Prima pagină » Alina-Maria Binder: „Admir la logodnicul meu capacitatea de asumare, spiritul de aventură şi curajul de a trece peste greutăţi. Ştie să fie amuzant, vesel şi, uneori, copilăros”
Alina-Maria Binder: „Admir la logodnicul meu capacitatea de asumare, spiritul de aventură şi curajul de a trece peste greutăţi. Ştie să fie amuzant, vesel şi, uneori, copilăros”
Alina-Maria Binder a apărut în atenţia noastră de curând, atunci când am aflat că este logodnica Principelui Nicolae, femeia cu care acesta urmează să se căsătorească anul viitor. Curiozitatea ne-a împins să o descoperim şi noi pe Alina, să aflăm, astfel, ce calităţi ale sale l-au convins pe nepotul Regelui Mihai să facă un pas atât de important.
Pe lângă faptul că este tânără şi frumoasă, Alina-Maria Binder (29 de ani) are nenumărate alte calităţi: găteşte, pictează, cântă la pian şi pilotează avioane. Toate acestea l-au convins pe Principele Nicolae să o ceară în căsătorie în urmă cu o lună, în vacanţa pe care cei doi au petrecut-o în Anglia, la Cornwall.
Nicolae Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai şi fost Principe al RomânieiCiteste mai mult: adev.ro/ov16o6
Cine este Alina-Maria Binder, cea pe care ai vrea ca lumea să o cunoască?
Îmi doresc ca lumea să mă poată cunoaşte aşa cum prietenii mă cunosc: o persoană veselă, sociabilă, care adoră să râdă. Îmi place să cred că mi-am păstrat în suflet capacitatea de a redeveni, copil din când în când. Cei apropiaţi spun despre mine că sunt un bun ascultător, dar în acelaşi timp, am şi un ochi foarte critic şi atent la detalii. Îmi plac oamenii care ştiu să trăiască frumos, echilibrat şi pun mare preţ pe discreţie când vine vorba de viaţa privată. Si încă ceva, îmi plac foarte mult garofiţele japoneze.
Ce fel de copilărie ai avut?
Copilăria mea a fost foarte frumoasă, cumva împărţită între Bucureşti, oraşul unde am mers la şcoală, şi vacanţele de vară de la bunici, unele petrecute la Constanţa, iar altele la Sibiu. O copilărie fără smartphone-uri, fără tablete şi alte Gadget-uri, în aer liber, în natură, cu gaşca de copii de la bloc sau cu animalele din ograda bunicii. Noi, copiii, ne doream să petrecem ziua întreagă afară şi să jucăm jocurile de atunci: Şotron, Leapşa, De-a v-aţi ascunselea, Frunza şi multe altele. Îmi amintesc, de asemenea, că petreceam mult timp şi alături de mama în bucătărie, fiind atentă la minunatele bucate pe care le pregătea şi, poate datorită acestui fapt, am îndemânare şi talent la gătit.
Ce semnifică familia pentru tine?
Familia pentru mine este cel mai important aspect al vieţii, deoarece am un exemplu extraordinar de la părinţii mei, a căror dragoste şi grija am simţit-o mereu. Am norocul de a avea doi părinţi minunaţi care ne-au îndrumat şi ajutat în tot ceea ce am vrut să facem, dându-ne, în acelaşi timp, şi libertatea de a alege. Au avut grijă ca în copilărie să putem încerca diferite activităţi sportive sau educative: karate, dans, înot, dar şi pictură, pian, chitară şi limbi străine, activităţi care ne-au prins tare bine.
Eşti singură la părinţi?
Am un frate mai mic cu doi ani decât mine cu care mă înţeleg foarte bine.
De unde pasiunea pentru avioane? În general, tinerele au alte pasiuni la vârsta ta…
Încă de când am fost mică, am preferat maşinuţele şi avioanele de jucărie în faţa păpuşilor. Cu siguranţă, acest fapt i se datorează tatălui meu care a fost pilot în aviaţia civilă. De fiecare dată când avea ocazia, tata mă lua în cockpit şi îmi explica cum funcţionează avionul, iar eu îl întrebam mereu ce fac nenumăratele butoane de acolo, descoperind mereu câte unul nou. Era fascinant!
Ce altceva îţi place să faci atunci când ai timp?
Timpul liber este adesea ocupat de sport, mers cu bicicleta, jucat tenis, yoga, drumeţii în natură. Seara, după o zi lungă la birou, îmi place să mă relaxez cu o carte bună sau gătind.
Am citit undeva că ai urmat cursurile Şcolii de Muzică şi Arte plastice din Bucureşti. Ce talent ai?
În paralel cu şcoala primară am frecventat Şcoala de Muzică şi Arte Plastice nr. 4, unde am urmat cursuri de pictură, desen, modelaj. Mi-au plăcut mult aceste activităţi, m-au ajutat să perecep lumea înconjurătoare altfel, mai detaliat, mai profund.
Locuieşti în România sau în Germania?
Am locuit în Germania, în perioada studiilor. Acum nu locuiesc în România, dar mă întorc de fiecare dată cu drag acasă.
Despre jobul tău, ce ne poţi spune?
Am lucrat ca PR la Asociaţia Piloţilor şi Proprietarilor de Aeronave, organizând evenimente şi seminarii în România şi Germania. În continuare profesez în acest domeniu, urmând în paralel şi cursuri teoretice pentru licenţa de pilot privat.
Cât contează imaginea pentru o femeie?
Imaginea este foarte importantă întrucât este o carte de vizită care dezvăluie foarte multe aspecte: stima de sine, respectul faţă de propria persoană şi faţă de ceilalti, grija faţă de propriul corp. Nu vorbesc despre a exagera, ci despre capacitatea de a percepe echilibrat noi, femeile, cerinţele societăţii în care trăim.
Dacă ar fi să alegi un loc în care să trăieşti, să munceşti şi să îţi creşti copiii, care ar fi el? De ce?
România, bineînţeles. Este ţara mea şi aici am mulţi prieteni şi familia. Este o ţară minunată, iar peisajul şi bogăţiile ei sunt unice în lume. Iubesc obiceiurile şi tradiţiile româneşti şi mi-aş dori ca şi copiii mei să crească în acest mediu şi să ducă mai departe aceste tradiţii, zestrea strămoşilor noştri. Îmi amintesc că, în vacanţele de vară, mama ne ducea la taberele de creaţie organizate de Muzeul Satului, unde am învăţat de la meşteşugari din toate zonele României câte puţin despre arta olăritului, a sculpturii, a picturii pe sticlă a icoanelor şi a încondeierii ouălor. Îmi doresc nespus de mult ca aceste taine să nu se piardă şi să le valorificam cât mai mult.
Crezi în dragostea adevărată? Dar în instituţia căsătoriei?
Cred în dragoste şi mereu am considerat-o ca fiind temelia unei relaţii de durată. Sunt de părere că o relaţie este frumoasă şi armonioasă atunci când dragostea se împleteşte cu maturitatea şi respectul faţă de celălat. O relaţie de dragoste de durată necesită însă o bună auto-cunoaştere şi implicit maturizare psihologică din partea ambilor parteneri. Cred, de asemenea, în căsătorie, pentru că o văd ca pe o urmare firească, naturală a unei relaţii mature de iubire.
Când erai mică, visai la momentul în care te vei căsători?
Am copilărit cu poveşti şi desene animate precum Albă ca Zăpada, Cenuşăreasa, poveşti care ne învăţau pe noi, copiii, că niciun vis nu este prea măreţ sau imposibil. De curând, am aflat de campania Disney ‘Dream big, Princess’ care încurajează fetele de toate vârstele să aibă visuri măreţe şi să găsească ambiţia de a le transforma în realitate. Cred că o astfel de campanie este binevenită întrucât fiecare fată are nevoie să înţeleagă că este prinţesa propriei poveşti şi nimic nu ar trebui să o oprească să viseze.
FOTO: Arhiva personală
Cum ar arăta nunta mult visată?
Veţi afla cu siguranţă anul viitor.
Ce admiri cel mai mult la un bărbat?
Vă pot spune ce admir la logodnicul meu: admir capacitatea de asumare şi depăşire a oricărei situaţii aduse de viaţă, admir spiritul de aventură, curajul de a trece peste greutăţi şi îmi place la nebunie că ştie să fie amuzant, vesel şi, uneori, copilăros.
Şi care crezi că este ingredientul care face ca o relaţie să dureze?
Sunt mai multe ingrediente: valorile şi pasiunile comune, respectul reciproc, prietenia cu persoana iubită. Faptul că o relaţie durează este o urmare firească a unor valori sufleteşti precum cele de mai sus.
îţi place să călătoreşti? Care este ultima vacanţă în care ai fost?
Ador să călătoresc. Sunt norocoasă că partenerul meu este la fel de îndrăgostit ca şi mine de călătorii. Ne place să descoperim locuri noi, tradiţii şi obiceiuri ale oamenilor care trăiesc în diferite colţuri ale lumii. Ultima vacanţa a fost cea din Cornwall, Anglia unde am fost cerută în căsătorie.
Care este cea mai bună lecţie de viaţă primită până acum?
Să fiu echilibrată în tot ceea ce fac.
Quiz:
Cafea simplă sau cu lapte?
Cafea cu lapte.
Fustă, pantaloni sau jeans?
Toate trei există în garderoba mea.
Film sau carte?
Film bun oricând, iar cartea mă însoţeste peste tot.
Bani sau dragoste?
Sănătate :), ca să te poţi bucura de amândouă.
Flori sau bomboane de ciocolată?
Bomboane cu ciocolată oricând, deşi nimic nu mă copleşeşte mai mult ca un buchet de flori.
Ultima nuntă la Palat
Ultima nuntă la Casa Regală a fost pe 10 iunie 2008, atunci când Majestăţile Lor Regele Mihai şi Regina Ana au sărbătorit şaizeci de ani de căsătorie. Momentul a fost marcat de o serie de evenimente la Palatul Elisabeta, la Ateneul Român şi la Castelul Peleş. Regele şi Regina au sărbătorit atunci împreună cu familia, cu membri ai altor familii regale europene, apropiaţi din ţară şi din străinătate, printre care: Alteţele Lor Regale Principesa Moştenitoare Margareta şi Principele Radu, Alteţa Sa Regală Principesa Elena, Excelenţa Sa Domnul Alexander Phillips Nixon, Excelenta Sa Nicolae şi sora lui, Elisabeta-Karina.