Un diagnostic care avea toate datele să se dezvolte într-o afecțiune gravă a sângelui i-a schimbat radical viața. Cum a ajuns să se salveze? Alexandra Gătej, fost consilier prezidențial a lui Traian Băsescu: „Omul singur nu poate să facă nimic”
Alexandra Gătej, om de marketing, fostă președinte Unilever în Europa Centrală și de Est, vicepreședinte Aspen Institute, licențiată în economie la Wharton University și în cibernetică la ASE din București, fostă consilier prezidențial în mandatul lui Traian Băsescu, este co-fondatoarea unui ONG care promovează viața sănătoasă.
A luat această decizie în urma unui diagnostic care avea toate datele să se dezvolte într-o afecțiune gravă, a sângelui. Un antrenament zilnic, simplu, de mers pe jos, prin București, aproape 10 kilometri, timp de un an de zile, i-a echilibrat starea de sănătate, iar analizele au ieșit în parametri normali.
Luna trecută, Societatea Omului Sănătos, organizația fondată de Alexandra Gătej și de Oana Igrișan și Petru Mureșan, alături de Habits by Republica, a organizat o conferință în cadrul căreia a promovat doi autori, experţi internaţionali: Jessie Inchauspé, biochimistă şi autoare a best-sellerului „Revoluţia glucozei”, şi dr. Rahul Jandial, neurochirurg şi neurobiolog, autor a peste zece cărţi privind sănătatea mentală şi sistemul nervos.
Alexandra Gătej, fost consilier prezidențial a lui Traian Băsescu: „Tot ce am învățat, cât am condus mari organizații peste mări și țări, experiența mea în Administrația Prezidențială, școlile, acțiunile din ONG-uri, din Aspen, toate m-au dus aici”
De unde a apărut ideea promovării unei asociații ce propune filozofia unei vieți sănătoase? De unde ți-a venit ideea și de ce?
Alexandra Gătej: Dintr-o nevoie. Din boală, mai exact, așa cum vin lucrurile importante. O suspiciune a unei boli destul de păcătoase și mai ales pentru că în țara noastră mulți medici prescriu medicamente m-au pus în fața unei cure care nu mă ducea nicăieri. Așa încât, din disperare de cauză, am început să merg pe jos. Mai mult ca să-mi frământ gândurile, decât cu intenția de mișcare. Dar mergeam.
Cam un an de zile, singură, pe jos, am tot mers. Apoi a venit momentul să-mi refac analizele. Condiția medicală de dinainte dispăruse. Atenție, nu vorbim despre o boală gravă, rară, nu spun că era ceva care se poate vindeca cu mersul pe jos, dar era un diagnostic ce putea evolua într-o serioasă afecțiune a sângelui.
După un an de zile, profilul meu medical arăta cu totul și cu totul altfel. Iar tot ce făcusem în acest timp era să merg pe jos, de la serviciu până acasă, de acasă până la serviciu, adică vreo 10 km, pe orice vreme. De atunci, nu am mai răcit, am învățat cum să mă îmbrac, să nu pun multe haine pe mine, temperatura în casa noastră este de 21° și nu avem nicio problemă cu asta.
Văzând toate aceste schimbări, m-am gândit că ar fi fain să merg și cu alți oameni, așa că am umblat la agenda telefonului și am început să invit prieteni, cunoștințe. Practic, avem o plimbare săptămânală, o tură de Herăstrău, adică 7 km de mers, o oră și un sfert, indiferent de vreme.
Mai mult, împreună cu colega și partenera mea în fondarea Societății Omului Sănătos, Oana Igrișan, am organizat un grup de mers pe jos, unde am stabilit și niște reguli: n-are nimeni nicio funcție, n-are nimeni niciun ban, nu vorbim despre familie, serviciu, soț, soție, soacră, copii, nu ne văicărim. În schimb, vorbim despre ceea ce am citit, ce gândim, unde am fost, dacă am mâncat ceva interesant, dacă am descoperit ceva fascinant pentru ceilalți.
