Aventura unor români pe Mongol Rally: „În Kazakhstan mi s-a rupt o basculă, în altă parte a intrat roata sub mașină. Nu știu pe unde s-a rupt un cablu de ambreiaj”

Cum arată o aventură extraordinară numită Mongol Rally? Cristian Vergu și-a dorit de foarte mulți ani să ajungă pe patru roți în Mongolia. Vorbea cu prietenii săi despre această aventură, însă a durat ceva până când destinul să-l ducă în Pamir.  

Pasionat de călătorii și explorări în locuri mai puțin convenționale, Cristian Vergu nu a stat pe gânduri atunci când un prieten i-a propus să facă Mongol Rally. Însă lucruri nu au fost chiar așa de simple. A durat ceva până a găsit o mașină care să se încadreze în cerințele Mongol Rally. A luat-o de la un pastor de pe lângă Ploiești. Și s-a apucat să o refacă. Schimbat piese. Amenajat pentru locuit – de la panouri solare, la frigider și loc de dormit. 

Iar când să plece în Mongol Rally, cerințele pentru a participa s-au schimbat. Ce au făcut atunci? Vă las să aflați în interviul de mai jos. Vă spun doar că aventura lor a însemnat 22.000 de kilometri, o lună jumătate și o aventură prin țări ca Rusia, Mongolia, Kazahstan, precum și de-a lungul faimosului Pamir Highway, un traseu cunoscut pentru dificultățile sale. 

Cum a fost aventura lor de-a lungul Mongol Rally? Ce dificultăți au întâmpinat în toată această aventură? Și cum au fost primiți în Rusia, Kazahstan, Uzbekistan, Cecenia sau Mongolia? Aflați totul în interviul de mai jos: 

Povestiți-ne puțin despre aventura Mongol Rally… cât ați stat pe drumuri?

O lună jumătate și 22.000 de kilometri.

Care a fost traseul? 

Traseul a fost România, Bulgaria, Turcia, Georgia, Rusia, Kazahstan, Uzbekistan, Tajikistan, Kyrgyzstan, înapoi în Kazahstan, înapoi în Rusia. După aceea din Rusia în Mongolia, din Mongolia înapoi în Rusia și la fel în Georgia, Turcia, Bulgaria, acasă. 

Cât de sigură a fost zona pe unde ați fost?

Sigur din ce punct de vedere? Securitate? Deci din punct de vedere al securității, este ok. Te campezi oriunde, nu are nimeni nicio treabă cu tine, nu e niciun fel de problemă. Pe de altă parte, în momentul în care ai ieșit din Rusia, se circulă haotic, sunt drumuri la care se lucrează. De exemplu, Pamirul nu are parapet, nu are un drum de pământ sau de piatră.

De unde a venit ideea acestei călătorii? 

Voiam să fac o călătorie, de fapt voiam să fac Mongol Rally. Acum vreo 10 ani am vrut să fac. Și m-am documentat – de la ce am nevoie pentru mașină, la traseu. De pildă, pentru raliul Mongoliei trebuie să ai mașină până în 1000 de centimetri. Sau, cel puțin, așa era când ne-am înscris noi. Pentru a participa trebuie să ai o mașină ieftină de 500 de euro. Și, până acum, trebuia să ajungi cu ea până în Mongolia, la Ulan-Bator. După aia au făcut până în Rusia, la Ulan-Ude pentru că nu le-au mai dat voie mongolii să lase mașinile pe acolo. Și anul ăsta nu au mai trecut nici în Rusia, nici în Mongolia. Au făcut-o până undeva în estul Kazahstanului. 

Aventura unor români pe Mongol Rally: „În Kazakhstan mi s-a rupt o basculă, în altă parte a intrat roata sub mașină. Nu știu pe unde s-a rupt un cablu de ambreiaj”

Mongol Rally este până în Kazahstan…

Ciudat, nu? În fine, ideea aceasta a pornit acum vreo 10 ani de la o discuție cu niște prieteni. Dar, atunci, cam toată lumea s-a fofilat, și-a găsit scuze și s-a încheiat atunci povestea. 

Acum un an și un pic, un prieten de-al meu din copilărie îmi zice dacă nu aș vrea să facem raliul Mongoliei? Eu voiam să fac o tură din asta lungă până la Vladivostok și chiar în America. De altfel, mi-am făcut un camion de expediție și voiam să plec. Dar, dacă prietenul meu mi-a băgat bățul prin gard, m-a întors din drum. Așa că, ne-am apucam, ne-am înscris, ne-am cumpărat mașinile. Dar ne-am supărat un pic cu organizatorii de la Mongol Rally pentru că după ce noi cu un an înainte ne-am luat mașini până în 1.000 de centimetri cubi și cu specificațiile cerute de ei, cu două luni înainte ne-au zis că nu se mai face până în Mongolia, se face până în estul Kazakhstanului. Am zis ok, gândindu-ne că după cursă putem să mergem noi mai departe în Mongolia. Dar după aceea, organizatorii au zis că permit mașini până în 1.300 de centimetri. Și nu ni s-a părut corect. Apoi au zis că permit mașini cu orice motorizare, doar să fie înmatriculate până în maxim 1980. Și atunci am zis că nu se face așa… păi ajungeam să concurăm cu un Land Cruiser din ’80 cu motor de 4.2. Iar ce ne-a făcut să ne retragem din cursă a fost faptul că garanția pentru recuperarea mașinii s-a dublat. Nu mai era 1.100 de lire, ci 2.200. Am făcut calculul și la două mașini, 4.400 de lire, erau banii pe care noi ni planificasem pentru toată tura. Asta ca să nu mai spun că dacă mașina se fărâmă până ai ajuns în Kazakhstan, nu o mai recuperezi sau, te ocupi singur de treaba asta. 

Și atunci am renunțat la Mongol Rally. Dar am făcut traseul. Adică am fost până la finish, chiar cu trei zile mai devreme, nu era nimeni acolo, nici măcar o tablă pe care să scrie Finish Mongol Rally. 

Am vrut să stăm să înceapă festivitatea de sosire. De altfel, pe drum ne-am mai întâlnit câteva echipaje. Dar am renunțat și ne-am dus în treaba noastră spre Mongolia.

Dar cum e de obicei – toată lumea pleacă din același loc, trebuie să te duci cu mașina pe roți sau trebuie să ți-o trimiți undeva? 

De la Praga se merge pe roți. Ăsta-i spiritul de Mongol Rally, să faci tot drumul pe roți. Deci toată lumea din toată lumea, ca să zic așa, trebuie să ajungă la Praga cu utilajul, nu contează cum, poate să-l ducă și pe platformă. Și de la Praga se pleacă pe roți. Acum, nu e chiar pentru toată lumea la fel. De exemplu, pentru mulți vestici este mai greu să-și ia viza de Rusia și atunci pun mașina pe feribot și o trec așa Marea Caspică. Îți dai seama, deja ai scurtat traseul cu 3000 de kilometri. În plus, începuse și nebunia cu Iran și nu prea puteai să o iei pe acolo, dacă n-aveau varianta prin Rusia.

Tocmai de asta, noi ne-am făcut călătoria pe care am vrut-o cu Munții Pamir. Normal, Mongol Rally, nu include și Pamir Highway. Iar noi am vrut neapărat să trecem pe acolo. Totul pe roți.

Practic ați făcut tot traseul pe roți, nu?

De acasă până acasă, totul pe roți. Cu diverse probleme.

Adică, ce vi s-a întâmplat?

În Kazakhstan mi s-a rupt o basculă, în altă parte a intrat roata sub mașină. Nu știu pe unde s-a rupt un cablu de ambreiaj. Dar au fost probleme minore cu mașinile. Sincer, eu nu mă așteptam să reziste așa bine, mai ales la ce drumuri au fost. Erau drumuri pe unde aproape că nu puteai să stai în mașină. Îți cădeau toate în cap. 

Aventura unor români pe Mongol Rally: „Erau drumuri pe unde aproape că nu puteai să stai în mașină”

Unde a fost cel mai complicat?

A fost o porțiune pe Pamir. În două zile abia am reușit să facem 160 de kilometri. Deci ne-a rupt. Extrem de mult praf care intra de peste tot. Am început să învelim bagajele în perdelele de la duș. Aveam praf și între dinți. Mai ales că, neavând aer condiționat în mașină, trebuia să mergi cu geamurile deschise. Când venea un camion din sens invers, ridicai repede geamul, dar neavând filtre de polen, praful era peste tot. Sincer, nu știu cum am rezistat. 

Dar de ce ați făcut mașinile așa, mai ales că nu mai participați la concurs? 

Le făcusem deja. 

Ah, mașinile erau făcute înainte să vă hotărâți că nu mai mergeți la Mongol Rally?

Organizatorii au schimbat regulile jocului cu două luni înainte. Și aveam cam totul pregătit deja. 

Mașinile le-ați făcut dumneavoastră de la zero? 

Da, le-am făcut de la zero. Prietenul meu a avut noroc că și-a găsit o mașină care avea 25.000 de kilometri în bord.

Aproape nouă…

Da, exact, aproape nouă. În schimb, a mea avea 360000 de kilometri. Și a trebuit să refac tot ce înseamnă parte de punți, de suspensie, de motor, adică reparație capitală la motor. Am schimbat cutiile de viteze, mașinile aveau niște cutii cu patru trepte și mergeau foarte turat, foarte greu. Am pus cutii cu cinci trepte, ne-am amenajat în interior spațiul de dormit, zonă cu frigider, cu bucătărie, cu duș, cu apă caldă, cu tot ce trebuie.

Deci ați dormit în mașini?

Din astea șase săptămâni, cel puțin trei săptămâni am dormit doar în mașini.

Practic, le-ați transformat într-un van? 

Da, l-am transformat într-un micro-camper. Și bine am făcut pentru că, la un moment dat, am găsit niște cazări unde am preferat să dormim în mașini. Dacă nu erai atent, te mâncau gândacii.

Am avut piese cu noi, mâncare, conserve. Și asta pentru că nu prea găsești locul unde să te oprești să mănânci. Mai ales pe Pamir. Ori noi am avut frigider, am avut tot ce trebuie.

Dar a fost foarte, foarte cald. Ne-au luptat foarte mult cu căldura. Am băut la apă cât n-am băut eu în viața mea. Adică nici nu m-am spălat cu atâta apă. 

Aveți și curent? Adică ați avut panouri pe mașină? 

Am avut panouri solar pe fiecare mașină și baterie auxiliară. În timpul mersului, bateriile se încărcau de la motor, de la alternator. Iar când staționam, se încărcau de la panouri solari.

Și acum, ce ați făcut cu mașinile? 

Momentan n-am făcut nimic. Parcă nu-mi vine s-o vând că mă leagă multe amintiri de ea. 

Dar cui să o vindeți? Cuiva care vrea să facă același drum sau Mongol Rally?

Eu sincer mă gândeam să o donez cuiva care vrea să facă Pamirul sau tura asta, sau o tură lungă, cu condiția să-mi o aduc înapoi când termină. Nu vreau niciun bani, nu vreau nimic. Dar mașina asta, e clar făcută pentru experiența asta, nu pentru altceva. Merge la orice tură, dar în lumea civilizată, unde ai autostrăzi și poți să mergi cu viteză, nu ai de ce să te chinui cu o mașină care merge cu 90 de kilometri la oră. Și fără aer condiționat.

Dar nu vă mai gândiți la o nouă tură prin altă parte? 

Mă tot gândesc la Siberia, mă rog, drumul transsiberian până la Vladivostok. Eu aș fi vrut să-l fac cu camionul. Am un camion de expediție cu care voiam să merg în Americi, să ajung în America de Sud. Și cu asta aș vrea să merg până la Vladivostok, să-l pun pe vapor și să-l trec în partea cealaltă. Ori sus în Canada, ori mai jos unde este feliuța mică de Statele Unite și să cobor până la Ushuaia. Dar cu războiul și cu toate nebuniile astea, nu mai este feribot. Nu mai este vapor nici din Rusia, nici din Japonia. Și atunci mă gândeam să fac drumul oaselor pe motocicletă. 

Citește și: Povestea profesoarei care a făcut voluntariat în Tanzania și Kenya alături de elevii săi. Ce a motivat-o pe Eliza Ioana Iordache

Ce alte aventuri ați mai avut? Că pare că aveți planuri numai către zone cel puțin exotice. 

Nu neapărat. Am mai făcut, de exemplu, într-o tură de motocicletă în Portugalia, tot așa plecat din poartă și venit acasă. Mie îmi place la munte, mă mai duc pe la munte, pe la noi sau pe lângă noi, dar ture din astea așa lungi. Am mai fost o dată la Odessa, când era Odessa întreagă, cu motocicleta.

Și, evident, destinații cunoscute ca Turcia sau Grecia, dar pe astea nu le luăm în calcul. Tot așa făcute, ori cu motocicletă, ori cu mașina. 

De unde pasiunea pentru mașini și pentru motociclete? 

De mic copil… când ești neam de manivelă și te naști în neam de manivelă, nu prea ai cum să răzui pielea după tine. Tata a lucrat auto, am lucrat și eu cu el, eu sunt mecanic auto. Din totdeauna am avut pasiune pentru mașini, pasiune pentru motociclete, am avut de mic, mobră, minimobră, toate motocicletele comuniste. Am în sânge defectul ăsta, boală ăsta.

Nevasta mea îmi tot zice că am mai multe mașini înscrise la primărie decât pantaloni. Și atunci eu îi zic: „bine, nevasta, hai să mergem să mai luăm niște pantaloni, ce să facem acum”.

Cum vă permiteți să plecați așa mult, ce munciți?

Cât timp am avut afacerea, n-am putut să plec. Am început să plec după ce am vândut afacerea. Acum 25 de ani, dacă nu mai bine, am făcut un service auto pe care l-am ținut până acum 3 ani. L-am dezvoltat de la zero și acum 3 ani am ieșit din firmă. De atunci lucrez cât și cum vreau. Acum îmi permit să lipsesc o lună de acasă. Dar toți prietenii îmi tot spun să mergem în vacanță în Spania, în Portugalia, la all inclusive. Și eu le zic „luați-o voi înainte că eu fac la dreapta”. 

Parcă vacanțe în Europa asta civilizată cu avionul sau cu mașina, merg mai degrabă la bătrânețe, că nu mă vor mai ține oasele să mă duc pe coclauri, să dorm la cort, să merg cu cortul în cârcă sau pe munte. Până atunci, mergem pe coclauri. 

Și soția vă împărtășește pasiunea pentru astfel de aventuri?

Da, soția s-a îndrăgostit și ea de aceste aventuri. Ea nu era neapărat genul, dar încet, încet a început să-i placă. Soția e medic anestezist și are nevoie să se deconecteze de muncă. Lucrează în programul de transplant pulmonar și lucrează foarte mult și într-un mediu destul de stresant. Așa că, simte nevoia să plece și să nu mai vadă oameni, să plece la cucuieți, cu rucsacul în spate. 

Dar poate să plece așa pe perioadă lungi? 

Anul ăsta a fost singura dată când a putut să-și ia o lună concediu, până acum i-a fost imposibil. Dar le-a povestit colegilor despre călătoria pe care voiam să o facem și au susținut-o. 

În mod normal, mai ales la ce tip de job are, e foarte greu să pleci o perioadă așa de lungă…

Absolut. Asta zic că noi n-am mai avut niciodată un concediu mai mult de o săptămână – zece zile, maxim. Îmi zicea mereu că nu are pe cine să lase în locul ei, că este deficit de personal în spital, dar, nu știu, anul ăsta s-a întâmplat. Și eu m-am bucurat. 

De cât sunteți împreună? 

De 11 ani.

Mulți înainte. 

Da, sunt la a doua căsătorie. Am o fată de 21 de ani din prima căsătorie care stă cu noi. Este foarte independentă și foarte descurcăreață. 

A prins și ea pasiunea pentru mașini, pentru aventură? 

Pentru mașini, da. Îi place mult să conducă. Are permis de la 18 ani. Mi-a călărit toate mașinile. Dar cu mersul pe munte și cu călătoriile astea mai exotice, nu prea este. 

Deci nu ar veni cu dumneavoastră în Siberia? 

Nuuuu… nu vine ea să mănânce pe nu știu unde sau să stea fără duș câteva zile. 

Dar nu v-a fost teama să vă duceți în Rusia? 

În Rusia, în afară de controlul la vamă care se face foarte serios și cumva mi se pare normal să fie așa – ești cetățean vestic, dintr-o țară cu baza militară NATO și cu viză business, mi se pare normal să te caute și în fund, cum se spune pe românește.

Dar în momentul în care ai trecut în Rusia, nu e neapărat țara pe care o vedem noi la televizor. Adică este dezvoltată, are drumuri, are infrastructură, se circulă civilizat, oamenii sunt ok, sunt multe întâmplări de povesti din Rusia care arată că oamenii sunt foarte ok, sar să te ajute. Ne-a oprit poliția, că vorba aia, mai greșești, se mai întâmplă, nu știi locul, nu știi ușa… iar atunci când au văzut că suntem turiști, ne-au ajutat imediat, nu ne-au dat amendă. Apoi, infrastructura este foarte dezvoltată, își supraveghează drumurile din helicopter și din drone. Am campat în Rusia, inclusiv pe lângă autostradă, ne-am dus după balustradă și ne-am campat sau la colț de pădure sau la colț de sat. Nimeni nu ne-a întrebat absolut nimic. Lăsam afară masa cu scaune, n-a dispărut niciodată nimic. 

Dar ați vorbit cu oamenii despre războiul din Ucraina sau despre Putin? 

Nu, n-am intrat așa mult în detalii cu oamenii de acolo. Am trecut prin Cecenia, unde sunt controale militarizate, fiind zonă de conflict. Acolo am făcut doar 200 de kilometri într-o zi pentru că ne-au oprit de vreo 4-5 ori. Dar la fel, înțeleg că asta e situația.Sunt zone autonome, fiecare cu regulile lor. N-am avut nimic de ascuns. Oamenii au fost ok, ne-au verificat, au confirmat că am intrat pe unde am zis că am făcut-o. Oricum nu ai ce să faci… odată ce ai intrat în vamă nu pot te răzgândești.

Care a fost investiția pentru mașină? 

Mașina a costat 900 de euro. Apoi, cred că am mai băgat piese și material de vreo 3000 de euro – cu anvelope, cu frigidere, cu nu știu ce. Și muncă de aproape 3 luni. Adică eu altceva în alea 3 luni de zile nu prea am mai făcut mare lucru extra. Și atunci se consideră și aia o investiție. 

Cât v-a costat întreaga călătorie?

Nu știu, 15-18 mii de euro cu mașină. Tot, mai puțin mâncarea pe care am luat-o cu noi că nu știu să fac calculul, nu o pun, o mâncam și dacă stăteam acasă (râde). 

Dar vreau să spun ceva, viața e mult mai ieftină dacă mergi în est. De exemplu, în Kazahstan, benzina e 2 lei. Ajungi să te oftici că ai consum de 5% (râde). 

Mâncarea la fel e ieftină, adică mâncam 4 persoane cu 100 de lei. Și atunci, este ok să faci bani aici și să-i cheltuii acolo. 

Doar că nu sunt aceleași condiții de confort ca în vest…

Asta e singur… în momentul în care am văzut ce e acolo, am zis, „ce mă bucur că trăiesc în România”. 

Pe de altă parte, știați de la început că o să fie o vacanță exotică…

Da, nici n-am luat-o în calcul ca o vacanță. A fost destul de obositor. În momentul când n-ai nici drum, n-ai nici mașină confortabilă, este și cald de mori, te bucuri doar de ce vezi sau ce-ți rămâne în minte.

Adică n-ați mai face-o încă odată? 

Ba cred că da. Dar probabil că nu cu o mașină de ca cea pe care am avut-o.

Apropo, cum ați găsit mașina? 

Am ales-o eu. În tinerețile mele, ca să zic așa, am lucrat la o firmă șofer pe o mașină din asta. Vorbind de ani ’90’97, pe acolo. Și am mers cu această mașină vreo 200 și ceva de mii de kilometri, așa că am văzut că este foarte robustă. Nefiind cu injecție, fără calculatoare, fără nebunii, carburație simplă, nu prea are ce să se strice la ea și, într-adevăr, cam așa a fost. Apoi e cam singura variantă de mașină în care se poate și dormi. 

Dar a fost treabă serioasă. Până am găsit-o, până am gândit-o, până am refăcut-o – fiind totul vechi, ruginit, a fost multă muncă, am pus multe petice. Ca să înțelegi, dacă te opreai la semafor, îți mâncau câinii șosetele. 

Dar ați găsit-o în România? 

În România am găsit-o, da. Prietenul ăsta al meu, care și-a luat-o pe asta la 25.000 de kilometri, nici măcar n-a văzut-o. I-a trimis câteva poze, au bătut palma, a pus-o pe platformă și a primit-o acasă. Cât noroc să ai! Eu am luat-o de undeva de lângă Ploiești, de la un soi de preot, pastor. 

N-am avut experiențe nasoale, în schimb, am avut un accident înainte să plecăm, aici acasă. Cu 3 săptămâni înainte să plecăm, m-a lovit unu în spate, m-a aruncat în mașina din față, a făcut-o praf și-n față și-n spate. A trebuit să iau totul de la început. 

Adică era terminată, gata de plecare când s-a întâmplat? 

Abia o terminasem și îi făceam rodajul motorului. Aia e, când e să se întâmple, nu ai ce să faci. Și, am luat-o de la început. 

Citește și: „Fără pretenții de salvator și filantrop ce nu își au locul, orice acțiune de voluntariat te ajută să înveți ceva despre tine” – Alexandra Maier (Senior Corporate Social Responsibility Specialist ING Bank România)

Care e următoarea destinație, următoarea călătorie pe care o planificați? 

Sincer să fiu, cred că tot în est o să fie. Dar nu știu cu ce utilaj. Cred că mă tentează o călătorie spre Irkutsk. Dar nu știu dacă o să fie cu mașina sau cu motocicleta. Problema cu motocicleta este că trecem deasupra că acolo pe deasupra lacul Baikal și este o zonă cu mulți țânțari, mari cât nuca. Acolo am văzut oameni care mergeau pe față cu măști de apicultori. 

Și soția dvs. merge cu motorul?

Merge și ea, dar merge pasager cu mine.

Deci dacă o să mergeți în Rusia cu motocicleta, nu prea o să vină cu dvs?

În tura asta nu prea pentru că nu poate să meargă ca pasager. N-are rost să chinui femeia. Altfel ea ar vrea să vină. Ea merge cu mine oriunde. Ia-o încolo și vedem noi, îmi zice. Așa sunt călătoriile noastre: fără plan. 

Noroc că v-ați găsit…

Absolut! Norocul a fost de partea mea, clar. Eu eram deja sărit, așa că mă bucur că am alături pe cineva care se bucură de aceleași aventuri ca mine!