Cât costă o vacanţă în Cappadocia
Când te gândeşti la o vacanţă în Turcia te gândeşti la plimbări lungi pe străzile din Istanbul, la un resort de lux pe malul mării sau la zborul cu balonul în Cappadocia. Dar Cappadocia nu este doar despre zborul cu balonul. Sigur, e musai să îl faci dacă ajungi acolo, dar întreaga zonă îţi oferă o mulţime de poveşti şi atracţii extrem de interesante, de la oraşe subterane şi tuneluri la grote şi coşuri de zâne, sculptate de vânt şi ploi. Înainte să pleci la drum e bine să ştii însă şi la ce să te aştepţi, aşa că am vrut să văd cât costă o vacanţă în Cappadocia, dar şi care sunt obiectivele ce nu trebuie ratate.
Cât costă o vacanţă în Cappadocia
Pandemia a schimbat mult lucrurile şi în privinţa vacanţelor în Turcia, aşa că preţurile sunt acum considerabil mai mici decât în urmă cu 2 ani.
Am găsit, de exemplu, o ofertă pentru un sejur de 7 nopţi cu plecare în data de 24 septembrie la numai 304 euro de persoană. În preţ sunt incluse zborul cu avionul, taxele de aeroport, cazarea în cameră dublă la hoteluri de 4 şi 5 stele, 3 nopţi în Cappadocia şi 4 nopţi în regiunea Antalya, mic dejun, transferurile între aeroport şi hotel şi ghid vorbitor de limbă română. Nu sunt incluse prânzul şi cina şi nici excursiile, care se plătesc la faţa locului.
Poţi opta însă şi pentru o vacanţă DIY dacă ai răbdare şi te pricepi să găseşti oferte cât mai bune. Ca să ajungi din Bucureşti în Cappadocia ai 2 variante de zboruri – poţi să zbori cu Turkish Airlines şi vei face escală la Istanbul, pe aeroportul Ataturk sau poţi alege pentru operatorul low cost Pegasus Airlines, care face escală tot în Istanbul, dar pe aeroportul Sabiha Gokcen. Prima companie are, de obicei, ore mai bune de zbor, în timp ce cea de-a doua cucereşte cu diferenţa de preţ la bilet. Ambele ajung însă în acelaşi loc, la Kayseri, iar dacă te organizezi din timp, poţi găsi un bilet dus-întors şi la 100 de euro.
Citeşte şi: Cum arată cele mai luxoase hoteluri din Turcia – LIFE.ro
Când vine vorba de cazare, şi să nu vrei să găseşti o ofertă convenabilă şi nu ai cum. Sunt o mulţime de locuri de cazare în zonă, de la pensiuni cochete la hoteluri luxoase, iar cu 40 de euro pe noapte găseşti cu uşurinţă o cameră dublă, pentru 2 persoane, frumos aranjată şi cu toate facilităţile de care ai nevoie. Goreme este localitatea preferată de turişti, dar nici Nevşehir, Urgup şi Avanos nu sunt de lepădat. Oricum, indiferent de locul în care te cazezi, ţine minte că toată zona e de vizitat.
Mâncarea şi dulciurile sunt extrem de accesibile, inclusiv în restaurante, nu doar pe stradă. Când vine însă vorba de alcool, acesta se găseşte rar şi este scump.
Când să mergi în Cappadocia şi ce să vizitezi
Uită de poveştile cu vremea prietenoasă din Turcia, o lungă perioadă de timp. Este valabil pentru staţiunile de la mare. Iarna, în Cappadocia, e frig, foarte frig şi de obicei ninge din plin. Nu degeaba găseşti în apropiere de Kayseri una dintre cele mai populare staţiuni de schi din ţară. Pe de altă parte, vara este extrem de cald aici, lucru ce ar putea să te încurce când vine vorba de excursii cât e ziua de lungă.
Aşadar, ideal este să mergi acolo primăvara şi toamna. Sigur, baloanele – atracţia preferată a turiştilor din ultimii ani – zboară în orice anotimp, cu condiţia să nu bată vântul prea tare, să nu plouă sau să nu ningă. Vestea bună este că pandemia a adus scăderi substanţiale pe preţurile zborurilor, aşa că în loc de 250, chiar 300 de euro de persoană, acum găseşti bilete şi cu 75 de euro. Ideal este să alegi însă un bilet de 135 – 180 de euro, pentru că baloanele cu cele mai mici preţuri zboară, în general, şi cel mai jos, limitând panorama şi posibilitatea realizării unor poze de pus în album.
Pe lângă preţ, e important să verifici şi dacă primeşti în banii de bilet şi transportul de la hotel şi înapoi, numărul de persoane care intră în nacelă şi altitudinea la care ajunge balonul. Trebuie să mai ştii şi că decolarea se face din apropiere de Goreme şi numai la răsărit, deci va trebui să te trezeşti la o oră neobişnuită, mai ales pentru o zi de concediu.
Aşa cum spuneam, Cappadocia înseamnă însă mult mai mult decât zborul cu balonul. Acesta este, dacă vrei, cireaşa de pe tort. Cappadocia este un podiş aflat la altitudine de 1100 de metri. Situat la intersecţia unor rute comerciale extrem de importante, zona a stârnit interesul multor cuceritori, aşa că a fost, pe rând, sub stăpânirea persanilor, mongolilor şi romanilor.
Oamenii care s-au refugiat aici au profitat de roca moale ca să sape în ea, construind astfel oraşe subterane în care să se poată ascunde de cotropitori. Au fost descoperite 36 de oraşe vechi de peste 2.000 de ani, unele aşezate chiar şi pe 8 etaje, dar cercetătorii spun că mai sunt multe locuri rămase încă secrete.
Oraşul Goreme este de vizitat în tihnă, la picior, ca să-i descoperi poveştile şi aromele deosebite, să te plimbi pe lângă magazinele cu covoare şi baloane, să cauţi grotele de pe dealuri sau să urci pe platforma care îţi oferă o panoramă ce îţi taie răsuflarea. Tot aici găseşti şi un muzeu în aer liber inclus în patrimoniul UNESCO, un complex monahal ale cărui biserici şi mănăstiri sunt săpate în stânci.
Cel mai mare oraş subteran din Cappadocia şi unul dintre cele mai mari din lume, cel de la Derinkuyu, a fost descoperit din greşeală, de un localnic, în urmă cu 58 de ani. Are 8 etaje, fiecare cu o destinaţie diferită: dormitoare, sală de mese, bucătărie, cramă şi chiar grajd şi poate adăposti până la 20.000 de oameni.
Şi dacă tot ai ajuns în zonă, nu strică să-ţi păstrezi timp ca să vizitezi şi lacul vulcanic Nar, canionul Ihlara, Valea Porumbeilor, castelul Uchisar, Valea Călugărilor, Valea Imaginaţiei şi Valea Iubirii, dar şi atelierele de ceramică. Întreaga zonă este fascinantă şi merită admirată pe îndelete.