Ne plac poveștile de dragoste din literatură, le citim și le trăim cu sufletul la gură. Însă, multe dintre ele, deși inspirate din fapte reale, sunt pură ficțiune, reprezintă doar imaginația autorului.
Dar când o poveste de dragoste a fost trăită cu adevărat de unii scriitori, dar nu a fost scrisă niciodată, ne imaginăm că ar fi putut ajunge un best seller.
Liviu Rebreanu s-a apucat să scrie o astfel de poveste adevărată, o tragedie produsă din dragostea a doi scriitori pentru aceeași femeie, dar, din păcate, nu a mai apucat să o termine. Romanul s-ar fi intitulat „Șarpele” și urma să aibă 13 capitole, primele 12 bazându-se pe întâmplarea adevărată, ultimul fiind pură ficțiune a autorului. Cum ar fi arătat acest roman?
Citește și Nestatornicele iubiri și muze ale lui Constantin Brâncuși
Poveste de dragoste între scriitori
Natalia Negru era student la Facultatea de Litere. Născuta la data de 5 decembrie 1882 într-un sat din Galați, fiind cea mai mare dintre cei doi copii ai institutorului Avram Negru, Natalia a fost tot timpul îndemnată de mama ei să iubească învățătura. Nici nu avea cum altfel, având în vedere că provenea dintr-o familie de oameni educați, mama fiind o descendentă din neamul răzeșilor, iar bunicul preot. La insistențele mamei ajunge la București, la Facultatea de Litere pentru că-i plăcea să citească și cocheta cu scrisul.
Într-una dintre zile, după cursuri, intră în Biblioteca Fundației Universitare unde lucra ca și custode St. O. Iosif. Acesta din urmă se îndrăgostește imediat de frumoasa și tânăra studentă. El era deja scriitor consacrat, mai ales după ce abia i se publicase cel de-al treilea volum de poezii.
Nu-l interesează nimeni și nimic și în scurtă vreme o cere pe Natalia de soție. Nunta se face în vara anului 1904, la Tecucel, iar socrul mic îi oferă Nataliei o casă, o vie și trei hectare de pământ. După o nuntă de trei zile și trei nopți la care au participat cele mai cunoscute nume ale literaturii vremii, începe viața de cuplu, cu bune și cu rele, așa cum își juraseră în fața Domnului.
Numai că Nataliei i se părea că erau mai multe rele decât bune și, chiar dacă după numai un an dă naștere fiicei lor, Corina, iubirea pentru Steo (cum îl alinta ea și cei apropiați) se transformă în cu totul altceva, probabil nici ea nu ar fi știut să definească termenul. Pe scurt, Steo nu era bărbatul la care ea visase, fiind prea boem și visitor, dar și prea sărac pentru a putea satisface toate capriciile ei.
“Steo a dezamăgit iluziile mele de la început. Întîrzia mereu seara, uneori pînă dimineaţa. Vestimentar era foarte neglijent. Cîştiga modest, mult sub nevoile noastre cele mai reduse. Eu trebuia să procur câte un ban, de multe ori cerând tatii, ceea ce îmi era teribil de jenant…” – avea sa marturiseasca Natalia peste ani.
Triunghiul amoros are trei laturi
Deprimată de noua ei viață, Natalia începe să deschidă ochii pentru a vedea ce se întâmplă în jurul ei. Așa sau poate altfel, începe să-l observe pe bunul prieten al soțului ei, poetul Dimitrie Anghel. Cei doi scriitori ai literaturii române erau aproape de nedespărțit. Se cunoscuseră în timpul studiilor și deoarece părea su aibă idei asemănătoare despre viață și literature, au rămas atât de buni amici încât multă vreme au semnat sub același pseudonim. Anghel venea destul de des în casa cuplului Iosif-Negru și nu se poate spune cu exactitate când s-a aprins scânteia.
După nici 5 ani de căsătorie, Natalia își anunță soțul că relația dintre ei doi s-a încheiat și că ea va pleca la Paris ca să aibă grijă de sănătatea ei.
“Pândisem un moment și mărturisisem lui Iosif că nu-l mai pot iubi din pricina firii lui de boem dezordonat care lăsa de droit, începând de la conduita lui față de mine pâna la aceea față de el însuși; se neglija complet de sănătate, ca higienă, ca tot. El era bolnav, saracul, dar eu nu știam… Eu îl iubeam ca o soră. Pare-se că nici el n-ar fi voit mai mult. N-a simțit durerea mărturisirii mele…” avea să scrie Natalia Negru în Helianta, o carte despre relația ei cu cei doi poeți.