Fiecare grup are, în continuare, propriul grup WhatsApp, unde distribuim toate informațiile, știrile, veștile pe care le credem interesante și chiar am format o mică bibliotecă acolo. Așa a prins viață Asociația Societatea Omului Sănătos, unde s-au alăturat CEOs, desenatori de benzi, pictori, muzicieni, jurnaliști sau actori, de toate vârstele, cu tot felul de preocupări și interese.
Apoi a venit întrebarea: de ce nu scriem și nu povestim despre toate astea? Deci, ne-am apucat să scriem. M-am aruncat cu plăcere în primul text, chiar dacă nu scrisesem vreodată altceva decât despre business și economie, și am vorbit despre experiența mea cu mersul pe jos. Articolul a fost foarte bine primit. Așa a apărut ideea ca, împreună cu Oana și cu cei de la Republica, să fundăm secțiunea publicației Republica, care se numește Habits by Republica. Este un spațiu dedicat obiceiurilor sănătoase pentru corp, minte și spirit, unde scriu oameni ca mine, ca Oana, mulți dintre cei care merg în grupurile noastre pe jos, dar și experți internaționali, oameni pe care pur și simplu îi contactăm să ne spună despre cărțile lor, despre studiile lor. Vorbesc cu noi și scriem articole, facem podcast-uri, interviuri în zona de prevenție, pentru sănătate, în principal, dar vorbim și despre comunicare, despre mediu, adică tot ce ar trebui, în capul nostru, să-l preocupe pe un om dacă vrea să fie sănătos în societatea modernă.
Spuneai că schimbările adevărate din viețile noastre vin cumva forțat, nu vin neapărat pentru că le așteptăm, pentru că le căutăm…
Alexandra Gătej: Natura umană nu vrea schimbare. Trebuie să fie provocată.
Ce a lăsat această schimbare în viața ta?
Alexandra Gătej: Am sentimentul că absolut tot ce am învățat, cât am condus mari organizații peste mări și țări, experiența mea în Administrația Prezidențială, școlile, acțiunile din ONG-uri, din Aspen, toate m-au dus aici.
A lucra într-un ONG este infinit mai greu decât a lucra într-o corporație, pentru că nu trebuie. Am avut o pornire, avem un plan, avem o misiune, dar ce facem este pentru că ne place nouă nu pentru că trebuie. Dar, fiindcă ne place, trebuie să ne găsim și resursele, și timpul. Atât eu, cât și Oana suntem mame, avem responsabilități, avem familii, avem și alte preocupări, personale și profesionale. În plus de asta, un ONG nu are structura unui mamut, cum este corporația. E unul din locurile unde dovedești cu adevărat dacă ești sau nu un lider, pentru că literalmente trebuie să te pricepi la ceea ce le ceri oamenilor să facă. Într-o corporație e ușor să nu te pricepi, dacă ești șef, e chiar firesc să nu știi toate meseriile celor din jur, doar că unii se comportă ca și când știu ce fac toți oamenii din subordinea lor.
Într-un ONG trebuie să-ți pui toate problemele, tot timpul și să-i convingi și pe alții să creadă în cauza ta, tocmai pentru că nu ai forța unei corporații, cu bugete de milioane de euro. Așa că da, am sentimentul că tot ce am făcut până acum m-a pregătit să vin aici. Sigur că nu m-am lăsat de nimic din ceea ce eu fac profesional, consultanță de management, acolo este viața mea numărul 1. Iar aici este viața mea numărul 2 sau de 1bis, care este extraordinar de motivantă pentru mine. Toți oamenii cu care eu lucrez sunt mult mai tineri decât mine, iar asta este un o provocare care nu numai că mă ține tânără, ci mi se pare că mă scoate profund câștigată. Ei nu știu, pentru că eu sunt imigrantă digital. Adică iau din tehnologie atât cât îmi trebuie să pot lucra și livra, dar nu o iubesc. Însă uite, datorită lor, eu am învățat o grămadă de aplicații, metode și lucrez în docs cu ușurință și în alte aplicații pe care nu m-aș fi gândit vreodată că le-aș fi putut învăța. Dacă eram într-o corporație nu cred că era nevoie să învăț lucrurile astea.
