Beniamin Moisă, tânărul milionar plecat dintr-un sat din Iași care a ajuns să conducă companii în valoare de milioane de lire în Anglia. Poveste despre succes și putere, dar și despre căință, regrete și vulnerabilitate - LIFE.ro
Sari la conținut

În urmă cu patru ani, Beniamin Moisă a lăsat în urmă orașul din care provine și face urme în Anglia, țara care l-a adoptat. La doar 22 de ani, alături de frații săi, conduce companii care valorează milioane de lire. 

A fost autorul tuturor eșecurilor sale, dar totodată și creatorul tuturor succeselor sale. A avut un traseu întortocheat, anevoios, provocator, palpitant căruia îi poți face asocierea cu acțiunea dintr-un film american. Simte bucuria reușitei după nenumărate zbateri cu propria persoană. Într-o perioadă a vieții sale, în adolescență, a simțit că s-a pierdut din cauză că intrase în cercuri vicioase. A găsit puterea să se desprindă de acele anturaje, să învingă și să meargă mai departe către o nouă aventură, precum personajul principal din acea peliculă. 

Încă din perioada copilăriei, Beniamin Moisă a văzut ce înseamnă mediul de business. A înțeles odată cu experiențele și vârsta că antreprenoriatul vine la pachet cu bune și cu grele, dar nu s-a dat înlături. Singur nu a fost niciodată. Sunt 10 frați și sunt uniți mereu. Tatăl este și el permanent lângă ei. Este stâlpul casei, cel care i-a învățat că nimic nu se poate fără Dumnezeu. 

Am stat de vorbă cu Beniamin Moisă. Am dat peste un tânăr care nu se oprește din muncă. Gândește măreț. Pune în aplicare tot ce-și propune. Are un plan de afaceri pe următorii 20 de ani. A înțeles că timpul este prețios și vrea să-l fructifice în mod productiv. Nu poate șterge trecutul, dar poate schimba viitorul după faptele din ziua de astăzi. Nu așteaptă ca viitorul să-i ofere tot ceea ce vrea fără să muncească. O face până seara târziu. L-am găsit la ora 20.00 încă în biroul lui din Londra. Să-l cunoaștem!

Unde ești în prezent, Beniamin?

În Londra, la birou acum. 

Tot timpul ești așa formal îmbrăcat?

Așa sunt eu îmbrăcat mai relaxat. 

Prezența trebuie să fie tot timpul impecabilă, să înțeleg?

Nu m-a văzut nimeni fără cămașă. Doar la mare, eventual sau la sală. Dar pe partea de muncă, fără cămașă nu există. 

Ți-e dor de casă? Ți-e dor să fii acasă?

Poate de familie. 

Fiecare definește ce înseamnă „acasă” pentru el prin propriile simțiri. Poate însemna acolo unde îi este familia indiferent de locație, acasă poate însemna pentru tine, biroul tău de lucru sau acasă poate însemna locul copilăriei. 

Să fiu sincer?! Nu îmi este dor. Mă simt bine unde sunt și nu-nțeleg de ce să-mi fie dor. Dacă iubesc ceea ce fac și sunt unde mi-am propus, nu am de ce să duc dorul. Când mi-e dor, mă duc acolo. 

Ești unde vrei tu?

Categoric, 100%. 

Beniamin Moisă: „Pentru mine succesul este să porți un nume demn în societate și să ai familia fericită.”

Cât de greu a fost drumul spre succes?

Mă considerați un om de succes?:)

Depinde de fiecare ce înseamnă pentru el succesul. Pentru unii înseamnă să ai bani, pentru alții înseamnă să ai fericire și sănătate, pentru o altă categorie de oameni poate însemna o combinație între cele două. Pentru tine ce înseamnă?

Pentru mine succesul nu înseamnă să ai bani. Înseamnă să porți un nume demn în societate și să ai familia fericită și sănătoasă. 

Apropo de demnitate în societate, ai simțit într-o perioadă a vieții tale că ai primit stigmat în frunte sau ai simțit ocheade din partea consătenilor și acum le simți altfel, atunci când revii la Erbiceni, la familia ta?

Nu prea vin des acasă și dacă vin, vin pentru o zi sau două și nu prea apucă să mă vadă lumea. În schimb, am avut o etichetă, după cum știți noi suntem penticostali. Ei acum nu sunt de-acord cu o religie. Am decis să nu fac parte dintr-o religie, deoarece religiile sunt inventate de oameni și din cauza religiilor, se cam fac războaie. Oamenii se urăsc pe niște chestii pentru care nu ar trebui să se urască. Din cauza religiilor, noi am avut niște etichete, deși nu făceam niciun rău. Unii judecă, dar eu nu aplec urechea la ce spune lumea. Și acum, în momentul de față, 95 % mă apreciază, iar cei din categoria 5% încă dau în mine că am făcut în viață ba una, ba alta. Eu o să explic tot oriunde aș fi invitat. În curând, la o emisiune, o să explic tot cum am făcut și o să arăt și cifre și contractele cât de mari sunt. 

Deja ți-ai luat un pic de hate din urma discuției pe care ai avut-o la o emisiune tv?

Nu un pic, ci mult hate.

E greu de dus?

Am râs. Niciun om de succes nu m-a judecat. O altă categorie de oameni consideră că dacă nu furi sau nu faci afaceri ilegale, nu poți să ajungi „mare”. Eu nu am spus că am profit de milioane. Am spus că am afaceri de câteva milioane de euro. Cu ce rămân în buzunar înseamnă un procent de maxim 20% din profit. 

Beniamin Moisă: „Prima dată noi am început în România. Tata avea o tâmplărie.”

Ți-a fugit gândul să vinzi tot vreodată?

Am vrut să renunț în fiecare zi. 

De ce să renunți?

Îmi aduc aminte în decembrie, unde aveam opt proiecte deschise și în momentul acela am vrut să renunț la tot. Eram la volan și am zis că nu-mi mai trebuie nimic. Nu mă bucuram de nimic. Era stresul prea mare. 

Pe perioada pandemiei, când toți s-au retras, noi am rămas. Mi-am ținut echipa aproape zi de zi. Eu nu mi-am luat nicio zi liberă. M-am adaptat în orice situație. Am mers la muncă și în perioada pandemiei, eu am avut focus și mi-au mers lucrurile. Am scăzut prețul la lucrări. 

Citește și: https://life.ro/cine-este-romanul-care-locuieste-in-casa-lui-will-smith-din-california-si-care-vrea-sa-investeasca-in-ideile-bune-de-business-din-romania-cum-se-construieste-succesul-plecand-din-drumul-taberei-si-tr/

Explică-ne și nouă despre afacerile tale. 

Noi luăm proiecte de la zero și le ducem până la final. Asta pe parte de construcție. Noi facem și real estate. Avem mai mult de cinci case pe care le închiriem la oameni. Fratele meu face tot planing-ul pentru alte companii. De exemplu, vine o companie fără documentație. Noi avem documentație, avem relații-contracte și noi îi ajutăm pe ei. Ei știu că construiască, dar nu au documentație. 60 % dintr-un proiect este documentația. Un proiect poate avea și până la 140 de pagini. Fratele meu creează proiectul cap-coadă. Noi nu facem numai construcții, dar facem și consiliere juridică. Este o ramificație de business-uri. 

Prima dată noi am început în România. Tata a avut o tâmplărie. Nu a mers cu tâmplăria și și-a deschis o firmă de construcții pe care nu a putut acolo să o dezvolte prea mult, pentru că așa e sistemul. A făcut câțiva bani, a crescut 10 copii, a făcut o casă mărișoară, ne-a dat pe toți la școală. Pe toți i-a ținut la școală, pe unii și la facultăți. Într-un an eram 11 la școală. Mama la facultate plus noi. Și tata ne-a ținut pe toți. Cumva, tata a făcut afaceri acolo și ne-a luat și pe noi și ne-a învățat construcții. 

La ce vârstă ați mers pe teren cu el?

De mici. Noi nu aveam voie în casă. Fetele erau în casă, noi afară, la treabă. Nu exista altfel. Ne lua tata cu el la întâlniri și noi stăteam și ascultam și vedeam cum își vindea el serviciile. Noi am băgat inconștient la cap. Acum, nu există meeting pe care să nu-l câștig. 

Beniamin Moisă:„ La început, în Anglia,

m-au muncit românii de nu știam ce e cu mine.”

Spuneai că tatăl a avut o firmă, v-a luat peste tot și ați învățat meserie. Dar cum ai ajuns în Londra?

Am avut o perioadă în adolescență în care am simțit că am luat-o razna și nu mai voiam să dau bacul, dar tata mi-a zis așa: „Ia bacul, fă școala de șoferi și pleacă. Dacă ai diploma de bac și carnetul de șofer, zbori în viață de nu știi ce e cu tine.” L-am ascultat, deși nu mi-a convenit atunci. Am stat, mi-am deschis și tâmplăria apicolă. Făceam tâmplărie apicolă pe raza județului Iași și vindeam și miere de albine. După ce am luat școala de șoferi, mi-am luat bilet de avion și am venit în Londra. A fost greu până mi-am făcut acte și am învățat și engleza bine. Am muncit și m-au muncit românii de nu știam ce e cu mine. 

Deci, drumul tău a fost pavat cu nopți nedormite, poate zile nemâncate și trudă multă, să înțeleg.  

Munceam la o firmă de români pe 70 de lire, dar munceam mult. Ridicam tone pe zi pe paleți. Aveam răni la picioare de la bocanci. După ce mi-am făcut toate actele, m-am dus la o companie de englezi și am intrat ca tâmplar. Acolo m-am dezvoltat eu tare. Văzând că mi-am dat silința și făceam treabă bună, m-a luat directorul în office să-l renovez. Stând de vorbă cu directorul de acolo, i-am spus de firma pe care o avea Tudor, fratele meu, deschisă, dar nu era dezvoltată. M-a întrebat dacă aș putea să-mi iau români și să-i angajez și să iau un proiect de 60 de apartamente să mă ocup de ele. Nu am refuzat, deși mi se părea foarte mult, dar nu am lăsat ocazia să treacă pe lângă mine. Mi-am zis că n-am ce pierde. Am băgat 2, 3 oameni și în câteva luni am reușit să bag 20 de oameni. Aveam șase luni de Anglia și în șase luni aveam 20 de oameni sub mine. 

M-au întrebat oamenii de ce dintre toți, m-a ales pe mine. Eu am avut oamenii. Aici, dacă ai mâna de lucru, ai putere. Am avut oamenii aceia, iar când a venit pandemia, noi am rămas pe piață. Munceam două ture pe zi. Atunci mi-au mers mie bine lucrurile. Am terminat blocul acela, apoi m-am ocupat de altul. L-am terminat și pe acela, apoi au venit doi școli, 32 de apartamente, o clădire de office-uri. Chiar dacă nu mai făceam față, acceptam proiectele și vedeam eu cum mă descurcam. Când am văzut că lucrurile merg am început să angajăm, să ne deschidem birouri aici. Nu mi-au mers întotdeauna bine lucrurile, dar am dat înainte. Mi-am plătit oamenii la timp, deși poate nu aveam tot timpul banii, ne-am ținut de cuvânt, n-am ținut de treabă și acum suntem căutați de majoritatea companiilor.

Beniamin Moisă:„Când ți se iartă mult, iubești mult.”

Ai fi reușit de unul singur?

Nu.

Ce înseamnă frații pentru tine?

Sunt ca un corp. Sunt ca un trup. M-aș descurca foarte greu fără ei. 

Dar tatăl tău?

🙂 Tata?! Știți vorba aia: „Când ți se iartă mult, iubești mult?”. Mie mi s-a iertat mult. 

Ai reușit să creezi din nou o punte între tine și el?

Nu e o punte. Suntem unul lângă altul. Relația acum între mine și tata este foarte bună. A fost perioada aceea pe care, sincer, nu o regret, căci altfel nu învățam. Am trecut prin perioada aceea, să apreciez mai mult. 

Poate să te apreciezi și pe tine, pentru că nu doar pe ei îi făceai să sufere, dar și pe tine. Te pierduseși?

Consideram că nu mai existam. I-am salvat pe toți cei din cercul meu și m-am dus eu la fund, dar mi-am plătit toate pagubele. 

Când ai început să faci primii bani necinstiți și care a fost momentul în care te-ai trezit?

De la 15 ani am început, din liceu.

Beniam Moisă:„ Nu mai eram sub privirea părinților și la 15 ani am început să fac primii bani necinstiți.”

Atunci am gustat o altfel de „educație” primită din cercurile vicioase cu care ai simțit la acel moment să te aliniezi?

Atunci nu mai eram sub privirea părinților. Nu mă mai puteai controla. Și când am rupt lanțul, m-am dus.:)

Ai intrat, ai zis tu la o emisiune, în afaceri ilegale.

Da, dar nu vreau să dau nume. Ei au aflat sigur că eu mi-am revenit. Eram inconștient. Ne trimitea pe mine și pe alții să cerem bani. Și noi ne duceam amenințător și ne dădea și nouă o sută sau două de lei. Atunci, am realizat că puteam face bani și începusem să mergem pe cont propriu. Dar, aproape de 18 ani, am plătit un prejudiciu. La toți oamenii pe care i-am păgubit, le-am dat înapoi, chiar și mai mult. 

Cum? Prin suferință sau le-ai dat fizic banii înapoi?

Fizic, banii înapoi, la 17 ani. Am plătit în jur de 13 mii de euro. M-am achitat de tot și mi-am cerut iertare de la absolut toți și nu pentru că am fost rugat, ci pentru că am simțit așa. Și în fața judecătorului am zis: „Nu contează care e pedeapsa, mi-o asum și-mi asum toate consecințele de pe urma faptelor mele greșite.” Când a auzit judecătorul acest lucru, și-a spus, probabil, că nu sunt om rău. Mi-a zis să plătesc prejudiciul și să mă achit de tot. 

De ce ai ajuns tu la tribunal în fața unui judecător?

Au fost niște plângeri din partea cuiva. Poliția a pus cap la cap, ne-a urmărit și nah…În fine, m-am îndreptat, i-am despăgubit pe toți. Și dacă a rămas o persoană neacoperită, rezolv și acolo. Eu zic că am plătit până la ultimul leu în țară. 

Ai avut regrete?

Vă dați seama că da. 

Te mai apasă acum?

Deloc. Nu! 

Ești asumat că ai făcut greșeli, dar te-ai achitat în fața lor cu plata, cât și cu căința. 

Da. Eu am ieșit acum în față să-mi spun povestea ca om responsabil pentru faptele mele, fără ocolișuri. Poate, pe unii, îi inspiră. 

Beniamin Moisă:„Îi mulțumesc acum tatălui meu și lui Dumnezeu.”

Cui îi mulțumești pentru că te-ai îndreptat?

Îi mulțumesc tatălui meu că ne-a învățat pe toți de Dumnezeu. El este cel care ne-a spus că oricât de greu ne-ar fi, există cineva care le rezolvă pe toate. În momentul acela, am știut unde să apelăm. Am apelat la Dumnezeu. 

Îți mulțumești și ție că te-ai trezit și ai revenit cu picioarele pe pământ?

Da. Dumnezeu, se folosește câteodată de oameni. Îți dă un șoc. 

Cât timp n-ai putut să-l privești pe tatăl tău în ochi de rușine, de spaimă, pentru că te acuzai și te simțeai vinovat?

 Cred că un an. 

Care a făcut pasul?

Eu. Mi-am dat silința vreme de un an încât să-l fac să prindă din nou încredere în mine. 

E foarte frumos că voi vă țineți uniți cu toții. 

De unul singur, nu poți. Te descurci și singur, dar la scară mică. 

Beniamin Moisă:„ Suntem separați, dar împreună.”

Cred că aici e și mai mare bucuria părintelui vostru. 

Nu suntem certați nici unul cu altul. Fiecare își vede de treaba sa. Fiecare e separat, dar împreună. Unii frați sunt invidioși între ei și fac concurență. 

Ce proiecte ticluiți?

Aici, urmează să deschidem o fabrică unde să procesăm produse naturiste. Am decis să deschidem fabrică aici, să luăm miere din România, să colectăm de acolo, să o ambalăm și să o vindem aici. 

Moisa Residence e în faza de proiectare, un proiect de 40 de case inteligente, cu două drumuri private, cu office-uri, cu spălătorie auto, cu service auto, cu cafenea, cu două parcuri de joacă pentru copii și o biserică sub formă de casă de rugăciuni. Proiectul e făcut, în decembrie o să fie la Londra un eveniment la care o să-l arătăm la piață și la anul sperăm să ne apucăm de el, construcția fizică. 

Pe lângă case, spuneai că vrei să faci o școală. 

Eu am un business plan pe 20 de ani. L-am făcut anul trecut pe următorii 20 de ani, până în 2040. 2035-2040 noi vrem să deschidem Civcons Private School și acolo o să avem construcție, arhitectură. 

Ce-ți place la tine?

Că mă ghidez după deviza „nu renunț nicicum”. 

În jurul căror cuvinte guvernezi?

Ambiție, încredere, modestie, inspirație și susținere. Îmi place să ajut și alți oameni. Dacă eu nu mă postez, asta nu înseamnă că nu ajut. 

Ce nu îți place la tine?

Că nu îmi fac timp pentru mine. 

Beniamin Moisă:„ Mă implic maxim în companii și fac și facultate la Oxford.”

Cum te împarți cu viața personală?

Mulți mă întreabă de ce nu am o relație cu o fată. Mi se pare la vârsta asta că ar fi o pierdere de timp. Consider că această perioadă e bună să îți faci setup pentru viață. Investește în perioada asta cu cap și viața de la 30 de ani va fi mai ușoară. Asta sfătuiesc să facă tinerii. Fac și facultate la Universitatea din Oxford. Conduc și mă implic la maxim în companii. 

Dacă ar fi să scrii o carte, ce titlu i-ai da?

„Spune-mi cu cine mergi, ca să-ți spun cine ești.”

Tu ai fost în niște relații toxice. Consideri că acum știi mai bine să te ferești de ele?

100%. M-am fript, dar acum nu mai caut focul.

Ai pățit acum, de când ești în vizorul presei, simți că profită oamenii de tine și de situația ta financiară?

Sunt, dar îi las. Ei profită de mine, dar cât vreau eu, atât cât sunt sub controlul meu. 

Crezi că pe baza curajului tău de a fi vulnerabil, crezi că au venit oameni să apeleze la bunătatea ta și că știi ce înseamnă să fii jos, la pământ?

Da, dar am zis nu. A venit fata de care am fost eu îndrăgostit în adolescență și m-a părăsit și mi-a cerut bani. Am refuzat-o. Persoana aceea nu profită acum de mine? Mi-a dat la acea vreme „la picioare”. M-a lăsat când mi-a fost mai greu. Nu am vrut să mai amestec lucrurile. Nu vreau să o primesc înapoi în sufletul meu. 

Ești un model pentru tineri. Dar tu din România pe cine apreciezi?

Pe Ștefan Mandachi. Este cel mai real antreprenor din România. Nu face fake la nimic. El așa cum este, așa se dă. 

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora