Aurina Petrea și podiumul vieții sale construit prin trei meserii: profesoară, jurnalistă și sportivă de performanță la 48 de ani - LIFE.ro
Sari la conținut

Aurina Petrea este jurnalistul universal care face salturi profesionale cu grația unei balerine. „Am vrut, am reușit!”, acesta pare a fi crezul celei care s-a visat mai întâi profesoară, apoi a părăsit catedra pentru lumina reflectoarelor și printre pauze s-a antrenat într-o sală de sport zi lumină.

Se face ușor plăcută și are mereu o glumă bună pentru cei care o abordează. Vârsta este doar un număr pentru femeia care știe să asculte, să vorbească, să tragă de ea și să emită mesaje.

A intrat mai întâi într-un studio radio, și iată, astăzi, de Ziua Mondială a Radioului ne lasă pe noi să intrăm în culisele vieții ei.

Iubirile vin și pleacă, iar ele rămân de povestit, dar nu de dezbătut.

Aurina de ziua ei
Aurina de ziua ei

Cred foarte mult in copiii care vin pe lume cu un prenume hărăzit deja. Dacă aș tăia numele tău aș descoperi un prețios metal…și totuși. Cine este Aurina?

Numele meu este mai special și ai intuit bine, are o poveste..

Sunt al treilea copil al părinților mei. După primele două nașteri, medicii i-au recomandat mamei mele să nu mai aibă alți copii. Dar a riscat, pentru că dorea ca fiica ei să mai aibă o soră, să nu fie singură. A fost o sarcină dificilă, iar în momentul în care am venit pe lume, mama mea a considerat că sunt o fărâmă de aur pentru ea. De aici și originea numelui meu. Și, da, mama a avut dreptate, este minunat ca în familie să fie două surori. Sunt foarte apropiată de sora mea, Mihaela, ne înțelegem foarte bine, îmi este mereu alături și iată că dorința mamei s-a împlinit!  

Aurina cu Vasilica Ceterasu, transmisii din Maramureș
Aurina cu Vasilica Ceterașu, transmisii din Maramureș

Aurina Petrea: „De multe ori m-am împiedicat, am căzut, dar de fiecare dată m-am ridicat, mult mai puternică”

Unde ai copilărit, cu cine, cum a fost copilăria?

M-am născut într-o familie de oameni simpli, dar cu principii și valori morale. Copilăria mi-a fost marcată de perioada comunistă. Mergeam noaptea și stăteam la rând la butelii, luam alimente cu porția, dar nu pot spune că ne-a lipsit vreodată ceva. Deși era o perioadă dificilă, părinții mei au făcut eforturi ca nouă să ne fie bine, să ne asigure condițiile necesare, astfel încât să ne realizăm în viață! De la mama mea am moștenit ambiția, ea mi-a insuflat întotdeauna dorința de autodepășire. Sunt puternică, luptătoare și ambițioasă. Viața nu a fost întotdeauna blândă cu mine, m-a supus la multe încercări! De multe ori m-am împiedicat, am căzut, dar de fiecare dată m-am ridicat, mult mai puternică! Am fost nevoită să străbat prin hățișurile vieții. Am învățat din fiecare greșeală și din fiecare eșec, mi-am învăluit sufletul cu frumos, din bucuriile pe care mi le-a oferit viața și iată-mă omul de astăzi!

Citește și: Vladimir Drăghia: ”Ştiu ce înseamnă să tragi, să suferi. Sportul de performanţă este despre toleranţa la durere.”

Aurina la radio
Aurina la radio

Dintotdeauna te-ai visat jurnalistă? De ce jurnalistă?

Nu m-am visat jurnalistă, ci profesoară! Ceea ce dealtfel am și devenit! În jocurile copilăriei îmi imaginam mereu că sunt la școală, în fața clasei și le împărtășesc elevilor din tainele învățăturii. Visul meu a prins contur. Am studiat Psihopedagogia și am devenit învățătoare. Ulterior am urmat cursurile Facultății de Muzică fiind licențiată în pedagogie muzicală. Și pentru că între timp am prins microbul presei, am absolvit și un master în jurnalism.

