Când Povestaşii sunt Unu şi Unu - LIFE.ro
Sari la conținut

Când Povestaşii sunt Unu şi Unu

Share this article

Marţi seara, la Bonton Palace din Herăstrău s-au adunat peste 30 de artişti, sportivi şi jurnalişti, care şi-au donat fotografiile din copilărie în care apăreau alături de o jucărie sau doar într-un instantaneu, pentru a fi licitate în cadrul unei campanii de susţinere a copiilor născuţi prematur.

Carmen Avram, vicepreşedinta Asociaţiei Povestaşii, a dezvăluit în deschiderea evenimentului cum a înţeles, copil fiind, că fiecare dintre noi suntem o bucăţică de istorie şi că Istoria mare se construieşte pe toate poveştile noastre. Acestei campanii i s-au alăturat 34 de personalităţi, care apar în tablouri alcătuite din două fotografii, una recentă, în care sunt surprinşi alături de o jucărie, şi una din copilărie. Între aceştia, Bogdan Dumitrache, Rodica Lazăr, Alina Gheorghe, Tily Niculae, Marius Florea Vizante, Dan Bittman, Călin Goia, Dan Teodorescu.

Fondurile strânse (aproape 80.000 de lei) vor fi folosite de Asociaţia Unu şi Unu, beneficiara evenimentului organizat de Asociaţia Povestaşii, pentru a dona unor maternităţi „cuiburi”- un set de lucruşoare necesare copiilor aflaţi în incubatoare, care au rolul de a le asigura acestora confort şi căldură. Pe lângă „cuiburi”, asociaţia va dona mănuşi şi botoşei, dar şi jucării care pot fi sterilizate şi aşezate în incubatoare.

Lista participanţilor la campanie este completată de: Carmen Brumă, Carmen Moise, Leonard Doroftei, Dan Negru, Adelin Petrişor, Octavia Geamănu, Anca Lungu, Oana Zanfir, Ela Crăciun, Iuliana Tudor, Mircea Badea, Andrei Năstase, Sabina Iosub, Adrian Mănuţiu, Carmen Avram, Adrian Ursu, lingvistul Ana Iorga, istoricul Filip Iorga, Adina Halas, Andreea Berecleanu şi designerii Veronica Zaharia şi Laura Olaru.

„Mulţi dintre ei şi-au păstrat jucăriile din copilărie. Acesta a fost şi primul apel al campaniei, să venim cu jucăria veche. Mulţi dintre ei au fost păstrăcioşi, dar au mai fost şi unii stricăcioşi sau prea darnici, şi atunci au rămas fără ele. Pe unele am reuşit să le completăm noi, le-am cumpărat de la licitaţii, am făcut rost de jucăria care apărea în poza originală. N-am reuşit la toată lumea, ca urmare unele sunt doar poza veche lângă poza nouă”, a declarat preşedintele Asociaţiei Povestaşii, jurnalistul Adrian Ursu, pentru News.ro, menţionând că Maternitatea Bucur va fi prima care va beneficia de donaţii.

„Nu în ultimul rând, sper ca peste doi-trei ani, să avem astfel de poze, cu copilaşul care era cu jucăria din incubator şi, când va fi mare, când va fi sănătos şi puternic, la trei-patru ani”, a adăugat preşedintele Asociaţiei Povestaşii, care apare în poza recentă alături de două maşini de jucărie pe care le-a păstrat din copilărie.

Diana Gămulescu, vicepreşedinte al Asociaţiei Unu şi Unu a spus că  prin acest gest, Povestaşii le-au oferit această oportunitate extraordinară de a continua şi de a transmite mesajul că aceste cuiburi chiar au un rol semnificativ, chiar dacă par un detaliu. Licitaţia a fost condusă de Gianina Corondan şi s-a desfăşurat şi pe Facebook. În ciuda unor intervenţii ale unor utilizatori ai reţelei de socializare, toate tablourile au fost adjudecate de persoanele prezente în sală, cu valori cuprinse între 300 şi 7.300 de lei. Preţul de pornire a fost de 100 de lei, iar pasul a fost stabilit la aceeaşi sumă. La licitaţie au participat oameni de afaceri, reprezentanţi ai companiilor Carrefour, Cris-Tim şi Medlife, precum şi protagonişti ai tablourilor vândute, precum Adrian Ursu, Carmen Avram, Adelin Petrişor şi Adrian Măniuţiu.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora