Andrada Voicu, polițista anchetată disciplinar, care azi tatuează povești în sufletul oamenilor pe care îi întâlnește, după ce a „a luat prânzul cu moartea” - Pagina 5 din 6 - LIFE.ro
Andrada Voicu, polițista anchetată disciplinar, care azi tatuează povești în sufletul oamenilor pe care îi întâlnește, după ce a „a luat prânzul cu moartea”
Mă gândesc adesea că în viață este despre alegeri. Puteai alege să pleci din sistem sau să lupți. Ai ales cumva a doua variantă sau nu aveai cum să dai înapoi? Andrada, este greu să sfidezi o conducere? Câte nopți nedormite ai avut?
Puteam alege foarte lejer să dau înapoi, să plec, sau efectiv să-mi văd de ale mele. Însă din respect pentru propria persoană și pentru principiile după care mă ghidez, am ales să n-o fac. Până la urmă, un om care-și vede moartea cu ochii nu mai poate fi „înduioșat” de niște cercetări disciplinare sau de niște personaje care încearcă să-i bage pumnul în gură. Trebuie să recunosc faptul că am avut multe nopți nedormite, în principiu din cauza faptului că mi se făcea o mare nedreptate și nu puteam să mă împac cu ideea că, în esență, această instituție e total pe dos față de cum ne-a fost prezentată în școală și față de cum ar trebui să fie. Să cercetezi disciplinar un subordonat care scrie pamflete în timpul liber, mi se pare o idioțenie greu de digerat. O inepție.
Ai devenit foarte vizibilă, tranșantă chiar. Acest lucru ți-a adus și un revers al medaliei. Cum ai resimțit privirile oamenilor care urmăreau cancanul?
Privirile celor care urmăreau curioși can can-ul m-au lăsat rece în permanență. Cei care privesc prin gaura cheii o dispută, doar pentru amuzamentul propriu și eventual pentru a putea împroșca ulterior cu noroi, sunt pentru mine niște oameni de nimic, în legătură cu care nu merită să-mi consum energia și timpul.
Andrada Voicu: „Despre faptul că atunci când ți se oferă o șansă la viață, trebuie să o îmbrățișezi cu toată ființa și să trăiești în armonie cu tine”
Ai defilat și la Atipic Beauty, un eveniment care nu ne este străin. Cum a fost experiența?
Pentru mine, Atipic Beauty este despre oameni minunați, despre exemple de viață, despre curaj și despre acceptare. Despre faptul că atunci când ți se oferă o șansă la viață, trebuie să o îmbrățișezi cu toată ființa și să trăiești în armonie cu tine. Asta fac EI, eroii Atipic Beauty, pentru a ne demonstra nouă că barierele există doar dacă le construiești tu, în mod voit și le lași să-ți controleze viața. Altfel, ele nu există. Întâlnirea cu ei, a fost pentru mine ca o binecuvântare, iar orele pe care le-am petrecut în preajma lor m-au încărcat cu energie pozitivă cât pentru 5 ani. Scopul lor este de a ne face pe noi să percepem frumusețea dincolo de aparențe, de a pune accent mai degrabă pe abilitățile lor, decât pe dizabilități și de a pune accent pe accesibilizare. Am concluzionat că vindecarea începe de la oameni, că suntem conectați unii cu alții și că cea mai bună cale spre acceptare și vindecare este să te lași inspirat de poveștile altora și la rândul tău, să inspiri alți oameni cu poveștile tale.
De unul singur? Poate că o fi posibil, dar e mai greu. PS. Conduceți prudent!
Polițista cu tatuaje, spun oamenii. Cum te-ai descrie tu?
Am mai spus-o în repetate rânduri și am s-o spun și aici: idiot poți fi și cu tatuaje, dar și fără. Cât despre mine, sunt un om cât se poate de normal, căruia îi plac desenele pe piele și cam atât.
Andrada Voicu: „Muzica a fost și este pentru mine ca o a doua mamă”