Aurina Petrea: „Nimic nu prevestea atunci faptul că voi renunța la vocația de dascăl și mă voi dedica în totalitate acestei profesii”

Cum a început totul?

Totul a început în urmă cu 25 de ani, când am fost invitată la un post de radio local, la o emisiune de muzică clasică a reputatului profesor, Alexandru Poamă.

La câteva săptămâni, acesta a fost accidentat mortal, pe trecerea de pietoni. Colegii din radio m-au rugat să continui munca domnului profesor. Atunci am făcut primii pași în acest domeniu. În paralel megeam la școală, dar realizam și emisiuni radio. Treptat, pentru că activam într-un trust de presă, am ajuns să colaborez și cu televiziunea locală. A sunat telefonul într-o dimineață, eram de serviciu la radio, iar patronul m-a anunțat că intru în emisiune la TV cu domnul Adrian Porumboiu. Nu am putut obiecta. Așa că am realizat și primul meu interviu, pentru TV. Aveam emoții, dar am reușit cu bine să trec de această provocare, pentru că am avut un interlocutor de excepție. Aceștia au fost primii mei pași în televiziune. Nimic nu prevestea atunci faptul că voi renunța la vocația de dascăl și mă voi dedica în totalitate acestei profesii.

Aurina înainte de Live
Aurina înainte de Live

Acesta a fost debutul în presă?

Debutul meu în presa națională a fost odată cu celebrul caz de la Tanacu, cu măicuța exorcizată, la Realitatea TV, în 2005. Lucram în paralel în învățământ dar și în presă. Am prins gustul televiziunii și după câțiva ani am renunțat la catedră și din acel moment m-am dedicat în totalitate jurnalismului. Mereu am fost perfecționistă, mereu mi-am dorit să devin mai bună, așa că am urmat mai multe cursuri de jurnalism, în cadrul Centrului de Jurnalism Independent București. Șase ani am lucrat la Realitatea Tv apoi, toată echipa a trecut la România TV. Sunt 10 ani de când lucrez la această televiziune, încă de la înființarea sa. Aici fac parte dintr-o echipă extraordinară, oameni cu suflet frumos, care m-au ajutat să evoluez și le mulțumesc tuturor și în mod special, șefului meu de la teritoriu, realizatorul TV Ioan Korpoș dar și redactorului șef de la România tv, Eugen Chelemen. Au avut mereu încredere în mine, au știut să așeze omul potrivit la locul potrivit. Fiecare zi în televiziune este o provocare, nu știi nicioadă ce te așteaptă pe parcursul zilei. Cum pasiunea mea s-a transformat în job și îmi place foarte mult ce fac, nu simt niciodată că depun un efort extraordinar, deși toată ziua sunt în priză. Mă identific foarte bine cu această profesie și totul decurge firesc.

Colaj foto Aurina teren
Colaj foto Aurina teren

Aurina Petrea: „Primul lucru pe care l-am învățat la cursurile de jurnalism a fost că, jurnalismul nu încurajează viața de familie”

Care a fost primul lucru învățat?

Primul lucru pe care l-am învățat la cursurile de jurnalism a fost că, jurnalismul nu încurajează viața de familie. M-am convins în timp că este cât se poate de adevărat. Trebuie să ai lângă tine o familie înțelegătoare și care să te susțină în fiecare moment. Se întâmplă să fii nevoit să pleci să faci reportaje în diverse zone, te întorci acasă lângă cei dragi, dar exact atunci se întâmplă ceva și trebuie să pleci din nou. Pentru toate aceste situații trebuie înțelegere.

Iubirea…da, iubirea pare incompatibilă cu meseria de jurnalism. Când a apărut iubirea în viața Aurinei și pe ce ușă a intrat?

Dacă sunt iubită…nu știu… Știu doar că sunt apreciată și respectată, mai ales pentru faptul că uneori, reușesc să transform știrile tragice în adevărate povești. Și acest fapt îl datorez șefului meu, Ioan Korpoș.

Colaj teren Aurina
Colaj teren Aurina

Care a fost cel mai dificil moment al tău, de relatat?

