Anita și Geo (Haihui Story) trăiesc de șapte luni în Olanda. Cum arată o viață în care ți-ai văzut părinții ultima dată în decembrie, iar cu prietenii vorbești doar pe internet?

Anita și Geo au plecat în octombrie 2019 din țară. După o vacanță de câteva luni în America de Sud, s-au întors în București, la job-urile lor din corporație. Au scris o parte dintre aventurile lor pe blog-ul Haihui Story. Odată ajunși acasă și-au dat repede seama că trebuiau să facă o schimbare. Că toată aventura de peste ocean îi schimbase atât de mult încât nu mai puteau să se întoarcă la viața dinainte. Așa că au plecat în Olanda.

Pandemia de coronavirus i-a făcut să vadă viața diferit. Să trăiască fiecare zi cu rost, în loc să-și facă planuri pentru viitor. Dar nu și-au mai văzut părinții din decembrie, iar pe prietenii pe care îi au în Olanda de două luni. Ieșirile cu prietenii sau colegii au fost înlocuite cu apeluri video. Și-au anulat toate biletele de avion, tren, rezervările de vacanță pe 2020. Și așteaptă să vadă ce le rezervă viitorul.

Dar cum iei decizia de a pleca într-o vacanță sabatică? De ce ar trebui să vizitezi America de Sud măcar o dată în viață? Și cum arată viața atunci când te decizi să pleci din țară?

Anita (Haihui Story), ce faceți acum? Cum rezistați pandemiei de coronavirus?

Acum suntem în Olanda, după mai bine de 60 de zile de „anormalitate”. Cred că în tot acest timp am acceptat că trebuie să găsim un mod de a lucra exclusiv de acasă, alt stil de viață, alt stil de a ne face planuri. Efectiv am reînvățat să trăim fiecare zi cu rost, în loc să avem liste întregi doar cu planuri de viitor.

Anita (Haihui Story): Ce facem acum? Concret, facem cursuri online, jucăm tenis de masă în sufragerie, citim, gătim, ne uităm la filme, la documentare, construim puzzle-uri, lucrăm la blog.

De cât timp sunteți în Olanda? Și cum sunt lucrurile acolo?

Suntem aici de șapte luni, am ajuns la început de octombrie 2019. Sincer, ne-a fost greu să realizăm ce se întâmplă în primele zile de lockdown, chiar sosisem recent dintr-o vacanță unde totul părea normal. La câteva zile după revenirea la birou, am primit email să rămânem acasă până la noi informații. Așadar, lucrăm de acasă de pe 12 martie. Nu ne-am mai văzut cu părinții din decembrie, iar cu prietenii de aici de două luni. Ieșirile cu prietenii sau colegii au fost înlocuite cu apeluri video. Ne-am anulat toate biletele de avion, tren, rezervările de vacanță pe 2020.

De menționat că în Olanda nu a fost niciodată un lockdown complet. Ieșirile în aer liber sau sporturile, precum alergatul, mersul cu bicicleta, sunt permise. Oamenii respectă o distanță considerabilă, dacă ne intersectăm la magazin sau prin cartier. Sunt multe zone verzi în apropiere, așa că există opțiuni de recreere. Seara de obicei suntem în parc, iar în weekend mergem pe jos până la pădure. Asta ne-a ajutat mult să nu o luăm razna.

De ce v-ați decis să plecați din țară și cum ați ales Olanda?

Hmm…greu de zis pentru că s-a întâmplat treptat. Recunosc că ne-am simțit ca acasă de fiecare dată când eram aici în vacanță. Olanda era țara noastră preferată, dar nu ne gândeam la mutare pe atunci. Între timp am fost plecați într-un concediu sabatic timp de 3 luni. Cred că în perioada aceea ne-am redefinit prioritățile și am realizat că putem să ne îndeplinim și alte visuri.

Anita (Haihui Story): Cred că ne-a motivat și faptul că mulți dintre prieteni și colegi plecaseră deja din țară. Pur și simplu, la un moment dat am zis să încercăm și noi, nu aveam nimic de pierdut.

Ce v-au spus părinții când au auzit că vreți să vă mutați din țară?

Haha … am auzit de la „de ce”, „ce nu găsiți aici”, până la „dacă asta vreți voi…”. Per total ne-au susținut. Cred că generația lor înțelege foarte bine ce înseamnă să rămâi cu regretul unor visuri neîmplinite pentru că nu au avut acces la ce își doreau. Pe lângă îngrijorare, am simțit că se bucură pentru noi.

Și prietenii?

În mod curios, prietenii ne-au spus că se așteptau. Nu știu de ce.

Ce faceți acolo?

Lucrăm în IT. Geo este Software Developer, iar eu Data Engineer.

Cât de repede v-ați găsit joburi acolo? Sau ați plecat de aici deja cu ofertele acceptate?

Am început căutarea cât timp eram încă în România, nu am fi plecat fără ca cel puțin unul din noi să aibă o ofertă. De regulă relocarea presupune ca firma care te angajează să îți asigure biletele de avion, cazarea pe o perioadă limitată la un hotel și alte aranjamente necesare mutării pentru tine și partener. Așa că ne bazăm pe un astfel de start. Ca o coincidență fericită, am obținut o ofertă cam în același timp amândoi, la 2 – 3 luni după ce am început căutările.

Lucrați la birou sau remote? Și cum v-ați adaptat noilor condiții impuse de pandemia de coronavirus?

Exclusiv remote, de când cu pandemia. Înainte lucram doar vinerea de acasă.

Într-adevăr, este nevoie de ajustare și cu munca de acasă pe termen nelimitat, trebuie să fii mai responsabil și mai riguros cu timpul tău. Printre ponturile pe care le-am putea da, din experiența noastră de aici, ar fi că dimineața ne trezim la aceeași oră, ne îmbrăcăm în ceva diferit de pijama, aerisim, luăm mese la intervale regulate, lucrăm din același loc al camerei. O dată pe lună avem „online drinks” sau „game evening” cu colegii.

Se spune că olandezii sunt destul de reci și că, în general, te poți apropia mai greu de străini. Voi cum v-ați adaptat vieții de acolo? V-ați făcut prieteni?

E drept, fiecare are felul lui de a fi, olandezii nu sunt cei mai apropiați de noi ca personalitate sau obiceiuri. Într-o echipă cu 5 naționalități, cel mai bine mă înțeleg cu colega din Turcia. Și cred că nu întâmplător, avem rădăcini comune.

Pe de altă parte, e greu să mai formezi relații de prietenie după o vârstă, majoritatea se formează din vremea liceului și a facultății. Avem aici în Olanda cinci cupluri de prieteni sau foști colegi români cu care ne știm din țară. Motiv în plus să nu căutăm neapărat prietenii noi. Probabil e nevoie de mulți ani ca să răspundem la întrebarea cum sunt olandezii.

Care sunt diferențele dintre Olanda și România care vă fac să nu vă gândiți să vă întoarceți în țară?

Ne dorim lucruri de bază: curățenie, natură, liniște, aer curat, o infrastructură foarte bună a transportului, un sistem medical de încredere. Cred că am decis să plecăm în momentul în care am realizat că nu le vom avea în prezentul din România.

Acum locuim în Utrecht, în centrul Olandei. Ajungem în orice direcție a țării cu trenul în mai puțin de 2 ore, în orice oraș/sat învecinat cu autobuzul sau bicicleta pe piste separate, șoselele sunt perfecte.

În 15 minute ajungem pe jos în pădure, iar în direcția opusă în centru, în tot atâta timp. Iar momentan e ceea ce ne doream. Ne mai place că peste 90% din olandezi vorbesc fluent engleză. Și că oamenii sunt relaxați, cu spirit civic și nu încearcă să pară altceva decât sunt.

Anita, hai să vorbim puțin despre viața voastră de dinainte de Olanda. Ce faceați în țară înainte de a pleca?

Eu locuiam în București din vremea facultății, iar Geo s-a născut în București. Stăteam de aproape șapte ani împreună, într-un apartament micuț la Dristor. Lucram de peste 10 ani în zona aglomerată de birouri din Pipera. Îmi amintesc drumul către job din fiecare zi ne lua cel puțin o ora cu diverse mijloace de transport. Plecam des în city-break-uri, mereu dornici de experiențe noi. În weekend-uri vizitam muzee din București, fotografiam sau documentam locuri noi, ne vedeam cu prietenii.

Erați mulțumiți de viața voastră de aici sau simțeați că vă lipsește ceva …

Ca orice faci la fel mult prea mult timp, devine monoton. Eram mulțumiți de ceea ce făceam, însă simțeam că vrem și putem mai mult, în alte condiții de viață. Unii aleg să schimbe orașul, casa, mașina, jobul … noi am ales să le schimbăm pe toate odată.

Îmi spuneai despre vacanța voastră sabatică. Ați plecați pentru vreo trei luni în America de Sud, cum a fost această aventură?

A fost ca un vis frumos, pe care l-am trăit la maxim, cu experiențe palpitante zi de zi. A fost cea mai apropiată senzație de liberatate pe care am avut-o vreodată.

Știu că v-ați luat bilete doar dus … de ce?

Am avut câteva motive pentru care am lăsat liberă data întoarcerii. Primul ar fi că nu mai fusesem niciodată în America de Sud, habar nu aveam dacă am subestimat sau supraestimat distanțele. Urma să avem câteva zboruri până în sudul continentului, după care să traversăm spre nord exclusiv cu transportul local, pe calea solului. La fel, cazările le rezervam cu câteva zile înainte, din aproape în aproape. Dacă ne plăcea un loc, mai stăteam. Și tot așa. Chiar a fost nevoie să rămânem într-un loc mult mai mult timp din cauza unei infecții, deci neprevăzutul era la orice pas.

Anita (Haihui Story): Nefiind presați de existența unui zbor final, am simțit că avem libertatea de a alege când suntem pregătiți să revenim.

Când ați simțit că trebuie să plecați pentru o perioadă atât de lungă în vacanță?

Eram pur și simplu obosiți mental, mult prea focusați pe job și pe problemele de la serviciu pe care le purtam cu noi și în timpul liber. Nu există moment mai bun pentru o astfel de decizie, decât acela în care simți tu că vrei o pauză. Ba chiar realizasem că micile escapade de tip city-break ne oboseau și mai mult, nu mai aveau efectul pe care îl căutam, de relaxare.

V-ați dat demisiile, nu?

Norocul nostru a fost că la compania unde lucrăm, au acceptat să ne luăm această perioadă de vacanță ca și concediu fără plată. Am agreat că stăm două luni și jumătate, din care 2 luni fără plată și restul zile de concediu. Am preferat varianta asta pentru că însemna că vom avea un venit sigur imediat ce revenim. Am găsit o mare înțelegere, ba chiar entuziasm, pentru planul nostru. Din câte știu, anul următor au introdus conceptul de concediu sabatic ca baneficiu oficial pentru angajați.

Dar de ce America de Sud?

Aici e o întâmplare amuzantă … visul nostru de când ne știm a fost să ajungem la Machu Picchu, în Peru. Prima idee a fost să optăm pentru un circuit de 2 săptămâni la o agenție de turism. Zis și făcut, chiar contactasem o agenție pentru a afla ofertele. Câteva luni mai târziu am aflat că respectiva agenție s-a închis și că rămăseseră oamenii cu avansul dat.

Asta m-a ambiționat. Din aproape în aproape am început să schițez pe cont propriu un itinerariu pentru Peru pe hartă, să fac calcule de buget în Excel, să mă documentez. Știam că un cost important era biletul de avion transatlantic, începusem să ne gândim dacă să mărim puțin perioada. Câteva idei și săptămâni mai târziu puneam însemnări și pe țările învecinate. Începusem să extindem vacanța la cinci țări. Cam așa a început toată aventura!

Cât de mult ați planificat aventura? Și cât de costisitoare a fost?

Munca mea de documentare a luat cam 6 luni, în care am avut timp să ne pregătim mental, dar și cu cele necesare de drum. Ca buget, banii pe care i-am fi dat agenției de turism pentru acel sejur de 2 săptămâni, nouă ne-au ajuns timp de 7 săptămâni.

Care au fost cele mai faine lucruri pe care le-ați văzut?

În Brazilia cel mai mult ne-a impresionat parcul natural Iguazu, o rezervație cu 275 de cascade care se întind pe 3 kilometri în pădurea tropicală.

Din Argentina, am rămas cu gândul la Patagonia, o regiune cu peisaje de-ți taie răsuflarea. În Chile am ajuns în deșertul Atacama, cel mai arid deșert de pe glob. Noaptea am privit Calea Lactee pe o boltă inundată de stele, cum nu am văzut niciodată.

În Bolivia am petrecut zile grele la 5000 de metri altitudine. La coborâre, am traversat deșertul Uyuni, o întindere de 11.000 kilometri pătrați de sare. În Peru, în cele din urmă, am trecut granița în dreptul lacului Titicaca, cel mai înalt lac navigabil din lume. Și, în final, am urcat pe urmele incasilor la Machu Picchu.

Care a fost traseul final și care este locul unde ați vrea să vă întoarceți?

Traseul a fost: Brazilia – Argentina – Chile – Bolivia – Peru. Deși Machu Picchu a fost practic motivul care a pus totul în mișcare, cred că ne-am mai întoarce în Patagonia, sudul Argentinei. Timpul petrecut acolo alături de cei de la cabană, niște oameni absolut extraordinari, îndrăgostiți de munte ca și noi, a fost cel mai fain din toată aventura.

Care a fost cea mai frumoasă lecție pe care ați învățat-o în această aventură?

Primul lucru care îmi vine în minte este legat de oameni. Deși trăim cu impresia că suntem unici (și suntem, genetic!), ne leagă totuși felul de a fi. Cu toții experimentăm bucuria, tristețea, impulsul de a ajuta, frustrarea, frica, gelozia, iubirea, într-un mod tipic uman. Oriunde am fost, am întâlnit oameni cu povești extraordinare cu care ne-am înțeles chiar și în lipsa unui grai comun. Oameni modești cu suflet mare. Și asta ne redă speranța în umanitate.

O a doua lecție este că am înțeles ce multe poți realiza într-un timp scurt, dacă te dedici complet acelui scop. După întoarcere ne-am propus să spunem „nu” la tot ceea ce făceam din obligație, canalizând energia doar asupra lucrurilor care contează pentru noi.

Și cât de mult v-a schimbat această experiență … atât personal, cât și la nivel de cuplu?

Personal, plecarea a fost ca o eliberare spirituală. Cred că a fost și un exercițiu bun de cuplu. Dacă ești bine cu cel de lângă tine atât în momente de fericire supremă, cât și pe timp de pericol, boală sau neprevăzut, stați împreună 24 de ore pe zi și ieșiți întregi din asta, atunci e semn că sunteți în relația potrivită.

Anita (Haihui Story), de ce ne-ai recomandă o astfel de aventură?

Hmmm … aș recomanda o astfel de plecare numai celor care aveau în plan să o facă și nu au avut curaj până acum. Dacă noi și alții au putut, este realizabil. Nu este însă rezolvarea tuturor problemelor pentru toată lumea, cu siguranță.

Anita (Haihui Story): Dacă îți dorești de mult timp să faci ceva care contează pentru tine, chiar dacă nu găsești susținere sau înțelegere în jur, dacă e ceva ce crezi că-ți va aduce acel „ceva” pe care îl căutai, go for it! Fă o listă cu pașii necesari să ajungi acolo și treci la treabă. Momentul perfect nu va veni niciodată pe tavă, trebuie ca tu să îl creezi.

Și, ultima întrebare, Anita (Haihui Story), vă mai gândiți să vă întoarceți în țară?

Dacă am învățat ceva de când cu pandemia, este să trăim mai mult ancorați în prezent. Suntem obișnuiți să facem liste peste liste de cum va arăta viitorul, dar pierdem ceea ce facem azi, mâine, în fiecare zi.

Odată ce vom putea zbura în condiții de siguranță către România, ne dorim foarte mult să ne vedem părinții, prietenii, să continuăm să descoperim locuri frumoase când revenim în vacanțe. Nu știu cum va arăta viitorul de peste 5, 10, sau 20 de ani. Pot spune doar că am trăit în România peste 30 de ani. Capitolul Olanda abia începe, și vrem să îl scriem cu sens, de la zi la zi.