Hai să ne uităm puțin la cariera ta! Cum se transformă o femeie într-o relație de muncă la nivel global, într-o lume a bărbaților, și cum își păstrează reperele feminine și sănătatea emoțională în tot acest timp?
Alexandra Gătej: Am intrat în business și am rezistat într-o eră în care erau încă puține femei. Îmi amintesc că, în săptămâna în care eu am fost numită președintă la Unilever, au mai fost numite încă două doamne CEOs. Practic, eram cu totul patru femei în business.
Dar, eu nu am făcut niciodată parte din categoria șefei-bărbat. Niciodată. Detest această poziționare, pentru că mi se pare că puterea unei femei este enormă dacă ea rămâne femeie. Hai să luăm, de exemplu, felul în care te îmbraci, fiindcă e important.
Stilul, discursul și prezența pentru o femeie sunt pistolul și insigna pentru un băiat.
Dacă vrei să fii bărbată, cu haine, cu armură, să te porți dur, să vorbești decisiv, să folosești cuvinte tari, să fii necruțător, să nu accepți, să îți impui punctul de vedere întotdeauna, adică să te pui greu pe organizație nu prea ai multe șanse să fii un lider, ca femeie. Lumea nu asta caută. Lumea caută inspirație și modele.
Eu mi-am dorit întotdeauna ca o fată sau un băiat din departamentul de marketing să vadă în acțiunile mele ceva ce i-ar plăcea să facă în viitor, când va fi în locul meu, dar atât. Nu să conducă, nu să țipe, să nu se isterizeze. Nimeni nu vrea să urmeze un astfel de om. Poți cel mult să-i știi de frică, dar astea nu sunt sentimente pe care să poți construi.
Eu am fugit întotdeauna de imaginea femeii-bărbat. Cred că este normal să fim vulnerabili, să avem zile proaste, cu condiția să le admitem. Lumea înțelege, că toți avem o zi proastă, dar dacă ești nașpa și nu spui nimic pentru că ești șef și trebuie să fii din fier, rămâi doar nașpa.
În plus, eu discut foarte mult ideea asta a unei femei sau a unui bărbat în funcții de conducere și nu numai. Cred că în business nu e nevoie de bărbați sau de femei care să ocupe anumite posturi, ci e nevoie de oameni, care ori să se priceapă, ori să aibă ingredientele necesare să se priceapă la jobul respectiv, adică talentul. Pentru asta nu trebuie să fii bărbat sau femeie.
Ani de zile s-a vorbit despre treaba asta – cum împaci viața personală cu viața profesională. Eu cred că asta e o mare prostie, pentru că în momentul în care faci această segmentare – acuma eu sunt la serviciu și trebuie să fiu femeia pentru că sunt șefă, femeia bărbat, lumea nu trebuie să vadă nicio fisură, nici că m-am certat, nici că mă simt prost, nici că am un copil care nu m-ascultă, nu trebuie să vadă nimeni asta. Apoi mă duc acasă și sunt un pachet de nervi, frustrată, mă cert cu toată lumea sau continui să mă cert cu toată lumea și mă culc destul de nefericită și obosită.
În momentul în care ai împărțit viața ta în două, una din ele are de pierdut clar. Și care are de pierdut? Unde stai mai puțin. Și unde stai mai puțin? Acasă. Și ce sens are să împarți lucrurile astea? Cred că mai degrabă ești câștigat, și eu asta am încercat să fac în viață, dacă fiecare lucru pe care-l ai în fața ta de decis sau de făcut îți acaparează atenția și concentrarea. Atunci, atât cât trebuie pentru a fi rezolvat. Cu câte informații ai, cu cât poți să faci, deci să dai cel mai mult și mai bine poți pentru a-l rezolva.
N-am știut să fac aceste diferențe la început. Au fost ani de zile în care mă suna soțul meu și nu-i răspundeam, dar nu-i răspundeam cu orele pentru că eu eram în ședință sau prinsă în vreo discuție. Mare prostie. Așa ceva nu trebuie făcut. Nu faceți așa ceva! Se poate face totul, deci orice-ți vine în momentul ăla în față, trebuie să faci cât poți tu de bine. Dacă te sună, răspunde. Dacă trebuie să decizi, decide, dar nu amâna pentru că ”mai târziu” ăsta se acumulează în niște chestii care pe urmă pot deveni frustrări sau pot deveni mereu niște liste lungi pe care nu le poți face.
Asta se întâmplă pentru că ne temem de vulnerabilități?
Alexandra Gătej: Clar, enorm. Să nu cumva să vadă cineva că am plâns aseară! Doamne ferește! De ce? Pentru că nu mă mai va asculta ca șefă, nu mă mai ia în serios, dovedesc că sunt slabă. Nu trebuie să se vadă nimic pe fața noastră. De-aia ne și punem atâta make-up, de aia ne și punem armurile, de aia ne și punem pe Instagram numai niște vieți care în multe cazuri nu există de-adevăratelea.
Nu zic că trebuie să venim la serviciu în tricoul în care am dormit, ca să arătăm cât suntem de nefericiți – că se mai întâmplă și asta. Spun că trebuie să ne dăm întotdeauna cu ruj. Asta spun, dar oamenii știu sau simt ce e fals și ce e adevărat, pentru că asta e parte din natura umană. Deci e mult mai fain să nu-ți bați capul cu asta. Pentru asta îți trebuie multă disciplină, îți trebuie rutină. Ca să poți să fii natural, trebuie de fapt să ai multă încredere în tine și să nu-ți prea bați capul cu ce zice lumea.
Alexandra Gătej a luat această decizie în urma unui diagnostic care avea toate datele să se dezvolte într-o afecțiune gravă, a sângelui. Un antrenament zilnic, simplu, de mers pe jos, prin București, aproape 10 kilometri, timp de un an de zile, i-a echilibrat starea de sănătate, iar analizele au ieșit în parametri normali.
Povestește-mi o situație de viață din care să înțeleg care au fost armele cu care ți-ai croit tu drumul ca femeie, rămânând autentică în acest drum al managementului de top…
Alexandra Gătej: Mi-aduc aminte de o întâmplare, care probabil a însemnat testul final pentru numirea mea ca președinte al Unilever pentru Balcani. A fost o prezentare pe care am simțit-o ca fiind mult, mult mai importantă decât celelalte din viața mea, fără să știu de ce. Dar am simțit-o.
Nu ar fi trebuit să fac eu acea prezentare, de unde am priceput că urma ceva ce avea legătură cu mine mai mult decât cu chart-urile pe care le aveam de arătat.
Era un board regional, venise șeful cel mare, iar eu am fost anunțată cu vreo trei zile înainte că va trebui să prezint un anumit subiect care însă ar fi trebuit să revină directorului de marketing pe țară: era strategia pentru o categorie de produse de îngrijire personală pe următorii cinci ani, pentru România și Balcani. Nu mi-a trecut nicio secundă prin cap care ar fi fost miza și chiar nu-mi plăcea, pe vremea aia, să fac prezentări. Aveam un trac extraordinar și citeam de pe slide-uri. M-am pregătit, am repetat slide-urile până la ultima lor și a mea suflare.
