Câte suflete încap într-un Smart? Tea Ștefănescu a împachetat totul și a plecat în lume împreună cu iubitul, câinele și o pisică: „La frontieră, polițistul ne-a cerut să-i arătăm animalele, să se asigure că sunt vii”
Tea Ștefănescu este om de comunicare, masterat în geografie și dezastre naturale la University of Derby, în UK, iar la începutul acestei veri, împreună cu prietenul ei, cu un câine și o pisică, au împachetat totul într-un Smart și au plecat în lume. Prima destinație din călătorie, Spania, acolo unde prietenul ei și-a găsit un job. Când și în ce direcție vor pleca mai departe, își iau libertatea de a afla la momentul potrivit.
Dacă vrei să știi câte suflete și câte lucruri pot încăpea într-un Smart pentru câteva mii de kilometri, citește povestea Teei.
Cât de multe lucruri, oameni și animăluțe pot încăpea într-un Smart?
Tea Ștefănescu: Ai fi șocată. Foarte, foarte multe. Așa, la prima vedere, el e foarte mic, dar cumva dacă le înghesui pe toate, le organizezi, le împingi în cele mai mici locuri, încap multe. Acum suntem trei membri în familie, dar când am plecat la drum am fost patru. Pe lângă câine, am luat și pisica cu noi, pe care am lăsat-o în Serbia, la părinții prietenului meu. Deci am plecat noi doi, pisica, cățelul, bagajele și echipamentul de camping, că am plecat și cu cortul. Noi am zis că vrem să campăm pe drum și au intrat așa toate – izoprene, saci de dormit, cortul, și – destul de minimal – o pungă cu diverse de bucătărie: tacâmuri, boluri, o căniță, așa cât am putut și noi să înghesuim pe acolo, haine, încălțări. Mare parte din bagajul pe care l-am avut – că eu mi-am vândut cam tot ce aveam în România – mi-am îndesat toate lucrurile, toate bunurile mele în niște cutii și mare parte din ele le-am trimis pe un transport. Era imposibil, n-aveam nicio șansă să-mi iau toate lucrurile cu mine într-un Smart. Eram conștientă de asta și le-am pus pe un transport pe un curier care mi le-a adus aici la destinație.
Care era destinația?
Tea Ștefănescu: A fost aici în Mijas. Mijas Pueblo îi zice. E un sătuc într-un munte. Prietenul meu a plecat în Spania, cu vreo două luni înainte de călătoria noastră, să se angajeze. Am avut mare noroc că sora lui deja era stabilită în această zonă, ceea ce a ajutat și pentru job, și pentru cazare, acomodare și așa mai departe. Când a găsit un apartament în acest sătuc, în munte, am zis ”gata, plecăm”.
Câte suflete și câte lucruri pot încăpea într-un Smart pentru câteva mii de kilometri? Ne spune Tea Ștefănescu
Ce are acest sătuc de munte din Spania față de România?
Tea Ștefănescu: Are sensul de aventură, cumva. Pentru noi a fost important să plecăm din București, un oraș pe care nu prea îl mai suportam, să zic așa. Era foarte sufocant pentru mine. Nu mai puteam. Simțeam că nici nu pot să mă bucur de toate lucrurile pe care le poate oferi Bucureștiul din punct de vedere cultural și social și așa mai departe, nu mai aveam energie pentru asta din cauza agitației și a aglomerației și a poluării și toate cele și voiam să fac pasul spre undeva în afară. Nu știam exact unde e acel loc în afară. Inițial am cochetat cu ideea de a pleca în Grecia, dar s-au așezat lucrurile astfel încât să plecăm spre Spania. Simțeam așa în mine nevoia asta de a pleca undeva departe.
Și ce ai găsit?
Tea Ștefănescu: Am găsit și bune și rele, ca peste tot. Pe drum, venind încoace, cu vreo 800 – 900 de km înainte de destinație, am avut neplăcerea de a ne lăsa mașina pe drum pe autostradă. Ni s-a rupt cureaua de la alternator, am tras pe dreapta pe banda de urgență și mașina n-a mai pornit. Eram obosiți după drum, eram efectiv… da, a fost o experiență care m-a dat un pic peste cap pe mine. A venit așa un pic cam pe neprevăzute, chiar dacă noi ne-am semi-pregătit și pentru situația în care ne lasă mașina, dar m-a dat un pic peste cap emoțional și psihic toată situația. Prima stare cu care am ajuns în Spania a fost ”Doamne, ce am făcut? De ce naiba am plecat eu de acasă la 4000 de km cu un Smart, cu câinele, cu bagaj?”.
A fost o stare destul de tensionată. Primele zile, prima săptămână, neavând nici mașină aici – că a trebuit să ne închiriem o altă mașină să ajungem la destinație – noi am fost inspirați și ne-am calculat oarecum acest risc că mașina se poate strica în orice moment și ne-am luat o asigurare, o asistență rutieră, un abonament de asistență rutieră, care includea și servicii precum tractarea mașinii, s-o ducă la un service și asta ne-a ajutat că n-am rămas așa pe autostradă fără niciun pic de ajutor. Am sunat, au fost foarte prompți. În jumătate de oră, 40 de minute a venit o autoutilitară, ne-a ridicat mașina și ne-au dus-o undeva. Dar și asta a fost o experiență, că eram în mijlocul câmpului și au venit ăștia să ne tracteze. Era un tip foarte agitat, care spunea că nu ne primește cu câinele în mașina lui, că el ne lasă în câmp, că nu poate să ne ducă nicăieri, că el n-are jurisdicție să ne ducă până în primul oraș și ne-a dus la un hotel de tiriști, în mijlocul efectiv nicăieri-ului. Până la urmă ne-am descurcat. Am găsit soluții și variante, ne-am închiriat o mașină, am ajuns la destinație. Mașina noastră a rămas în urmă, draga de ea. Aici ajungi și în orașul ăsta unde accesul e destul de limitat dacă n-ai o mașină – că asta a fost și raționamentul nostru pentru care am plecat cu un Smart: să avem o mașină mică, să ne putem descurca cu ea, să ne ducă de colo colo. Aici, când am ajuns, eu în primă fază m-am simțit destul de izolată. N-aveam nici mașină, în autobuz era foarte ciudat că nu permiteau accesul cu câinele, iar eu sunt destul de legată de câinele meu. Îl iau cu mine aproape peste tot, nu prea există să rămână el în urmă și eu să plec. A fost destul de ciudat că nu puteam nici să cobor în oraș pe coastă cu autobuzul, n-aveam nici mașină, depindeam de Bolt sau de Uber, ceea ce însemna o cheltuială destul de mare.
În primă fază mă gândeam ”Doamne, cine m-a pus pe mine să mă mut aici în vârf de deal, într-o țară străină, limba n-o înțeleg, mi-e dor de casă”. Am avut un mental breakdown că mașina de spălat rufe de aici nu e atât de modernă cum era mașina pe care o aveam eu acasă. Nu-mi arăta pe display cât timp durează spălarea, de exemplu, și eu nu știam ce programe sunt alea. Am dat un program de m-a ținut patru ore, a mers mașina. Nu mai puteam, adică aveam așa tot felul de încercări care mă puneau efectiv să lucrez la abilitatea mea de let go și o să fie totul ok, take it step by step, răbdare, o să fie bine, mantre din astea. Dar odată ce a venit și mașina noastră, că am pus-o pe o platformă, am reparat-o, a venit aici. A venit mașina, am început și eu să mă adaptez, să mă obișnuiesc cu casa, să intru într-o rutină și s-au așezat lucrurile altfel. Pe mine m-a ajutat mult chestia asta cu mașina, că îmi oferă mobilitate.
Cum îl cheamă pe câinele tău?
Tea Ștefănescu: Cali.
Și în România aveai voie să intri cu el în autobuz?
Tea Ștefănescu: Da. În tramvai, în autobuz, în metrou, în tren. Și în Spania ai voie, culmea, că Spania este o țară destul de pet friendly. Ei se declară ca fiind una dintre cele mai pet friendly țări, chiar le consideră pe animale membri ai familiei, nu sunt doar simple animale. Și eu eram foarte încântată, mai ales că am citit articole că orașul de pe coastă Fuengirola e unul dintre cele mai pet friendly orașe de pe Coasta del Sol și aveam niște așteptări foarte mari. Și când mi-a tăiat filmul că nu poți să intri cu câinele în autobuz – în orașul principal pot, dar de aici din munte, din orașul din munte până în jos nu e o distanță foarte mare – în 20 de minute ajungi, 15 – 20 de minute, doar că nu permit accesul cu animale.
Zi-mi cum a fost în afară de acest incident cu mașina, cum a fost călătoria?
Tea Ștefănescu: Drumul a fost o plăcere. Mie mi-a plăcut extraordinar de mult. Pe drum am avut o experiență inedită și mie îmi place și foarte mult să conduc, și vibe-urile și starea pe care o am la volan e una foarte, foarte bună.
Noi am luat-o prin Serbia pentru că mama prietenului meu locuiește acolo. La graniță nu ne-au cerut actele pentru animale. Am întrebat noi dacă vor și pașaportul pentru animale. S-au uitat foarte circumspecți la noi: ”Animale? Aveți animale în mașină?”.
Imaginează-ți un Smart cu bagajele până sus, plus doi oameni și polițistul ne-a întrebat: ”mai aveți oxigen și pentru animale în mașina asta?”. Nu înțelegea unde mai intră și încă două animale.
Era contrariat și a spus că vrea să le vadă dacă sunt vii.
Serbia e o țară foarte frumoasă, mie mi-au plăcut peisajele, am ieșit pe la Drobeta Turnu- Severin, pe la Porțile de Fier, am mers la mama prietenului care stă undeva foarte aproape, cred că la vreo 30 de minute de graniță, chiar acolo lângă și după aceea am luat-o spre Belgrad, ca să mergem spre Croația. Din Serbia am trecut în Croația, din Croația am trecut în Slovenia, din Slovenia am trecut în Italia, din Italia în Franța și din Franța în Spania. Au fost șapte zile în total, 3800 de km cu un Smart care nu prinde mai mult de 120 de km. Adică la 120 km simți că îți iei zborul, că te lansezi către alte lumi cumva. La depășiri, când depășeai TIR-ul, trebuia să ții de volanul ăla să nu te dea stânga, dreapta. Am făcut mușchi la mână din cauza asta, dar a fost foarte faină toată experiența în sine, locurile în care ne-am oprit, oamenii.
Tea Ștefănescu: „Planul nostru este să strângem bani și să ne facem acest camper van și apoi să plecăm din Spania să vizităm Spania, Portugalia și s-o luăm ușor spre Africa, am vrea neapărat să mergem și în Maroc”
Au fost pericole, riscuri la care te-ai așteptat sau la care nu te-ai fi așteptat și au apărut?
Tea Ștefănescu: În afară de chestia asta cu mașina care ne-a lăsat destul de aproape de destinație, n-am întâlnit pericole sau situații neprevăzute. Ca și cheltuială ne-a dus mult mai mult toată chestia, toată aventura, decât ne-am calculat noi, din cauza faptului că ne-a lăsat mașina. Am cheltuit, cu tot cu transportat mașina de unde ne-a lăsat până aici la noi, platforme și așa mai departe, cred că am cheltuit undeva la 3000 €. Ne-am calculat vreo 1500, dar am dat numai pe transport și pe reparația mașinii 1500 €. Adică noi când am plecat am analizat posibilitatea de a veni cu avionul inițial, pus câinele la cală, și venit cu avionul și pus mașina pe platformă. Dar am zis că ieșim un pic cam scump, dacă tot vrem să venim cu mașina, hai să facem și un road trip prin Europa și ne-ar fi costat – că ne-am interesat – dacă ne aduceam mașină din țară pe platformă până în Spania ne costa 900 €. Noi am dat 1200 € doar să ne aducem mașina din Spania în Spania. Am avut oricum tot felul de aventuri cu mașina, adică asta a fost tema principală, că pe lângă că ne-a lăsat mașina, după aia când ne-a transportat-o un nenică de acolo de unde ne-a lăsat la noi la Malaga a pierdut un număr de înmatriculare și tot felul de chestii din astea. Acum, zilele trecute am parcat mașina neregulamentar. Ne-au ridicat mașina, deci asta cu mașina pot să spun că e cea mai mare neprevăzută pe care am întâmpinat-o până acum. E mai complicat aici cu transportul. Oricum sperăm să ne găsim o cazare un pic mai accesibilă în oraș, în orașul principal. Astea sunt planurile de viitor.
Cât v-ați propus voi să stați acolo?
Tea Ștefănescu: Nu ne am propus încă, nu avem un termen fix stabilit. Prietenul meu s-a angajat aici. Plănuim să stăm un an, un an doi, dar acuma depinde ce alte oportunități apar pe parcurs. Visul nostru este să avem bani să ne luăm o autorulotă sau un van, o dubiță și s-o convertim. Mie îmi place foarte, foarte mult, trebuie să recunosc, îmi place foarte, foarte mult pe drum. Când am ajuns aici chiar am simțit un soi de depresie că s-a terminat călătoria și mie mi-a plăcut tare mult și aș fi vrut să mai fiu așa pe drumuri încă cel puțin câteva luni. Și da, planul nostru este să strângem bani și să ne facem acest camper van și apoi să plecăm din Spania să vizităm Spania, Portugalia și s-o luăm ușor spre Africa, am vrea neapărat să mergem și în Maroc, dar înapoi, cumva mi-a plăcut foarte mult Italia, mi-a plăcut Grecia, aș vrea să mai vizitez zona asta de Mediteraneeană, țările mediteraneene în continuare cumva la pas așa, dar pe un ritm mai încet. Acum pe drum am fost un pic grăbiți, că prietenul meu trebuia să se întoarcă la muncă, și n-am avut timp așa tihnit să stăm să vizităm, să ne oprim oriunde am fi văzut cu ochii cum ne-am fi dorit noi. Am fost așa, mai alert. Altfel am fi petrecut mult timp pe drum.
Nu mă surprinde această latură aventuroasă a ta și mie mi se pare că se potrivește foarte bine cu cealaltă latură ecologistă a ta. Spune-mi cum te-ai apropiat tu de mediu?
Tea Ștefănescu: La mine a venit oarecum natural. De când eram micuță eram pasionată de mediu și de animale, voiam să devin medic veterinar sau orice care salvează sau care are grijă de animale. Pentru mine a fost un subiect așa central cumva în viață, dar nu prea m-am înțeles bine cu materiile la școală. Dorința mea era nu neapărat să salvez animalele astea domesticite, ci mai mult în zona de animale sălbatice. Eram destul de conștientă, de la o vârstă fragedă, de faptul că sunt în pericol, că sunt în proces de extincție multe dintre ele, că dăunăm foarte mult mediului și voiam să contribui și eu cumva.
Când eram mică, într-adevăr natura pentru mine era un sanctuar, un loc în care mergeam să mă relaxez, să mă retrag cumva dintre oameni, să am timp pentru mine și pentru conexiunea asta cu mediul natural, dar pe parcurs – cu schimbările climatice, cu toate evenimentele care se întâmplă în ziua de astăzi – a devenit un loc care îmi provoacă multă anxietate, combinată cu plăcere și cu relaxare. Mi se pare că, în ultimii ani, inclusiv anul ăsta, totul devine mai presant, cu toate lucrurile care se întâmplă de la focuri, inundații și multe alte evenimente extreme, parcă au devenit cumva normalitate.
Cum vezi tu această evoluție? Încotro ne îndreptăm?
Tea Ștefănescu: E greu de zis. Eu n-am o perspectivă foarte pozitivă. În mine se luptă oarecum două laturi: e latura asta we are doomed, o să murim cu toții, e nasol, nu mai avem scăpare și mai e și latura asta ”măi, hai că totuși e un proces, oamenii învață, o să apară tehnologii emergente care or să ne ajute să ieșim din tot necazul ăsta”. Am latura asta de speranță că totul o să fie ok, dar și latura de we are fucked.
De ce ai simțit tu să-ți faci studii în zona asta?
Tea Ștefănescu: Eu am avut o profesoară de geografie în liceu care m-a inspirat extraordinar de mult. Eram în punctul ăla în clasa a 12-a în care nu știam ce fac cu viața mea. Știam că vreau să fie clar ceva legat de mediu, de natură, de animale și am avut profesoara asta de geografie care m-a inspirat super mult. Așa că am zis că o să dau la geografie. În țară n-am vrut neapărat să stau, că știam povești de la Facultatea de Geografie că ba e bine, ba e rău, ba e nu știu cum și am zis hai să încerc totuși să plec în afară. Am aplicat la o facultate în Anglia, m-au acceptat. Am fost și acolo în hei rup să plec și să fac față, am avut o experiență super faină, m-am apropiat foarte mult de subiectele astea de tot ce ține de ecologie, de sustenabilitate, am avut multe proiecte practice, foarte faine și apoi restul e oarecum istorie. Am venit în țară, mi-am găsit ceva la Viitor Plus. Aveam nevoie de un an sabatic după facultate, am zis că îmi iau o pauză că am lucrat destul de intens în timpul facultății ca să mă și întrețin acolo, să-mi fac și studiile și a fost destul de obositor. Un efort destul de mare și am zis că îmi iau o perioadă în timp liber să mă relaxez. Eu am venit în 2019, în toamnă, deja la începutul lui 2020 a venit COVID-ul. M-am retras la țară, la un prieten, unde am stat pe perioada COVID-ului și, după aceea, când s-au mai relaxat lucrurile, mi-am găsit jobul la Viitor Plus.
Citește și
Cum te-a schimbat munca de ONG? Ce ți-a adus?
Tea Ștefănescu: Mi-a adus super multă valoare. Nu mai lucrasem într-un ONG. Făcusem voluntariat înainte, în Anglia, dar destul de puțin. Nu am avut tangențe așa cu lucrul într-un ONG. Am cunoscut super mulți oameni faini. Cred că ăsta a rămas oarecum highlight-ul experienței mele din Viitor Plus, dar pe lângă asta m-am și dezvoltat foarte mult pentru că am avut oameni tot așa care au avut încredere în mine și în abilitățile mele, care m-au împins oarecum și m-au încurajat să continui pe drumul ăsta, ceea ce m-a adus mai aproape de latura asta a marketingului și a social media, comunicare. Mi-am dat seama că asta vreau să fac în continuare, că idealul meu ar fi tot într-un ONG sau într-un proiect de mediu, dar să vedem cum se vor așeza lucrurile. În momentul de față nu mai lucrez într-un ONG, lucrez într-o agenție. N-am neapărat clienți în zona asta de sustenabilitate, ceea ce uneori poate fi contrariant așa cu valorile mele și cu ceea ce îmi doresc eu să fac, dar e o perioadă, e o etapă pe care o îmbrățișez și știu că lucrurile nu vor fi așa întotdeauna. Merg pe drumul meu.
Cum e să locuiești într-o țară străină, care are alte cheltuieli, alte costuri, și să câștigi un salariu din România?
Tea Ștefănescu: Am noroc că salariul pe care-l am eu e peste medie, lucrând cu clienți din State. Am șansa de a avea un salariu mult mai ok și asta mă ajută. Nu e ce aș putea, de exemplu, să iau aici din punct de vedere financiar, dar deocamdată faptul că e remote, că e flexibil, că pot să-mi organizez timpul așa cum vreau eu, mi se pare că sunt avantaje mult mai mari decât partea financiară. Așa s-a creat un soi de echilibru între financiar și stil de viață și deocamdată lucrurile funcționează pentru mine.
Dacă mâine unul dintre cititorii noștri s-ar hotărât să facă aventura pe care ați făcut-o voi, ce i-ai recomanda?
Tea Ștefănescu: I-aș recomanda asistență rutieră 100%. Un abonament la asistență rutieră poate fi salvator. Și să fie deschis la lucrurile care pot apărea pe drum. Eu, când apare o neprevăzută, mă agit destul de tare, mă stresez destul de tare și aș recomanda să take it easy, lucrurile sunt trecătoare. Nu te stresa foarte tare că o să fie ok. Se găsesc până la urmă soluții. În rest, calculat destul de bine ruta, cheltuielile de pe drum și… călătorie frumoasă!
Pe aceeași temă
Citește mai multe
