Aţi vorbit despre spălatul fructelor şi legumelor sub jet de apă. Pe internet circulă tot felul de idei: să le speli cu apă cu oţet, cu bicarbonat, cu tot felul de soluţii. Ce facem?
Spălarea cu bicarbonat şi lămâie nu are niciun fel de noimă. Noi le spălăm sub jet de apă pentru efectul mecanic pe care îl are apa şi pentru diluţia pe care o realizează la nivelul suprafeţei, dar trebuie să fim conştienţi că şi în interiorul lor, dacă au fost expuneri la substanţe chimice, există şi oricât le-am spăla nu o să le putem elimina complet.
Sigur, există şi varianta să le mai lăsăm 10-15 minute în apă, la fel, pentru fenomenul de diluţie, prin care substanţele care sunt la suprafaţa fructelor şi legumelor se elimină în apă. Însă nu avem niciun fel de posibilitate de a le elimina în totalitate.
În ultimii ani, Comisia Europeană şi autorităţile medicale, la nivel internaţional, au redus progresiv nivelele acceptate de expunere la substanţe chimice tocmai pentru că doresc ca în viitor cantitatea la care suntem expuşi să fie din ce în ce mai mică. Ne-am dat seama cu toţii că această explozie de boli neoplazice, boli autoimune, patologii neurologice degenerative este cauzată într-o anumită măsură de aceste substanţe chimice. Şi chiar dacă anumite boli nu sunt iniţiate, nu sunt declanşate de metale grele, spre exemplu, sunt cel puţin agravate ca evoluţie. Şi aici discutăm de boli neurologice degenerative, de anumite forme de cancer unde prezenţa metalelor grele nu face decât să accelereze procesul respectiv.
Aţi vorbit despre echilibru şi nu pot să nu aduc în discuţie consumul de zahăr, care pare tot mai mare. Putem să îl considerăm un element toxic?
Depinde de cantitatea în care îl consumăm. Este clar că ceea ce caracterizează societatea actuală este o incidenţă crescută a bolilor metabolice. Discutăm de diabetul zaharat, dar nu doar de el. Cea mai importantă boală metabolică este obezitatea.
Obezitatea nu înseamnă doar depunere de grăsimi la nivel abdominal sau la nivelul întregului organism. S-a dovedit că obezitatea determină modificări metabolice extrem de importante, cum ar fi creşterea rezistenţei la insulină, apariţia steatozei hepatice, a inflamaţiei hepatice, asemănătoare unei hepatite numită steatohepatită sau apariţia dislipidemiilor cu creşterea colesterolului, trigliceridelor, lipidelor totale, toate aceste lucruri având un impact asupra sistemului cardiovascular şi aici discutăm de infarct miocardic – din ce în ce mai frecvent la vârste tinere, 30-35 de ani, pacienţi care ajung la spital cu infarct de miocard şi care necesită montarea de stenturi, accidente vasculare cerebrale de tip ischemic la tineri.
Această obezitate afectează capacitatea pulmonară pentru că adipozitatea abdominală scade complianţa plămânului şi aceşti pacienţi pot să dezvolte boli pulmonare cronice. De asemenea, o boală pulmonară cronică cauzată de obezitate determină sindromul de apnee în somn. Acest lucru înseamnă că pe perioada somnului nu respirăm suficient de bine şi se produce o scădere a nivelului de oxigen, lucru ce are un impact la nivelul creierului.
Trecând în revistă toată această descriere vedem cum obezitatea, care pare banală, ajunge să genereze o serie de complicaţii pe mai multe aparate şi sisteme. De ce am ajuns la obezitate? Pentru că mâncăm hiperconcentrat, pentru că nu avem informaţii sau nu dorim să avem informaţii. Dacă am şti, de exemplu, ce cantitate de calorii este într-un aliment cu siguranţă ne-am gândi de 2 ori. Vă dau un exemplu pe care l-am trăit în străinătate, unde la restaurant găseşti în meniu şi numărul de calorii, lucru care va fi şi în România într-un timp foarte scurt: în momentul în care vezi că un hamburger cu cartofi prăjiţi are 1600 de calorii te gândeşti de 2 ori dacă vrei să îl mănânci.
Obezitatea trebuie redusă pentru că generează cel puţin patologii la nivelul mai multor aparate şi sisteme, cum ar fi sistemul nervos central, sistemul cardiovascular, zona digestivă şi hepatică.
Dacă tot suntem la acest capitol vreau să vorbim un pic şi despre postul intermitent pentru că a luat o amploare foarte mare în ultima vreme. Este o soluţie să reducem numărul orelor în care ne alimentăm sau ne dezechilibrează mai rău?
Postul intermitent are anumite valenţe terapeutice pentru că obligă organismul să utilizeze anumite depozite. Însă şi acest post intermitent are anumite limite. Nu putem să împingem peste normal perioada de abstinenţă şi perioada de pauză dintre mese.
Pe de altă parte postul intermitent are o valoare foarte bună pentru că opreşte alimentaţia seara. De cele mai multe ori, în postul intermitent, ultima masă este undeva după-amiaza spre seară, lucru care este benefic pentru că nu suprasolicităm organismul cu calorii în perioada în care nu avem nevoie de ele. Este ilogic să mâncăm la ora 21.00 extrem de mult dacă urmează să ne culcăm şi toate acele calorii se vor depozita la nivelul organismului şi vor determina până la urmă creşterea masei adipoase.
Este util pentru că reglează, pe de o parte, zona de rezistenţă la insulină şi, nu în ultimul rând, utilizează din aceste depozite. Însă nu recomand un post intermitent pentru perioade foarte lungi de timp. Cred că este rezonabil undeva la 12-14-15 ore de fasting, e o zonă care ne poate ţine în zona sigură. Nu recomand postul negru decât în anumite circumstanţe şi dacă persoana respectivă poate să facă acest lucru din punct de vedere medical. Este foarte periculos. Am avut pacienţi care au ajuns la spital după ce au încercat 2-3 zile să nu mănânce nimic şi să consume doar lichide, lucru care poate să pună în dificultate funcţionarea normală a organismului.
