Actorul Vlad Pânzaru și politica, meciurile României, case din cutiile de țigări și „venisem la admitere cu gândul că sunt cel mai bun actor din România și am intrat ultimul”

Vlad Pânzaru era prin clasa a V-a sau a VI-a când i s-a decis, fără să știe el atunci, viitorul. Profesoara lui de Limba Română a scris o piesă de teatru pe care voia să o monteze cu elevii săi. Iar colegii săi, l-am împins pe elevul Vlad Pânzaru să fie parte din acel spectacol pentru că era singurul care ar fi putut învăța foarte mult text în doar câteva zile. Și de atunci a știut că vrea să fie pe scenă. În liceu se visa actor, de altfel, „în capul lui era deja actor. Era cel mai mare actor”. A venit facultatea, despre care spune că „venisem la admitere cu gândul ca sunt cel mai bun actor din România și am intrat ultimul. A fost un șoc pentru mine”. Dar a avut „2 profesori superbi, o combinație fatală din punctul meu de vedere: Mihaela Sîrbu și Florin Grigoraș” care l-au ajutat foarte mult să se formeze și să devină actorul de astăzi. 

Are o relație foarte faină cu părinții lui. Vorbesc zilnic și de fiecare dată când se întâlnesc simte că stă cu „prietenii mei în vacanță”. Ce fac atunci când se văd? Aflați din interviul de mai jos. Spoiler: vorbesc despre Univers. 

Vlad Pânzaru spune că „Vlad de 14 ani ar fi super fericit privindu-mă”, iar asta îl face foarte mândru. Îl găsim pe scenele de la Teatrul Masca și Asociația Hearth. Iar în interviul de mai jos am vorbit despre spectacolele „PARTY” și „Părinți” pe care vă invit să le vedeți pe scena Teatrului Metropolis. 

Vlad Pânzaru: „Nu o să fiu în politică niciodată. E o luptă prea mare pentru mine”

„PARTY” spune povestea unui grup de tineri idealiști care se adună într-o mansardă pentru a fonda un partid politic. Aceștia se confruntă cu apariția unui nou membru care stârnește discuții absurde cu privire la principiile, politicile și obiectivele grupării. Fără experiență reală în politică și cu idei confuze și uneori ridicole, ei dezvăluie ignoranța și egoismul fiecăruia, reflectând într-un mod comic lipsa de conexiune dintre aspirațiile lor și realitatea politică. Vlad, povestește-ne puțin despre spectacolul „PARTY”…

„PARTY” e un spectacol pe care abia aștept să-l joc și cred că pot vorbi și în numele colegilor mei minunați spunând că și ei abia așteaptă. De ce? Pentru că ne simțim foarte foarte bine când îl jucăm. Pentru că e un spectacol funny. Funny de văzut… funny de jucat. E un spectacol care printre râsete îți pune și niște întrebări. E un spectacol care oglindește foarte bine situația politică actuală a țării noastre. 

Până la urmă, de ce să nu votezi un partid doar pentru că numele lui suna cool?  „Party” e un prilej minunat prin care să ne amintim în ce lume absurdă și amuzantă trăim. 

Spectacolul „PARTY” satirizează dorința de schimbare și idealismul tinerilor. Povestește-ne puțin despre Vlad Pânzaru din liceu și facultate. Ce-și dorea să schimbe, ce idealuri și visuri avea? Și câte dintre dorințele sale s-au împlinit deja?

Ce frumos… voi începe cu Vlad din facultate. Vlad din facultate a avut 2 profesori superbi, o combinație fatală din punctul meu de vedere: Mihaela Sîrbu și Florin Grigoraș.

Venisem la admitere cu gândul că sunt cel mai bun actor din România și am intrat ultimul. A fost un șoc pentru mine. Mi-a luat ceva timp să îmi revin din asta. Dar a fost un pumn care m-a ajutat foarte mult. Cumva am reușit să iau toate „neplăcerile”, „nedreptățile”, momentele în care m-am simțit trădat de un sistem și să le transform în lecții care cred că m-au făcut mai puternic. Așadar, Vlad din facultate visa doar să fie bine și să învețe cât mai mult din toate experiențele prin care a trecut. 

Vlad din liceu visa să fie actor. În capul lui era deja actor. Era cel mai mare actor. Doar visa ca toată lumea să vadă asta. Îmi place încrederea pe care o avea Vlad din liceu. Cred că e sănătoasă când există în anumite limite. Sincer, mai am și acum momente de încredere la fel de puternice ca cele din liceu, dar acum sunt mai rare. Dar sunt binevenite când mă vizitează. 

Multe din dorințele mele cred că s-au împlinit, dar nu îmi dau seama de asta pentru că sunt prea concentrat pe dorințele pe care vreau să le împlinesc acum. Cred că ar trebui să mă relaxez puțin. 

În „PARTY” vedem cum bunele intenții se pot pierde în mijlocul propriilor interese și conflicte, ți s-a întâmplat vreodată asta?

Nu cred că mi s-a întâmplat. Dar dacă am căzut în această capcană și dacă e cineva care citește acest articol și m-a văzut în această ipostază îl rog să îmi dea un mesaj în privat pentru a-mi cere iertare.

Te-ai gândi să intri în politică, să faci parte dintr-un partid politic 🙂

Ce întrebări frumoase au fost până acum 😂 Nu. Nu vreau să intru în politică. Poate Vlad de 60 de ani o să vrea să facă asta. Oricum, am văzut că e la modă (glumă). Nu o să fiu în politică niciodată. E o luptă prea mare pentru mine.

Joci și în „Părinți”, dramatizare după romanul Dianei Bădica. Acesta spune povestea Ioanei, un copil prins între problemele părinților și nevoia de a se simți iubită de aceștia. Un spectacol care te face să râzi și să plângi la distanța de doar câteva replici. Cum este experiența „Părinți” pentru tine?

Iubesc această experiență numită „Părinți”. Iubesc oamenii care fac parte din această experiență. Ai numit foarte bine „Părinți” ca fiind o experiență. E o experiență în adevăratul sens al cuvântului. Și aici vorbesc de la prima repetiție până la următorul spectacol. E o atmosferă plină de iubire, plină de umor, de prietenie în cadrul acestui grup. Cred că ar trebui să facem o petiție să mai facem un spectacol tot cu această distribuție, cu același regizor, cu aceeași scenografă, aceeași minunată scriitoare și în același teatru. (Această propoziție este un apel la domnul Radu Nica și la grupul Mergem la teatru😄- Hai să facem ceva în legătură cu asta!) 

Cred că multă lume a văzut deja „Părinți”. E interesant să te oprească lumea pe stradă și să îți spună că te-a văzut într-un spectacol și apoi să îți spună că și-au luat bilet și la următorul. Lumea vrea să vadă spectacolul de mai multe ori și noi, actorii, vrem să îl jucăm de și mai multe ori. 

Întâlnirea cu Cristian Ban a fost una revelatoare pentru mine. Cristi a reușit să creeze un mediu atât de safe în care creativitatea nu avea limite și totodată avea (credeți-mă că are sens). Nu zic mai multe. Să mergeți să vedeți și alte spectacole d’ale lui Cristi. Merită.  

Citește și: Silvana Negruțiu: „Am copilărit în anii ’90, și la mine în oraș era o cofetărie lângă cinematograf, am și eu doi părinți care nu au avut o viață prea ușoară și un frate în umbra căruia am trăit câțiva ani”

„Părinți” este despre viața din Slatina anilor ‘80 și ‘90, câte dintre lucrurile care se întâmplă acolo i s-au întâmplat și lui Vlad Pânzaru? Și care este legătura ta cu toate referințele culturale din spectacol?

M-am născut în anul 2000. Tot ce știu despre anii 80’ și anii 90’ e de la părinți, bunici, prieteni mai mari decât mine, documentare și cărți. Însă majoritatea momentelor din spectacol sunt construite pe baza unor improvizații pornind de la romanul Dianei. Așa că spectacolul e o parte din trăirile fiecărui actor îmbinate cu întâmplările din roman și sufletul și măiestria lui Cristian Ban. 

Ceea ce se întâmplă în spectacol și simt că am trăit și eu este: umorul ca instrument de dezamorsare a unor situații mai puțin plăcute sau momentele în care toată familia mea se aduna în curtea bunicilor și ne uitam (la televizorul cu tub) la meciurile României sau la sfertul UEFA(ntastic) dintre Rapid și Steaua. Mai sunt și alte momente, dar vă las să le descoperiți singuri.

Cum a fost copilăria ta?

O să fac o listă cu amintiri: casa bunicilor, cicatrici, leagăn, fotbal, boscheți, bunicul, case din cutiile de țigări, wrestling în parc, magie, colecții, poeziile bunicului, casa de la țară, pescuit la mână, flori culese de pe câmp, coronițe din flori, table cu tata, gătit cu mama, bătăi cu sora mea, multă iubire, protecție, borș, cartofi la ceaun, zeama de la salata de roșii, pâinea înmuiată în zeama de la salată de roșii etc.

Și care este relația pe care o ai cu ai tăi?

Relația cu ai mei e una incredibilă. Vorbesc zilnic cu ei, mă sfătuiesc cu ei, mă ajută, îi ajut. A ajuns să semene cu o relație foarte puternică de prietenie și asta mă bucură foarte tare. 

Când ai mei vin în București sau când eu plec în Roman mă simt de parcă stau cu prietenii mei în vacanță. Ne jucăm jocuri de societate, bem (eu cu tata – uneori vorbim până la 6 dimineața despre univers 😂), discutăm despre ce am greșit în trecut, la ce trebuie să avem grijă în viitor și uneori plănuim vacanțe împreună. 

Vlad Pânzaru: „Când ai mei vin în București sau când eu plec în Roman mă simt de parcă stau cu prietenii mei în vacanță”

Cum ai ajuns tu la teatru?

Alții au ales pentru mine. Eram în clasa a 5-a sau a 6-a și doamna profesoară de română, Liliana Moldoveanu, a scris o piesă de teatru pe care a vrut s-o monteze cu elevii din clasa mea. Eu nu voiam să mă bag pentru că eram foarte timid. Dar în acea piesă există un rol cu foarte mult text. Profesoara a întrebat cine poate învăța atâta text în 10 zile (parcă) și toți din clasă au zis numele meu. Și de atunci… pam!

Și ce înseamnă pentru tine să fii pe scenă?

Să fiu pe scenă… înseamnă uneori motivul pentru care sunt actor. Cred ca actorii ar trebui să vorbească mai mult între ei despre cum se simt în scenă. Aici vorbesc și de momentele în care nu ne simțim bine în scenă. 

Care a fost momentul în care te-ai simțit cel mai mândru de tine? Și ce ți-ai spus atunci?

Nu pot să aleg un moment. Dar un lucru pe care îl gândesc atunci când sunt mândru de mine, este că Vlad de 14 pe ani ar fi super fericit privindu-mă.

Cine este cea mai importantă persoană din viață ta… prima pe care o suni când ai o zi mai grea sau o veste bună de împărtășit?

O să zic mai multe persoane în ordine alfabetică. Iubita mea. Mama. Sora mea. Tata

Vlad Pânzaru: „Vlad de 14 pe ani ar fi super fericit privindu-mă”

Ce nu știe nimeni despre tine?

Că îmi pasă foarte tare de ce crede lumea. 

Ce faci atunci când nu ești la teatru? Ce pasiuni ai?

• Îmi place să stau cu oamenii pe care îi iubesc. 
• Îmi place să cunosc oameni noi. 
• Îmi place să merg în Piața Obor. 
• Chitara 
• Beatbox
• Cânt 
• Mă uit la animații și plâng 
• Scriu 
• Gătesc (azi am făcut un pandișpan și l-am ars)

Citește și: De la „Dumnezeul de a doua zi”, la „Las Fierbinți”. Cum arată viața actriței Mirela Oprișor: „n-am avut numai noroc. Au fost ani de muncă, de chin, de frustrare”

Ce are actorul Vlad Pânzaru atât de special, de ce ar trebui oamenii să vină să te vadă la teatru și de ce ar trebui regizorii să lucreze cu tine? 

Pentru că îmi pasă de public. Cred că avem un public într-un proces de educare și trebuie să avem grijă de ei și să îi tratăm cu iubire și respect (sunt și cazuri în care oamenii din public dau dovadă de lipsă de educație totală, dar nu trebuie să generalizăm). Pentru că sunt un actor care dă tot ce are pentru proiectul în care e și ține foarte mult la lucrul în echipă.  

În ce spectacole te putem vedea acum și unde?

Teatrul Metropolis

• Părinți
• Party 
• Corespondențe 

Teatrul Masca 

• Câini vs Uranus 
• Pe spatele fotografiei colț stânga jos stă scris tot ce nu pot uita despre mama 
• Moartea și viața lui Bulă

Asociația Hearth 

• Disney Thriller