„Cartea Oglinzilor” a scriitorului român Eugen Ovidiu Chirovici va apărea şi în România după ce a avut un mare succes în peste 38 de ţări - LIFE.ro
Sari la conținut

„Cartea Oglinzilor” a scriitorului român Eugen Ovidiu Chirovici va apărea şi în România după ce a avut un mare succes în peste 38 de ţări

Eugen Ovidiu Chirovici este la momentul actual unul dintre cei mai citiţi autori de cărţi de ficţiune, după ce volumul său „Cartea Oglinzilor” numit de The Guardian drept „un fenomen editorial internaţional” s-a vândut în peste 38 de ţări din întreaga lume.
Share this article

Eugen Ovidiu Chirovici este la momentul actual unul dintre cei mai citiţi autori de cărţi de ficţiune, după ce volumul său „Cartea Oglinzilor” numit de The Guardian drept „un fenomen editorial internaţionals-a vândut în peste 38 de ţări din întreaga lume.

Cartea a fost tradusă şi în limba română şi va intra în librăriile din România pe 9 februarie, purtând semnătura editurii Rao, după cum anunţă news.ro.

Eugen Ovidiu Chirovici este absolvent al facultăţii de de Comerţ din cadrul Academiei de Studii Economice (ASE), fost jurnalist de presă economică în România, atât presă scrisă (Curierul naţional), cât şi radio şi TV (BBC, Europa liberă, TVR) şi autorul a numeroase volume de eseistică şi istorie economică publicate în România. O perioadă a fost şi consilierul primului ministru, precum şi consilierul Guvernatorului Băncii Naţionale a României. The Guardian spunea că „a scris 10 poveşti «mistere literare» în Romţnia de-a lungul a două decenii, dar piaţa era prea mică pentru a putea trăi din cărţile lui şi a lucrat mai întâi ca jurnalist”.

Foto: chirovici.com

În urmă cu aproximativ 5 ani a decis să se stabilească în Marea Britanie. „Fiul meu absolvise University of Cardiff, iar soţia mea primise o ofertă foarte bună de lucru pentru o companie multinaţională cu sediul în UK. Aşa că mi-am spus: De ce să nu încerc?”, povesteşte Chirovici pe site-ul său. Aşa a ajuns scriitor român în Anglia.

Despre „Cartea Oglinzilor”, Chirovici spunea că a scris primele schiţe în numai 4 luni. A revizuit de patru-cinci ori apoi manuscrisul înainte de a-l trimite mai multor agenţi literari. Şapte dintre ei i-au cerut manuscrisul complet ca apoi să-l refuze fără a spune de ce.

L-am mai revizuit încă o dată şi am decis să vând manuscrisul unei mici edituri. Robert Peett, fondatorul şi managerul Hooland Books, o mică editură din Newbury mi-a răspuns că i-a plăcut foarte mult cartea, dar ar trebui să ne întâlnim şi să discutăm înainte de a semna un contract. Ne-am întâlnit două săptămâni mai târziu la o cafea şi mi-a spus că manuscrisul meu este pra bun pentru editura lui, că nu-şi permite să plătească un avans, iar distribuţia cărţii va fi destul de precară. M-a sfătuit să mai încerc să o trimit unor agenţi literari şi m-a convins să o fac”, povesteşte Chirovici tot pe site-ul său.

În scurt timp a fost contactat de agenţia britanică, Peters Fraser and Dunlop (PFD) cu care a şi semnat un contract.

Acum drepturile de publicare ale cărţii sunt deţinute de Penguin Random House – Century, în Anglia şi de Simon & Shuster, în Statele Unite.

Cartea Oglinzilor” îl aduce în faţa cititorului pe agentul literar Peter Katz care, în cei cinci ani de carieră, a evaluat sute de manuscrise. Niciunul dintre acestea însă nu a reuşit să îi stârnească interesul precum fragmentul trimis de misteriosul Richard Flynn. Student la Princeton la vremea când se petrec faptele din povestirea lui, Richard oferă atât de multe detalii despre uciderea profesorului Joseph Wieder, încât Katz nu ştie ce să creadă: oare autorul manuscrisului este criminalul sau doar are informaţii care pot duce la elucidarea cazului? Intrigat, agentul literar demarează o investigaţie pe cont propriu pentru a descoperi adevărul.

O intrigă foarte bine pusă la punct. Un roman incredibil şi scris cu măiestrie. Nici nu îţi dai seama că este scris de cineva pentru care engleza nu este limbă maternă“, a scris Rachel Mills, de la Peters Fraser & Dunlop (PFD), Londra. Un roman cu adevărat genial, care m-a captivat de la prima pagină“, a apreciat Francesca Pathak, editor la Century, citată de news.ro

În materialul publicat în 2015 de The Guardian, Eugen Ovidiu Chirovici declara că „Nu sunt sigur că înţeleg ce mi se întâmplă. Este compleşitor şi neaşteptatviewscnt”, iar cartea sa era numită „un fenomen editorial internaţional” de către jurnaliştii acestei mari publicaţii britanice.

Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora