Cătălin Dinu, tânărul care a renunțat la o carieră promițătoare pentru a fi alături de bătrâni: „Singurătatea este un sentiment care, la un moment dat în viață, se va așeza peste noi și ne va afecta”

Faptele bune sunt emoțiile noastre, expresia afectivității, empatiei, compasiunii. Ele pornesc din inimă. Să fii bun cu ceilalți stă în ADN-ul nostru pentru că este o stare de spirit pe care o îmbrățișezi dacă vrei sau nu, fără să simți că faci un lucru forțat. Culmea este că bunătatea unui singur om poate trezi aceleași sentimente într-o mare de oameni. Să fii bun se poate propaga de la un om la altul și se poate ridica întreaga vibrație a unei comunități așa cum se întâmplă și în interiorul Asociației Niciodată Singur-prietenii vârstnicilor. 

Cătălin Dinu, director executiv al singurului ONG din România care se ocupă de vârstnicii singuri, guvernează în viață în jurul unor credințe, iar alături de membrii echipei sale care, la fel, se perindă în jurul unor valori comune, se luptă împreună pentru vârstnicii singuri sau aflați în situații dificile de viață. Domeniul ONG-ului l-a ales, el doar deschizând brațele și inima. Se întâmpla asta undeva prin 2015.

Deși plănuiește proiecte noi cu colegi care fac programul Niciodată Singur în alte țări din Europa, Cătălin este alături de cauza vârstnicilor de pe când lucra la o  agenție de comunicare. Ca să rezum, un an mai târziu a renunțat la viața de agenție și s-a făcut freelancer pentru a ajuta ONG-urile să comunice mai bine și să strângă fonduri. Vreme de cinci ani a coordonat la Niciodată Singur comunicarea și strângerea de fonduri, iar astăzi coordonează întreaga activitate a organizației din rolul de director executiv. 

Cătălin, cum arată perioada curentă la tine? Cu ce te identifici?

Suntem în Octombrie, luna pe care la Niciodată Singur o numim „al doilea Crăciun”. Pe 1 Octombrie am celebrat Ziua Internațională a Vârstnicilor prin vreo 10 evenimente în mai multe orașe, ne pregătim de raportări și, între timp, am fugit și la întâlnirea colegilor care fac programul Niciodată Singur în alte țări din Europa, pentru a mai plănui proiecte noi împreună. E o perioadă agitată, dar frumoasă!

Cătălin Dinu:„Cauza vârstnicilor a fost mereu cea mai apropiată de mine”

Rețelele de socializare m-au adus la tine. Corect spus, cunoștințele pe care le avem în comun. Am descoperit un Cătălin care nu stă cu mâinile în sân în fața vârstnicilor. De cât timp le întinzi mâini de ajutor?

Sunt alături de cauza vârstnicilor din 2015. Pe vremea aceea lucram într-o agenție de comunicare și o prietenă ne-a rugat să ajutăm la lansarea unui program ONG pentru vârstnici. Am lucrat foarte bine împreună, mi-a plăcut foarte mult cauza și am înțeles atunci care sunt nevoile vârstnicilor din România și faptul că sunt insuficient deservite de către stat, dar și de către societatea civilă. Cumva domeniul ONG m-a ales și un an mai târziu am renunțat la viața de agenție și m-am făcut freelancer pentru a ajuta ONG-urile să comunice mai bine și să strângă fonduri. Povestea mea cu Niciodată Singur a început în 2016, pentru 5 ani am coordonat comunicarea și strângerea de fonduri, iar astăzi coordonez întreaga activitate a organizației din rolul de director executiv. Sunt fericit să pot lucra în singura organizație din România care se ocupă de singurătatea bunicilor noștri, încercând să le ofere o bătrânețe pe care o merită.

De ce te-ai aplecat asupra vârstnicilor și nu altei medii de vârstă? Îi asociezi cu bunicii tăi, poate, și dragostea pură pe care le-o porți lor?

În anii de freelance, am colaborat cu peste 20 de cauze de tot felul, de la educație, protecția mediului, dezvoltare comunitară sau dezvoltare internațională. Am avut cu fiecare dintre ele o legătură puternică pentru a le putea oferi cea mai bună variantă de a comunica cu publicul lor și asta mi-a oferit o vedere de ansamblu despre ce înseamnă mediul non-profit de la noi. Asta m-a ajutat în 2019 să fondez alături de Dana Gonț și Valentin Georgescu, Centrul de Resurse în comunicare, un ONG care are fix misiunea de a ajuta societatea civilă să comunice mai bine. Dar cauza singurătății vârstnicilor a fost mereu cea mai apropiată de mine. Pe de-o parte, mi-am pierdut bunicii destul de devreme și cred că a venit o nevoie și de aici. Dar, ceea ce m-a fascinat mereu la această cauză este faptul că singurătatea nu este despre decizii proaste de viață sau despre tragedii care ni se întâmplă. Este un sentiment care, la un moment dat în viață, se va așeza lângă noi și ne va afecta. Natural. Și stă în puterea fiecăruia dintre noi să intervenim și să le întindem o mână de ajutor celor de lângă noi.

Citește și: https://life.ro/tinerii-au-grija-de-batranii-nostri-studentii-de-la-constructii-fac-cumparaturile-pentru-persoanele-vulnerabile-din-bucuresti-si-din-tara/

Care este povestea ta, dar și a Asociației Niciodată Singur-Prietenii vârstnicilor în cadrul căreia ai rolul de director executiv?

M-am născut în București în toamna lui 1986. Ca orice puști din anii ‘90, am copilărit cu prietenii în fața blocului, cerând mingea bunicii de la geam și luând ciocolata pe datorie de la magazinul din colț. Am avut multe visuri despre ce vreau să devin în viață, visuri care se schimbau mereu, de fiecare dată când vedeam ceva nou. Am terminat facultatea de regie film și am un master în producție multimedia, asta pentru că încă din vremea liceului am început să lucrez la radio. Am lucrat adunați vreo 10 ani în radio și media, loc în care mi-am dezvoltat creativitatea, am învățat să lucrez în echipă și să fiu concis. A urmat etapa de agenție care m-a pregătit cu lucratul sub presiune, apoi am fost freelancer 6 ani, timp în care am învățat să lucrez pe 5 proiecte simultan. Sunt un om dinamic, mă plictisesc repede de ceva care nu merge și îi disper pe colegii mei de birou cu ideile mele zilnice. Vă ziceam mai devreme cum am ajuns din întâmplare în mediul ONG. Cred că a fost o etapă naturală și de un an de când povestea mea a devenit foarte mult despre Niciodată Singur, cred că m-am schimbat destul de mult. M-am așezat ca persoană, sunt mult mai calm și mă încarc zilnic cu energie de la colegii mei.

Cătălin Dinu:„ Rolul nostru e să aducem bătrâneți demne pentru bunicii singuri din orașele României”

Sub ce formă sau forme este ajutorul tău direct?

Cum îmi spune colega mea Bianca, sunt mireasa Niciodată Singur. Nu numai pentru că toate bunicile noastre vor să îl pupe pe „domnu’ director” și că mă duc la televizor. Rolul meu în organizație este să ii susțin pe colegii mei minunați și să le ofer resursele necesare ca lucrurile să se întâmple bine și să aibă impact în viața vârstnicilor. Sunt omul care răspunde la apelativul “Cătăăăăă” din celălalt birou, conectez departamentele între ele, rezolv orice problemă care apare, sunt interfața pentru consiliul director, fața zâmbitoare și de încredere pentru toți partenerii și susținătorii, omul cu ideile și cu ridicarea moralului.

Ce activități se întreprind în interiorul asociației?

