Armando Zahiu, boxerul care la 29 de ani a fost desemnat cel mai bun hairstylist din România și antreprenor. Ce au în comun ringul de box și vopseaua de păr și cum a reușit un tânăr de 20 de ani să o coafeze pe împărăteasa Japoniei?

Armando Zahiu are azi numai 29 de ani și zilele trecute a fost desemnat cel mai bun hairstiylist din România și a primit premiul pentru cel mai bun antreprenor la Gala Club Antreprenor.

Cum a reușit? Iată o poveste extrem de interesantă și frumoasă, desprinsă parcă dintr-un film american.

Tatăl lui Armando Zahiu a fost boxer de performanță, numai că pe la vreo 20 de ani a cunoscut-o pe cea care avea să-i aducă pe lume cinci copii. Ea avea doar 15 ani și la 16 ani și jumătate l-a născut pe Armando. Primul născut, băiat, trebuia obligatoriu să calce pe urmele tatălui și să facă sport. Astfel, Armando Zahiu s-a apucat de box și până la 18 ani devenise de cinci ori campion național la categoria sa și vicecampion european. Poate ar fi continuat pentru că era foarte talentat și era cea mai mare mândrie a tatălui său, însă, o accidentare urâtă i-a adus probleme mari de sănătate.

Între timp, după antrenamente a început să meargă pe la academia de hairstyling a unui prieten din simplul motiv că acolo veneau fete frumoase. Azi așa, mâine așa, până s-a trezit că a învățat toată teoria și știa să tundă și să vopsească ca un profesionist, iar când i s-a propus să încerce meseria asta, după multe ezitări, a acceptat. În scurt timp devenea unul dintre cei mai buni și prin mâinile lui au trecut cele mai importante femei din România, dar și de peste hotare, precum împărăteasa Japoniei. Haideți să-i cunoaștem povestea!

Armando, câți ani ai?

29 de ani 😀

Mulți înainte! Descrie-mi te rog care e activitatea ta de zi cu zi. Ce faci tu în fiecare zi?

Tund și vopsesc 😀

Ai salonul tău?

Da. Am un salon pe Bulevardul Unirii.

De cât timp faci asta?

De aproape 16 ani, de pe vremea când aveam 14 ani 😀

Cum așa? La 14 ani puteai să lucrezi?

De ce nu? Am început ca ucenic.

E legal?

Dar sunt foarte mulți care lucrează așa, am avut chiar și eu și aș vrea să iau pe lângă mine puști așa mici pentru că lucrezi altfel cu ei.

Tu cum ai ales meseria asta? De ce ai ales să faci ucenicie într-un salon de coafură?

Eu am fost boxer. Nu am avut nicio treabă cu domeniul acesta deși multe dintre rudele mele lucrează în domeniu, însă sunt acelea cu care nu țineam legătura, cu care ne vedeam doar la nunți și la botezuri. Dar cred că a fost ceva în sânge care mi s-a transmis și mie.

Unul dintre prietenii mei avea o academie de hairstyling și de multe ori, după ce terminam antrenamentele de box, mergeam pe la el. Erau fete frumoase, noi eram tineri, sportivi, ne plăcea să pierdem timpul pe acolo făcând o glumă, mai una alta. Și stând atât de mult acolo, înveți teoria pe de rost, vrei nu vrei.

A trecut timpul, am învățat toată teoria pe de rost, deși nu-mi plăcea și nu m-aș fi văzut în viața mea hairstylist.

Apropo de asta, prietenii îmi spun și azi că se așteptau la oricine, numai la mine nu se gândeau că aș putea fi vreodată hairstylist. Eram un tip mai de cartier, mai înțepat, nu cu o părere foarte bună despre hairstyliști, motiv pentru care nu voiam să mă asociez cu ei și să se facă glume pe seama mea apoi.

Tu te duceai acolo pentru fete. Cum de ai rămas?

Pentru fete mă duceam, clar. Cu timpul am învățat și tunsorile și la un moment dat m-au întrebat dacă nu aș vrea să rămân în salon. Se câștigau bani mulți, dar îmi era rușine, sincer să-ți spun. „Ce să caut eu în domeniul acesta?”, mă întrebam de fiecare dată. Proveneam din alt mediu și aveam prieteni complet diferiți de breasla asta.

Pusesem și un sac de box în academie, îi învățam și pe hairstyliști să lovească și până la urmă am acceptat să rămân acolo. Începusem să câștig și bani și până pe la 17 ani devenisem profesor la academie.

La 17 ani am avut un scandal cu o mare firmă de produse profesionale pentru păr. Le foloseam produsele și ne-au spus că trebuie să facem un contract pentru asta și să le plătim niște bani ca să folosim produsele lor. Eu atunci am zis: „Cum vine asta? Noi învățăm toți cursanții să folosească produsele astea, astfel încât atunci când vor ajunge în saloane să vă facă vânzare și voi vreți să ne cereți nouă bani?”. M-a deranjat foarte tare acest lucru, așa că am schimbat produsele și am ales o altă marcă. După un timp am reușit să obțin culori mult mai frumoase decât înainte și directoarea de marketing a primei firme, când a văzut postările mele, a zis: ”Copilul ăsta e foarte talentat!”. Așa că m-a sunat și m-a chemat la o întâlnire. Atunci mi-a propus să vin la academia lor, care este una dintre cele mai mari din lume. Nu știam dacă glumește sau nu, dar era ceva șocant pentru mine, era ca și cum unui fotbalist i se propunea să meargă de la Dinamo la Barcelona.

Eram doar un puști, ea era ditamai femeia, umblată în lume și unsă cu toate alifiile. Nu știam ce să-i răspund. Mă gândeam că dacă zic „da”, ar putea să facă o glumă și să mă simt prost. Pe de o parte era o trădare pentru prietenul meu să plec de la el la academia aceea, însă, pe de altă parte era o super ocazie pentru mine, una cu care probabil nu aveam să mă mai întâlnesc altă dată. Nu am zis nici „da”, nici „nu”, iar ea mi-a spus că ne vedem la academie, în ziua de, la ora 9. M-am dus cu doi pași înainte, unul înapoi, șovăind oarecum pentru că încă nu aveam încredere că oferta e reală.

Când am ajuns acolo, am întâlnit cei mai tari hairstyliști ai planetei și de acolo pot să spun că am explodat.