O liceană olimpică, instruită la Universitatea din Maastricht, s-a întors în țară pentru a ne ajuta să facem ordine în viața ușor haotică din București. Care este visul care a adus-o pe Ana Rubeli, fondatoarea Aici a stat, înapoi în România: „Eu cred că dacă înveți și obții ceva în străinătate, ești dator să îl aduci în țara ta”
Ana Rubeli este actuar (o profesie esențială în domeniul asigurărilor, care presupune evaluarea riscurilor și pentru care s-a pregătit la Universitatea din Maastricht), o liceană olimpică care s-a decis cu greu dacă face performanță în zona umanistelor sau științelor reale, așa că a luat medalii la amândouă, a fondat comunitatea Aici a stat, iar acum este promotoarea unor proiecte culturale ce implică patrimoniul și poveștile.
Cu ce ai venit tu de la Maastricht?
Ana Rubeli: Am venit cu bucuria de a fi studiat mai degrabă într-un loc estetic frumos, care îți dă un anumit echilibru și fizic, și psihic, pentru că eram tot timpul pe bicicletă în orașul acela olandez. Am venit cu un model complet diferit de a învăța față de cadrul ușor haotic din București. Și a fost tot ansamblul ăla legat de campus, de a studia într-un mediu organizat. Deși erau foarte multe facultăți care aparțineau de Maastricht, erau coagulate într-un fel de traseu al învățării: și bibliotecă, și zone de relaxare… era efectiv un loc idilic într-un oraș academic mic, care nu te perturba în niciun fel de la parcursul tău. Am făcut un master de nișă, pentru că eu sunt omul nișelor, master de actuariat și eram foarte puțini colegi cu care am rămas în legătură mai degrabă la distanță, un fel de pen friends. Erau colegi din Germania și Olanda, iar acest model internațional m-a ajutat ulterior pe parcursul meu corporatist. Și… ar mai fi un al treilea element: am rămas cu o dragoste profundă față de Olanda și limba olandeză. Fusesem deja înainte în Belgia, în partea flamandă, și mai învățasem acolo. Dar eu știam germană și asta m-a ajutat.
Ce master ai terminat?
Ana Rubeli: Se numește master de actuariat, o meserie legată de asigurări și de băncile de investiții; este meseria care te ajută să calculezi riscul. Este o meserie rară și grea, dar foarte frumoasă, pentru că îți dă posibilitatea să înțelegi lumea dincolo de suprafețe. Partea de asigurări te fac să vezi partea negativă a lucrurilor, dar te pregătesc cumva pentru că negativul ăla vine odată și-odată. Eu am mers la acest master hotărâtă să mă întorc în țară. Eu eram bună la foarte multe materii, dar mai degrabă la zona de real. Eu pe zona de real am fost olimpică – la matematică, română, istorie și engleză la nivel municipal, iar la fizică la nivel național. Eram la clasă de olimpici la liceul Tudor Vianu. La una din olimpiade am primit o excursie în Turcia și m-am întors cu cinci filme foto de la ruinele de la Efes. Mama era dezamăgiră că nu vedea fețe, ci pietre peste tot.
În România am făcut două facultăți care mi-au plăcut: Finanțe-Bănci și Comunicare și PR. Iar mie de mare folos mi-a fost faptul că vorbesc Engleză și Franceză, Spaniolă la nivel conversațional, vorbesc bine Germana… iar asta m-a ajutat să coagulez echipe în companiile multinaționale în care am lucrat. Și experiența din Olanda m-a ajutat enorm.
Excursia olimpicilor la Efes (Turcia)
Ana Rubeli, fondatoarea Aici a stat: „Eu cred că dacă înveți și obții ceva în străinătate, ești dator să îl aduci în țara ta”
La ce te-a ajutat faptul că erai olimpică la mai multe materii?
Ana Rubeli: La faptul că aveam în ce să-mi investesc timpul, m-a ajutat să-mi construiesc o conduită, m-a ajutat să învăț să-mi stăpânesc emoțiile.
Maastricht este un oraș frumos. De ce te-ai întors în București?
Ana Rubeli: Maastricht este un oraș în care nu aș vrea să locuiesc pentru că este un oraș eminamente studențesc. Sigur, sunt și oameni care lucrează acolo, dar cumva tot ca să creeze infrastructură pentru studenți. Iar eu am vrut să aduc în țară ce am învățat. Ăsta a fost gândul cu care am plecat. Cred că avem o responsabilitate, de care eu nu vreau să mă degrevez. Eu am ținut legătura și cu colegii mei de la clasa de olimpici. Doar doi dintre ei au plecat în SUA și nu s-au mai întors. De fapt, este și motivul pentru care eu am refuzat o bursă FullBright. Nu voiam să ajung într-o țară din care era greu să mă mai întorc. Dar eu cred că dacă înveți și obții ceva în afară, ești dator să îl aduci în țara ta. E crezul meu și așa îmi voi crește copiii. Dar nu vine din familie. Mama și acum îmi spune că trebuia să rămân în străinătate, că mi-ar fi fost mai bine. Tata însă a fost liantul familiei.
Care sunt părțile bune și părțile proaste ale proiectului ”Aici a stat”, din perspectiva profesionistului care analizează riscuri?
Ana Rubeli: Părțile tari sunt ușor de identificat – creează un fel de catalizator pentru patrimoniu, pentru clădirile care se pierd, pentru că există un fel de cerere și ofertă a oamenilor care iubesc casele vechi și a caselor care au nevoie să fie iubite – asta dacă e să ne ducem în zona academică a echilibrului economic. Dincolo de asta, un mare plus este legarea afectivă între oameni și orașul lor. Primesc un răspuns fantastic de la public. Majoritatea celor cu care vorbesc pe Instagram sunt sub 35 de ani și e extraordinar. Evident că și publicul în etate contează, dar cel tânăr are timp și energie să lupte pentru clădirile vechi. Și nu doar vorbim. Mulți îmi scriu că și-au convins părinții să cumpere o casă veche și să o restaureze, de exemplu. Părțile slabe sunt legate de faptul că reprezintă doar niște povești. Nu am pregătire în arhitectură sau în construcții să pot pune mâna eu pe o casă și să o restaurez. Am nevoie de parteneriate și susțin mai multe asociații care știu să facă lucrul ăsta mai bine decât aș putea eu să îl fac vreodată. Un story telling fără să se poată concretiza în ceva poate pica în derizoriu. Mi-e teamă.
Ai făcut un master de patrimoniu…
Ana Rubeli: Am făcut un master de doi ani la Facultatea de Istorie, care se adresează tuturor, nu doar specialiștilor într-un anumit domeniu. Adică poți veni de la orice facultate. Mi-a plăcut foarte mult pentru că am avut profesori din mediul practic, nu neapărat din zona academică. Când intri la masterul acesta, trebuie să cam știi ce zonă de cercetare alegi pentru disertație. Eu știam că vreau să cercetez despre zona din care mă trag. Casa în care locuiesc este a stră-stră-stră-bunicului meo, care face parte dintr-un țesut urban fantastic. Am pornit de la dorința de a cerceta istoria casei și am ajuns la două mahalale, am ajuns la 54 de dosare de arhivă pe care le-am rescris în limbaj academic și am să o public anul acesta. E un proiect care, dincolo de lumea academică, poate să fie valoros și pentru oamenii care încep să valorifice locul în care trăiesc. Nu trebuie să fie o casă, ci și un loc de loisir, de plimbare. Oamenii vor învăța să iubească mai mult clădirile și să vadă dincolo de urât.
Citește și
Ce o să faci mai departe cu proiectul ”Aici a stat”?
Ana Rubeli: Când l-am făcut, nu aveam în plan să ajungă atât de mare cum este astăzi. Cred că o să las timpul să-și spună cuvântul. Cred că treaba cu online-ul s-a născut dintr-o nevoie de a povesti. La un moment dat, nu mai postasem pe contul meu de ceva timp, dar am primit foarte multe mesaje prin care oamenii îmi cereau să scriu. Am început să scriu, dar am ales să scriu doar despre România, pentru că devenise obositor pentru mine și cei din jur când scriam în vacanțele pe care le făceam afară. Deocamdată rămâne doar pe România, dar e un proiect care ar putea deveni internațional, mai ales că sunt multe state care au nevoie să-și păstreze și să-și salveze patrimoniul. Blocul sovietic, de exemplu.
Spune-mi de Conacul Năsturel…
Ana Rubeli: Udriște Năsturel a fost al nouălea concert făcut anul acesta. Practic am pregătit o serie de 12 serate în locuri inedite de patrimoniu. În fiecare lună altul. Când l-am lansat, aveam 30 de locuri, m-am culcat la 1 noaptea, iar a doua zi când m-am trezit aveam 121 de emailuri și mi-am dat seama că trebuie să fac lucrurile mai profesionist. Acum avem și voluntari și a crescut foarte mult de la prima serată, din ianuarie, până acum. Dacă atunci aveam 30 de persoane, la Udriște Năsturel am avut 180. Dar a fost și avanpremiera unui alt festival fantastic, și sper să nu se confunde cele două, pentru că unul e proiectul meu de muzică clasică ce are loc efectiv în fiecare lună și care se numește ”Seratele culturale #Aici a stat”. Fiecare serată are o temă specifică și încercăm să o integrăm și cu momentul din timp. Vara ne-am luat pauză, că am făcut mai mult în martie și mai, iar în septembrie facem la Conacul Ghica din Ghergani. Mai am tot soiul de proiecte mici și, în general, sunt deschisă la sugestii și oportunități. Așa am ajuns aici.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