Și am mai făcut ceva: m-am gândit că o să am o audiență. Mie îmi place să merg la teatru și mi-am imaginat sala de ședințe ca pe o scenă cu public. Și atunci am decis să mă întorc cu spatele la chart. Aveam să înțeleg că această mișcare era esențială când vrei să captezi atenția. În plus, mi-am mai dat seama de un lucru: că atrag atenția către mine. Eu sunt femeie și trebuie să mă prezint într-un fel, așa că mi-am luat un costum alb, cu fustă, mi-am pus niște cercei frumoși, m-am dat cu ruj. Nu port tocuri și nici lucruri scurte sau strâmte, dar mi-am luat un costum alb care îmi stătea bine. Nu mi s-a spus niciodată că acela a fost momentul deciziei de promovare, dar am simțit că da.
Ți-ai construit cariera, performanță și management global, iar în momentul în care ai intrat în Administrația Prezidențială pe post de consilier, cu un președinte deloc comod, Traian Băsescu, brusc toată lumea a aflat banii pe care-i iei tu și s-a scris despre asta. Cum a fost?
Alexandra Gătej: Asta n-a fost deloc ceva grozav, la momentul acela. Să arăt așa ceva în public era groaznic. Pentru familia mea, mai ales pentru mama (noi suntem ardeleni, din Sibiu), a fost foarte neplăcut. Ea nici nu m-a încurajat – dimpotrivă – să merg la Administrația Prezidențială. Dar eu am considerat că, dacă te cheamă președintele țării tale să fii consilier economic, nu prea poți refuza. Mai ales că eu îmi făcusem deja cariera mea, cu mult mai devreme decât m-am așteptat vreodată. Nu m-am gândit niciodată că voi fi director de marketing la 40 de ani, că voi fi chairman al unei corporații în opt țări. Nu m-am gândit niciodată. Dar nici că voi fi consilier prezidențial.
Nu mi-a plăcut acest dat în public. Nu mi-a plăcut că, pe vremea aceea, pe criteriile Uniunii Europene și ale Agenției de Integritate, semnam o formulă a declarațiilor de avere și de interese care publica și adresa de acasă. Faptul că lumea a văzut cât am câștigat, câte acțiuni am, asta până la urmă în sine nu m-a deranjat foarte tare pe mine, cel puțin. Doar familia, mai ales că suntem obișnuiți cultural să nu ne arătăm lucrurile. Dar mi-am făcut niște reale probleme de siguranță. Era ca și când îi inviți pe hoți la tine acasă.
Cum a fost pentru tine acest tip de muncă cu sistemul public?
Alexandra Gătej: Am avut o rară ocazie să văd cum funcționează statul român de sus, de cel mai de sus, și este, în foarte multe părți, cu totul altfel decât ne imaginăm. Spre exemplu, pentru mine surpriza cea mai mare a fost să aflu că există într-adevăr o preocupare reală pentru Constituție, pentru apărarea Constituției României. Sunt direcții juridice, sunt părți din serviciile de informații, chiar și Curtea Constituțională.
Pe urmă, am văzut cum funcționează statul și din punct de vedere al relației între executiv și legislativ, ce poate să facă un Guvern, ce poate să facă un Parlament, cum sunt ele legate, ce poate să facă o Președinție, care sunt obiectivele strategice ale țării. Practic vedeai un pic cum țara se duce într-o direcție sau alta, mișcată de organismele ei constituționale. Mi-a plăcut să înțeleg asta și să văd.
Din punct de vedere al ritmului de lucru, n-am schimbat nimic, pentru că am lucrat întruna 12 ore pe zi. Unii oameni lucrau 12 ore pe zi, începând cu președintele. Asta mi-a plăcut la președintele pentru care am lucrat, că era un om foarte harnic și nu se ducea la întâlniri fără să fie bine pregătit. Citea tot ce-i trimiteam, avea mereu întrebări, iar pe partea economică, deși nu era economist, avea capacitatea să înțeleagă fenomene complicate cu mare ușurință și să pună întrebări bune.
Dezavantajele? În primul rând, eu nu înțelegeam politică. Am văzut foarte clar cum politica la noi, din păcate, face în așa fel încât vreo 4 milioane de oameni să fie captivi, o masă de manevră de vot, indiferent cine guvernează sau cine, ce face. Sunt prea multe ajutoare sociale, nu există o grijă reală de a-i scoate pe oameni din sărăcie. Cum nu există o grijă reală în a stimula pe cel care produce valoare. Și am mai văzut ceva: verbul pe care l-am învățat și pe care în business nu-l găsești atât de des și care nu-i central activității unui Parlament, cel puțin, sau unui Guvern, este ”a modifica”. De exemplu, legile economice sau ce se legifera și venea la președinție pe partea economică vedeam și noi, cred că 90% dintre ele sunt modificări a ceva. Dacă tot timpul modifici ceva, e clar că nu obții o coerență. Pentru mine, ”a modifica” este ceva foarte rău, că de-aia avem așa un număr enorm de legi, de-aia nu se aplică multe și de-aia lumea se încurcă în ele.
Încă un dezavantaj, dar care este de înțeles, este că, în business vorbim despre acționari; se dau obiective, resurse și se așteaptă rezultate. Rezultatele sunt pentru folosul acționarilor, al angajaților, al consumatorilor, dar cumva toată lumea trage către un scop comun.
În stat ai foarte mulți stakeholders, care nu vor neapărat același lucru. Din acest motiv, în stat este foarte greu procesul de adoptare a ceva sau de schimbare a ceva. Este mult mai greu decât într-o companie, pentru că nu toată lumea vrea același lucru: sindicatele vor un lucru, patronatele vor un alt lucru, opoziția vrea altceva.
Aceste forțe divergente trag mereu de un nucleu pe care un legiuitor sau un conducător l-ar vrea unit, dar el nu poate fi unit și de asta durează totul mai mult și de asta rezultatul, de obicei, este unul mediocru.
La ce ți-a folosit această reflecție?
Alexandra Gătej: Partea asta o înțeleg mai bine acum și că trebuie să cer și ce se poate face. Îmi dau seama că o țară nu poate fi condusă ca o companie. Eu așa credeam. Când am intrat acolo, în Administrația Prezidențială, mă gândeam că dacă s-ar conduce o țară ca o companie, am fi mult mai departe. Nu se poate. Și mă ajută când evaluez chiar și cum să votez la rândul meu.
Mi-a mai folosit la faptul că eu credeam că toată lumea este legată de ce știam eu să fac și de business. Nu e adevărat. Lumea are mult mai multe dimensiuni: politică, geopolitică, culturală, societală și acolo vezi planurile astea.
Am mai învățat lucruri legate de diplomație, de diplomație economică. Adică în business ai obiective, resurse și livrezi. Diplomația economică este cum să te miști într-un hățiș de interese în așa fel încât să obții ceea ce îi trebuie țării tale sau mandatului pe care-l ai tu. Nu e puțin lucru. Diplomația asta m-a ajutat mai târziu, deci e un câștig pentru mine. Și nu în ultimul rând, îți mărturisesc, am câștigat niște experiențe unice pentru mine. De exemplu, am fost în vizită la Împăratul Japoniei. Sunt lucruri pe care eu, din Sibiu, nu le-aș fi putut face niciodată și care pentru mine rămân niște repere culturale importante, fiindcă am învățat, am văzut locuri din lume și oameni… n-aș fi putut niciodată să discut cu împăratul Japoniei unu la unu.
De ce nu ești pe plajă în Miami cu un cocktail, cu o carte, cu o muzică bună? De ce Om Sănătos? De ce un eveniment legat de diabet și pe alte obiceiuri de viață sănătoase astfel încât să ne ținem departe de boli?
