Andreea Carețu (Miez): „Mi-a luat destul de mult să capăt curaj să îmi pot imagina un astfel de viitor, cu mine la cârma unei brutării” - LIFE.ro
Sari la conținut

Cum a început povestea brutăriei artizanale Miez? Andreea Carețu studia la Berlin și se afla într-o perioadă de căutări. A început să facă pâine cu maia acasă de pe vremea când acest lucru nu era la modă, dar iubirea ei pentru mâncare și pentru gătit a împins-o spre noi descoperiri și, către ceea ce astăzi face nu doar ca pasiune, ci și ca meserie: copturi. 

Un an mai târziu s-a întors în București cu o idee care îi era din ce în ce mai clară: să deschidă o brutărie în Piața Amzei. Și-a depășit multe frici și în 2015 și-a deschis primul atelier în curtea unei mătuși. Au urmat târguri la Muzeul Țăranului. Și, în cele din urmă, cu multă muncă și susținere din partea familiei, Andreea și-a început aventura numită Miez: cu o investiție inițială de 85,000 de euro. 

Dar cum a ajuns cineva cu studii de teatrologie să-și deschidă o brutărie? De ce vin oameni din tot Bucureștiul să cumpere pâine de la Miez? Și cât de greu este să fii antreprenoare în România, mai ales când ești proaspăt mămică? Aflăm toate răspunsurile chiar de la Andreea Carețu:

Cum a început povestea brutăriei artizanale Miez?

Studiam la Berlin când am început să mă gândesc la asta. Deși studiam teatrologia, în fapt eram într-o perioadă de căutări. Mi-a luat destul de mult să capăt curaj să îmi pot imagina un astfel de viitor, cu mine la cârma unei brutării. Am început să fac pâine cu maia acasă în 2012, pe vremea când încă nu luase așa amploare fenomenul ăsta. Dar iubirea mea pentru copturi venea de fapt în completarea unei pasiuni mult mai vechi, aceea pentru mâncare și gătit, cu accentul pe tot ce înseamnă tradiție în zona aceasta a gastronomiei. M-au fascinat încă de mult procesele consacrate de preparare, care de cele mai multe ori dau și cele mai spectaculoase rezultate.

Andreea Carețu (Miez): „Mi-a luat destul de mult să capăt curaj să îmi pot imagina un astfel de viitor, cu mine la cârma unei brutării”

Când a încolțit în mintea ta dorința unei brutării fizice și cât de mare a fost investiția inițială?

La jumătatea anului 2013 m-am întors în București, având în cap ideea unei brutării. Dar a mai durat ceva până să ajung să deschid brutăria din Amzei. A trebuit să-mi înving multe frici și să trec prin tot felul de experiențe preliminarii ca să ajung la formula asta. În 2015 mi-am deschis primul mic atelier, construit în curtea unei mătuși, iar mare parte a anului următor am participat la târguri la Muzeul Țăranului. După experiența aceea, m-am decis sa fac pasul următor. 

Investiția inițială (cu tot ce a însemnat și primul atelier) a fost de aproximativ 85,000 de euro și extrem de multă muncă fizică depusă de mine și partenerul meu de viață în primii doi ani de existență a brutăriei. 

Miez
Miez: babka cu ciocolata

Cui se adresează brutăria Miez, una care amintește de vechile brutării de cartier, cine sunt oamenii care cumpără de la voi?

Clienții noștri sunt oameni fel de fel, mulți ne sunt vecini, alții vin de departe pentru că au auzit de noi, apoi s-au obișnuit cu produsele noastre.

Citește și: Cum ajungi să construiești o afacere de la câteva clipuri de pe Youtube și o pasiune pentru vin? Și cum se împletește viața de mamă cu cea de corporatistă și de antreprenoare? Laura and Wine, o poveste despre curaj, îndrăzneală și vin

A devenit Miez o afacere de succes, reușești să trăiești din asta?

Sunt mulțumită că afacerea a ajuns în ultimii doi ani într-o zonă de stabilitate și că acum înregistrăm un mic profit anual. Cu toate astea mai sunt clar pași de făcut pentru a putea numi afacerea una de succes. Profitul trebuie să crească pentru ca această stabilitate să fie una cu adevărat confortabilă și să poată permite noi dezvoltări.

Miez
Miez: pâine cu secară

Reușesc să trăiesc din asta, dar nu cu un venit lunar foarte mare. Cum spuneam, profitul este momentan destul de mic și ajunge să fie în cea mai mare parte reinvestit. Sunt foarte recunoscătoare însă pentru timpul meu liber, pentru flexibilitatea programului, pentru faptul că am putut petrece acești ultimi trei ani foarte aproape de copiii mei. 

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora