Andrei Brisc, arbitru ATP și WTA la numai 19 ani. Cum ajunge un copil din Zalău să arbitreze jucători de top din tenisul mondial și cum se îmbină pasiunea pentru sport cu cea pentru geografie?

Andrei Brisc are numai 19 și până acum a fost arbitru în două meciuri în care a jucat Simona Halep. Anul trecut a arbitrat alte meciuri importante WTA și ATP, însă acesta este doar începutul.

Andrei Brisc a făcut cunoștință cu sportul la vârsta de 7 ani când părinții l-au dat la fotbal că așa era moda pe atunci. La scurtă vreme a început să bată mingea de tenis în peretele din sufragerie și astfel a fost dus la o școală de tenis pentru juniori. Ajunsese departe și poate că avea șanse mari, însă, la un moment dat a realizat că merge pe un drum cu un singur sens care probabil se va înfunda la un moment dat.

Andrei Brisc însă era diferit de ceilalți copii. Cu o atenție la detalii nativă, a început să se intereseze de ceea ce făcea arbitrul din scaun și din aproape în aproape a ajuns să facă un curs, apoi încă unul, până ce a devenit arbitru oficial.

Mai are însă o mare pasiune: geografia. Din clasa a V-a a început să meargă la olimpiade și avea rezultate excelente la învățătură, motiv pentru care, atunci când a venit vorba să-și aleagă o facultate, Andrei Brisc a ales două: facultatea de Geografie și pe cea de Educație Fizică și sport. Iar asta după ce a devenit cunoscut în Zalău ca fiind autorul unui caiet de lucru de geografie, la vârsta de numai 13 ani.

Cum ajungi arbitru de tenis, ce șanse ai să arbitrezi meciuri WTA și ATP și cum îmbini pasiunea pentru sport cu cea pentru geografie? Aflați în această poveste frumoasă spusă de Andrei Brisc.

Andrei, cu ce te ocupi tu?

Am fost jucător de tenis de câmp și acum sunt arbitru și antrenor la un club de tenis din Zalău.

Antrenezi copii?

Da. Și pentru tenisul de performanță, dar și amatori.

Andrei, am stabilit întâlnirea noastră după antrenamentul tău. Tu te antrenezi zilnic? Arbitrul trebuie să fie la fel de antrenat ca și jucătorul de tenis?

Nu chiar pentru că nu aleargă pe teren. Arbitrul stă în scaun sau la linie, nu e nevoie de foarte multă mișcare, însă mă antrenez să fiu în formă pentru meseria de antrenor și pentru mine.

Câți ani ani?

19 ani.

Și la 19 ani antrenor și arbitru?

Arbitru sunt oficial de la 15 ani.

Și se poate așa ceva? Ce ai făcut pentru asta?

Pentru a deveni arbitru trebuie să faci o școală locală de arbitraj. La nivelul regiunii se organizează o școală locală de arbitraj unde predă un lector arbitru, foarte experimentat, ține un curs de două-trei zile, iar apoi se organizează un concurs unde fiecare promovează sau nu. Eu am parcurs o astfel de școală în 2016, la Cluj Napoca și apoi am devenit arbitru local de tenis.

Nu trebuie să ai o anumită experiență sau vârstă pentru a fi arbitru?

Există o vârstă minimă, într-adevăr. Când am dat eu examenul trebuia să ai 14 ani împliniți, însă acum s-a modificat la 16 ani.

Ce înseamnă arbitru local?

Este doar o certificare. Nu înseamnă că am dreptul să arbitrez numai în localitatea mea, ci pe întreg teritoriul României, turnee mai mici sau mai mari. Cu certificatul de arbitru local nu puteam însă să arbitrez foarte multe tipuri de turnee. Așa că în 2019 mi-am luat certificatul de arbitru național de scaun. Sunt două tipuri de arbitri: arbitru național de scaun, cel pe care îl vedem la televizor și arbitru principal. Arbitrul principal e un fel de supervizor ce face munca de birou, tragerea la sorți, tablourile, programul de joc…

Și tu ești și arbitru principal?

Da. Pentru asta trebuia să am 18 ani și anul trecut am susținut examenul.

Înțeleg că ai arbitrat competiții WTA și ATP?

Da. Prima competiție majoră pot spune că a fost în 2018, WTA Bucharest Open. Acela a fost primul meu turneu ca arbitru de linie, iar apoi am fost direcționat la Cupa Davis România contra Polonia. În 2109, în februarie avusesem primul turneu în străinătate, în Suedia. Federația Internațională de tenis a organizat un seminar pentru arbitrii tineri și eu am reprezentat România, alături de alți 14 arbitri din diferite țări.

Poate îți par ignorantă, însă sunt lucruri pe care mi-ar plăcea să mi le lămurești: ca să reprezinți România la arbitraj, trebuie să faci parte din Federația Națională? Există o organizare din aceasta juridică a arbitrilor?

Există o comisie centrală de arbitri care lucrează cu federația și noi răspundem în fața acestei comisii și suntem delegați de ei. Practic, comisia centrală de arbitri, ne conduce.

Știu că ai arbitrat-o și pe Simona Halep. Așa e?

Da. După ce am arbitrat în Suedia, am arbitrat la Cluj și am avut ocazia să-i arbitrez pe Simona Halep, pe Marius Copil, Fabio Fognini și Daniela Hantuchova. Apoi am mai arbitrat în Suedia, la un turneu WTA. Anul trecut printre competițiile majore au fost România – Rusia la FedCup ca arbitru de linie și la un turneu ATP la Sofia, în Bulgaria.

Dar anul trecut au fost turnee?

Au fost mai puține din cauza pandemiei. Și tot anul trecut am arbitrat în scaun și un turneu Winner’s Open, un turneu privat la care a jucat Simona Halep. Practic am arbitrat-o de două ori.

Să fii arbitru mi se pare o responsabilitate foarte mare pe umerii tăi. De ceea ce spui tu depinde soarta jucătorului respectiv?

Ca în orice sport arbitrul are ultimul cuvânt, de fapt cel mai important cuvânt. Un arbitru poate să și greșească, să aibă și dreptate, de aceea e foarte important să aibă o concentrare maximă și pentru mine contează enorm să cunosc regulamentul. Ca la școală: dacă am învățat lecția, mă descurc, dacă nu, nu.

Ai emoții înainte de un meci important?

Sigur că da. Înainte de orice meci, fie că e vorba de un meci de junior sau unul în care joacă Simona Halep. Însă sunt emoții pozitive.

Îmi spuneai că ești și student?

Da, sunt student la două facultăți, la Facultatea de Geografie și la cea Educație Fizică și Sport. Sunt anul I la ambele.

De ce ai ales două?

Aici e o discuție mai interesantă. Aș porni de la faptul că geografia e marea mea pasiune. Încă din clasa a cincea am fost la olimpiade și de șapte ori am ajuns la etapa internațională. Trebuia să merg la a opta etapa internațională, însă s-a anulat din cauza pandemiei.

Adică erai tocilar când erai mic? 😀

Nici chiar. Geografia mi-a plăcut foarte mult, am învățat cu plăcere și tot timpul am studiat de unul singur. Facultatea de educație fizică și sport am ales-o datorită tenisului. Am făcut tenis de performanță, am jucat și turnee în străinătate…

Când ai început să joci tenis?

Prima dată am jucat la nouă ani, însă inițial am jucat fotbal. La șapte ani părinții m-au dat la fotbal că așa era moda, băieții trebuiau să joace fotbal. Îmi plăcea fotbalul să-l privesc la televizor sau pe stadion, însă nu s-a legat de mine jucând. În plus nu eram destui copii în generația mea ca să formăm o echipă de fotbal în Zalău. Așa că m-am hotărât să schimb sportul și am ajuns la tenis.

Cum ai ajuns la tenis? Ai spus tu că vrei la tenis sau tot părinții s-au gândit?

Nu neapărat. Eram la un turneu în Ungaria cu echipa de fotbal, dar și cu părinții, deoarece eram foarte mic și nu mă lăsau singur. La un moment dat am intrat într-un magazin de sport și au văzut niște rachete de tenis. Atunci s-au gândit să le cumpere în ideea că dacă voi merge la tenis, e bine să le avem în casă. Când m-am întors din turneu am început să bat mingea prin casă, la perete.

Și s-au gândit să te ducă la tenis mai degrabă decât să dărâmi pereții?

Cam așa ceva 😀. La început făceam și fotbal și tenis în paralel, iar apoi am ales doar tenisul.

La ce performanță ai ajuns cu tenisul?

Am fost în primii 16 top național și urmăream un clasament internațional. La 18 ani am reușit să obțin victorii, dar nu suficiente pentru a avea și un clasament internațional.

De ce nu ai continuat? Tenisul e un sport costisitor, dar poate urma să iei locul Simonei Halep, poate erai viitoarea speranță?

Acesta era planul inițial, însă mi-am dat seama că nu aș fi putut. Ca jucător de tenis profesionist trebuie să te antrenezi continuu, e nevoie de foarte multă pregătire, în timp ce pentru mine școala a fost pe primul plan tot timpul. Ar fi trebuit să intensific foarte mult antrenamentele, în Zalău nu mai aveam cu cine să mă antrenez, ar fi trebuit să mă mut într-un oraș mai mare și probabil că școala ar fi rămas pe plan secund.

Și un copil poate înțelege aceste lucruri, sau tu le-ai acceptat așa cum au venit?

Am înțeles, da. Pot să spun că tenisul m-a maturizat foarte mult. M-a făcut să am o altă viziune asupra sportului și chiar asupra vieții. În general la tenis copiii se lasă în jurul vârstei de 16-18 ani, unii din cauza altor tentații, alții aleg școala, așa cum am făcut eu, alții descoperă alte laturi, însă aici se cam rupe firul.

Și rămân cei care chiar pot să ducă și să susțină financiar?

Exact. La tenis categoriile de vârstă sunt din 2 în 2 ani: 10, 12, 14, 16 și 18 ani. De la 18 ani intrăm toți într-o singură categorie, cea de seniori. În fiecare an apar tot mai mulți jucători și e foarte dificilă trecerea către seniori.

Cu ce se ocupă părinții tăi?

Au o firmă privată de confecții.

Ar fi putut să susțină până la un punct pasiunea ta, nu?

Poate că da, însă și ei și-au dat seama că acesta era un drum cu sens unic. A fost cumva o decizie de comun acord.

Cum ai ajuns tu la arbitraj? Un copil visează gloria jucătorului, nu se gândește la meseria de arbitru…

Arbitrajul a apărut dintr-o fază puțin amuzantă. Când aveam 10 ani am jucat la Sinaia un turneu național și voiam să văd cine jucase cu un an înainte. E un site al Federației unde se arhivează toate rezultatele, tablourile postate de arbitri, în format pdf ca să nu poată fi editate. Arbitrul de atunci le postase în format xls, ceea ce mi-a dat mie acces la baza de date. Sunt mare pasionat de xls, motiv pentru care am început să mă joc cu datele și mi s-a părut foarte interesant. Am început astfel să mă interesez mai mult, să citesc regulamentele și de pe la 10-11 ani, la turneele de la Zalău începusem să stau cât mai mult pe lângă arbitri și să pun tot felul de întrebări.

Și când s-a ivit posibilitatea de a face școala de arbitri? Ai căutat-o sau a venit peste tine?

Am căutat-o de mult, dar am așteptat să se facă o școală de arbitri în regiunea mea .

Pentru antrenor a trebuit să faci alt curs?

Da și mai trebuie să definitivez cu încă un examen pentru a avea diploma finală.

La ce club ești acum?

La un club privat numit Transilvania Tenis Club .

Când erai mic ce voiai să te faci? Voiai să fii ca Ianis Hagi?

Nu mi-am dorit neapărat să fiu fotbalist. De fapt nu visam la nimic specific, voiam să fac cât mai multe lucruri.

Și când o să fii mare ce vrei să te faci?

După facultate aș vrea să devin profesor, să fiu dimineața profesor și după-amiaza antrenor și arbitru.

Profesor de geografie?

Da. Aș vrea să insist pe asta, mai ales că am fost la olimpiade atâția ani.

În clasa a șaptea am redactat prima mea carte, „Caiet de Geografie pentru clasa a VI-a. Europa”. Practic am făcut un caiet de lucru pliat pe materia de clasa a VI-a. În clasa a VII-a, dintr-o plictiseală, am început să iau fiecare lecție, să scriu câteva notițe despre fiecare și să compun câteva exerciții. Treptat s-au adunat mai multe și după 4 luni am ajuns la 80 de pagini.

Și cum ai reușit să publici?

Prima dată m-am dus cu planul de caiet la doamna profesoară de geografie, mi l-a corectat, i s-a părut foarte interesant și apoi am mers la o editură locală. Inițial au vrut să verifice la București, să primească ISBN, să nu fie ceva plagiat, am trecut și testul acesta și apoi au publicat-o.

Fiind așa pasionat de geografie, bănuiesc că-ți place și să călătorești. Europa ai văzut-o mai mult din caietul de lucru pe care l-ai redactat sau chiar te-ai plimbat?

Nu am numărat, însă în cel puțin jumătate dintre țările Europei le-am văzut.

Și țara noastră?

Sunt doar două județe din România pe care nu le-am vizitat, Tulcea și Botoșani. În România am călătorit mai mult prin turnee.

Pe cine ai vrea să arbitrezi?

Nu am neapărat un vis, sigur jucători de top. Nu aș vrea să dau acum nume…

Ca să nu se supere? 😀

Nu, noi arbitrii avem un cod de conduită și nu ne putem da cu părerea despre un jucător.

Dar trebuie să fie cineva pe care îl admiri…

Când eram jucător era Roger Federer 😀