Cei mai buni toboşari din lume - LIFE.ro
Mergi la conținut

Cei mai buni toboşari din lume

Cei de la Red Hot Chilli Peppers îşi căutau un nou toboşar. Aspectul său, de rocker, i-a făcut pe membrii trupei să considere că nu e ceea ce caută, însă în momentul în care Smith a început să cânte au fost impresionaţi. Anthony Kiedis, solistul, i-a pus totuşi o condiţie...
Share this article

Ce-ar fi muzica rock sau pop fără un baterist talentat? Cu siguranţă ar fi cu mult mai săracă. Iar lumea nu a dus lipsă de baterişti spectaculoşi, care au făcut istorie. Sigur că orice top apărut de-a lungul vremii a fost mai mult sau mai puţin subiectiv, a stârnit aplauze sau a fost îndelung contestat. Un lucru este însă cert: cei mai buni toboşari din lume au lăsat în urmă piese şi momente remarcabile. Să îi cunoaştem pe câţiva dintre ei!

Cei mai buni toboşari din lume – John Bonham (1948-1980)

Bonzo a fost numit de către Enciclopedia Britanică „modelul perfect pentru toţi bateriştii de hard rock care l-au urmat.” Deşi a trăit numai 32 de ani, englezul a reuşit să devină punct de reper pentru toţi cei ce i-au urmat, alţi baterişti de renume recunoscând că au studiat intens stilul acestuia.

Bonham a fost unul dintre cei mai rapizi toboşari care bat cu piciorul drept, fondatorul trupei Led Zeppelin, Jimmy Page, mărturisind la un moment dat că lumea era convinsă că Bonzo folosea 2 tobe bass, nicidecum una. În fapt, britanicul folosea doar una, dar avea o rapiditate incredibilă şi un simţ teribil al ritmului. Pasiunea pentru tobe şi-o descoperise de mic copil, încă de la 5 ani, când aduna oale şi ceşti din casă şi bătea la ele. Primul set de tobe l-a primit abia la 15 ani şi a învăţat singur să cânte la ele, acesta fiind, probabil, şi motivul sunetului unic pe care îl reuşea atunci când cânta. 12 ani a fost membru al celebrei trupe Led Zeppelin, aducându-şi din plin contribuţia la piesele intrate în istoria muzicii, cu influenţe funk sau latine, dar şi solo-uri memorabile.

A murit asfixiat, la numai 32 de ani. Băuse atât de mult alcool încât nu a mai reuşit să se trezească şi s-a înecat cu propria vomă. Moartea lui a dus şi la destrămarea trupei Led Zeppelin. Colegii său au simţit că nu mai pot continua fără el.

John Bonham, Foto: loudersound.com

Cei mai buni toboşari din lume – Ringo Starr (1940)

Pe numele său adevărat, Richard Starkey, Ringo Starr şi-a câştigat renumele alături de celebra trupă Beatles. Până să ajungă acolo însă a început să cânte într-o trupă ce folosea obiecte în loc de instrumente. Tatăl vitreg a fost cel care i-a cumpărat un set de tobe când a văzut determinarea puştiului de a cânta şi l-a încurajat în a-şi construi o carieră în domeniu. Porecla de Ringo şi-a căpătat-o datorită inelelor pe care le purta, iar Star venea de la momentul solo pe care îl susţinea cu noua sa trupă şi care se numea Starr-time.

La 22 de ani Ringo Starr devenea membru al trupei Beatles, iar vreme de 8 ani trupa a făcut furori în întreaga lume. Erau puştii-minune care cucereau tinerii de pe toate continentele. Când Paul McCartney a decis să părăsească Beatles, trupa s-a destrămat. Ringo Starr şi-a continuat cariera solo, dar a fost preocupat şi de actorie, a regizat şi produs un documentar, „Born to Boogie” şi şi-a publicat autobiografia sub forma unui album foto, în care a prezentat o mulţime de fotografii cu membrii trupei Beatles nemai văzute până în acel moment.

În ultimii ani s-a remarcat prin declaraţii şocante şi controversate despre Paul McCartney, despre care a susţinut că a murit într-un accident de maşină în anii de glorie ai Beatles şi a fost înlocuit de o sosie.

Cei mai buni toboşari din lume – Keith Moon (1946-1978)

Bateristul trupei The Who este considerat a fi fost nu doar unul dintre cei mai buni toboşari din lume, dar şi unul dintre cei mai excentrici. Avea doar 17 ani când a aflat că trupa The Who caută un nou toboşar. Renunţase la şcoală şi era deja recunoscut pentru stilul său excentric de care nu s-a dezminţit nici la audiţii. Le-a spus membrilor şi managerului band-ului că bate la tobe mai bine decât oricine, inclusiv mai bine decât fostul toboşar al lor. A fost angajat pe loc, iar timp de 10 ani trupa The Who a făcut spectacol pe oriune a apărut.

În paralel, Keith Moon profita din plin de bani şi celebritate, fiind sufletul petrecerilor. Viaţa tumultoasă i-a adus rapid şi dependenţa de alcool. Şi-a dat seama că nu mai poate continua în acest fel, aşa că a cerut ajutorul unui medic, fără să se interneze însă într-o clinică de dezalcoolizare. A primit nişte pastile pe care trebuia să le ia când simţea nevoia să bea, dar nu mai mult de 3 pe zi. Timp de 6 luni a reuşit să stea departe de alcool, însă a devenit dependent tocmai de pastilele care erau menite să îl ajute. A luat fără să mai ţină cont de numărul lor şi a murit în somn, la numai 32 de ani. Doza fatală era de 6 pastile. La autopsie a ieşit la iveală că el consumase 32, exact câţi ani avea.

Cei mai buni toboşari din lume – Ginger Baker (1939-2019)

Fondatorul trupei Cream este considerat unul dintre cei mai inovativi toboşari ai muzicii rock, dar şi unul dintre cei mai temperamentali. Se enerva rapid, era nepoliticos şi răutăcios, lucruri recunoscute chiar de el mult mai târziu.

La 16 ani era deja în turnee, dar celebritatea a cunoscut-o alături de trupele Cream şi Blind Faith, fondate împreună cu Eric Clapton. A combinat ritmuri de jazz cu cele africane, folosea 2 tobe bass în acelaşi timp, a fost primul baterist care a folosit piciorul stâng între pedale pentru a crea mai multe tipuri de combinaţii de ritmuri şi a fost primul care a aranjat tom-tom-urile vertical.

S-a luptat mai toată viaţa cu dependenţa de heroină, trecând prin 29 de cure de dezintoxicare. A murit la vârsta de 80 de ani după mai multe luni petrecute în spital. Suferea de inimă, avea o boală pulmonară obstructivă cronică, dar şi osteoartrită degenerativă.

Cei mai buni toboşari din lume – Alex Van Halen (1953)

Olandezul este, alături de fratele său, Eddie, co-fondatorul celebrei trupe rock Val Halen. A descoperit plăcerea pentru muzică încă din copilărie, datorită tatălui, cântăreţ la clarinet şi saxofon. A început să ia lecţii de pian, la fel ca Eddie. La 9 ani însă fraţii Van Halen au primit 2 instrumente: o chitară şi un set de tobe. Iniţial Alex a primit chitara şi Eddie, tobele, însă cu timpul fiecare a început să experimenteze instrumentul fratelui, moment în care au descoperit că le plăcea mai mult aşa şi erau mai talentaţi. Au început să cânte în trupe locale, apoi au fondat propriul band, Van Halen.

În 1977 trupa semna cu celebra casă de producţie Warner Bross, iar influenţele jazz aduse de Alex Van Halen deveneau simbol pentru mulţi tineri baterişti ai vremii. Deşi a fost mereu în umbra fratelui său mai mic, Alex şi-a câştigat fără probleme locul în rândul toboşarilor legendari. Nu era însă doar pasionat, ci şi extrem de devotat muzicii. În 1984 band-ul Van Halen cânta în deschidere la Rolling Stones, deşi bateristul avea mâna fisurată în 4 locuri. Şi-a legat beţele de încheieturi cu şireturi şi a dus spectacolul la bun sfârşit.

Consumul excesiv de droguri şi alcool şi personalităţile puternice au dus la scandaluri cu final previzibil. Soliştii au fost schimbaţi de mai multe ori, multă vreme trupa funcţionând chiar fără solist. În 2006 solistul trupei a devenit Wolfgang Van Halen, fiul lui Eddie. Trupa nu a mai scos însă nimic nou din 2004.

Cei mai buni toboşari din lume – Steve Bruce Smith (1954)

La 2 ani Steve Smith primea cadou un set de tobe de jucărie. Joaca s-a transformat însă rapid într-o chestie foarte serioasă pentru puştiul născut într-un orăşel din Massachusetts. La 9 ani Steve începea să ia lecţii de la Bill Flanagan, unul dintre cei mai cunoscuţi toboşari din zonă, iar la 12 ani primea şi primul lui set de tobe adevărat. A început să cânte cu trupa liceului, apoi a fost admis la celebrul Colegiu de Muzică Berklee, din Boston.

Au urmat turnee cu diverse trupe şi muzicieni, dar succesul l-a cunoscut odată intrat în trupa Journey. A fost însă un câştig de ambele părţi: Steve a primit astfel mai multă vizibilitate, iar trupa, la rândul ei, a câştigat noi şi noi fani datorită toboşarului care făcea minuni pe scenă. Steve s-a remarcat pentru capacitatea sa de a bate tobele cu o mână, în timp ce cu cealaltă plimba setul dintr-o parte în alta a scenei. Smith a avut de-a lungul timpului colaborări cu artişti celebri precum Bryan Adams, Zucchero, Mariah Carey, Andrea Bocelli sau Savage Garden şi a fost numit pentru 5 ani consecutiv cel mai bun toboşar al lumii de către cititorii revistei Modern Drummer.

Steve Smith, Foto: pinterest.com

Cei mai buni toboşari din lume – Neil Peart (1952-2020)

Canadianul Neil Peart este baterist al trupei Rush de mai bine de 35 de ani. Deşi audiţiile sale au fost destul de neobişnuite – a mers îmbrăcat ca la plajă, iar tobele le transporta în nişte tomberoane – membrii trupei au fost impresionaţi pe loc de talentul său, iar în 2 săptămâni apărea deja pe scenă alături de ei. Dacă în primă fază a fost adept al stilului hard-rock, mărturisind, de altfel, că a fost inspirat de Keith Moon şi John Bonham, Peart şi-a îndreptat stilul mai târziu către jazz şi swing. A scos apoi la suprafaţă şi talentul de poet, multe dintre versurile trupei fiind scrise de el, dar şi pe cel de scriitor de non-ficţiune, publicând mai multe cărţi de călătorie.

În 1997 viaţa avea să-i fie dată peste cap după ce fiica lui de doar 19 ani pierea într-un accident de maşină. În mai puţin de un an Peart îşi pierdea şi soţia, din cauza unui cancer extrem de agresiv. Durerea a fost atât de mare încât muzicianul nu a mai vrut să ştie nimic nici de trupă, nici de concerte. Vreme de 4 ani a plecat cu motocicleta prin America Centrală şi de Nord, fără ca cineva să mai ştie ceva de el. S-a întors însă din perioada sabatică, s-a recăsătorit şi a revenit şi în muzică, de unde s-a retras în 2015, pentru a-şi dedica mai mult timp familiei, mai ales fiicei lui, pe atunci în vârstă de 6 ani. Neil Peart a murit în ianuarie 2020, după mai bine de 3 ani în care s-a luptat cu cancerul la creier.

Neil Peart, Foto: npr.org

Cei mai buni toboşari din lume – Ian Paice (1942)

Bateristul celebrei Deep Purple, Ian Paice a pornit pe drumul muzicii studiind de fapt, vioara. La 15 ani a decis că tobele sunt cu mult mai interesante şi a început să le studieze de unul singur, ascultându-i pe bateriştii celebri ai vremii. A cântat în trupa tatălui, apoi în altele la fel de micuţe, apoi a fost remarcat de chitaristul Ritchie Blackmoore, care însă nu a mai reuşit să îi dea de urmă după ce l-a ascultat într-un concert, la Hamburg. Ian Paice a ajuns din întâmplare la o audiţie pentru Roundabout, trupa ce avea să se transforme în Deep Purple. Rod Evans a vrut să dea o probă ca solist, iar Ian l-a însoţit ca prieten. Când Blackmoore l-a văzut i-a cerut să dea şi el o audiţie. A primit răspunsul pe loc şi a fost numit de ceilalţi colegi motorul trupei. El este, de altfel, singurul membru rămas din componenţa originală. A avut însă şi alte colaborări notabile cu Whitesnake, Gary Moore, foştii membri ai Beatles, George Harrison şi Paul McCartney şi Chad Smith, bateristul celor de la Red Hot Chilli Peppers.

Cei mai buni toboşari din lume – Terry Bozzio (1950)

Terry Bozzio s-a îndrăgostit de tobe pe când avea 10 ani, dar când l-a văzut pe Ringo Starr la televizor. I-a cerut tatălui să îl înscrie la cursuri, dar până le-a început a exersat singur, fără tobe, mişcările, urmărindu-l pe acelaşi Ringo Starr. Când a început cursurile de tobe părea că luase deja câteva lecţii pentru că era mai bun şi ştia mai multe decât colegii săi.

A studiat multiple stiluri şi tehnici, şi-a finalizat studiile superioare, apoi a început să colaboreze cu diverse trupe şi orchestre. Invitaţia de a merge la audiţii pentru trupa Frank Zappa l-a luat prin surprindere, dar suprinşi aveau să fie şi ceilalţi. Atât membrii trupei, cât şi restul toboşarilor ajunşi la audiţii. După ce l-a văzut pe Bozzio cântând, aceştia au renunţat să mai dea probe şi s-au retras.

Au urmat o mulţime de albume, 3 turnee mondiale şi ani de succes, însă la un moment dat Bozzio a simţit că nu mai e locul lui acolo. A continuat să cânte, a format împreună cu soţia şi încă un artist trupa Missing Persons şi a simţit din nou succesul alături de un band. Şapte albume a scos trupa. Discuţiile în contradictoriu cu soţia au dus însă atât la destrămarea ei, dar şi la divorţ. A continuat să cânte solo, primind nenumărate premii pentru reuşitele sale. În 2014 a organizat un turneu în Statele Unite în cadrul căruia a cântat la cel mai mare set de tobe şi percuţii din lume.

Cei mai buni toboşari din lume – Chad Smith (1961)

Chad Smith a făcut cunoştinţă încă din copilăria timpurie cu muzica rock. Asculta Rolling Stones, Pink Floyd, Black Sabbath, Led Zeppelin şi Deep Purple, iar la 7 ani a început să cânte la tobe învăţând de la bateriştii trupelor preferate. De altfel, Smith nu a luat niciodată cursuri în acest sens, căpătând experienţă în timp ce cânta în trupele şcolare. La 15 ani a fugit de acasă pe timpul verii, dar s-a întors după câteva luni şi a început să cânte cu diverse trupe rock din oraş. Unul dintre cei cu care cânta, Larry Fratangelo, l-a introdus în stilurile R&B şi punk, învăţându-l să cânte funk. Smith avea să mărturisească mai târziu că lecţiile cu Larry l-au transformat din toboşar în muzician.

În 1988 cei de la Red Hot Chilli Peppers îşi căutau un nou toboşar după ce îl concediaseră pe D.H. Peligro. Aspectul său, de rocker, i-a făcut pe membrii trupei să considere că nu e ceea ce caută, însă în momentul în care Smith a început să cânte au fost impresionaţi. Era exact ceea ce aveau nevoie. Anthony Kiedis, solistul, i-a pus totuşi o condiţie: dacă voia să fie noul toboşar al RHCP trebuia să vină a doua zi, la repetiţii, tuns zero. Smith a mers la repetiţii, dar cu acelaşi aspect ca şi cu o zi înainte. I-a fost apreciat tupeul, iar de atunci Smith este toboşarul celebrei trupe.

Share this article

Pe aceeași temă

Citește mai multe


Creșterea taxelor | Ce se întâmplă cu banii de pensii ai românilor și cu investițiile la bursă
Cu investiții totale de 23,5 mld. lei pe bursă – adică aproape un sfert din banii de pensii private ai românilor – fo...
Creșterea taxelor | Biriș pune punctul pe ”i”: Pierdem miliarde din PNRR sau supărăm mediul de afaceri?
Pus în fața unui deficit bugetar scăpat de sub control, Guvernul României are în prezent de ales: crește impozitele ș...
Cum se simte oboseala cauzată de cancer. Apare aproape în toate tipurile de neoplasme avansate
Cum se simte oboseala de la cancer? Oboseala este un simptom comun al cancerelor avansate, însă acest tip de oboseală...
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu
Asociația Caritas Alba Iulia, despre reforma sistemului de asistență socială: Serviciul social nu e muzeu Sectorul fu...
Animalul de companie are o respirație urât mirositoare? Iată câteva cauze
Nimic nu se compară cu afecțiunea câinelui, cu excepția cazului în care animalul de companie are un caz grav de halit...
Cum dansează pe manele mireasa lui Oțil și nașa Roxana Ionescu. Ramona Olaru și Diana Munteanu, campioane și ele
Dani Oțil și Gabriela Prisăcariu au făcut cununia religioasă duminică, 30 iulie, la 2 ani de când au devenit soț și s...
Spune-le și altora