Rolul nostru e să aducem bătrâneți demne pentru bunicii singuri din orașele României. Sunt peste 450.000 de oameni în această situație, așa cum am descoperit într-un studiu pe care l-am derulat anul trecut. Programul presupune să aducem în viața vârstnicului singur un voluntar care îi oferă sprijinul de care are nevoie prin vizite săptămânale la domiciliu, sprijin practic pentru cumpărături, ridicarea rețetei de la medic sau alte nevoi și acea vorbă bună de care au nevoie cu toții. Dincolo de asta, organizația oferă vârstnicilor mici bucurii, precum vacanțe de vară gratuite, mese de sărbătoare sau ieșiri la tot felul de evenimente. Recent am deschis în București și un centru de socializare destinat bunicilor singuri, pe Intrarea Mantuleasa 4, unde vârstnicii au atât activități zilnice, cât și un spațiu doar al lor de socializare. 

Nu le faci pe toate singur, cred cu tărie asta. Poate chiar este o deviză de a ta după care te orientezi având în vedere și numele asociației. Ce-mi poți spune despre ceilalți din echipă?

Am reușit în ultimul an să construim o echipă frumoasă și funcțională. Colegii mei sunt plini de energie și sunt foarte dedicați cauzei, altfel nu le-ar ieși lucrurile minunate pe care le fac. Bianca coordonează programele noastre și, deși este foarte tânără, are o minte de strateg desăvârșit. Daniel se ocupă de tot ce înseamnă relația cu vârstnicii, de la semnalarea cazului, până la compatibilizarea cu voluntarul și întreaga experiență a programului și este cel mai calm și rațional dintre noi. Vali coordonează cu multă creativitate activitatea de la centrul de socializare, are aproape 2 metri și toate doamnele din program sunt topite după el, iar Vicky are grija de noi toți și, întocmai ca o mamă, se asigură că programul iese perfect. În celălalt birou, Dana, jurnalist cu experiență, se ocupă de comunicarea organizației și zilnic vine cu niște texte absolut geniale, iar Ana, cu o minte sclipitoare, înțelege bazele de date și programe complicate pentru a oferi donatorilor noștri, cu multă transparență, toate informațiile despre cum sunt cheltuiți banii lor. Ne bucurăm, de asemenea, foarte mult, când Catalina, cea mai cool contabilă din lume ne vizitează sau când Laszlo, președintele organizației vine să lucreze din birou și se lasă cu hohote de ras. Și cu multe dulciuri. Dincolo de noi, există o armată de oameni cu inima mare, 300 de voluntari Niciodată Singur care vizitează bunicii și care le oferă bătrâneți mai frumoase. Fără ei, noi nu am exista!

Cătălin Dinu:„Nu m-am gândit niciodată la mine ca la un salvator”

Câți oameni, câți vârstnici au călcat pragul asociației și s-au bucurat de tot ce întreprindeți frumos acolo?

În cei șapte ani de când există Niciodată Singur, au fost cu siguranță peste 1000 de vârstnici cărora le-am oferit o bătrânețe puțin mai blândă. În clipa aceasta, aproape 300 de bunici din București, Brașov, Cluj, Iași, Constanța, Brăila, Pitești și Ploiești primesc vizitele și sprijinul voluntarilor săptămânal. E ca o familie care crește de la lună la lună. Mai avem 70 de vârstnici care vin la centrul pe care l-am deschis acum 3 luni în București și ocazional mergem să bucurăm cam 550 de seniori care locuiesc în cămine. 

Ce îți iei frumos pentru suflet din ce faci, Cătălin?

Ceea ce mă bucură foarte mult este să văd cum lucrurile se întâmplă natural. E natural să fim alături de cei de lângă noi. E natural să ajutăm și e natural să facem parte dintr-o comunitate sănătoasă. Cred că îmi iau această normalitate care vine cu bucuria că încă există oameni care cred în bun simț și care înțeleg că acele 2 ore pe care ei le oferă vârstnicilor în fiecare săptămână schimbă cu adevărat vieți. Poate ne-am construit o bulă, dar e bula care crește cu fiecare lună și care poate să genereze o schimbare pe termen lung. Poate Niciodată Singur va pune oamenii pe gânduri și data viitoare când ies la cumpărături, îl vor întreba și pe bunicul de la etajul 4 dacă are nevoie de ceva sau îl va face să poarte o conversație cu ei. Sunt gesturi mici, dar care ne schimbă în interior și ne îmbogățesc. 

Cât de tare te încarcă pe tine să fii în mijlocul lor?

Întotdeauna întâlnirile cu vârstnicii sunt savuroase. Există atâta experiență și atâtea povești în acești oameni, încât e fascinant. Trebuie doar să le oferi cadrul în care ei să se deschidă și să se simtă ascultați. De exemplu, este o experiență inedită să mergi la o șezătoare de tricotat a Fularului de la Bunica, un eveniment în care doamnele talentate în arta tricotatului se adună, împletesc și povestesc. Sau să le însoțești pe doamnele noastre de la cercul creativ la o sesiune în Casa Memorială Ion Minulescu. De curând, pentru că vrem ca aceste povești să nu se piardă, am lansat și podcastul Buni la vorbă, în care lunar stau de vorbă cu un bunic Niciodată Singur, care ne dă sfaturi de cum să trăim mai frumos. Pot spune că nu mă plictisesc la serviciu și că mereu plec cu informații și trăiri noi.  

Care sunt mesajele pe care le primești de la beneficiari? Ce sentimente te încearcă atunci când vin, poate, și-ți mulțumesc?

Vin către noi mesaje tot timpul. Voluntarii și echipa au darul de a pune și mult suflet atunci când organizăm orice pentru vârstnici. Pe 1 Octombrie, de exemplu, am avut mai multe evenimente pentru Ziua Vârstnicului și am auzit mesaje de tipul „V-ați întrecut pe voi!”. Auzim asta destul de des, ceea ce ne bucură enorm pentru că înseamnă că organizația chiar le aduce beneficii. Cele mai emoționante mesaje pe care le primim sunt cele de tipul „Voi sunteți familia mea!”. Ne întristează, dar în același timp, ne și bucură pentru că ne responsabilizează. Bunicii simt că fac parte din ceva important și știu că se pot baza pe noi oricând.

Să înțeleg că în fața mea stă un Cătălin împăcat sufletește care pune capul pe pernă liniștit noaptea știind că zilnic oferă ajutor celor care au nevoie de el?

Nu cred că mi-am pus problema asta vreodată. Nu m-am gândit la mine ca la un salvator. O privesc ca pe o provocare, prin care trebuie să facem niște lucruri din jurul nostru să funcționeze așa cum ar trebui. Vorbim despre un întreg mecanism pe care îl construim și de la care sperăm să facă valuri de bine pentru vârstnicii singuri ai României. Și de la care sperăm să schimbe mentalități. De când sunt director executiv, îmi dau voie destul de puțin să gândesc cu latura emoțională. Voluntarii sunt cei care aduc emoția și prietenia bunicilor. Eu trebuie să rămân în zona rațională, pentru a le da lor în continuare resursele ca să putem continua motivele de bucurie și să ajungem la cât mai mulți seniori. În afară de asta, somnul e foarte liniștit, dormitul e una dintre pasiunile mele.    

Cătălin Dinu:„Împreună cu echipa ne concentrăm să creștem programul”

În jurul căror cuvinte guvernezi?

Am perioade când îmi rămâne în cap câte o expresie pe care o folosesc foarte des. Acum sunt la „Eh, aia e!”.  Colegii chiar mi-au făcut un tricou cu asta, de ziua mea. Cumva face parte din tot demersul meu personal de a scăpa de perfecționism și de a lua situațiile neprevăzute așa cum sunt. Mai cred foarte tare în puterea lui ÎMPREUNĂ (care e și cuvântul nostru pentru donații prin SMS – ÎMPREUNĂ la 8845 – 2 euro/lună) și în DEMNITATE.

Ce îți place la tine?

Mereu mi-a fost greu să răspund la astfel de întrebări. Cred că cel mai mult îmi place că pot să transmit lucruri foarte bine celor din jurul meu și să mobilizez. De asta îmi place toată zona de comunicare și strângere de fonduri. În toți acești ani, am perfecționat acest lucru și mă bucură că îmi iese de cele mai multe ori. Și îmi mai place faptul că dacă sunt pasionat de ceva, găsesc mereu energia să fac lucruri.

Sunt și lucruri care nu îți plac?

Cu siguranță! E o listă lungă de lucruri care ar trebui îmbunătățite. Dar e timp pentru toate, cu siguranță!

Apropo de faptul că tu pui la cale tot felul de proiecte, ce urmează în perioada imediat apropiată?

Împreună cu echipa, ne concentrăm să creștem programul și să ajungem la cât mai mulți vârstnici singuri, care ar putea beneficia de ajutorul nostru. Pe final de toamnă, plănuim deschiderea unor echipe noi Niciodată Singur și ne adunăm forțele pentru toate lucrurile pe care le vom face în decembrie: surprize pentru vârstnici și o campanie de strângere de fonduri.

Să fie, oare, perioada aceasta la tine cea mai fructificată perioadă din viața ta? O poți descrie ca fiind astfel?

Cred că fiecare perioadă din viața mea a avut părți minunate și părți care m-au ajutat să cresc și să învăț lucruri noi. Încerc să mă bucur de fiecare etapă, să o iau ca atare și să încerc să le fac cel puțin interesante pe fiecare. Dar pot spune că mă simt foarte bine acum, da!

Care este lucrul cel mai curajos pe care l-ai făcut până acum?

Cred că a fost momentul în care am înțeles că pot să fiu fix ce îmi doresc să fiu și pot să fiu eu însumi. Părinții mei m-au crescut în spiritul acesta, dar a durat până la maturizare să înțeleg cu adevărat cum pot să aplic asta la mine.

Cât de mult te onorează rolul tău în societate?

Nu știu dacă mă onorează, dar mă bucură cu siguranță. Faptul că te trezești dimineața și te apuci de făcut fix ce îți aduce bucurie, e mare lucru. Și pentru asta sunt recunoscător!

Mă întreb dacă coincid planurile tale de acum un deceniu în urmă cu planurile din prezent. Tu ce îmi poți reda?

Cred că în fiecare poveste în care sunt implicat, planul e același. Chiar dacă vorbim de acum 10 – 15 ani sau de acum. De fiecare dată vin cu energie și gânduri bune și îmi doresc să iasă treaba, chiar dacă e despre viața personală sau profesională. În rest, sunt deschis la orice îmi oferă viața. Cred ca lucrurile se întâmplă cu un motiv. 

Dacă ar fi să ne și întoarcem la Cătălin, cel cu 10 ani în urmă, ce poți să enunți despre el? Cu o inimă la fel de mare și cu o plăcere de a spune „da” faptelor bune?

Lucram in radio la acea vreme și, fix acum 10 ani am fost voluntar pentru prima dată în viața mea, printr-o întâmplare. Am găsit un anunț pe internet, am aplicat și așa am participat la un program internațional de terapie prin artă cu beneficiari din categorii vulnerabile. A durat câteva săptămâni bune, timp în care am stat în Italia și am cunoscut voluntari din foarte multe țări. Nu credeam că voi ajunge să urmez calea aceasta, dar viața mi-a arătat altceva. Cum spuneam mai devreme, nimic nu e întâmplător.