Ce schimbări aduce noul sezon din Bravo, ai stil - LIFE.ro
Sari la conținut

Ce schimbări aduce noul sezon din Bravo, ai stil

La masa juriului se va aşeza Tibi Clenci, fotograf de modă şi director de creaţie cu mulţi ani de experienţă în spate. Clenci a lucrat cu cele mai mari case de modă din lume, precum...
Share this article

Toamna vine cu must aromat, cu roade gustoase şi emisiuni noi sau sezoane noi ale unor emisiuni deja cu vechime. Iar spectatorii fideli abia aşteaptă să se poată bucura de noile producţii. Sezonul 7 din emisiunea de la Kanal D, Bravo, ai stil, vine cu schimbări la masa juriului, dar şi cu concurente celebre în Social Media.

Cătălin Botezatu părăseşte Bravo, ai stil. Cine vine în locul lui

Prima schimbare în cadrul emisiunii este plecarea lui Cătălin Botezatu din proiect. Nu pare să fie vorba nici de vreo supărare, nici de vreo neînţelegere cu ceilalţi membri ai juriului, ci provocarea de a încerca ceva nou. În ciuda zvonurilor care vorbeau de nemulţumiri salariale, de problemele de sănătate care l-ar împiedica să mai filmeze în acelaşi program extrem de aglomerat şi chiar de tensiuni cu unii dintre membrii echipei, designerul a declarat că a acceptat să fie parte din alte proiecte, în cadrul aceleiaşi televiziuni.

Timp de 3 ani Cătălin Botezatu şi-a pus amprenta asupra emisiunii Bravo, ai stil, mentorând tinere care au dovedit ulterior că au meritat încrederea sa. Deşi necruţător cu concurentele şi erorile lor vestimentare, creatorul de modă a avut mereu grijă să-şi justifice deciziile în emisiune şi să le dea sfaturi cât mai bune fetelor intrate în competiţie. Nu renunţă însă la pasiunea sa, moda şi la a o prezenta unui număr cât mai mare de oameni, aşa că va continua rubrica de modă pe care o prezintă în cadrul Teo Show.

Alături de Raluca Bădulescu şi Maurice Munteanu, la masa juriului se va aşeza Tibi Clenci, fotograf de modă şi director de creaţie cu mulţi ani de experienţă în spate. Clenci a lucrat cu cele mai mari case de modă din lume, precum Dior, Chanel, Louis Vuitton, iar fotografiile lui au apărut pe copertele celor mai citite reviste din domeniu: Vogue, Marie Claire, Elle, In Style sau GQ. A fost director de creaţie la Vogue Taiwan, Vogue Arabia şi Daily Telegraph, secţiunea de Fashion şi are în palmares 3 trofee Elle Style Awards pentru Cel mai bun fotograf din România.

Tibi Clenci, foto: kanald.ro
Citeşte şi: Femeia de afaceri ale cărei creații au apărut în Vogue – LIFE.ro

Cine sunt cele 9 concurente care se pregătesc să facă spectacol în noul sezon

9 doamne şi domnişoare vor intra din toamnă în competiţia pentru titlul de cea mai stilată femeie din România. Fiecare dintre ele are o relaţie lungă şi strânsă cu zona de fashion, aşa că lupta va fi una pe cinste.

Anda Adam a intrat în atenţia publicului în urmă cu mai bine de 20 de ani, când lansa împreună cu RACLA o melodie ce avea să facă furori multă vreme după aceea, Nu mă uita. A colaborat apoi cu alte nume importante din industria muzicală autohtonă, printre care Marijuana, Randi şi Smiley şi a avut albume recompensate cu discuri de aur şi platină. A participat la numeroase show-uri de televiziune de-a lungul anilor şi este considerată una dintre cele mai versatile artiste de la noi când vine vorba de imagine. Abordează cu uşurinţă atât ţinute elegante, sexi, cât şi unele sport, plăcându-i să iasă în evidenţă de fiecare dată datorită alegerilor vestimentare.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by 🔥 𝐀NDA ADAM 🔥 (@andaadam)

