Cea mai frumoasă poveste de succes, născută din cenușa celor mai grele suferințe. Silvia Duță, femeia care mai ieri era mamă singură, șomeră, abandonată și nesusținută de nimeni, azi conduce o firmă profitabilă și ne împărtășește din secretele iubirii

Cred că o asemenea poveste de viață, cum este cea scrisă de Silvia Duță,  doar în telenovele am mai văzut și nu mi-am imaginat niciodată că există așa ceva.

Azi Silvia conduce o companie de curierat care a ajuns la o cifră de afaceri impresionantă, după numai doi ani de zile.

Totul a început în urmă cu vreo șapte ani, când Silvia Duță căuta să-și facă o familie. Era dezamăgită în dragoste și suferea că nu-și găsea jumătatea. A făcut din nou o alegere nepotrivită și a ajuns într-o situație imposibilă. A rămas însărcinată, fără job și părăsită de tatăl copilului. De aici încolo viața ei a fost un carusel de întâmplări ce au scris probabil cea mai frumoasă poveste de iubire și de succes. Trebuie să o citești!

Câți ani ai, Silvia?

33 de ani.

Mulți înainte. Nu erau destule firme de curierat pe piață de ai mai făcut tu una?

Nu, nu erau. Și chiar dacă erau, nu ofereau ceea ce este nevoie și anume focusul pe client și pe ce are el nevoie, nu doar pe a crea un serviciu și al pune la dispoziția lui.

Atunci spune-mi tu cu ce diferă compania ta de ceea ce este deja pe piață?

Cu ce diferă? În primul rând că ne dorim să devenim 100% electrici. Momentan cătăm mașini pentru că la ora actuală, din 12 mașini, 6 sunt electrice. Problema cea mai mare este că nu prea sunt pe piață din cauza crizei autovehiculelor.

În plus, noi ne concentrăm pe tot ce ține de servicii noi. Avem disponibil serviciul de bani instant, astfel încât putem să-i dăm clientului banii în câteva ore de la livrare, avem în plan să livrăm și în weekend, seara după ora 6, când e omul acasă, nu în timpul zilei, când e la job și trebuie să-și dea tot programul peste cap când știe că primește un colet.

Când ai început Curiera?

Curiera a început ca un intermediar, ca un revânzător de servicii de curierat acum doi ani, în 2020. Am început ca intermediar pentru că mi-am dat seama atunci de nevoia clienților de a avea un preț fix pe transport. Noi avem un preț fix și nu mai adăugăm taxă de greutate, taxă de kilometri, taxă de nu mai știu ce. Ușurința de a lucra cu noi se traduce prin faptul că știi de la început cât te costă.

Noi revindeam serviciile de curierat și încă revindem de la curierii mari pentru că avem un preț fix și de trei luni am devenit și curieri pe București și Ilfov.

Dacă vorbești de 2020, îmi amintesc că atunci a fost cea mai profitabilă perioadă pentru firmele de curierat. Pe motivul acesta ai gândit acest business?

Nu. Codul unic al societății s-a născut în septembrie 2020, însă ideea am avut-o din noiembrie 2019 și am început-o cu o altă firmă pe care o aveam la momentul respectiv – un magazin de rochii de mireasă – am testat-o și a fost neașteptat de bună. Cu patru luni înainte de pandemie am început să testez ideea aceasta de intermediere și a crescut atât de mult într-un timp atât de scurt încât a trebuit efectiv să fac ceva. Pe prima firmă aveam cod CAEN de rochii de mireasă, nu mai mergea așa 😀. În activități poștale, ai nevoie de o acreditare de la Ancom, pe care nu am primit-o pe motiv că am codul principal pe rochii de mireasă. Așa că a trebuit să fac o altă firmă. Și de aceea s-a născut oficial în septembrie 2020.

Citește și: Mitra și Wargha Enayati, o poveste de dragoste în slujba lui Dumnezeu

Înainte de magazinul de rochii de mireasă ai mai avut și alte business-uri?

Nu. Am fost doar consultant, agent de vânzări, agent comisionar, am fost angajată, dar facturam. Am fost angajată și prestam niște servicii.

Dar tu pentru ce te-ai pregătit?

De când eram foarte tânără, trebuia să ajung președintele României, dar uite că nu am ajuns încă. 😀 Eu zic că pe la 50 de ani o să-mi iasă asta. Am terminat ASE, la secția Relații Internaționale, am făcut foarte mult voluntariat în organizațiile studențești, nu am avut habar încotro să mă duc, am știut doar ce nu-mi place să fac. La medicină nu puteam să merg, deși empatizez cu oamenii și îmi place să-mi aduc contribuția pentru binele lor, nu am putut să fac practică pe cadavre. Avocatura nu era suficient de practică pentru mine și tot așa. Am luat-o prin eliminare și mi-a rămas ASE-ul. Eu consider că am fost cumva aleasă să duc mai departe ideea. Eu am avut doar niște țeluri și niște dorințe, dar nu mi-am ales exclusiv curieratul.

Ești din București?

Da.

Părinții tăi ce meserie au?

Părinții mei au avut un magazin alimentar, au fost antreprenori și acum i-am angajat la mine, nu i-am mai lăsat să se mai chinuie – spun să se chinuie pentru că lucrau de la 7 dimineața până la 12 noaptea. De la ei am învățat spiritul acesta întreprinzător, de a te descurca cumva în viață.

Bănuiesc că au avut magazinul după Revoluție. Dar înainte?

Au terminat școala comercială. Au lucrat în comerț.

Și la tine cu ce se ocupă?

Acum sunt angajații mei 😀. Tatăl meu este curierul meu de bază, iar mama îmi face mie viața mai ușoară, are grijă de mine să supraviețuiesc.

Cred că e și un sentiment mișto să fii șefa lor acum 😀

Tatăl meu a fost polițistul rău din familie, el a fost sever pentru că și-a dorit să am o educație fermă, să nu ajung nu știu cum, iar acum avem o colaborare foarte bună, doar că nu comunicăm prea des. Știe exact ce are de făcut, dar nu vorbește prea mult.

La început a fost mai dificil, dar ne-am organizat între timp. Le-am tot repetat: „Eu sunt Silvia de la Curiera între 9 și 6, apoi sunt fata voastră”. Le-a fost greu la început să facă distincția asta, dar eu le-am tot repetat, așa cum fac și cu soțul meu, că și el e angajatul meu 😀. E o întreagă nebunie 😀

Adică tu ți-ai făcut o firmă și ți-ai angajat familia?

Și prietenii 😀.

Tu ai vrut să fii șefa tuturor?

Nu. Am vrut să creez un mediu de lucru frumos și sigur pentru toți angajații mei, să-mi angajez prietenii și rudele, să le dau salarii mari, să fie fericiți la locul de muncă și să le ofer ceea ce eu nu am primit. Mie mi s-a părut că tot timpul aveam un trac față de șef, mi s-a părut că mereu s-a profitat de mine ca angajat, nu am fost apreciată și meritam mai mult.

Eu am 30 de angajați, dintre care doi simțeam că-mi strică vibe-ul în echipă. Am învățat de la Amazon și săptămâna trecută am spus așa: „Cine își demisia până vineri la ora 23:59, primește două salarii compensatorii”. Și din toți, și-au dat demisia fix acei doi oameni pe care eu nu-i simțeam parte din echipă.

Dar eu știu că tu ai o poveste ușor dureroasă…

Da. La 26 de ani eram mamă singură, șomeră. Eram în ultimul loc în care își dorea o persoană să fie. Și fără bani, și cu un copil în brațe, și nesusținută de nimeni… Bine, eram susținută moral de părinți.

Dar cum ai ajuns în situația asta?

O să-ți spun ceva: majoritatea fetelor care învață foarte bine, care sunt premiante la școală, care au o inteligență cognitivă foarte mare, pe partea de inteligență emoțională, sau pe stimă de sine stau foarte prost. Majoritatea au relații nepotrivite și iată că am fost și eu acolo: cu relații nepotrivite, cu alegeri greșite… S-a nimerit că eram dezamăgită că până la 25 de ani nu-mi găsisem jumătatea – eu fiind familistă de mică; fratele meu s-a însurat la 21 de ani, la 22 avea deja un copil, eu eram mult în urmă.

Erai fată bătrână 😀

Eram fată bătrână, da 😀. Când am văzut că nu mi-a ieșit pe partea asta de relații și sufeream tot timpul, cu jurnale, cu scrisori, cu publicat de carte. La 24 de ani am publicat o carte care se numește „Declarație discretă de dragoste”, pe care am scris-o din atâta iubire și atâta dezamăgire😀. M-am supărat și am zis așa: „De aici înainte o să mă focusez pe carieră”. La 25 de ani eram wedding planner și la un eveniment m-am cuplat cu bucătarul șef, spunând că eu nu mai vreau o relație serioasă, vreau doar o aventură. Era pentru prima dată în viața mea când spuneam așa ceva. Din prima noapte am rămas gravidă, din greșeală, prin metoda clasică a ferelii. Medicii îmi spuseseră că am uterul retrovers și că voi rămâne foarte greu însărcinată, așa că a fost șocul vieții mele când am văzut cele două liniuțe pe test.

Bărbatul respectiv mi-a repetat toată sarcina: „Nu are cum, nu e al meu! Nu se poate ca dintr-o singură noapte să se întâmple așa”. O telenovelă, ce să mai 😀.

Când am născut-o s-a nimerit să fie leită tatăl ei și când a văzut-o a vrut să o recunoască. „Îmi pare rău, copilul meu va avea liniuță în certificatul de naștere. Dacă vrei să o vezi, ești bine primit oricând, însă nu-ți va purta numele, îl va putea pe cel al persoanei cu care eu o să mă mărit”. Chiar nu era genul de bărbat cu care aș fi făcut o familie, era genul de băiat golan, mai tânăr ca mine cu trei ani, care spunea tot timpul că el nu e pregătit să se așeze la locul lui pentru că mai are mult să se distreze cu femei, cu jocuri de noroc… În fine.

Tu știai una și bună, că o să te măriți 😀

Da 😀. Din ce am aflat eu pe la tot felul de cursuri, reieșea că trebuie să-ți pui dorințe smart, așa că la 25 de ani am ales o dorință doi în 1. Mi-am pus dorința să am un copil, gândindu-mă, în capul meu, că un copil sigur vine cu un tată la copil. Într-adevăr, mi s-a îndeplinit dorința, dar nu a fost și cu un tată. Iată că universul îți dă ceea ce ceri 😀.

După aceea am reconfigurat. Mi-am pus dorința să găsesc un soț și un tată pentru copil.

Dar unde puneai dorințele astea?

În scris, pe foaie și noaptea în rugăciuni. Dar trebuia să și acționez. M-am dus la preot și am întrebat ce să fac. „Citește acatistul Sfântului Nicolae și în 40 de zile o să-l găsești pe Gheorghe al tău”. După aceea mi-am făcut conturi pe toate site-urile de dating și am început să fac preselecție. Dacă scria corect gramatical, mă întâlneam cu el, dacă îmi plăcea cum arată în poză, la fel. Am cercetat cum e treaba cu compatibilitatea, încercând să-mi dau seama cum de am făcut atâtea alegeri greșite până atunci.

Și unde l-ai găsit pe soțul tău?

Pe net 😀. Când mă duceam în parc cu cea mică, cred că râdeau toate femeile alea de la magazine, văzându-mă în fiecare seară cu un alt bărbat. Dădeam ture în parc cu copilul și aveam câte o întâlnire 😀. Altfel cum? Cum puteam eu, mamă singură cu bebeluș în brațe să cunosc oameni? Așa că, le dădeam întâlnire și cei care voiau să mă cunoască cu adevărat, veneau în parc cu mine și cu copilul 😀. Acum când mă gândesc, mă întreb ce o fi fost în capul bărbaților ăia de s-au întâlnit cu mine 😀. L-am întrebat și pe soțul meu și a zis: „erai ceva nou, nemaiîntâlnit: o mamă cu bebeluș de patru luni, te aruncai așa în vâltoarea întâlnirilor”.

Am dat peste foarte mulți dubioși și într-o zi, când eram foarte supărată după atâtea datinguri eșuate, mi-a scris Gheorghe al meu – că îl cheamă și Gheorghe pe soțul meu. Să știi că am citit acatistul și fix în ziua 41 a apărut Dani.

În două luni ne-am mutat împreună, peste un an m-a cerut și acum avem deja șase ani de relație. El mai are o fetiță din prima căsătorie, a înfiat-o pe fiica mea și acum e tatăl ei, ce să mai.

Dar tatăl biologic mai apare în viața voastră?

Vine cam o dată pe an, de Crăciun, să o vadă pe asta mică. Eu nu mi-am pus în nici un fel ambiția și i-am zis că poate să vină când vrea el să o vadă, dar să știi că tatăl e cel care o crește, nu cel care a făcut-o.

Pfoa! Ce poveste! Dar șomeră de ce erai?

Șomeră pentru că mi s-a făcut rău din cauza sarcinii, înainte de o nuntă, bucătarul șef mi-a zis să nu spun nimănui că sunt gravidă, șeful mă avertizase să nu mă apropii de el că e periculos, adică că e afemeiat, eu fix pe el l-am ales și iată că mă aflam în cea mai proastă combinație. După ce mi s-a făcut rău, am mers la medic și medicul mi-a zis să stau o lună în par dacă vreau să păstrez sarcina și dacă vreau să fim bine. M-am dus la șef și i-am zis ca din motive medicale nu pot să mai lucrez. Nu mi-a oferit varianta de concediu medical, nimic, doar mi-a întins demisia să o semnez. Eu nu am realizat că prin demisie risc să nu mai primesc indemnizația de creștere copil și așa s-ar fi întâmplat dacă nu aș fi fost la master. Așa că am luat indemnizație ca mamă studentă, nu ca angajată. Am avut super noroc.

Cum e viața ta acum?

Este mai frumoasă decât mi-am imaginat că o să fie. Deși vedeam prin filme, prin telenovele cum sunt unele femei de succes și visam să fiu și eu ca ele, iată că am ajuns să am mai mult decât îmi doream.

Uneori nu îndrăznim să visăm la acele lucruri pe care chiar le merităm.

Ar mai fi ceva de bifat?

Da, un bebe 😀. Lucrăm activ.

Mai citește un acatist 😀

Urmează 😀

Și ar mai fi două lucruri: În cinci ani Curiera să devină cea mai mare firmă de curierat de pe piață și la 50 de ani să devin președintele României 😀.