fbpx

Căutare

Share this article

Simona Mitrea era, în urmă cu aproape 10 ani, o corporatistă ce căuta soluții pentru copilul ei cel mare, care dovedea ceea ce ulterior avea să se numească „abilități înalte”, cu alte cuvinte, sclipiri de geniu. Scenariul, pe care probabil l-ați mai auzit de zeci de ori până acum, se întrerupe în cazul Simonei, când, după ce demisionează de la corporație, ia decizia să deschidă un centru educațional pe măsura abilităților copiilor asemeni copilului ei, nu în București, ci la Piatra Neamț. Așa se face că aventura Kleine Schule a început în micul orășel din inima Moldovei.

Cum ai început?

Căutam un anumit tip de curs pe care fiul meu, Cristi, voia să-l facă și am dat peste ideea de testare cognitivă, lucru care mi s-a părut foarte incitant. Am fost surprinsă că avem și noi procedura în România. Am mers cu copilul acolo și după testare, oamenii de acolo au venit să mă felicite. Nu am înțeles foarte multe din ce se întâmpla, cert este că mi-au pus în brațe un raport cu niște cifre, fără să îmi explice nimeni ce semnificație aveau acele cifre, ce aș putea să fac mai departe pentru copil, cum să stimulez și să sprijin acolo unde rezultatele din testare s-au dovedit a fi de îmbunătățit. De pildă, copilul de 9 ani, avea la logică matematică un rezultat de 156 de puncte, iar la lingvistică 110. Mari diferențe, așadar.

Simona Mitrea, fondatoarea Kleine Schule

La acel moment eram înscriși într-o școală privată, așa încât am continuat acolo, gândindu-ne că stimularea s-ar putea face foarte bine în direcția respectivă. Neavând profesori sau mentori care să-l sprijine în zona de logică, nu s-a evidențiat niciodată cu vreo genialitate în direcția respectivă. Dar se vede că atunci când construiește lingvistic are mare structură, la fel când trebuie să sintetizeze mesajul, de pildă la desen, are foarte puțină înclinație spre a elabora tabloul, ci mai degrabă spre abstractizare.

Când era deja prin clasa a V-a, deci avea 11 ani, mi-am spus mie că aș vrea să înțeleg mai multe și să descopăr mult mai multe pentru acești copii. Mă gândeam și eu, ca orice părinte, dacă este un mit sau o realitate ideea de copil supradotat. Apoi am descoperit că nu toți sunt supra-dotați, că există un procent de până la 16% care au „abilități înalte”, iar supra-dotați înseamnă de fapt 2-4% din populație. Dar la momentul testării copilului, așa cum gândeau mulți părinți, credeam că toată euforia supra-dotaților însemna de fapt o strategie de marketing, foarte bine pusă la punct. Acum aș zice că toți copiii au abilități, dar înalte au puțini. Iar asta nu o spunem noi, ci niște cercetători americani, în materie cognitivă care au studiat subiectul vreme de aproape 40 de ani. Ei au vorbit pentru prima dată despre aceste diferențe de procentaje, între copiii supra-dotați și cei cu abilități înalte, care pot avea asociate și tot soiul de dificultăți de învățare, cum ar fi dislexia, disgrafia, ADHD, Asperger. Toate acestea nu sunt diagnostice reale, fiindcă dacă este copilul mai agitat și vine învățătoarea și îi spune că are ADHD, s-ar putea să fie mai degrabă un stil de învățare kinestezic, în vreme ce noi punem un diagnostic fals asupra copilului, o supra-stimulare acolo. Apoi, poate avem copii care nu pot să calculeze, iar ei au nevoie de un stil de învățare exclusiv vizual-spațial, iar în școală se predă foarte mult secvențial, ceea ce înseamnă că modelul de predare din școală nu este adecvat. Iar mulți copii care au asociată o dislexie, disgrafie, țin de fapt de potențialul înalt, nu de o neputință. Cert este că acest discernământ îl face un profesor care a trecut printr-un instructaj special, pentru a înțelege diferențele dintre dislexie, ca problemă reală (în sensul de afazie severă a creierului), ori doar o manifestare de acest gen.

Activități la Kleine Schule

Să ne întoarcem puțin la drumul tău: ce ai făcut mai departe?

Am început să caut niște oameni pe care mi i-aș fi dorit atunci când am fost elevă. Așa am ajuns să iau legătura cu Oana Moșoiu, un om care mi s-a părut extraordinar. Coincidența a făcut că soțul meu, a cărui mamă este profesoară, mai are și niște rude în sistem educațional, să mă sprijine să ajung în provincie, la Piatra Neamț, de unde vine el, să deschid un centru pentru copii cu abilități înalte. Nu înțelegeam foarte clar la acel moment ce urma să fac, dar mi-am zis că voi începe prin a invita oameni foarte faini în jurul meu. Așa am ajuns să chem traineri din București, să fac fund-raising, fără să știu că asta fac. Mă gândeam că merg la Primăria Piatra-Neamț și voi cere 1000 de lei să încep, dar ei mi-au dat 10.000 de lei. Și așa am reușit să fac o primă săptămână de formare, lucru care nu se întâmplase cu niciun ONG până atunci. Dar, deși nu sunt o fire foarte extrovertă, am înțeles că trebuie să facem lucrurile foarte diferit.

Aveam traineri din București, Casa Corpului Didactic era partener cu noi, mai multe licee și școli gimnaziale, practic începusem o mică revoluție în educație la Piatra Neamț. Atunci a apărut întrebarea: de ce nu faceți asta și în București?

Începuturile Kleine Schule la Piatra Neamț

Eu începusem deja să mă conectez pe aici, să vin la facultate, să caut mai mult în zona asta și am ajuns să fiu invitată să vorbesc la Facultatea de Psihologie și Științele Educației. Eram economist ca formare, dar totdeauna am fost fascinată de ideea de a fi profesor. Cred că rătăcirea a venit când am intrat în corporație. Între timp am făcut al doilea master, am făcut doctoratul în care toată lumea îmi spunea că nu pricepe despre ce vorbesc, de ce clustere, de ce teste, de ce aceste fenomene, cum adică să restructurezi învățarea. (râde) Pasiune, da. Și cumva asta și simt oamenii care vin aici, că noi, echipa nucleu, dăm nu 100%, ci 120% din energie acestui proiect.

Copiii cu abilități înalte împreună cu Simona Mitrea și Cristi Lascu

Când ți-ai făcut acest pilot la Piatra Neamț ai înțeles cum funcționează și care a fost impactul asupra copiilor. Povestește-mi ce ai înțeles, care a fost impactul real asupra celor mici?

Nu mi-am dat seama ce va fi și cum va ieși de la început, dar știam intuitiv că avem nevoie de niște educatori foarte creativi, nu liniari, ca la școală.

Am făcut un cerc al tuturor mamelor de copii cu abilități înalte, cum e Bianca Neșiu, care lucrase pe lângă Cercetașii României și înțelegea ce înseamnă educația non-formală, cum este Oana Moșoiu, care este trainer de când se știe. Fiecare venea cu copii care se încadrau în aceste tipare și puteau contribui. Apoi ne-am întrebat cum ne-ar putea ajuta soții noștri, prietenii și așa am format un nucleu de 10 oameni care răspundeau profilului trainerului care să lucreze cu copii cu abilități înalte și care să transfere și valoare umană, iar informația să fie dincolo de granițele unui domeniu. Dându-ne seama cum trebuie să facem, după primii doi ani de funcționare în București, dar și cu construcția din spate, am început programul. Impactul asupra copiilor era acesta: „când mai venim la Kleine? Pentru că voi ne înțelegeți.” Nu știau să pună în cuvinte, dar ne-am prins că ei căpătaseră ceva autonomie în învățare, iar părinții ne povesteau că cei mici făceau față mai stăpâni pe emoțiile lor când aveau situații tensionate. Pentru că cineva era tot timpul acolo să îi asculte, fiindcă înainte de a intra în activitatea cognitivă, tu, copil, trebuie să fii ok cu tine.

Începuturile Kleine Schule la Piatra Neamț

 

Share this article
Ți-a placut povestea? Ajută-ne și promoveaz-o pe social media
read
next

Abonează-te la newsletter-ul LIFE.RO