Alexandra Gătej: Din două motive: unul pentru că pentru mine scena pe care o evoci nu are nicio legătură nici cu fericirea, nici cu împlinirea, nici cu nimic. Adică eu nu văd posibil să ajung la un moment în care să zic ”așa arată pentru mine relaxarea sau fericirea”. Relaxarea pentru mine chiar trebuie să fie întotdeauna activă. Bunica mea de la Avrig zicea că unor oameni Dumnezeu le-o dat să lucre. Eu sunt un astfel de om. Iar eu lucrez cu foarte mare plăcere și sunt mânată de o curiozitate care mă duce pe străzile astea pe care am apucat.
Apoi, știu că trebuie să particip – asta e ceva ce am fost învățată – trebuie neapărat să lucrez la cercurile virtuoase dacă vreau să am noroc în viață. Puține lucruri îmi fac mai mare plăcere decât să fiu, să produc sau să mă aflu într-un cerc virtuos. Ce înseamnă cerc virtuos? Dacă ai avut noroc și ai beneficiat, la un moment dat, de sprijin, de ajutor, de o șansă și ai știut ce să faci cu ea, trebuie neapărat la rândul tău să faci pentru altul și pentru alții. Ce ai învățat și ce-ai aflat poate folosi și altora.
Mersul pe jos, oamenii care vin în grupurile noastre, faptul că tu ieși o dată pe săptămână cu niște străini în parc, față de care n-ai nicio obligație și faci un download psihologic și te încarci cu ideile lor asta devine un obicei prin repetiție și ceva necesar pentru tine. Cum mi-a folosit mie, folosește și altora și asta trebuie făcut pentru că oamenii singuri nu pot să facă nimic. Omul singur nu poate să facă nimic, asta e concluzia mea după atâta management!
Citește și: Și-a dat demisia și a început să lucreze din diferite colțuri ale lumii. Cum se trăiește viața de nomad cu Paul Manea: „nu există ziua de luni, dar nici weekend, mi se par importante orele productive”
Ați adus-o în țară „zeița glucozei”, Jessie Inchauspé. De ce? Ce aduce nou acest format de întâlnire?
Alexandra Gătej: Împreună cu cei de la Republica am făcut platforma Habits by Republica, alături de care am organizat și primul nostru eveniment offline. Aceste conversații pe care noi le-am numit human is the new normal propun vorbitori de esență umanistă. Jessie Inchauspé este biochimistă şi autoare a best-sellerului „Revoluţia glucozei”, iar Rahul Jandial este neurochirurg şi neurobiolog, autorul a zece cărţi de succes, printre care „Neurofitness, iar împreună au venit către publicul român cu idei despre cum pot face față provocării unui stil de alimentație complicat sau cum trebuie antrenat creierul pentru stimularea memoriei şi creativităţii.
Alexandra Gătej, împreună cu Oana Igrișan și Petru Mureșan, co-fondatorii Societății Omului Sănătos.
Jessie Inchauspé, care este un adevărat influencer acum, biochimist și cercetătoare, care a participat la un amplu studiu făcut pe insulină, și care a venit cu două instrumente care au transformat-o în vedeta de astăzi: a măsurat absolut tot ce i s-a întâmplat pe parcursul acelui studiu, și-a notat totul apoi a tras niște concluzii. În plus, a reușit să pună toate informațiile într-un limbaj extrem de accesibil și de simplu în două cărți pe care le-a scris și pe care lumea le citește cu mare plăcere. Profesorul Rahul Jandial este om de știință, dar și neurochirurg specializat în intervenție infantilă, a scris peste 100 de articole și peste 10 cărți, un tip absolut fabulos prin ce face el în teatrele de război, președintele Asociației Neurochirurgie Infantilă din America, un om dedicat creierului și științei optimizării creierului.
Amândoi au ajuns în România la invitația noastră, a mea, a Oanei Igrișan și a lui Petru Mureșan, cei trei fondatori ai societății noastre, și i-am ales pentru că nu sunt vedete clasice, influencerii plictisiți deja de gloria lor. Sunt oameni foarte implicați în ce fac și încă nu sunt la nivelul la care să fie.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
