Alimente pe care le poţi ţine liniştit în afara frigiderului
Acum, că sezonul cald s-a instalat iar fructele şi legumele proaspete încep să umple tarabele pieţelor, poate te interesază să aflii cam ce alimente poţi ţine în afara frigiderului. Poate că ştiai deja de multe dintre ele, aşa că o reviziure a acestora nu te va deranja. Majoritatea alimentelor trecute mai jos suferă transformări în ceea ce priveşte structura, consistenţa şi gustul dacă sunt ţinute la frigider. Aşadar să vedem despre care este vorba:
Rosiile. Dacă până acum credeai că roşiile trebuie păstrate la frigider pentru a-i păstra astfel cât mai mult timp prospeţimea, află că adevărul este altul. Ţinându-le la frigider, roşiile îşi vor pierde gustul şi vor deveni mai moi. Aşa încât, temperatura ideală la care este recomandat să fie păstrate este cea a camerei, roşiile urmând să fie consumate atunci când sunt pe deplin coapte.
Castraveţii. La fel stau lucrurile şi când vine vorba de castraveţi care, la contactul cu frigul, se înmoaie şi îşi pierd gustul. Este indicat să fie păstraţi, la fel ca roşiile, la temperatura camerei, iar în cazul în care au fost tăiaţi, să fie protejaţi cu o folie de plastic.
Cartofii. Dacă pui cartofii în frigider, amidonul din ei se transformă în zahar ceea ce face ca textura lor să se schimbe considerabil. Este indicat aşadar să păstrăm cartofii la temperatură ambientală, feriţi de lumină, în pungi de hârtie, iar nu de plastic (în afară de cei noi şi cei dulci, care pot fi ţinuţi câteva zile în frigider).
Ceapa. La fel, ceapa şi chiar usturoiul, se păstrează cel mai bine în locuri uscate, ferite de lumină. La frigider, acestea se înmoaie, iau gustul altor alimente şi mucegăiesc.
Busuiocul. Pentru că iubeşte căldura, busuiocul este condamnat din start la moarte dacă este pus în frigider. Se ofileşte foarte repede şi îşi pierde gustul pentru că absoarbe uşor mirosurile celorlalte alimente. Dacă vreţi un busuioc veritabil, păstraţi-l într-un pahar cu apă, departe de lumina directă a soarelui.
Fasolea verde. Aceasta îşi pierde valoarea nutritivă aşa că ne putem explica uşor de ce mamele şi bunicele noastre preferau să o congeleze după ce au dat-o în prealabil într-un coloct de apă sărată.
Cafeaua. Nu cred că vrei să mănânci o ciorbă cu gust de cafea şi să bei o cafea cu gust de tocană, căci asta se poate întâmpla dacă ţii cafeaua la frigider: mirosurile altor mâncăruri îi distrug aroma, aşa că uită ideea conform căreia cafeaua poate fi proaspătă timp îndelungat dacă e ţinută la frigider.
Pâinea. Să ţii la frigider pâinea înseamnă să-i grăbeşti degradarea. Aerul rece şi umed îi distruge frăgezimea făcând-o să se usuce şi să se întărească mult mai repede. Aşa că, locul ideal este acela cu temperatură ambientală, unde poate să stea maximum patru zile.
Ouale. La rece, coaja de ou absoarbe mirosurile altor măncăruri, influenţându-i gustul. Din acest motiv este indicat să îl ţii la temperatura camerei şi să îl consumi, evident, cât mai repede.
Ciocolata. Poate ai observat, în cazul în care ai ţinut vreodată o ciocolată la frigider, că s-a format deasupra ei un strat fin de culoare albă. Nu te speria, nu este nimic altceva decât grăsimea care iese la suprafaţă şi care nu prezintă nici un risc pentru sănătatea ta. Însă, trebuie să fi remarcat, gustul ei s-a schimbat, ceea ce nu se poate întâmpla dacă ţii ciocolata la temperatura camerei, ferită de lumină.
Uleiul. Nu are nici un sens să ţii la frigider uleiurile vegetale, care devin astfel vâscoase şi tulburi. Singura excepţie o reprezintă uleiurile din nuci pe care e indicat să le ţii la frigider pentru simplul fapt că au un termen de valabilitate mai mic decât cel al altor uleiuri.