Andreea Retea, femeia pictează în culori frumoase imaginea multor companii românești. Sau cum lași faima și succesul din televiziune pentru PR
Andreea Retea este una dintre acele femei cu care nu te saturi să stai de vorbă și de la care simți mereu că ai aflat o mulțime de lucruri noi. După ce am cunoscut-o mi-am dat seama că trebuie să ai anumite calități cu care te naști pentru a putea cizela și înfrumuseța imaginea cuiva.
Andreea Retea are o mică companie de PR, invers proporțională cu dimensiunile clienților ce o caută, iar când spun asta mă refer la business-uri cu cifre de afaceri de șase zerouri sau companii multinaționale.
Dar asta nu o împiedică să sară în ajutorul celor care au nevoie de ea și să facă voluntariat pentru cauze în care crede.
Andreea Retea a fost unul dintre primii bloggeri de la noi, intuind cumva cum avea să se dezvolte internetul și rețelele de socializare, iar mai apoi a făcut mulți ani parte din echipa Pro TV. La un moment dat a renunțat la tot, a închis ușa în spatele ei și a pornit pe cont propriu.
Ai spus că ai fost printre primii bloggeri din România? Prima sau printre primii?
Când am început să scriu pe blogul meu, deja urmăream câțiva bloggeri. Unul american și câțiva din România, atât fete, cât și băieți. Abia începuseră și ei, deci am fost acolo, în primul val, ne numărai pe degetele de la o mână.
Și cum ai făcut tu pasul asta? De ce ai ales să-ți faci un blog?
Intuiam felul în care urmau să evolueze rețelele sociale cu ajutorul Internetului, deja țineam legătura cu multe persoane din colțuri diferite ale lumii, citeam bloguri abia lansate în SUA și vedeam cum se construiesc comunități în jurul lor, așa că abia așteptam să îmi fac și eu unul și visam să am acces la Internet toată ziua! Am început să scriu pe nerăsuflate, zilnic, deși acasă aveam Internet prin dial-up, ceva teribil de încet și scump față de ce variante avem în zilele noastre. Mă conectam doar ca să uploadez sau ca să verific comentariile. Aveam multe!
La vremea respectivă blogul era considerat un jurnal online. Tu cum l-ai văzut?
L-am văzut ca pe un instrument de branding personal, era o amprentă pe care o lăsai pe World Wide Web, ceea ce cred și acum. Nu e intim și nu e pentru tine, dar poate fi despre tine, despre ceea ce îți place, ceea ce faci sau ceea ce gândești și poate avea un impact mai mare sau mai mic asupra vieții tale. Spre exemplu, te poate ajuta atunci când ești în căutarea unei noi slujbe, dar și când vrei să îți faci noi prieteni, oameni cu aceleași preocupări. Uite, pe lângă blogul meu, Andressa.ro, eu am mai ținut și alte bloguri, Overheard in Bucharest, cu bucăți de conversație auzite pe stradă, iar pe wordpress lansasem în joacă unul pe care postam doar poze cu pisici fără stăpân, de pe stradă. Știi cât de repede și-au găsit un public și câți îmi trimiteau zilnic texte și poze, să le urc? Țineam legătura cu ei, putea fi un început pentru o gașcă de prieteni sau o echipă cu cine-știe-ce scop. Până la urmă am abandonat proiectele, aveam multe pe cap, dar orice proiect de conținut, fie cu text, cu poze sau cu video, poate fi un început sau continuarea brandulului tău personal: ești persoana aia care… Care ce? Decât să completeze alții, mai bine completezi tu, construiești tu. Nu amâna nicio zi!
Se făceau bani din blog? Adică puteai trăi din blog sau aveai nevoie de un alt job ca să-ți plătești facturile?