Nicoleta Nucă este o cântăreaţă originară din Republica Moldova care şi-a făcut simţită prezenţa în peisajul autohton cu participarea la X Factor. Cu Şefan Bănică drept mentor, ea a ajuns până în galele emisiunii de la Antena 1. Imediat după a înregistrat piesa Nu sunt, cu care a intrat atât în topurile din România, cât şi în cele din Republica Moldova. Pe lângă muzică, Nicoleta este recunoscută şi pentru schimbările radicale de imagine pe care le face, aşa că emisiunea pare să i se potrivească mănuşă.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Nicoleta Nuca (@nicoletanuca)

Sensy este pasionată de Social Media, cea care i-a şi adus, de altfel, celebritatea şi acum biletul către sezonul 7 din Bravo, ai stil. Are sute de mii de urmăritori pe conturile ei de Instagram, Facebook sau Tik Tok şi abordează în general subiecte din zonele de lifestyle, fashion, beauty şi food. Îi place să ofere mereu publicului surprize în plan vestimentar, aşa că e de aşteptat să facă acelaşi lucru şi în timpul competiţiei.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by SENSY (@__sensy__)

Mădălina Pamfile s-a făcut remarcată în showbiz-ul românesc după o relaţie cu fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, un pictorial în Playboy şi după ce a apărut în postura de asistentă tv a lui Dan Capatos, la Un show păcătos. A lucrat şi ca fotomodel şi a fost una dintre cele mai râvnite femei din România. După o căsnicie eşuată, aceasta şi-a găsit liniştea în braţele unui alt bărbat pentru care s-a şi retras o bună bucată de vreme din lumina reflectoarelor. Au locuit o vreme în Spania, a adus pe lume 2 fetiţe, iar acum este pregătită să revină la televizor, dar dintr-o postură mult mai provocatoare decât cea de asistentă.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Pamfile Madalina (@pamfilemadalina)

Ruxi este unul dintre cei mai urmăriţi comedianţi din România în Social Media. Tânăra este actriţă, scenaristă şi regizor şi frapează tocmai prin imaginea foarte sexi pe care o afişează, condimentată din plin cu o doză zdravănă de autoironie. S-a făcut cunoscută cu ajutorul proiectului LikeOne, pe care îl realiza împreună cu o altă vloggeriţă celebră, Creaţa, însă după 3 ani de colaborare cele 2 au decis să se separe şi să-şi împartă şi conturile de socializare.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by RUXI 💸 (@rux.si.opulenta)

Ioana Filimon este considerată a fi una dintre cele mai frumoase femei din România. A câştigat titlul de Miss România în 2016, Miss Global Model of the World în 2018, a lucrat mulţi ani ca model şi fotomodel, iar anul trecut şi-a făcut debutul în televiziune pe post de concurent în emisiunea realizată de Pro TV, Ferma. A acceptat apoi să intre în lupta pentru marele premiu la Survivor România, iar acum aşteaptă să impresioneze juriul Bravo, ai stil.

Otniela a cochetat o vreme cu pasiunea pentru make-up, însă a dat frâu iubirii pentru actorie şi a descoperit şi magia reţelelor sociale şi a televiziunii. A avut câteva roluri în pelicule de lung metraj, a ajuns în finala emisiunii Supravieţuitorul, după care a acceptat provocarea de a intra în show-ul Ferma. Acum a acceptat să intre în competiţie la Bravo, ai stil alături de alte 9 femei pentru a dovedi care dintre ele este mai stilată.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Otniela Sandu (@otniela)

Carmen Negoiţă este considerată favorită la titlu, asta şi pentru că în ultimii ani a arătat că este pasionată de modă şi are un instinct foarte bun în ceea ce priveşte acest subiect. Deşi este parteneră în 2 afaceri, un restaurant şi o firmă ce distribuie produse destinate amenajărilor interioare, Carmen Negoiţă dedică mult timp şi pasiunii ei pentru fashion. Are chiar şi un blog de lifestyle şi, la fel cum a făcut şi în viaţă, şi în stilul vestimentar alege să se reinventeze periodic.

 
 
 
 
 
View this post on Instagram
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 
 

A post shared by Carmen Negoita (@carmennegoita)

Olga Verbiţchi este o cântăreaţă celebră în Republica Moldova, ţara de origine, dar e la fel de cunoscută şi în România şi de puţină vreme, este şi studentă la Regie şi Film. A câştigat X Factor pe când avea numai 15 ani, dar şi premiul Vocea Internaţională în cadrul Sanremo Music Awards.

Olga Verbiţchi, foto: Facebook
Share this article

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora