Camelia Zorlescu: o viață pe scenă și o amintire de netăgăduit. „Lungă, slabă și zăludă. Nu! Nu! Actrițele sunt frumoase! Ce să cauți tu în lumea lor?”

Zilele trecut a lovit o nouă veste tristă: Camelia Zorlescu, actrița care aproape 40 de ani ne-a încântat cu prezența ei pe scenă și pe ecrane, s-a stins din viață, la vârsta de 84 de ani.

Pensionată „forțat” la 60 de ani, de conducerea de atunci a teatrului Nottara, nu a părăsit niciodată scena, sufletul ei rămânând în lumina reflectoarelor, bucurându-se de aplauzele din sală. Și nu au întârziat să apară nici în realitate. Distribuită în filmul „Medalia de onoare”, al regizorului Călin Peter Netzer, Camelia Zorlescu a interpretat un rol magistral alături de Victor Rebengiuc, pentru care a fost nominalizată la Gopo.

Cine a fost Camelia Zorlescu?

Cu o pasiune manifestată încă din copilărie pentru scenă, Camelia Zorlescu a ținut morțiș să se facă actriță, în ciuda protestelor familiei. Dar mai ales în ciuda eșecurilor pentru că a picat de două ori admiterea la Facultatea de Teatru și Artă Cinematografică din București. A treia oară profesoarele din comisie s-au „bătut pe ea”, disputând care să o ia la clasa ei.

Și-a început cariera la teatrul din Târgu Mureș, la abia înființata secție în limba română, însă deși a fost premiată pentru prestația ei, și-a dorit să se întoarcă la București. A dat concurs pe unul dintre cele trei posturi de la teatrul Nottara, dar s-a înființat pe loc un al patrulea loc, special pentru ea. Și acolo și-a petrecut întreaga carieră, până la vârsta de 60 de ani, când cumva a fost pensionată forțat.

Citește și: Povestea unei vieți trăite pe scenă: Victor Rebengiuc la 89 de ani

După cum anunță pagina oficială a teatrului, am regăsit-o în distribuţiile unor spectacole care au făcut săli pline la Nottara: „Meşterul Manole” de Octavian Goga, regia: Ion Olteanu, „O casă onorabilă” de Horia Lovinescu, regia: Lucian Giurchescu, „Othello” de Willliam Shakespeare, regia: Cornel Todea, „Năzdrăvanul Occidentului” de J.M. Synge, regia: Ion Olteanu, „Ultima oră” de Mihail Sebastian, regia: Valeriu Moisescu, „Audienţă la consul” de Ion Brad, regia: Ion Cojar, „Timon din Atena” de William Shakespeare, regia: Dinu Cernescu, „Sentimente şi naftalină” de Sidonia Drăguşanu, regia: Mihai Berechet, „Pensiunea doamnei Olimpia” de I.D. Şerban, regia: Constantin Dicu, „Karamazovii” de Horia Lovinescu, regia: Dan Micu, „Jocul de-a vacanţa” de Mihail Sebastian, regia: Alexandru Dabija, „Brăţara falsă” de Paul Everac, regia: Eugen Todoran, „Scapino”, după Molière, regia: Alexandru Dabija, „Floarea de cactus” de Pierre Barillet şi Pierre Gredy, regia: Mircea Cornişteanu, „Într-o dimineaţă” de Mihai Ispirescu, regia: Dan Micu, „Henric al IV-lea” de Luigi Pirandello, regia: Dominic Dembinschi, „Păguboşii”, după M.R. Paraschivescu, regia: Gelu Colceag, „Sinucigaşul” de Nicolai Erdman, regia: Cornel Mihalache, „Prinţul negru” de Iris Murdoch, regia: Cornel Todea, „Întâlnire la Senlis” de Jean Anouilh, regia: Geo Saizescu, „Soţul păcălit” de Molière, regia: Mircea Cornişteanu, „Titanic vals” de Tudor Muşatescu, regia: Dinu Cernescu, „Aniversarea” de Thomas Vinterberg şi Mogens Rukov, regia: Vlad Massaci.
De asemenea, a jucat în peste 30 de filme, semnate de nume importante printre regizorii români, precum Manole Marcus, Sergiu Nicolaescu, Alecu Croitoru, Nicolae Corjos sau Nae Caranfil.

Viața actriței Camelia Zorlescu

Camelia Zorlescu s-a născut la Galați în 1938. Despre părinții săi povestea într-un interviu: „Tatăl meu, Petre Zorlescu, era oltean, dintr-o familie de țărani de la Bârzeii de Pădure. Au fost 11 copii. El a plecat de mic de-acasă, ca să facă școală și să ajungă cineva. A fost un om extraordinar de capabil, dotat cu o ambiție ieșită din comun.

Mama a fost o femeie de o rară frumusețe! Avea părul roșu natural, pielea foarte albă… O chema Ștefania. Am adorat-o! Din pacate, părinții mei au divorțat curând după căsătorie… Eu aveam un an, un an jumate pe-atunci. S-au mutat în case și în locuri diferite și mă furau pe rând, unul de la altul. De la Galați, unde ai mei au locuit un timp, am ajuns cu mama și cu noul ei soț la București. Era avocat, Costache Fotescu. M-a iubit din prima clipă. Și eu pe el, la fel. Avea moșie la Urziceni și vie la Valea Călugarească. Eu aveam vreo șase ani când a apărut el în viața noastră”.

De mică îi plăcea să-și improvizeze o scenă în curtea mătușii, să recite poezii, să cânte și „să se scălămbăie”. Dar nu a declarat niciodată că acesta ar fi visul ei, până într-o zi, pe la 13 ani, când, după un film la cineva care i-a schimbat viața, le-a spus părinților că vrea să se facă actriță.

Citește și: Tamara Buciuceanu-Botez o viață dedicată scenei. Povești din copilăria zdruncinată de război, declarații de dragoste și moșteniri

„Într-o zi m-am dus cu ai mei la cinema și am văzut un film care mi-a schimbat viața. Se chema „Tigrul Akbar”. Era un film frumos, american, cu Harry Peel. Nu știu exact de ce m-oi fi hotărât eu în clipa aceea să mă fac actriță, dar așa a fost! Când le-am spus alor mei cum m-am decis, s-a ținut consiliu de familie și toată lumea a zis: „Nu!”. Paie pe foc a pus o mătușă de-a mea, care a declarat: „Nu se poate așa ceva! Tu ai un nas lung și o gură până la urechi! Lungă, slabă și zăludă! Nu! Nu! Actrițele sunt frumoase! Ce să cauți tu în lumea lor?”. Bineînțeles că m-am întristat. Știam că sunt urâtă, totuși le-am răspuns: „Și Birlic e urât și a ajuns un mare actor. Așa că o să fac comedie!”.

Și nimeni nu a mai întors-o din drumul ei, care s-a dovedit cel mai frumos și care, pe lângă recunoașterea publicului și împlinirea sufletească și profesională, i-a adus și marea iubire.

„Pe soțul meu, actorul Mihai Verbițchi, Dumnezeu mi l-a dat în dar pentru părțile bune din mine. E o mare iubire intre noi. Iar „animăluțele” sunt marea noastră bogăție: la căsuța noastră de la țară avem 11 caini. Și multe pisici în casă și în jurul casei. Ni le-a dat Dumnezeu ca să învățăm zilnic de la ele ce înseamnă cinste și iubire necondiționată”.