Mereu am fost afectată de tragedii, mai ales pentru că eu empatizez foarte mult cu interlocutorii mei. Au fost momente când nu puteam să adresez întrebări pentru că nu îmi puteam stăpâni lacrimile. Și acum am o imagine în minte, la fel de vie ca atunci când s-a petrecut tragedia. La Negrești, fusese un incendiu. Flăcările au surprins în casă doi frățiori. Și acum văd cum au ieșit din casă pompierii cu lacrimi în ochi având pe brațe, trupurile carbonizate ale celor doi copii, care au murit îmbrățișați. Au fost însă și momente frumoase. Când de Sărbători făceam reportaje despre familii sărace, apoi oamenii cu suflet mare le trimiteau cadouri. De multe ori, când voiam să ajut o familie necăjită, îi prezentam cazul domnului Adrian Porumboiu. Fără să stea pe gânduri, sărea imediat în ajutor. Încărca mașini întregi cu alimente, mobilier și cadouri. Nimic nu se compară cu zâmbetul și bucuria de pe chipul copiilor. Asta era cea mai mare mulțumire pe care o primeam.

Cazuri sociale și mâini care o țin strâns pe Aurina
Cazuri sociale și mâini care o țin strâns pe Aurina

Aurina Petrea: „Aveam 48 de ani când am urcat prima dată pe scenă ca sportiv de performanță”

Aurina la Gala Culturism
Aurina la Gala Culturism

Ai făcut un salt de la învățământ la jurnalism și încă unul spre lumea sportului. Cum a apărut el în viața Aurinei?

Fitnessul și Culturismul este despre depășirea propriilor limite. A apărut în viața mea, odată cu Emilian Știrbu. El a fost cel care m-a antrenat și mi-a insuflat dragostea pentru această ramură sportivă. Inițial am respins total ideea de a urca pe scenă și asta pentru că trebuia să defilez în costum de scenă. Ulterior, am acceptat provocarea. Aveam 48 de ani când am urcat prima dată pe scenă ca sportiv de performanță. Trei ani la rând am concurat. Am obținut medalii de argint și bronz, dar nu asta este relevant. Orice sportiv care urcă pe scenă, este deja câștigător. Ca să ajungă în această postură, trebuie să muncească foarte mult. Ore de antrenamente în sală cu greutăți, trebuie să respecte o dietă strictă și să facă sacrificii. E nevoie de voință, dăruire, perseverență și ambiție. Dacă ai respectat toate acestea și ai urcat pe scenă, înseamnă că ți-ai depășit limitele și ești câștigător!  

Aurina participare concurs Fitness și Culturism
Aurina participare concurs Fitness și Culturism

Apoi ai devenit arbitru…

În urmă cu doi ani am renunțat la performanță și am devenit arbitru. Președintele Federației Române de Culturism și Fitness, domnul Gabriel Toncean, mi-a oferit această șansă. De altfel, această ramură sportivă a câștigat teren în ultimii ani și a devenit cunoscută și apreciată, datorită implicării dar și efortului depus  de domnul președinte Gabriel Toncean. Și tot el a fost cel care m-a numit ofițer de presă al FRCF, o funcție care mă onorează.  

Aurina, Președintele IFBB și președintele FRCF
Aurina, Președintele IFBB și președintele FRCF

Aurina Petrea: „Mă consider o femeie împlinită, am două fete frumoase, realizate și sunt fericită că nu am trecut întâmplător prin viață”

Aura și fiica ei, Alexandrina
Aura și fiica ei, Alexandrina
Aurina și fiica cea mare, Maria
Aurina și fiica cea mare, Maria

Ce te mai onorează?

Una peste alta, mă consider o femeie împlinită, am două fete frumoase, realizate și sunt fericită că nu am trecut întâmplător prin viață. Ele sunt bucuria sufletului meu. Am înțeles din lecțiile pe care viața mi le-a oferit că e important să învățăm cum poate fi luminată mintea, cum poate fi înseninată inima, am înțeles că e important să învățăm cum să dăruim timp celor „fără” timp, ascultându-i. Am înțeles în toți acești ani cum să trăiesc tristețea dar și bucuria celor din jur. Am învățat să mă înconjur de oameni frumoși, să trăiesc intens clipele, să primesc și să dăruiesc iubire și bucurie.

Aurina și Oscar
Aurina și Oscar
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora