Bogdan Mirică: Din inima României rurale pe podiumul de la Cannes. Cum a ajuns un rebel al naturii să cucerească lumea filmului și cum a trecut de la publicitate la cinematografie

Ție ți-ar fi plăcut să scrii opinii…

Da, am scris mult. Acum mi-am adus aminte. Aveam un prieten care lucra la Cotidianul și cred că exista un mini ziar numit parcă Cotidianul Tineret și acolo aveam un fel de editorial. Era foarte mișto pentru că nu exista niciun criteriu, realmente puteam să aberez despre orice și scriam mini cronici de politică, foarte la mișto, în spiritul Academia Cațavencu.

Înțeleg că în publicitate ai avut un parcurs foarte apreciat și premiat…

Am stat cred că șase ani și jumătate, am început ca junior copy writer, am terminat ca director de creație. Am lucrat la foarte multe campanii, am și regizat câteva spoturi, însă foarte puține și destul de simpluțe, însă partea cea mai mișto a fost nucleul de oameni care erau foarte efervescenți, creativi și realmente ar fi putut reuși în domeniile din care veneau inițial (UNATC, UNARTE, filosofie, filologie, etc).

De unde până unde film? Să lași o carieră care părea mai mult decât promițătoare ca să te apuci să studiezi film? Mamaie ar fi zis că am înnebunit 😊

Așa a zis și mama: „Ai înnebunit?”. Mai ales că atunci când am plecat în Anglia am câștigat o bursă, aveam toate cheltuielile acoperite și mama tot s-a îngrijorat foarte tare: „Cum poți să lași salariul ăsta bun, cartea de muncă și vechimea?”.

După vreo șase luni după ce am devenit director de creație, într-o zi am avut senzația că dacă o să rămân acolo, unde totul mergea foarte, foarte bine risc să mă prăjesc. Mi s-a părut că – mă refer strict la mine, nu la domeniu sau la colegii mei – dacă la un moment dat nu o să mai pot formula nicio propoziție coerentă, sistemul era atât de bine angrenat încât nimeni nu și-ar fi dat seama. Și mi s-a părut că erau premisele perfecte pentru impostură și involuție.

Ca un fel de angajat la stat…

Nu, din punct de vedere creativ pentru mine. Ajunsesem ca director de creație să nu mai scriu copy în fiecare zi, să vin cu idei de scenarii de reclame, pur și simplu mă duceam la întâlniri, făceam frumos, argumentam holistic și cam asta era viața mea creativă. Mi-am dat seama că o să mă frustreze la un moment dat pentru că mie îmi place foarte mult să trec de la 0 la 1, asta mă motivează cel mai mult, să nu existe nimic și cu mult efort să existe ceva. Ori unde e vorba de coordonare/supervizare foarte puțin mai apuci să-ți pui amprenta.