Cum trăiesc cei doi români pe care pandemia de coronavirus i-a prins cu autorulota în Spania, într-un sat de la poalele munților Pirinei

Adelina și Bogdan au plecat cu autorulota prin Europa anul trecut, iar pademia de coronavirus i-a blocat în Spania. S-au cunoscut acum mai bine de zece ani, dar niciunul nu credea atunci că vor ajunge împreună și, în niciun caz, că își vor lua inima în dinți și vor pleca pe roți prin toată Europa. Lucrau amândoi în același domeniu, iar dragostea lor a început în 2014 în timpul unei tabere de dezvoltare personală pentru copii pe care o organizau.

Iubeau să călătorească și simțeau că nu le ajung niciodată zilele de concediu pentru toate aventurile pe care și le doreau, așa că acum mai bine de zece luni și-au făcut bagajele și au plecat cu Marcela: ei doi într-o autorulotă împreună cu cățelușa lor Ancuța.

După ce s-au plimbat prin locuri extraordinare, au ajuns în Spania. Și aici au rămas pentru că s-a declarat stare de urgență. Pandemia de coronavirus i-a prins în autorulota în care stau într-un mic sat de la poalele munților Pirinei. Dar cum arată viața lor acum? Cine îi ajută să se organizeze, să își cumpere mâncare sau să aibă prosoape curate?

Adelina, unde sunteți acum? Unde v-a prins criza de coronavirus?

Suntem lângă satul Buera, un mic sat la poalele munților Pirinei, în provincia Aragon, Spania.

Cum ați ales acest loc?

Nu știm dacă noi am ales locul sau locul ne-a ales pe noi. Căutam un loc de campare pentru o noapte, eram aproape de Alquezar, un sat turistic pe care voiam să-l vizităm a doua zi. Campatul era interzis în sat și soluția era să rămânem peste noapte în împrejurimi. Primele două locuri spre care ne-am îndreptat erau de negăsit și după o oră jumate de bâjbâit, am ales acest loc. Și aici am rămas deoarece a fost decretată starea de urgență și implicit interzise călătoriile.

Și ce faceți toată ziua?

Ziua începe cu cafea sau ceai după preferințe. Mai lucrăm online, dar nu în fiecare zi și nici amândoi în același timp. Ne ocupăm de treburile casnice: gătit, curățenie, spălat și avem grijă să strecurăm plăceri simple precum apusul și siluetele Munților Pirinei, cerul plin de stele, liliacul înflorit, o carte bună de citit.

Dar care este situația în Spania, în România veștile sunt destul de rele?

Spania a depășit Italia ca număr de cazuri, ultima săptămână a fost considerată vârful pandemiei. Regulile sunt mai severe decât în România, de exemplu, în mașină nu are voie decât o singură persoană, cu excepția unor situații mai speciale: când e necesară deplasarea unui copil sau a unei persoane cu dizabilitate.

Voi cum resimțiți această situație de criză?

Am simțit tensiune la începutul acestei perioade pentru că nu știam ce urma să facem, dar am regăsit sentimentul de siguranță în natură. Localnicii au avut și ei un rol foarte important în cele trei săptămâni petrecute aici.

Ați reușit să vorbiți, să vă împrieteniți cu oamenii de acolo? Ei cum văd lucrurile?

Nu cred că puteam ajunge într-o comunitate mai bună. Satul are mai puțin de 100 de locuitori și noi ne-am împrietenit cu un cuplu, singurii vorbitori de engleză. Ne-au ajutat și ne ajută făcându-ne cumpărăturile pentru a nu mai merge cu autorulota până în orașul de la 20 km, ne-au pus în legătură cu primarul pentru a avea acceptul lui de a rămăne aici și au informat și pe ceilalți localnici de situația noastră.

Zilele trecute am avut surpriza de a simți și mai profund generozitatea oamenilor când un cuplu din sat ne-au adus produse din gospodăria lor. Ne simțim norocoși! Juan și Alba, cei doi spanioli cu care vorbim cel mai des, sunt optimiști cu privire la situația de acum. Respectă regulile și își păstrează buna dispoziție.

Cum a fost această aventură cu autorulota până acum pentru voi?

Ne trăim visul de a călători mai aproape de natură și de oamenii locului.

Dar cum ați ajuns să vă gândiți să vă luați un an sabatic?

Ne doream să călătorim mai mult timp, nu ne era suficient concediul și de aici ideea de a cumpăra o autorulotă, de a strânge bani și a pleca în turul Europei.

Dar de ce cu autorulota?

Ne plăcea acest gen de călătorie pe care l-am experimentat și pe perioade mai mici în România.

Sunteți doar voi doi în această aventură?

Suntem noi doi și cățelușa noastră, Ancuța.

Povestiți-ne puțin despre autorulota voastră … Ați făcut-o voi sau v-a ajutat cineva?

Autorulota este de fabrică, nu este construită de noi. Este un model Hymer Camp 55 din 1992 (noi i-am pus numele Marcela), care nu ne-a ridicat probleme în ultimele 10 luni de stat pe drumuri. Nu am avut ce îmbunătățiri să-i facem, deoarece avea tot ce era nevoie: încălzire, boiler de apă caldă, frigider, panouri solare, baterii suplimentare. Am cumpărat doar un frigider extra.

Înainte să cutreierați Europa, cum arăta viața voastră?

Călătoream în limita timpului disponibil în țară și ocazional prin Europa, iar cel mai mult timp ne ocupa profesia.

Cum v-ați cunoscut? Și cum a început relația voastră … cine a făcut primul pas 🙂

Povestea mea și a lui Bogdan, soțul meu, a început în București, în 2009, când ne-am cunoscut la un grup de dezvoltare personală dedicat psihologilor. Atunci a fost primul „contact” care se dorea a fi doar profesional. Primele ieșiri de atunci au fost cu grupul de colegi, nimic mai mult.

Din iunie 2010, fiecare și-a continuat viața personală și profesională, separat, ne întâlneam fugitiv la cabinetul unde unul lucra și celalalt urma cursurile de formare. În 2014, am organizat o tabără de dezvoltare personală pentru copii împreună cu o colegă care a avut ideea de a-l chema în ajutor pe Bogdan. Din momentul acela, a început povestea noastră de cuplu.

Cât de mult s-a schimbat relația voastră de când sunteți plecați prin Europa?

Această călătorie a adus mai întâi schimbări la nivel personal. Unele situații pe care le-am întâlnit ne-au cerut să ne reevaluăm noi înșine credințele sau să modificăm anumite atitudini și comportamente. Această schimbare pe plan personal ne-a învățat să colaborăm mai bine și să fim mai în contact cu noi înșine și cu ce simte celălalt.

Cum v-ați ales traseul? Și care ar trebui să fie următoarea destinație?

Nu știam decât ordinea țărilor prin care vom trece și că era cel mai bine să nu prindem iarna în Scandinavia. Avem libertatea de a alege în fiecare zi traseul pentru că suntem mereu cu casa după noi, nu mai suntem nevoiți să facem planuri prea multe, ne putem răzgândi oricând.

Care au fost cele mai faine experiențe prin care ați trecut?

Dacă ar fi să ne raportăm la locurile pe care le-am vizitat, urcatul pe Reinebringen și priveliștea pe care ne-a oferit-o de sus asupra Arhipeleagului Lofoten din Norvegia e una din cele mai faine experiențe.

Dacă ne raportăm la oameni, ceea ce trăim azi în această mică comunitate din Spania va fi probabil una din cele mai faine experiențe din viața noastră, nu doar din această călătorie.

Și care este locul în care v-ar plăcea să vă întoarceți?

Norvegia pentru peisajele spectaculoase.

V-ați făcut prieteni noi?

Da, desul de mulți! Și ne bucură lucrul acesta!

Care este cea mai importantă lecție pe care ați învățat-o din această aventură?

Am învățat să ne bucurăm de lucrurile simple ale vieții.

Vă mai întoarceți în România? Vă mai întoarceți la viața voastră de dinainte de aventura pe roți din Europa?

Da, va trebui să ne întoarcem. Dar, cu siguranță, vom face schimbări în ceea ce privește calitatea vieții noastre.

Și, ultima întrebare, de ce ați recomanda oamenilor să trăiască această experiență?

Pentru libertate și independență, dar cel mai mult le-am recomada oamenilor să-și orienteze acțiunile către a-și îndeplini visurile.