Eu am început în 2005 și primele colaborări cu brandurile le-am avut în 2006. Au fost bartere, nu cred că am încasat bani. Abia în 2007 și în 2008 am simțit că au început să apară bugete pe nișa asta. Nu cred că bugetele erau destul de mari, eu nu puteam trăi din asta, nici nu mi-am propus vreodată însă. Am început să lucrez la ProTV în 2007 și asta era prioritatea mea, blogul rămânea un hobby. Ca să fie cât mai clar, cred că la primele campanii câștigam între 100 și 200 de euro pe o postare. Am avut și proiecte cu video, ceva super nou la acel moment, cu buget de 800 de euro parcă. Acestea erau rare însă. Încă nu se punea problema de share pe pagina de Facebook sau de ads, Facebook abia se lansase în România, nu avea penetrare prea mare. Așadar, mi-ar fi fost imposibil să trăiesc din aceste venituri, chiar și dacă aveam mai multe advertoriale pe lună. Aveam însă prieteni care începuseră în aceeași perioadă ca mine și care au renunțat la slujbele lor și au devenit bloggeri full-time. Cred că reușeau să câștige peste 500 de euro pe lună. Din ce știu, unii dintre ei s-au întors la profesiile lor după câțiva ani pentru că piața bloggingului a avut o cădere, apăruseră Facebook, apoi Instagram, concurența a crescut mult când toți publisherii mari, medii și mici și-au lansat versiuni online, iar blogurile s-au înmulțit. A fost din ce în ce mai greu să păstreze traficul care le genera venituri. Eu am ales alt drum: am vrut să construiesc un brand solid, în timp, fiind consecventă și perseverentă. Am avut cel mai mare trafic la început, doar atunci, dar sunt convinsă că motivul era faptul că era un mediu nou și eram o mână de oameni pe care îi puteai urmări. Când piața s-a stabilizat, mi-am găsit locul meu și îmi continuu drumul. Probabil pentru totdeauna. Nu e vorba de trafic, deși probabil că asta caută mulți clienți, știu. E vorba și de cine sunt cititorii tăi. Poate nu sunt 20,000 de mii, ci sunt 2 mii, dar sunt ăia 2 mii care trebuie.
Când și cum ai ajuns în ProTV?
Când eram în anul al patrulea de facultate, adică ultimul, începusem să mă gândesc la ce slujbă mi s-ar potrivi. Se întâmpla în 2007, înainte de criza financiară, iar în media lucrurile mergeau bine: se făceau multe angajări și salariile erau destul de mari, în anumite locuri. Pentru că blogul Andressa mă scosese din anonimat, nu trebuia să îmi trimit CV-uri. Avem norocul de a primi oferte și în toate cazurile am discutat despre program, responsabilități, echipă, salariu. Trei mi-au atras atenția cel mai mult: una era la un cotidian, aș fi putut fi redactor pe Cultură / Lifestyle, altă propunere venea de la o agenție de publicitate cu servicii mai ales în zona digitală, domeniul era la început, dar deja să făceau astfel de campanii, cu site-uri, widget-uri, influenceri etc., iar a treia variantă a fost cea de scenarist la ProTv. Alina Tolontan m-a contactat, ea mi-a devenit șefă ulterior, mi-a spus că în România nu există o pepinieră de scenariști de televiziune, o școală specială, și atunci când au căutat oameni creativi care știu să scrie, a apărut și numele meu, cineva de la Resurse Umane m-a propus.
Am înclinat spre agenția de publicitate la început, era un domeniu foarte cool, exotic, dar până la urmă am ales televiziunea pentru că avea sens din toate punctele de vedere: în primul rând, urma să fac ceva foarte interesant și distractiv – adică nu știu câți se pot lăuda că i-au adus mamei „de la birou” autografe și de la Corina Chiriac, și de la Dan Bittman sau că au produs emisiuni speciale cu Simona Halep sau cu Radu Beligan – apropo, eu am propus să facem demersurile pentru a intra în Cartea Recordurilor! În al doilea rând, urma să lucrez cu oameni despre care știam că au făcut istorie în media din România, și, în ultimul rând, programul era foarte bun: urma să lucrez 2 sau 3 zile pe săptămână, făceam ture cu încă un scenarist. Și salariul era bun! Până la urmă, mi-a plăcut atât de mult și eram atât de implicată că am fost și promovată, devenind producător executiv, așa că programul a devenit mai obositor. Sunt convinsă că am ales bine, nu am niciun regret, ci dimpotrivă culeg și acum roadele experienței acumulate acolo. Am cunoscut mulți oameni valoroși, am avut ocazia să lucrez cu ei și să învăț de la ei. M-am maturizat într-un loc în care m-am simțit apreciată și asta mi-a dat multă satisfacție și încredere în mine. În plus, când a venit criza financiară, piața media și cea de publicitate au fost foarte afectate, deci dacă aș fi avut celelalte locuri de muncă aș fi fost într-o situație dificilă pentru că deja luasem un credit ipotecar!