Gurile rele spun că plecarea ei la Paris a conincis cu faptul că lumea începuse să afle de relația ei cu Anghel și nu suporta oprobriul public.
Fiind la Paris îi trimite lui Steo o ultimă scrisoare în care îi spune că i-ar plăcea să fie și el alături de ea, probabil dintr-o nostalgie sau dintr-o rămășiță de iubire ce nu-i dădea pace. Însă, în locul lui Steo, cel care vine la Paris este Anghel. Din nou, nu se poate spune cu exactitate dacă relația lor s-a consumat la Paris sau era bine începută din România, cert este că la sfârșitul lui iunie 1911 se pronunță divorțul de St. O. Iosif, iar la începutul lui noiembrie al aceluiași an, se căsătorește cu Dimitrei Anghel.
Foarte curând Steo ajunge în spital. Era bolnav de sifilis și doi ani mai târziu, în 1913 moare la vârsta de 38 de ani, singur într-un salon al spitalului Colțea.
Dar fericirea promisă a Nataliei nu seamănă deloc cu cee ace urmează să trăiască.
Nici a doua oară nu e cu noroc
Natalia Negru, de acum membră fondatoare a Societății Scriitorilor Români, alături de soții ei (fostul și actualul), poetă, traducătoare și profesoară, începe să-și împartă viața de scriitoare cu cea de familie. Dacă primul soț era mult prea boem și prea visitor, Dimitrie Anghel este exact opusul: gelos, abuziv și violent.
Natalia va mărturisi: “Mai multe zile m-a ținut încuiată în casă, singura, ca într-un turn, sfâșietor despărțita de fetița mea, în imposibilitatea de a-mi relua libertatea, cu ferestrele mascate, cu lumina aprinsă. Simteam pașii lui Anghel, căci venea din când în când acasă și asculta să știe ce fac, auzeam ușa încuindu-se după el, pașii pierzându-i-se în curte… Eram condamnată la moarte de el, pe care începusem să-l ador”.
Oricine ar suspina de mila Nataliei, nu? Dar stați! Apare și mărturisirea lui Anghel, o confidență pe care i-a făcut-o lui Eugen Lovinescu: “Din primele zile a început prin a mă persecuta la prieteni, de care ținea să mă izoleze, în simple cunoștinți, în literatura mea făcuta înainte, din care m-a obligat să scot părul blond și ochii albaștri, sub cuvânt că aă fi avut un mare amor pentru o damă blondă”.
Tot în Helianta, Natalia Negru mai spune că soțul ei i-ar fi spus de niște relații extraconjugale ale lui, despre care nu știa să spună dacă erau reale sau inventate, doar că să o facă geloasă și să o facă să sufere.
Unde e adevărul, e greu de spus. Cert este că în ziua de 26 octombrie 1914, cuplul ajunge la Tecucel, la părinții Nataliei deoarece era o aniversare în familie. Se ceartă toată ziua, din aceleași motive de gelozie, dar și toată noaptea. În dimineața zilei de 27 octombrie, Anghel și Natalia se ceartă mai zgomotos ca niciodată. El o amenință că dacă face un singur pas, o împușcă.
Ea nu-l ascultă, el pune mâna pe revolver și trage un foc de armă înspre soția sa. A ridicat pistolul în ultimul moment ca să tragă în aer, însă gloțul a ricoșat dintr-un pervaz și a lovit-o pe Natalia în fesă. Femeia a căzut la pământ, plină de sânge. Disperat și anxios, Dimitrie Anghel pune revolverul în dreptul inimii și se împușcă. Nu moare pe loc, este dus la spitalul din Iași unde moare după două săptămâni, la vârsta de 42 de ani.
“Am crezut că glumește și am continuat să merg spre ușa. El a scos revolverul… și a tras. Eu am căzut. Impresionabil cum era, a crezut că m-a omorât, de aceea glontele urmator și l-a tras în piept…” – va povesti Natalia.
O viață tragică este scrisă să fie tragică până la capăt
Natalia Negru rămâne singură cu fiica ei, încercând să-și facă o viață nouă. Începe însă războilui și la 13 septembrie 1916, Corina este ucisă de o schijă provenită de la o bombă aruncată din zeppelinul german care bombarda Bucureștiul. Fetița avea doar 11 ani.
Natalia încearcă să-și continue viața, se retrage la Tecucel, însă aventura vieții ei se încheiase. Publică tot felul de texte la reviste mai mari sau mai mici și înființează o fundație în memoria Corinei și a celor doi soți ai ei. Acestei fundații îi va dona 365 de volume.
Moare la la vârsta de 80 de ani, în casa ei din Tecuci de pe strada George Coșbuc.
Pe aceeași temă
Citește mai multe
