Ce este dializa, vieţile câtor pacienţi depind de acest tratament şi care sunt ameninţările din sistem?

Se vorbeşte frecvent în jurul nostru de pacienţi care merg la dializă şi problemele cu care se confruntă aceştia, dar realitatea este că doar cei care trăiesc cu această necesitate sau au rude în această situaţie înţeleg cu adevărat complicaţiile şi greutăţile cauzate atât de boală, cât şi de sistemul deficitar. Boala cronică de rinichi este o afecţiune foarte gravă care, în lipsa tratamentului, duce la deces. Nu este influenţată nici de vârstă, nici de sex şi nici măcar de stilul de viaţă. Mai mult, este atât de parşivă încât în multe cazuri nici nu prezintă simptome până când nu este deja extrem de avansată, iar pacienţii află că au nevoie de dializă. Apar, automat, întrebările despre ce este dializa, ce presupune în materie de timp şi costuri şi care este întreg procesul pentru a putea avea acces la tratament.

Ce este dializa şi cine are nevoie de ea

Peste 2.500.000 de oameni din întreaga lume au ajuns să se confrunte cu insuficienţa renală şi au nevoie de un astfel de tratament. Cum se ajunge să fie pus diagnosticul de insuficienţă renală? Este momentul în care rinichii nu reuşesc să îşi mai îndeplinească funcţiile fireşti sau când gradul de îndeplinire al acestora scade sub pragul de 15%. Funcţionarea defectuoasă a rinichilor înseamnă că aceştia nu reuşesc să mai elimine din organism fluidele regăsite în exces şi nici toxinele rezultate în urma proceselor normale petrecute în corp, iar fără intervenţie medicală, acestea se acumulează în circuitul sanguin şi duc în scurt timp la moarte. Acesta este şi motivul pentru care se vorbeşte frecvent despre dializă ca despre un tratament vital, pentru că în lipsa ei pacienţii nu pot supravieţui.

Dializa este, astfel, o procedură medicală menită să înlocuiască o parte dintre funcţiile rinichiului, mai precis îndepărtarea apei în exces şi îndepărtarea reziduurilor din corp şi sânge pentru pacienţii ai căror rinichi nu mai pot efectua acest lucru în mod natural. Sunt 2 tipuri de astfel de tratamente utilizate în tratarea bolii renale: hemodializa şi dializa peritoneală, alegerea între ele fiind făcută în urma analizării stării clinice generale, a stilului de viaţă, dar şi a preferinţelor exprimate de către pacient. Diferenţa între cele 2 tipuri de dializă constă în felul în care se realizează: în interiorul corpului, în cazul dializei peritoneale şi în afara lui, în cazul hemodializei.

Mai clar, prin hemodializă este extras sângele din corp, trecut printr-un filtru sintetic – dializor – şi reintrodus în organism după ce a fost curăţat cu ajutorul acelui dializor, numit neoficial şi rinichi artificial. Iar tratamentul nu e nici pe departe atât de simplu pe cât ar putea părea. Vorbim de un proces care se face în mod obişnuit la o clinică specializată, care durează aproximativ 4-5 ore şi trebuie repetat, în medie, de 3 ori pe săptămână, dar numărul este decis de medic în funcţie de gravitatea fiecărui caz în parte. Hemodializa se poate face şi la domiciliul pacientului, însă presupune achiziţia unui dispozitiv portabil special, a unui sistem de purificare a apei, precum şi a unui scaun care să-i ofere pacientului confortul necesar. Apoi este nevoie să urmaţi un curs de pregătire în cadrul căruia să puteţi învăţa nu doar procedura medicală în sine, ci şi toate informaţiile necesare despre materialele şi soluţiile folosite în timpul acestui proces. În cazul în care aţi realizat aceste lucruri veţi avea nevoie, în primă instanţă, şi de monitorizare din partea unui cadru medical familiarizat cu aceste proceduri şi tot în seama voastră pică şi administrarea consumabilelor şi comandarea lor în timp util.

Dializa peritoneală presupune filtrarea sângelui prin peritoneu, membrana care căptuşeşte cavitatea peritoneală. Un cateter este introdus în această cavitate, soluţia de dializă este introdusă prin intermediul acestuia şi lăsată acolo ca să absoarbă impurităţile din sânge. Ulterior soluţia este drenată şi înlocuită cu una nouă. Procesul de umplere şi drenare poate fi efectuat manual în timpul zilei sau automat, pe timp de noapte, cu ajutorul unui aparat şi este unul continuu, 24 de ore pe zi, 7 zile pe săptămână. Marea provocare în cazul acestui tip de tratament o reprezintă disponibilitatea pacientului de a-şi realiza singur procedurile de drenare şi de înlocuire a soluţiei de dializă.

Cum spuneam şi mai devreme, dializa nu înlocuieşte însă decât o parte dintre funcţiile rinichilor, aşa că întotdeauna tratamentul este completat de unul medicamentos, menit pe de o parte să reducă nivelul fosfaţilor din sânge, iar pe de alta, să stimuleze producerea de globule roşii astfel încât să prevină apariţia anemiei.

Care sunt costurile pentru asigurarea dializei

În România sunt aproximativ 2.000.000 de oameni care suferă de boli de rinichi, iar în acest moment sunt aproape 16.000 de pacienţi dependenţi de dializă, 16.000 de oameni ale căror vieţi depind de acest tratament. Costurile acestuia sunt extrem de ridicate, ajung la un total anual de 1 miliard de lei, fiind decontate de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, fie că pacientul alege să urmeze dializa într-un centru de stat sau unul privat.

Problema apare însă când vine vorba de suma alocată de statul român pentru o şedinţă de dializă, o sumă neactualizată de mai bine de 6 ani şi care este la mai puţin de jumătate faţă de sumele cheltuite în alte state membre ale Uniunii Europene pentru pacienţi cu aceleaşi afecţiuni. Tariful, unic pentru toţi furnizorii de servicii de dializă din ţară, este menit să acopere costuri complexe, plecând de la tratamentul efectiv şi ajungând la salarii, cheltuielile făcute pentru achiziţia de materiale sanitare, investigaţii de laborator sau catering-ul destinat pacienţilor, precum şi transportul acestora de acasă la centrele de dializă şi înapoi.

Ultimii ani au adus cu ei nu doar creşteri ale cheltuielilor cu utilităţile, alimente şi combustibil, dar şi creşteri salariale care duc firmele private ce oferă astfel de servicii într-o situaţie complicată, reprezentanţii acestora avertizând că în acest ritm riscă să ajungă să nu-şi mai poată continua activitatea. Cum 90% dintre pacienţi beneficiază de aceste tratamente în centre private, o asemenea situaţie ar duce la o destabilizare cumplită a programului de dializă, iar pacienţii se vor întoarce la situaţia de acum mai bine de 15 ani, când centrele de dializă din ţară erau la jumătate faţă de acum, iar ei erau nevoiţi să stea pe drumuri şi 100 de kilometri, de 3 ori pe săptămână, ca să poată avea acces la tratamentul menit să îi ţină în viaţă.