La ce emisiune lucrai?
Am început ca scenaristă la emisiunea Happy Hour. Veneam cu propuneri de conținut – chiar și numele emisiunii a fost una din propunerile mele. Am fost promovată în poziția de producător executiv pe care am rămas până când mi-am dat demisia, în 2016. Între 2007 și 2016 însă, am colaborat și cu divizia de digital, am colaborat cu site-ul Perfecte.ro, m-am implicat când am putut în proiecte speciale – în general, cu legătură cu emisiunea mea. În 2018 am revenit pentru o perioadă la ProTv fiind producător general și co-host la emisiunea Inspirația de Weekend. A fost difuzată duminica, de la ora 11:00, și experiența a fost minunată.
Citește și: Cu Cătălin Măruță despre copilărie, ambiții, independență, visuri și povești de dragoste. Cum arată omul din spatele ecranului TV?
Cu ce te lauzi de acolo? Sau, mai bine spus, cu ce te mândrești că ai lăsat în urmă?
Primele lucruri care îmi vin în minte nu țin de conținutul pe care publicul l-a văzut pe TV, deși îmi face mare plăcere să îmi aduc aminte de ideea cu Radu Beligan, cum spuneam, de a-l introduce în Cartea Recordurilor, sau emisiunile în care s-au așezat pe canapea Simona Halep, Cristian Chivu, Horia Tecău, dar și multe alte personalități din toate domeniile, ci îmi vin în minte lucrurile care nu au fost vizibile din fața micului ecran. Mă refer acum la echipă, la modul de lucru cu oamenii. Am început și eu de mică, aveam 23 de ani când m-am angajat, și am simțit pe pielea mea cum te afectează mediul de lucru, în mod pozitiv sau negativ. După câțiva ani, am încercat să fiu un lider cât mai bun pentru reporteri, să le dau feedback constant și să îi motivez. Îmi doream să fiu un sprijin real pentru ei.
În plus, am observat rapid că produsul nu este complet fără o colaborare strânsă între redacție și alte departamente, de la PR, marketing, vânzări, digital, până la Știri sau alte producții. Am încercat să fiu mereu o punte de legătură, să fiu în permanență conectată cu alți colegi pentru a găsi mereu oportunități și soluții de a ne ajuta reciproc, de a ajunge la cele mai bune rezultate.
Eu zic că am lăsat în urmă nu doar un produs care a adus rezultate, ci și o echipă sudată, formată din oameni de calitate, care se respectă reciproc și colaborează eficient. Evident, nu îmi asum în totalitate meritele, munca în echipă este un fel de dans sincron, toată lumea trebuie să cunoască coregrafia. Dar ce a ținut de mine am făcut, am dat 100%. Cel mai mult contează pentru mine faptul că atunci când reiau legătura cu foștii mei colegi este o mare bucurie. Am auzit că reporterii noi aud de mine, se pare, ca de o legendă, că nu toleram lipsa de punctualitate, că veneam cu soluții mereu, în orice situație, câte și mai câte. E foarte amuzant să mă văd prin ochii lor. S-au creat legături puternice atunci, am rămas prieteni cu mulți.
Dar de ce ai lăsat in urmă? Credeam că cine ajunge în Pro nu mai pleacă…
În momentul în care am plecat, îmi doream altceva. Eram într-un punct al vieții în care îmi doream să evoluez profesional, dar nu doar în cadrul echipei, ci să învăț lucruri noi, să îmi dezvolt alte abilități. Îmi doream și alt program, mai multă flexibilitate, iar o emisiune zilnică în direct nu îmi putea oferi așa ceva. Am plecat convinsă că pot să construiesc altceva pentru mine, ceva ce mă reprezintă mult mai bine în acest punct al vieții. Deși nu îmi asum orice risc, mereu am avut un spirit antreprenorial și am încercat să experimentez. Am vrut să văd unde mă duc pașii atunci când nu mai îmi spune cineva ce să fac, când să fac, ci fac ce îmi place și cum mă descurc.
Știi, am prins niște vremuri în care multe profesii se tot schimbă pe măsură ce evoluează tehnologia: eu am prins toate aceste schimbări de la început, blogul, televiziunea, punctele lor comune, marketingul, rețelele sociale, iar experiența mea transdisciplinară nu putea fi folosită la maximum acolo.
