemă”, pentru că nu respectă standardele prin care școala vedea atunci copiii. Am fost chemați la școală și încurajați să ducem copilul la toate controalele posibile, ceea ce am și făcut. Rezultatul a fost acela care mi-a dat motivația să dau startul programului — copilul meu era un copil perfect normal. Adulții din școală însă, aveau mare nevoie de vindecare. Printre care și eu. Așa că am adus o echipă de terapeuți și am început terapia cu adulții din școală. Apoi a apărut Școala Încrederii, care aplică aceeași idee în sistemul de stat: un program gratuit prin care lucrăm cu adulții din școli, pentru că doar atunci când adulții sunt bine cu ei, copiii vor fi și ei, la rândul lor, bine.

Ruxandra Mercea, cât de nepotrivită, în accepțiunea ta, este sintagma „camera detenției” atunci când ne gândim la copii, la educație, la bunăstarea lor?

Total nepotrivită. Ba mai mult, știm din practică faptul că această „cameră de detenție” e o metodă care în afară nu a funcționat. Pentru România, care deja folosește o grămadă de măsuri punitive prin care să „educe” elevii, camera de detenție nu face decât să adâncească și mai tare deconectarea dintre elev și profesori și să scadă nivelul de sănătate emoțională a tuturor celor implicați — pentru că nici profesorilor nu le servește la nimic, ci le scade nivelul de empatie și doar îi îndreaptă și mai tare către acțiuni punitive și critice, încurajându-i să ignore adevăratele nevoi cu care se confruntă și să se depărteze de un stil de predare autentic. Pe scurt, face mai mult rău, atât copiilor, cât și profesorilor.

Ce le insuflă lor pe termen lung?

Faptul că sunt defecți, că ceva e în neregulă cu ei. Că sunt singuri, izolați și pedepsiți. Că profesorul inspiră frică, nu înțelegere și empatie.

Dacă ar fi venit într-o zi unul dintre copiii tăi acasă și ți-ar fi spus că a fost retrasă în camera „detenției, că părinte cum ai fi reacționat, oare? De câte ori te-ai gândit la asta?

De fiecare dată când implementez ceva în Transylvania College sau Școala Încrederii, mă gândesc care ar fi impactul asupra copiilor mei și ce aș simți că mamă dacă ei ar fi impactați negativ. Cu certitudine m-aș înfuria, în special pentru că știu care sunt efectele acestei metode și pentru că știu că această metodă a fost un trend în afară și că nu a funcționat. Însă va fi nevoie să mă reglez emoțional înainte de a acționa, pentru că furia nu va rezolva problema pe care o am. Aș reflectă la ceea ce a simțit acolo și m-aș duce în conversație cu copilul meu pentru a-i oferi suportul de care are nevoie pentru a se regla emoțional. Mai apoi, aș discuta cu profesorii copilului meu, dar nu dintr-un loc de furie, ci dintr-un loc de curiozitate, înțelegere reciprocă și spre binele copilului. Sunt câteva întrebări pe care le folosesc în orice conversație dificilă sau mai puțîn dificilă: ce s-a întâmplat? cum te-ai simțit și ce ai gândit? cine a fost afectat și cum? ce poți face mai bine/diferit dată viitoare? ce puncte forțe poți folosi că să ieși din conversația asta?

Gratuit se întâmplă totul. Totuși, resurse sunt. De unde sprijin, Ruxandra, să mergeți mai departe cu această inițiativă?

Suntem extraordinar de recunoscători față de oamenii din companii, mulți dintre ei părinți din Transylvania College care aleg să adopte școli de stat, astfel încât echipa de traineri și echipa administrativă a asociației să poată să își continue muncă și să scaleze mai departe. Avem, de asemenea și persoane fizice care aleg să doneze prin SMS și oricine își dorește poate să între pe scoalaincrederii.ro și să facă o donație online sau să trimită un SMS la 8845 cu textul ÎNCREDERE, pentru că echipa încrederii să poată ajunge cât mai repede la cât mai multe școli din România.

Ruxandra Mercea, sunt orașe în care nu ați ajuns cu Școala Încrederii?

Astăzi Școala Încrederii activează în 37 de județe. Sunt orașe în care încă nu suntem prezenți, dar urmează curând să deschidem perioada în care recrutăm școli din România care își doresc să beneficieze de Programul Școala Încrederii, gratuit, pentru o perioada de 3 ani. Vom anunța pe canalele noastre de social media, dar și pe website.

Până în 2030, ne propunem să ajungem la 1200 de grădinițe și școli din România. Ceea ce, conform statisticilor, reprezintă 20% din totalul instituțiilor de învățământ din țară. Iar când schimbarea pe care o facem cu ajutorul oamenilor ajunge la un procent de 20%, ea devine sistemică și va avea impact asupra tuturor copiilor care cresc și învață azi în România. Pentru că fiecare copil, din fiecare școală, contează.