Adevărul despre primele fertilizări in vitro din România: povestea curajoasă a medicului care a adus bucurie în viețile a mii de părinți. Cum a înfruntat Ruxandra Dumitrescu toate tabuurile pentru a aduce lumină în viețile femeilor infertile

Ruxandra Dumitrescu este unul dintre primii medici din România, care mânați de curiozitate, au încercat „să facă copii în eprubetă”, într-o perioadă în care acest subiect nu doar că părea ceva tabu, ci era mai degrabă SF, o procedură nenaturală, deloc în acord cu cutumele sociale și religioase.

Astăzi, sute de mii de copii născuți prin FIV trăiesc printre noi, se integrează și istoria a demonstrat că acest progres în lumea medicinei era absolut necesar, aducând multă bucurie în sufletele a mii de părinți.

Ruxandra Dumitrescu a început să trateze paciente infertile încă de pe vremea în care nici măcar nu exista un curs de specialist în fertilizare, mânată de curiozitatea de a cunoaște și de dorința de a ajuta.

Cum arată viața unui medic în România, prin ce provocări trece în fiecare zi, dar mai ales cum arată istoria primelor fertilizări in vitro, aflăm azi de la medicul primar în obstetrică-ginecologie, Ruxandra Dumitrescu.

Ruxandra, ai calculat vreodată câți copii ai adus pe lume? În sensul că ai ajutat la nașterea lor?

Nu, nu am calculat niciodată, dar cred că numărul este foarte mare. Am „născut” și 40 de copii pe lună, uneori și 60.

Dar prin fertilizare in vitro?

Nici asta nu am calculat.

De câți ani faci fertilizare in vitro?

De 20 de ani.

Acum 20 de ani, tehnica asta era cunoscută în România, apăruse deja și la noi?

Apăruse în România, dar pacientele se temeau de ea. Părea ceva SF, se temeau ca medicamentele să nu aibă efecte secundare, să le ducă spre cancere, se temeau ca nou născuții să nu aibă defecte, se temeau că sarcina sau nașterea sunt diferite. Totul părea artificial, era vorba de un copil în eprubetă, ceva nenatural.

Acum, pentru că s-au născut mulți copii prin FIV, copii pe care îi văd în parc și mamele povestesc experiența lor, lucrurile s-au schimbat. Înainte niciuna nu vorbea că a făcut FIV, iar femeile infertile nu vedeau copilul obținut prin fertilizare in vitro drept un exemplu, astăzi deja toată lumea s-a obișnuit și văd întregul proces ca pe ceva normal.

Cum ți-a venit ideea? Mă interesează puțină istorie…

Istoria e așa: eu m-am făcut medic obstetrician pentru că pe vremea noastră se năștea, era drăguț, femeile gravide nu erau bolnave pentru că nașterea nu e o boală și am mers numai pe ideea de bine. Nașterea e cu veselie și cu bucurie, nu cu tristețe, nu e cu speranță de viață restricționată, limitată. De aceea am ales specializarea asta la 23-24 de ani. Cu timpul îmi plăcea să mă ocup de femeile infertile, așa cum se putea la momentul anilor 1995-1997. Le investigam, le consultam, le dădeam un tratament de stimulare ovariană simplă și obțineam sarcini.

Primii mei gemeni obținuți prin stimulare simplă au azi cred că în jur de 25 de ani.

După aceea am început să fac inseminări. Un medic din laborator prepara sperma, eu o puneam în uter, nu exista o lege a transplantului, se făceau lucruri doar în interesul pacientului. Femeile rămâneau însărcinate și aveam o satisfacție mare, atât morală, cât și intelectuală. Cumva, am început să fac asta pentru că m-a împins practica. Mi-au ieșit sarcinile, iar asta m-a stimulat să citesc, să mă duc la cursuri, să-mi iau medii de inseminare în cabinet într-un moment în care nu făcea aproape nimeni aceste proceduri, să merg la congrese înafara țării.

Competența de fertilizator nici nu apăruse, făceam aceste lucruri în spitalele noastre fără a avea un curs în plus. Acum este o competență de șase luni și nu poți să faci FIV fără acest act. Noi am făcut și abia după această practică am dat examenul.

Fertilizare în sine fac pentru că o doamnă biolog și embriolog, ce a învățat biologie în altă țară, a ajuns la mine ca pacientă, să nască cu mine. În cele 9 luni de sarcină m-a întrebat dacă nu aș vrea să mă ocup de zona asta, să fac in vitro. Răspunsul meu a fost că nu știu ce înseamnă, pentru că nu se făcea în spital, cum de fapt nu făcea mai nimeni în țară. Sfătuită de ea, am învățat și am început să fac.

Citește și: Lecția unei veți împlinite: profesorul Peltecu, maestrul chirurgiei ginecologice, medicul plecat din țărână. Cât contează să înveți toată viața și să ai mentorii potriviți

Am înțeles de ce ai ales obstetrică-ginecologie, pentru că voiai să practici o parte pozitivă a medicinei. Dar de ce ai ales medicina?