Astăzi, pot să spun că sunt pe drumul cel bun: îmbin foarte bine toate abilitățile mele. În continuare scriu pe blog, am și campanii plătite destul de des, experiența asta mă ajută să fac un Influencer Marketing mult mai bun decât multe alte agenții de pe piață – și spun asta în cunoștință de cauză pentru că am lucrat cu majoritatea agențiilor și am dus campanii la rândul meu cu bugete mari, medii și mici; creez conținut pentru clienții mei – aici mă ajută cei peste 10 ani de televiziune și digital din spate – și fac campanii de PR cu strategii puse la punct, cu obiective clare în vedere.
Care a fost momentul în care ai decis să faci PR pe cont propriu? Și de ce?
Eu începusem să fac PR de când eram angajată, fără să am firmă, semnam contracte de drepturi de autor. În 2012 am început. Inerția m-a dus acolo, oamenii care mă cunoșteau îmi spuneau că au nevoie de ajutorul meu, că eu mă pricep, că nu există om mai priceput și mai eficient ca mine și mie nu îmi rămânea decât să accept provocarea. Întotdeauna acesta a fost feedback-ul pe care l-am primit de la oamenii cu care lucrez: că rezolv orice problemă și că lucrez foarte repede. Plus că scriu bine. Agilitatea, flexibilitatea și înclinația spre scris mă fac un profesionist bun în comunicare.
Atunci când am vrut să renunț la statutul de angajată, mulți din jurul meu m-au încurajat, asta mi-a dat și mai multă încredere. Unii au vrut imediat să lucreze cu mine sau m-au recomandat. Și acum recomandările clienților mei sunt foarte importante: numărul de clienți s-a cam dublat de la un an la altul, fiecare dintre ei aducând, în medie, încă un client.
Recunosc că am avut o perioadă de derivă, adică nu știam cum să apuc business-ul, ca dovadă că în 2018 am mai făcut un proiect pentru TV, am pus PR-ul pe hold, apoi m-am reapucat. Fiecare experiență a contat, m-a ajutat să evoluez și cred că am crescut într-un an cât alții în cinci. Mai sunt lucruri de învățat, desigur, dar sunt mai relaxată când privesc spre viitor, spre neprevăzut. Am învățat să am încredere în ceea ce știu să fac, nu în ceea ce am astăzi. Dacă aș lua-o de la capăt mâine, sunt încrezătoare că aș ajunge și mai repede în punctul în care sunt în prezent.
Nu era piața plina de firme de PR? Nu-ți era teamă că nu o să te descurci cu banii?
Sincer, nu am idee câte agenții de PR erau sau câte sunt acum. Eu cred că atunci când ești bun la ceea ce faci, ai un loc la masă. Câți instalatori buni cunoști? Probabil că pe ăla bun, dacă l-ai găsit, îl suni mereu și îl recomanzi mai departe. Cam așa și în PR: or fi mulți, dar eu sunt mândră să spun că fiecare client dorește să lucreze în continuare cu mine și mă recomandă mai departe ca fiind „foarte bună”.
La început știam că trebuie să arăt ce știu să fac, am avut răbdare să construiesc. Mi-a fost teamă că nu o să mă descurc cu banii, ba da. Având și o rată de plătit, și un copil în grijă, îmi făceam multe griji. M-am bazat pe niște economii, m-am gândit că, la o adică m-aș putea împrumuta, și am încercat să reduc cheltuielile la minimum. A fost un exercițiu foarte util pentru că mi-am dat seama că nu aveam o viziune strategică legată de venituri și cheltuieli, nu economiseam constant, nu aveam un plan pentru viitorul îndepărtat. Astăzi, pot să spun că aplic regulile „din manual” și, în primul rând, pun deoparte, apoi plătesc facturile și apoi îmi pun problema banilor de cheltuit. Experiența de antreprenor sau cea de freelancer sunt foarte utile în acest sens.
Dar tu pentru ce te-ai pregătit? În școală ce visai că o să devii?
Imediat ce am învățat să citesc, pe la 5 ani, am început să și scriu: poezii, povești, un jurnal. Mama cumpăra zilnic ziare și eu le studiam atent, așa că am început să spun că vreau să devin „ziaristă”. De fapt, lumea de atunci nu îmi dădea atâtea posibilități ca acum. Nu foloseam Internet, nu aveam computere, nici piață liberă nu exista încă! Deci, despre ce marketing și PR puteam vorbi? Nu se inventaseră încă meseriile pe care le avem astăzi, dar abilitățile și pasiunile mele mă duceau spre scris creativ și relații publice. Nu am avut momente de rătăcire, nici măcar atunci când unii îmi recomandau meserii „de viitor”. Mi-era foarte clar că pot să profesez chiar în domeniul care mă pasionează, fără să știu exact cum se va numi el.
Ce erau părinții tăi și cum arată poza familiei tale?
Părinții mei sunt de profesie economiști, amândoi pensionați acum. În familia mea, nimeni nu a lucrat într-un domeniu creativ. Repet, vremurile au fost oricum foarte diferite pentru ei. Poza familiei mele este foarte interesantă: părinții mei au divorțat când eu eram mică și acum fiecare dintre ei este într-o altă relație, iar eu, la rândul meu, am divorțat acum 4 ani, și sunt într-o altă relație. Fetița mea spune că este foarte norocoasă: are foarte mulți bunici și mai mulți părinți, adică și unii vitregi. O viziune foarte pozitivă asupra situației, ai mai mulți oameni de iubit!
Povestește-mi despre fiica ta…
Fetița mea, Eva, este cel mai important om din lume pentru mine. Acum are 8 ani și mă uimește cu tot ceea ce este și ce face: nu am cuvinte să descriu cât de încântată sunt că este în viața mea. Pe cât este de greu să treci prin primii ani, ca părinte, pe atât este de frumos să vezi ce fel de om devine bebelușul tău. Sunt recunoscătoare că sunt martora acestei deveniri. Să văd cum învață mereu ceva nou mă ajută să îmi amintesc mereu ce este de fapt important în viață. Deși spunem că sunt copiii „noștri”, ei nu ne aparțin, suntem aici să îi protejăm, să îi ghidăm pentru a deveni cât mai buni.
Cum a fost pandemia pentru business-ul tău? Dar pentru tine?
Pandemia m-a ajutat să îmi cresc afacerea, deși nu mă așteptam. La început m-am temut că voi pierde toți clienții, dar din fericire puțini au fost afectați pentru că furnizau servicii digitale, de exemplu, sau activau în alte domenii care au simțit chiar creșteri semnificative. În plus, a fost o perioadă în care mulți manageri și-au dat seama că nu mai pot amâna planurile de marketing și PR, pentru că aveau nevoie să se diferențieze sau să fie mai vizibili pe piață, mai ales în condițiile în care consumul scăzuse. Așa se face că am avut o creștere importantă a cifrei de afaceri, deși cu majoritatea clienților noi nu m-am întâlnit niciodată față în față, ci doar prin video-calls. Nu am simțit asta ca pe o problemă, comunicăm foarte bine și de la distanță.
Închizi ochii acum Și îți imaginezi tabloul vieții tale peste 20 de ani. Cum arată el?
Pe plan profesional, cred că voi face ceva similar, consultanță în comunicare. E greu de spus cum vor evolua tehnologia și domeniul, dar întotdeauna va fi nevoie de cineva care să formuleze un mesaj și să se gândească cum să îl distribuie eficient. Poate voi fi și trainer, mi-ar plăcea. Mi-aș dori să adaug în portofoliu și o afacere gestionată împreună cu doi-trei prieteni, într-un domeniu care să ne pasioneze. Poate servicii în educație privată sau wellness.
Pe plan personal, ce să zic? Sunt un pic emoționată de gândul că fiica mea va avea 28 de ani peste 20 de ani! Sper mult să avem o relație foarte bună și atunci, să ne petrecem mult timp împreună. Eu am devenit mamă la 29 de ani, deci e posibil ca peste 20 de ani să fiu în postura de bunică. Aș vrea să fiu pentru fiica mea un sprijin la fel de important cum a fost și este și acum mama mea pentru mine.
În plus, mi-aș dori ca peste 20 de ani să am o casă de vacanță la munte la care să mă retrag din când în când, chiar dacă voi lucra în continuare. Doar am un iubit arhitect, are cine să o proiecteze! Merge și dacă e închiriată! Important este să am timp să mă relaxez acolo, atât.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
