fbpx

Căutare

Share this article

Să te îmbraci cu vesta de la Anne… ăăă, de la Moşu, zic, sperând că fiul meu de 10 ani nu a prins greşeala…

Vigilent, răspunde: Deci, e de la Anne, nu-i aşa, mami?… Aaaaa! Moşu sunteţi voi, nu-i aşa?, că ştiu de la şcoală, aşa mi-au zis şi colegii, că adulţii sunt Moşu’.

Uite aşa începe ieşirea dintr-o copilărie naivă, dulce, în care  există Moş Crăciun şi Zâna Măseluţă….

Tu ce crezi? – îl întreb ca să câştig timp.

Eu am dovezi şi că există, şi că nu există. Adică ştiu sigur că există, pentru că anul trecut eraţi toţi în camera mea şi când am coborât la pom, erau cadourile acolo, deci nu aveaţi cum, nu se putea, era imposibil să le fi pus voi, dar anul acesta eraţi deja jos… Nu ştiu ce să cred.

L-am privit şi mi-am dat seama că doreşte să creadă din tot sufletul şi l-am văzut că nu-i convine adevărul, că-l dezamăgeşte realitatea. Nu a mai zis nimic, iar eu am asistat la prima… maturizare a unui copil, la prima lui îndoială, la prima mână pe umăr a realităţii şi asta m-a întristat puţin.

Când ajungem să nu mai credem în miracole? Pentru că asta înseamnă Moş Crăciun de fapt: un miracol. Care este anatomia fenomenului prin care ochii noştri ajung să se închidă, cum are loc procesul prin care îndoiala închide mirarea? Asta înseamnă să creşti? Se pare că da. Nu e distractiv să creşti, poate de aceea, îmi explic, Iisus spunea că Împărăţia Cerurilor aparţine copiilor şi celor ca ei, pentru că, probabil, mirările unui copil nasc minunile, pentru că ochii lor măriţi de emoţie văd mai sus decât o putem face noi…

Copilă fiind, eu am crezut în  Moş Gerilă (România avea graniţele închise pentru Moş Crăciun) care o singură dată, doar o singură dată, mi-a adus exact, dar exact ce am visat: o cameră de păpuşi! Şi ţin minte ca acum podeaua rece pe care am mers în dimineaţa de Crăciun, traversând toată casa de la ţară şi văzând sub pom muuuult visatul cadou. Nici acum nu sunt sigură că nu l-a adus el, deşi este foarte posibil, erau anii în care Ceauşescu era persoană, nu devenise monstru, iar în magazine găseai de toate…

Revenind, fiul meu, şi ca el, toţi copiii de vârsta lui sau mai mari, experimentează trezirea la realitate care este ireversibilă, iar noi, cei de lângă el, încercăm să i-o facem cât mai plăcută, cât mai lină. Nu ştiu dacă ne pricepem, nu ştiu dacă avem reţeta, dar ştiu că măcar încercăm.

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next
promoted
articles
loading...

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO