Apariţii noi pe HBO Max, platforma care înlocuieşte HBO GO şi în România
8 martie este ziua în care ne luăm adio de la HBO GO şi putem vedea cum arată platforma care îi ia locul, HBO Max. Abonamentul va costa 4,99 euro pe lună, iar cei care au deja abonament pe HBO GO vor putea beneficia automat de noua platformă, la preţ redus – 3,30 euro pe lună. Evident, vom avea parte şi de apariţii noi pe HBO Max, aşa că am făcut o listă cu ceea ce putem vedea din primăvara aceasta.
The Matrix Resurrections
Lansat la finalul anului trecut, Matrix 4 intră încă de la lansare în oferta HBO Max. Acţiunea celui mai nou film din franciza care a făcut furori în lumea întreagă se petrece la distanţă de 20 de ani de evenimentele din primele 3 filme şi, evident, Neo este interpretat în continuare de extraordinarul Keanu Reeves. Carrie Anne Moss revine şi ea în rolul lui Trinity, iar povestea, deşi păstrează stilul care i-a adus celebritatea, aduce şi o parte nouă, la fel de interesantă, aşa cum merită fanii înfocaţi.
Dune
Fimul regizat de Denis Villeneuve, care a creat atâtea aşteptări şi atâta vâlvă anul trecut, este şi el în programul noii platforme. Ecranizarea primei părţi a celebrului roman omonim aduce în prim-plan nume importante ale momentului, precum Timothee Chalamet şi Zendaya, iar criticii de film spun că ecranizarea este una spectaculoasă şi extrem de bine construită. Dune este o saga complexă despre putere, politică, religie, trădare şi moarte, toate petrecute într-un viitor extrem de îndepărtat.
Citeşte şi: Filmul Dune, între controverse şi succes de box-office – LIFE.ro
King Richard
Drama biografică urmăreşte povestea lui Richard Williams, bărbatul care a contribuit semnificativ la drumul extraordinar al surorilor Williams, care au scris istorie în tenisul mondial. Will Smith este cel care intră în rolul tatălui Serenei şi al lui Venus şi ne arată nu doar o poveste, ci eforturile fantastice pe care le-a făcut acesta, încrederea şi perseverenţa care au contribuit la momentele în care cele 2 surori au putut fi numite legende ale sportului.
Station Eleven
Station Eleven este o miniserie de ficţiune distopică ce are la bază romanul cu acelaşi nume al lui Emily St John Mandel şi a primit critici dintre cele mai bune. Este o poveste dramatică despre felul în care supravieţuitorii unei pandemii de proporţii încearcă să reconstruiască lumea. Majoritatea populaţiei planetei a pierit, iar povestea ne duce înainte şi după tragedie, ne prezintă durerea, dar şi şansa de a lua totul de la capăt.
Peacemaker
Este deja o certitudine. Serialul lansat în urmă cu nici 2 luni pe HBO GO a fost atât de bine primit de public încât s-a decis că va avea şi un al doilea sezon. Anunţul a fost făcut chiar de John Cena, cel care are rolul principal, cel al supereroului care luptă pentru pace. Serialul este un spin-off al unui alt film cu supereroi, Suicide Squad, în care acelaşi John Cena interpretează un asasin guvernamental ce trebuie să salveze lumea de o invazie extraterestră.
Raised by Wolfes, sezonul 2
Crescuţi de lupi este tot un serial SF postapocaliptic, sub bagheta celebrului Ridley Scott, a cărei acţiune se petrece pe o planetă virgină misterioasă aflată în primele etape ale colonizării. 2 androizi primesc misiunea de a creşte copii umani într-o colonie aflată în pericol, dar lucrurile tind să se complice.
Imagini din acest articol ne-au fost furnizate de depositphotos.com.